Forest owner secures judgment compelling Government to adopt and publish 2017 state-aid compensation norms and pay RON 28,285.87 costs.

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României:

- constatarea neîndeplinirii obligaţiei de soluţionare a Cererii nr. x/15.12.2021 în termenul legal de 30 de zile de către Guvernul României - reprezentând în fapt un refuz nejustificat prin tăcerea administraţiei - a obligaţiei de rezultat de adoptare şi publicare în Monitorul Oficial al României a Hotărârii de Guvern privind Normele Metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier şi pentru perioada de referinţă 01.01.2017-06.07.2017 într-un termen rezonabil, care să includă expres această perioadă conform prevederilor art. 4 lit. s) pct. (4) coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 şi art. 99 alin. (1) din Codul Silvic-echivalând cu un refuz nejustificat prin tăcerea administraţiei în temeiul art. 2 alin. (2) lit. (i) din Legea nr. 554/2004;

- constatarea neîndeplinirii într-un termen rezonabil de către pârât a condiţiei suspensive prevăzute de art. 4 lit. (s) pct. (4) coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 şi art. 99 alin. (1) din Codul Silvic-Legea nr. 46/2008 modificată prin Legea nr. 133/2015 de adoptare a normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier, coroborat cu prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/3.01.2017 pentru perioada de referinţă 1 ianuarie 2017-06 iulie 2017;

- obligarea Guvernului României la adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii de Guvern privind adoptarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada de referinţă 1 ianuarie 2017-06 iulie 2017 şi care să includă expres perioada menţionată, cu respectarea legislaţiei incidente, respectiv a Schemei finale-proiectului de H.G. avizat de Guvern şi de Comisia Europeană, proiect de H.G. iniţiat de Guvernul României împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (M.M.A.P.) şi care a stat la baza/fundamentarea juridică a emiterii si adoptării Deciziei Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/3.012017;

- cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 67/2024 din 23 mai 2023,judecând cauza, în fond, după casare, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a obligat pe pârâtul Guvernul României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, pentru perioada 1 ianuarie 2017- 6 iulie 2017, precum şi la plata către reclamantul A. a sumei de 28.285,87 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că, în mod nelegal, instanţa de fond nu a avut în vedere prescripţia dreptului material la acţiune. Dreptul intimatului-reclamant la acţiune s-a născut la data de 06.07.2017, data de la care acesta avea posibilitatea să-şi valorifice pretinsele pretenţii.

Or, pretinsul "drept" de a solicita emiterea unei Hotărâri de Guvern, cât şi dreptul de a cere plata compensaţiilor, constituie drepturi de creanţă, fiind supuse termenului general de prescripţie de 3 ani, care începe să curgă de la data naşterii dreptului (adică, cel mai târziu, de la data de 06.07.2017).

Recurentul mai arată că cererile administrative adresate de către intimatul-reclamant sunt formulate după împlinirea termenului de 3 ani, calculat de la data de 06.07.2017.

Instanţa de fond era ţinută, înainte de toate, să procedeze la un control temeinic al problemei puse în discuţie, având în vedere faptul că a constatat că există un refuz nejustificat al pârâtului Guvernul României, de a adopta hotărârea de guvern pentru acordarea compensaţiei pentru perioada 01.01.2017-06.07.2017, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Astfel cum se poate observa, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, nu a fost posibil să se emită actul normativ prin care să ofere ajutoare de stat anterior primirii Deciziei Comisiei Europene.

Recurentul invocă netemeinicia pretenţiilor ridicate de intimatul-reclamant, câtă vreme H.G. nr. 447/30 iunie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă, acordate anual, pe hectar de pădure, a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 526 din 6 iulie 2017.

Astfel, intimatul- reclamant solicită acordarea retroactivă a dreptului de a beneficia de ajutor de stat, încercând să inducă în eroare instanţa de judecată.

Or, în ceea ce priveşte încălcarea principiului neretroactivităţii, instanţa a motivat că acesta nu este încălcat întrucât neretroactivitatea presupune adoptarea unor norme care să impună obligaţii pentru viitor subiectelor de drept, or prin emiterea şi adoptarea actului normativ se reglementează o situaţie juridică pentru trecut şi implicit impun obligaţii pentru trecut subiecţilor de drept.

Este esenţial a se observa faptul că, Hotărârea C (2016) 8769 final, având ca obiect acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase, nu a fost primită de Guvernul României decât la data de 01.03.2017, iar nu la data de 01.01.2017, Decizia Comisiei Europene neputând produce efecte juridice pentru lunile ianuarie şi februarie 2017.

Un alt aspect deosebit de important de reţinut de către instanţă se referă la valoarea maximă a bugetului aprobat prin Hotărârea Comisiei Europene Ia art. 2.5., respectiv 285.000.000 RON, sumă pe care Guvernul României nu putea să o depăşească. Acest buget este preluat identic la art. 12 din H.G. nr. 447/2017, care prevede: "valoarea totală maximă aferentă schemei pentru perioada 2017 - 2020 este de 285 milioane RON şi se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat cu această destinaţie de Ministerul Apelor şi Pădurilor".

Referitor la valoarea maximă impusă de Comisia Europeană a bugetului pentru acordarea compensaţiilor aferente perioadei 2017 - 2020, arată că, în mod eronat şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond nu 1-a reţinut argumentând că, "urmează să se ţină cont de toate limitările impuse inclusiv de Decizia Comisiei Europene referitoare la valoarea maximă a bugetului aprobat".

Comisia Europeană nu a impus Guvernului României adoptarea unei hotărâri imediat după primirea deciziei sale şi nici acordarea unei compensaţii lunare, semestriale sau trimestriale, ci anuale, pe hectar de pădure şi cu respectarea plafoanelor maximale indicate la punctele 19 şi 20 din Decizie.

Neîntemeiat, instanţa a reţinut faptul că actul administrativ trebuie iniţiat şi adoptat, cu respectarea avizului Comisiei Europene, însă acest lucru este imposibil de pus în practică, atât timp cât exerciţiul financiar aferent ajutorului de stat s-a încheiat.

În ceea ce priveşte temeiul legal în baza căruia se pot acorda compensaţii, că normele metodologice de acordare, utilizare şi control a sumelor anuale pentru acordarea compensaţiilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Prin urmare, pentru anul 2017 se puteau acorda ajutoare de stat doar începând cu data de 06 iulie 2017 si pentru viitor, (art. 2.4 al Deciziei Comisiei Europene nr. C(2016)8769 final care dispun ca aceste compensaţii se acordă de la data aprobării Deciziei), iar nu pentru trecut, astfel cum în mod nefondat solicită intimatul- reclamant.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (5) coroborat cu art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 447/2017, cu modificările ulterioare, durata de aplicare a schemei de ajutor de stat este precizată cu exactitate, respectiv "de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri si până la data de 31 decembrie 2022, inclusiv".

În concluzie, ajutorul de stat putea fi acordat doar începând cu data de 06 iulie 2017, respectiv data publicării în Monitorul Oficial al României a H.G. nr. 447/2017 şi până la data de 31 decembrie 2022, inclusiv, iar nu şi pentru perioada anterioară, motiv pentru care hotărârea pronunţată este nelegală.

În ceea ce priveşte acordarea pe cale administrativă a compensaţiilor invocate anterior aferente perioadei 01.01.2017 - 06.07.2017, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., prevede faptul că, "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă".

Nu în ultimul rând, recurentul arată că instanţele de judecată au mai fost învestite cu aceeaşi problematică litigioasă de către acelaşi reprezentant legal, doar că în numele altei "persoane vătămate", iar Curtea de Apel Piteşti nu a dat curs solicitării nefondate a acestuia.

Cu privire la obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată, arată faptul că principiul care trebuie să guverneze în soluţionarea oricărei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată este acela că partea ar putea obţine rambursarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se stabileşte realitatea lor, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului. Mai mult, pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, partea care a câştigat procesul trebuie să facă şi dovada acestora.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine că în urma casării cu trimitere spre rejudecare, instanţa de fond a soluţionat acţiunea pe fond, având în vedere că soluţiile date în primul ciclu procesual asupra excepţiei lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârât şi asupra inadmisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie au rămas definitive, prin nerecurare, iar asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii s-a pronunţat, definitiv, instanţa de recurs, prin decizia pronunţată.

Intimatul-reclamant A. deţine în proprietate o suprafaţă de 1.042,87 ha teren forestier, din care suprafaţa de 82,90 ha a fost cuprinsă în aria protejată a Natura 2000 - ROSPA0082 - Munţii Bodoc-Baraolt, astfel cum aceasta rezultă din Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială acvifaunistică (Anexa 1, pct. 82).

De asemenea, intimatul-reclamant s-a adresat pârâtului, atât prin Secretariatul General, cât şi prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu cereri prin care a solicitat iniţierea şi elaborarea, adoptarea şi publicarea unui act normativ administrativ - hotărâre de guvern - care să prevadă acordarea compensaţiilor proprietarilor de teren forestier constând în contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă. Perioada pe care reclamantul a avut-o în vedere este cuprinsă între 01.01.2017-06.07.2017, făcând dovada transmiterii electronice a acestor cererilor.

Recurentul-pârât a adoptat Hotărârea Guvernului nr. 447/2017, prin care se prevede instituirea schemei de ajutor de stat cu obiectivul de acordare a unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, act normativ care, însă, nu cuprinde perioada 01.01.2017 - 06.07.2017.

Împotriva răspunsului primit, în sensul respingerii cererii sale, de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, reclamantul a formulat plângere prealabilă, adresată Guvernului României, la data de 04.09.2020, rămasă fără un răspuns favorabil.

Reclamantul a considerat că refuzul autorităţii publice intimate de a emite norme metodologice şi de a adopta o hotărâre de guvern în acest sens, pentru perioada 01.01.2017 - 06.07.2017, este nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a admis acţiunea în contencios administrativ, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.

Astfel, Înalta Curte reţine că intimatul-reclamant deţine în proprietate suprafaţa de 82,90 ha de teren forestier în zone de protecţie, astfel că are interdicţia exploatării şi utilizării resurselor naturale. Pentru acest motiv, intră sub incidenţa legislaţiei europene şi naţionale, care au prevăzut dreptul proprietarilor de terenuri forestiere din zonele de protecţie la plata unei compensaţii.

Potrivit art. 46 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 sprijinul se acordă anual pe hectar de suprafaţă apicolă sau de pădure. Prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017 s-a aprobat ajutorul de stat pentru perioada 2017-2020, compensaţie ce se plăteşte anual în limita unei anumite sume.

Prin Codul silvic s-a stabilit obligaţia Guvernului României de a emite normele metodologice de aplicare şi procedura acordării compensaţiilor. Compensaţia se acordă anual, prin urmare normele metodologice trebuie să prevadă cuantumul compensaţiei pentru întregul an 2017, şi nu doar pentru 6 luni.

Faţă de cele prezentate rezultă cu claritate obligaţia Guvernului de a adopta hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă (inclusiv cele situate siturile de importanţă comunitară Natura 2000).

De altfel, recurentul-pârât a recunoscut dreptul la acordarea compensaţiilor mult ulterior, anume în luna iulie 2017, astfel încât susţinerea referitoare la contextul comunicării Deciziei, în martie 2017, nu justifică întârzierea amintită.

În consecinţă, lunile ianuarie şi februarie 2017 nu pot fi excluse din perioada vizată de acţiunea introductivă de instanţă, autoritatea guvernamentală română recepţionând Decizia Comisiei Europene prin Reprezentanţa Permanentă a României în cursul lunii ianuarie 2017.

Guvernul României a procedat la îndeplinirea obligaţiilor sale legale prin emiterea unui act normativ care prevedea o durată a schemei de ajutor de stat mai scurtă decât aceea impusă de cadrul normativ, ceea ce conduce la concluzia că nu au fost îndeplinite în mod corespunzător obligaţiile legale de către recurentul-pârât.

Contrar celor susţinute de recurentul-pârât, Înalta Curte reţine că norma prefigurată prin acţiunea reclamantului nu este susceptibilă a aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, ci determină aplicarea legii în litera şi spiritul său printr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în sensul recunoaşterii dreptului la acordarea compensaţiilor pentru anul 2017 în integralitatea sa, iar nu fracţionat prin reducere doar la un interval de 6 luni.

De altfel, din practica consolidată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se remarcă o jurisprudenţă constantă a instanţei supreme în sensul obligării Guvernului României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, pentru perioada 1 ianuarie 2017-6 iulie 2017

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, Înalta Curte reţine că potrivit art. 2513, astfel cum a fost modificat, prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Neinvocarea prescripţiei în termenul prevăzut de lege atrage decăderea părţii din dreptul de a mai invoca prescripţia.

Aşa cum se poate constata, instanţa de fond nu a pus în discuţie o asemenea excepţie, astfel că şi acest motiv de recurs este neîntemeiat şi nu poate fi primit.

Or, este evident că excepţia prescripţiei, nemaifiind de ordine publică, nu putea fi invocată de instanţa de fond din oficiu, aşa cum sugerează recurentul-pârât.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitată de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunţate, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate unei părţi de către instanţa de fond.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 67/2024 din 23 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.