Forestry license revocation suspension: requirements for imminent harm and serious doubt in administrative tax litigation

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul Ocolul de Regim Silvic Coşuştea a chemat în judecată pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Comisia pentru Autorizarea Funcţionării Ocoalelor Silvice, solicitând suspendarea executării Deciziei nr. DGPSS/150984/11.06.2024 privind retragerea Autorizaţiei de funcţionare nr. x/16.11.2015 a Ocolului de Regim Silvic Coşuştea, judeţul Mehedinţi, decizie emisă de Comisia pentru autorizarea funcţionării ocoalelor silvice din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 369/2024 din 4 septembrie 2024, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Ocolul de Regim Silvic Coşuştea, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul Ocolul de Regim Silvic Coşuştea a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa de fond a considerat că nu sunt îndeplinite cele două condiţii pentru a se dispune suspendarea actului, prevăzute de art. 14 din Lg. 554/2004.

Recurentul consideră că în mod greşit instanţa de fond a concluzionat că aprecierea actelor depuse în scop probator ar conduce la o analiză de fond a litigiului.

Deşi instanţa de fond consideră că nu există o pagubă iminentă în executarea actului administrativ contestat, recurentul susţine că este indubitabil iminenţa producerii unei pagube, astfel încât este necesară suspendarea de urgenţă a executării deciziei contestate.

Recurentul mai susţine că deşi a învederat că este ameninţată însăşi existenţa Ocolului, instanţa de fond în mod greşit a considerat că nu este un prejudiciu imposibil de recuperat.

Se mai precizează că, în urma emiterii deciziei, Garda Forestieră Vâlcea a trimis deja somaţii proprietarilor de păduri, membrii ai Asociaţiei proprietarilor de păduri Valea Coşuştei, pentru a încheia contracte de pază şi prestaţii silvice cu alt Ocol autorizat, sub sancţiunea amenzii, proprietarii de păduri având obligaţia, potrivit art. 10 din Codul silvic de a asigura paza pădurilor cu Ocoale autorizate, neasigurarea pazei constituind contravenţie.

Având în vedere că prin aceste somaţii emise de Garda Forestieră Vâlcea se acordă un termen de 10 zile pentru a încheia un contract de pază cu alt Ocol silvic, sub sancţiunea amenzii, este lesne de înţeles că proprietarii de pădure membrii ai Asociaţiei proprietarilor de păduri Valea Coşuştei, fondatorii Ocolului silvic Coşuştea vor fi obligaţi să încheie contracte de pază cu alte Ocoale astfel încât consecinţa va fi pierderea întregii suprafeţe administrată.

Contrar susţinerilor instanţei, realitatea absolută confirmă că proprietarii încheind alte contracte cu alte Ocoale, fapt ce depinde de voinţa factorului uman şi de trecerea timpului, Ocolul Coşuştea nu va mai putea funcţiona neavând suprafaţa minimă de pădure, o eventuală hotărâre judecătorească de anulare a Deciziei nr. DGPSS/150984/11.06.2024 privind retragerea Autorizaţiei de funcţionare nr. x/16.11.2015 a Ocolului de Regim Silvic Coşuştea nu va putea fi executată, neavând puterea de a obliga membri Asociaţiei de a reveni cu suprafeţele de pădure la Ocolul Coşuştea.

O altă consecinţă o reprezintă pierderea personalului calificat, aceştia urmând a fi concediaţi.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat suspendarea executării, Deciziei DGPSS/150984/11.06.2024 până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin Decizia contestată s-a retras Autorizaţia de funcţionare nr. x/16.11.2015 a Ocolului de Regim Silvic Coşuştea, judeţul Mehedinţi, invocând ca temei de fapt prevederile Notei- Raport nr. x/04.06.2024 a Gărzii Forestiere Râmnicul Vâlcea şi ale Raportului nr. x/03.06.2024 al Gărzii Forestiere Mehedinţi, respectiv că Ocolul de regim silvic Coşuştea nu ar mai deţine suprafaţa de pădure minimă prevăzută de actele normative în vigoare.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa, analizând criticile care vizează calculul suprafeţelor şi calitatea de titlu de proprietate al asociaţiilor ce alcătuiesc ocolul silvic, în modalitatea şi termenele impuse de lege în cadrul cererii de suspendare, se circumscriu, în fapt, unei analize a fondului.

Pe perioada suspendării, ocolul silvic şi persoana care l-a constituit au fost obligate să ia măsurile legale în vederea încadrării în cerinţele formulate prin notificare, respectiv îndeplinirea criteriului minim de suprafaţă pentru care poate fi autorizat să funcţioneze un ocol silvic.

Din rapoartele întocmite de inspectorii Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea a rezultat că, pe parcursul perioadei de desfăşurare a controlului efectuat de către delegaţii gărzii forestiere s-au produs multiple schimbări în situaţia contractelor pentru suprafeţele de fond forestier care constituie Ocolul de Regim Silvic Cosuştea.

Totodată, Raportul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea nr. 8524/03.06.2024 şi Situaţia contractelor pentru suprafeţele de fond forestier care constituie Ocolul de Regim Silvic Cosuştea, la data de 29.05.2024, revizuită prin documentul nr. 7959/23.05.2024, are suprafaţă totală de 3418,781 ha-anexa 5 la Nota de constatare nr. x/29.05.2024.

Astfel, din suprafaţa de 3.418,781 ha existentă în centralizatorul suprafeţelor, care constituie A., doar 2610,2371 ha reprezintă suprafaţa eligibilă, iar pentru restul suprafeţei nu au fost depuse documente justificative şi/sau documente de proprietate pentru terenurile forestiere deţinute de fiecare membru al asociaţiei.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a constatat că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a Deciziei DGPSS/150984/11.06.2024, emisă de Comisia pentru autorizarea funcţionării ocoalelor silvice din cadrul Ministerului, ţinând seama de situaţia de fapt şi de argumentele juridice prezentate de recurentul-reclamant.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:

"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurentul-reclamant nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea ordinului.

Sub aspectul cazului bine justificat, se constată că recurentul-reclamant prin acţiunea introductivă invocă aspecte de nelegalitate a actului a cărei suspendare se solicită, întemeiate în principal, pe nelegalitatea procesului-verbal privind constatarea neregulilor, faţă de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, raportate la împrejurări concrete, ce presupun însă o analiză extinsă a actului atacat.

Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce recurentei-reclamante în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Ocolul de Regim Silvic Coşuştea împotriva sentinţei nr. 369/2024 din 4 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.