Statutory three-year wage limitation bars retroactive application of sectoral reference value for court auxiliary staff

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 02.08.2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. şi R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, admiterea plângerii în modalitatea în care a fost formulată şi motivată, iar pe cale de consecinţă: anularea Hotărârii Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021, revocarea în parte a Deciziei nr. 208/20 aprilie 2021, emisă de către Preşedintele Curţii de Apel Cluj, cu privire la perioada recunoscută pentru plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Cluj şi a instanţelor din circumscripţia acesteia - art. 1 - 3 din decizie, obligarea Curţii de Apel Cluj la emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună: încadrarea reclamanţilor în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Cluj, (mai precis Judecătoria Gherla) şi a instanţelor din circumscripţia acesteia prin stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente/salariului de încadrare brut lunar raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător, precum şi plata către reclamanţi a diferenţei între remuneraţia care include VRS de 605.225 RON, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare şi remuneraţi, efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective şi includerea în salariul de bază a VRS 605,225 RON conform deciziei civile nr. 396/22.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2313 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea acesteia la plata drepturilor salariale şi a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. şi R. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, ca neîntemeiate.

Recursul exercitat în cauză

Recurenţii-reclamanţi D., H., L., P., C., G., K., O., B., F., J., N., R., A., E., I., M. şi Q. au declarat recurs împotriva sentinţei nr. 2313 din 12 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Cluj se arată că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Cluj, soluţie ce contravine dispoziţiilor legale. Curtea de Apel Cluj este emitentul actului contestat - Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 41/22.06.2021 - şi, totodată, are calitatea de ordonator secundar de credite.

Potrivit art. 20 şi 21 din Legea nr. 500/2002 şi art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, ordonatorii secundari de credite răspund de gestionarea resurselor financiare şi de plata drepturilor salariale ale personalului. Regulamentul de ordine interioară al instanţelor (HCSM nr. 1375/2015) confirmă competenţa curţilor de apel în materia salarizării.

Prin urmare, Curtea de Apel Cluj are o legătură directă cu raportul juridic dedus judecăţii, iar admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive este nelegală.

Cu privire la aplicarea valorii de referinţă sectorială (VRS) 605,225 RON

Prin actul administrativ contestat s-a stabilit aplicarea VRS de 605,225 RON doar de la data de 20.04.2018. Această soluţie este nelegală, întrucât diferenţele salariale trebuiau calculate începând cu 01.08.2016.

La nivel naţional, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acte administrative emise de ÎCCJ şi CSM s-a recunoscut aplicarea aceleiaşi valori de la 01.08.2016.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 a statuat că egalizarea salariilor trebuie realizată la nivel maxim în întreaga familie ocupaţională "Justiţie", iar Înalta Curte, prin deciziile nr. 36/2018 şi nr. 8/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a confirmat includerea majorărilor obţinute prin hotărâri judecătoreşti în nivelul maxim de salarizare.

Curtea Constituţională a amintit că, prin respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune

Curtea de Apel Cluj a reţinut greşit că reclamanţii ar fi decăzuţi din dreptul de a solicita diferenţele salariale mai vechi de 3 ani, aplicând art. 171 din Codul muncii.

Dispoziţia menţionată se aplică exclusiv acţiunilor directe pentru plata salariilor restante. În prezenta cauză, reclamanţii au contestat un act administrativ emis de ordonatorul de credite, situaţie în care prescripţia de 3 ani nu este aplicabilă.

Mai mult, dreptul pretins a devenit cunoscut reclamanţilor doar ulterior, odată cu apariţia jurisprudenţei favorabile (Sentinţa nr. 1668/2019 a Tribunalului Caraş-Severin, definitivă prin Decizia CA Timişoara nr. 286/2020). În consecinţă, termenul de prescripţie nu putea curge anterior acestui moment.

De altfel, în cauze similare soluţionate de ÎCCJ, CSM sau alte curţi de apel, drepturile au fost recunoscute fără invocarea prescripţiei, ceea ce demonstrează lipsa temeiului juridic al acestei apărări.

Având în vedere cele arătate, se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Cluj, admiterea acţiunii, cu consecinţa recunoaşterii dreptului reclamanţilor la salarizare prin raportare la VRS de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi obligării pârâţilor la plata diferenţelor salariale aferente, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală până la achitarea integrală.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Curţii de Apel Cluj, instanţa de fond a reţinut în mod corect că plata drepturilor salariale pentru personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Gherla intră în competenţa Tribunalului Cluj, în calitate de ordonator terţiar de credite, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 şi art. 44 dinLegeanr. 304/2004.

Este adevărat că Preşedintele Curţii de Apel Cluj, în calitate de ordonator secundar de credite, emite acte administrative cu caracter general în materia salarizării personalului instanţelor arondate, însă aceste acte nu îl transformă pe ordonatorul secundar în debitor al obligaţiilor băneşti pretinse de personalul din subordinea instanţelor inferioare.

Plata efectivă a drepturilor salariale revine ordonatorului terţiar, respectiv Tribunalului Cluj, care are raporturi juridice directe cu reclamanţii. În consecinţă, critica referitoare la calitatea procesuală pasivă a Curţii de Apel Cluj este nefondată.

Cu privire la aplicarea prescripţiei extinctive, reclamanţii au susţinut că prescripţia nu ar putea fi opusă pentru perioada anterioară datei de 20.04.2018, invocând faptul că alţi ordonatori de credite au aplicat VRS de 605,225 RON de la 01.08.2016, fără a invoca prescripţia.

Înalta Curte constată însă că, potrivit art. 171 din Codul muncii, "dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate". Norma este de ordine publică şi se aplică tuturor raporturilor de muncă, indiferent de categoria de personal.

În acest sens, Decizia nr. 203/26 mai 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că termenul de prescripţie a drepturilor salariale începe să curgă de la data la care fiecare drept era exigibil, iar caracterul de ordine publică al normei exclude posibilitatea înlăturării acesteia prin interpretare sau prin invocarea unor principii generale.

În speţă, organele de conducere ale Curţii de Apel Cluj au recunoscut aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu 20.04.2018, moment de la care nu mai era incidentă prescripţia, şi au refuzat să acorde diferenţe salariale pentru perioada anterioară, apreciind că acestea sunt prescrise.

Această conduită se circumscrie în limitele legii, întrucât autoritatea avea obligaţia să respecte termenul de prescripţie de 3 ani, iar refuzul acordării unor drepturi stinse prin prescripţie este justificat.

Faptul că alte instanţe sau ordonatori de credite au ales să adopte o altă conduită nu are relevanţă juridică asupra cauzei, întrucât nu există obligaţia unei uniformizări pe cale administrativă a aplicării prescripţiei, iar soluţia unitară poate fi realizată doar pe cale legislativă sau prin jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi.

Cu privire la principiul egalităţii şi nediscriminării, reclamanţii au invocat aplicabilitatea art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, susţinând că trebuia să beneficieze de VRS 605,225 RON de la 01.08.2016.

Înalta Curte reţine însă că drepturile salariale sunt supuse termenului general de prescripţie, iar principiul egalităţii nu poate înlătura aplicarea regulilor imperative privind prescripţia extinctivă.

Decizia CCR nr. 794/2016 a consacrat principiul egalizării salariale pentru personalul care desfăşoară activităţi similare, însă Curtea Constituţională nu a înlăturat aplicarea termenului de prescripţie extinctivă reglementat de Codul muncii. Prin urmare, chiar dacă pe fond există o diferenţă de tratament, aceasta nu mai poate fi valorificată în justiţie odată ce termenul legal de 3 ani a expirat.

În plus, prin Decizia RIL nr. 9/2025, Înalta Curte a subliniat că uniformizarea interpretării şi aplicării dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 se realizează exclusiv pe calea recursului în interesul legii, iar nu prin soluţii divergente adoptate de ordonatorii de credite. Prin urmare, invocarea unor practici administrative diferite nu poate fundamenta pretenţiile reclamanţilor.

Întrucât diferenţele salariale pretinse pentru perioada 01.08.2016 - 20.04.2018 erau deja prescrise la momentul formulării cererii, acestea nu mai puteau fi valorificate pe cale judiciară, chiar dacă alte instanţe au adoptat o interpretare diferită.

Având în vedere considerentele expuse, precum şi jurisprudenţa obligatorie recentă a Înaltei Curţi (Decizia nr. 203/2025 privind momentul de începere a prescripţiei şi Decizia RIL nr. 9/2025 privind aplicarea unitară a normelor de salarizare), se constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile recurente nu pot fi primite.

În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii D., H., L., P., C., G., K., O., B., F., J., N., R., A., E., I., M. şi Q. împotriva sentinţei nr. 2313 din 12 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 11 aprilie 2024.