Dismissal of pension adjustment claim as inadmissible following Constitutional Court rejection of unconstitutionality exception under Art. 9 of Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 si art. 60, din Legea 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.01.2007, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 si art. 60, din Legea 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.01.2007, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 si art. 2, conform gradului de colonel deţinut, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dacă este cazul, şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 250 din 11 iunie 2014, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne şi Guvernul României, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 9 din Legea nr. 554/2004 rezultă că pentru ca o acţiune întemeiată pe dispoziţiile acestui articol să poată fi considerată admisibilă de către instanţa de contencios administrativ, aceasta nu poate să aibă ca obiect însăşi anularea pe motiv de neconstituţionalitate a unei ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o ordonanţa astfel cum statuează şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 660 din 4 iulie 2007.

Astfel, recurentul arată că, prin acţiunea formulată, a solicitat acordarea de despăgubiri şi nu anularea ordonanţei de urgenţă, sens în care apreciază că, sub acest aspect, soluţia Curţii de Apel Craiova nu poate fi reţinută.

Totodată, recurentul mai susţine că doctrina în materie stabileşte faptul că nu există o categorie distinctă a inadmisibilităţilor.

Cu toate acestea, nu se poate nega că inadmisibilitatea poate îmbrăca forma (i) excepţiei de procedură (acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept atunci când partea are deschisă acţiunea în realizare), (ii) excepţiei de fond (In materia contenciosului administrativ, dacă reclamantul nu parcurge etapa prealabilă obligatorie, pierde însăşi dreptul material la acţiune) sau (iii) a unei simple apărări de fond (cum este cazul în prezenta speţă).

Excepţiile de fond constituie mijloace de apărare specifice, caracterizate prin trăsături care le apropie şi în acelaşi timp le deosebesc atât de apărările de fond, cât şi de excepţiile de procedură. Prin intermediul lor, pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său, se opune acţiunii acestuia, declarând-o inacceptabilă.

Este artificială încercarea de a consacra o instituţie distinctă a inadmisibilităţilor, cu atât mai mult cu cât din C. proc. civ. rezultă o clasificare a excepţiilor procesuale în excepţii de procedură şi excepţii de fond, iar nu în excepţii de procedură şi inadmisibilităţi.

Noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.

În opinia reclamantului, instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea ca inadmisibilă, întrucât în prezenta speţă, inadmisibilitatea vizează fondul cauzei şi nu o excepţie de procedură.

Totodată, în raport de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurentul arată că orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. Prin urmare, soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii reprezintă o vădită restrângere a dreptului la un proces echitabil, întrucât instanţa de judecată nu a analizat susţinerile sale pe fond.

Pornind de la definiţia noţiunii de inadmisibilitate, respectiv: Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual, recurentul-reclamant susţine că, în mod greşit instanţa de judecată apreciază acţiunea sa ca fiind inadmisibilă, nefiind întrunite niciuna dintre condiţiile anterior menţionate.

Reclamantul mai susţine că, prin soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, i-a fost îngrădit dreptul de a se judeca pe fond criticile aduse prin acţiunea în despăgubire.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin demersul său judiciar, reclamantul tinde, în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 la obţinerea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat urmare a adoptării art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, nemulţumit fiind că actul normativ a adus modificări dispoziţiilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin aceeaşi cerere de chemare in judecată reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017 în raport de prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 79 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României

Prin încheierea de şedinţă din data de 05.12.2023, instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamant, sesizând Curtea Constituţională cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017 în raport de prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 79 alin. (1) din Constituţia României. În baza art. 9 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate.

Ulterior suspendării cauzei in temeiul prevederilor art. 9 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de către reclamant, pronunţând Decizia nr. 106/17.03.2024 prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 9 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.

După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge, ca inadmisibilă.

Aşadar, în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ învestită cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, urmarea respingerii de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionale cu care a fost sesizată în cauza dedusă judecăţii, va respinge acţiunea ca fiind inadmisibilă.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 106 din 17 martie 2024, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 invocată şi de reclamantul din prezenta cauză.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 250/2024 din 11 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.