Hunting ban on specific semi-automatic firearms challenged as violation of competition law and constitutional equality

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Piteşti la data de 05.04.2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând să se dispună anularea Ordinului nr. 305/2002 cu privire la interzicerea folosirii la vânătoare a armelor semiautomate de tip AKM şi B., calibrul 7,62x39 mm, derivate din pistolul mitralieră C., fabricate de societăţile comerciale D. şi Cugir S.A., emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, având ca succesor actual pe Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 115/F-CONT din 12 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 8 din Legea Concurenţei nr. 21/1996, a Legii nr. 295/2004 şi Anexei la aceasta, a art. 16, art. 53 şi art. 135 din Constituţia României, a Titlului III - Egalitatea (art. 20 - 21) din Carta drepturilor fundamentale ale U.E., a art. 14 extins cu Protocolul nr. 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a arătat că Ordinul nr. 305/2002 contravine regulilor de concurenţă la nivel european şi la nivel naţional (cele naţionale aplicabile şi în anul 2002), prin interzicerea folosirii a vânătoare doar a armelor semiautomate de tip B. şi AKM, calibrul 7,62 x 39 mm derivate din pistolul-mitralieră C., produse de doi producători români: D. şi Cugir S.A. (parte la acest moment din Romarm S.A.).

Consiliul Concurenţei a calificat Ordinul nr. 305/2002 ca prezentând semne de nelegalitate cu posibilitatea de afectare a concurenţei, arătând că interzicerea folosirii la vânătoare a unui tip de arme de foc doar ale unor producători (Cugir S.A.. şi D..), în timp ce acelaşi tip de arme poate fi vândut de alţi producători spre a fi folosit la vânătoare şi înscris cu această destinaţie în permisul de armă, afectează concurenta.

A susţinut recurentul că instanţa de fond a realizat un raţionament superficial, extrem de formalist, reţinând ca o afectare a concurenţei se poate realiza doar prin interzicerea expresă a producţiei sau comercializării produselor în discuţie.

Deşi Ordinul nr. 305/2002 nu interzice expres producţia sau comercializarea, rezultatul este similar unei asemenea interdicţii deoarece în lipsa posibilităţii accesării pieţei reprezentate de vânători (care reprezintă peste 90% din piaţa armelor de foc civile), un produs nu poate avea o cerere similară unui produs care are acces şi la piaţa vânătorilor. Această lipsă a cererii atrage o scădere drastică a preţului, mai ales pentru armurierii şi vânzătorii second-hand ce vând aceste produse afectând aşadar cadrul concurenţial.

S-a invocat în acest sens decizia Consiliului Concurenţei nr. 69/13.12.2017 referitoare la încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea Concurenţei de către Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, precum şi decizia nr. 30/04.07.2017 referitoare la încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea Concurenţei de către autorităţile administraţiei publice ale comunei Blejoi, judeţul Prahova.

În plus s-a arătat că D. şi Cugir S.A.. (parte a Romarm S.A..), dar şi armurierii care vând produsele acestor companii, au calitatea de întreprinderi, în conformitate cu art. 8 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea Concurenţei, dar şi în conformitate cu jurisprudenţa CJUE, realizând o activitate economică fiind întrunite cerinţele textului de lege.

În ceea ce priveşte conceptul de discriminare/egalitate, a invocat recurentul - reclamant principiul egalităţii de tratament (reglementat la nivel constituţional, legal şi infralegal) care impune ca situaţii comparabile să nu fie tratate în mod diferit (Cauza C-248/04 Koninklijke Cooperative Cosun, par. 72, Deciziile CCR nr. 368 din 5 iulie 2022 Decizia nr. 875 din 9 decembrie 2020).

Acţiunea Ministerului concretizată prin adoptarea Ordinului nr. 305/2002 este una ce se încadrează expres în prevederile art. 8 alin. (1) din Legea Concurenţei prin care sunt interzise orice acţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor publice prin care se restrânge, împiedică sau denaturează concurenţa.

Acţiunea Ministerului de adoptare a Ordinului nr. 305/2002 este una evidentă de restrângere, împiedicare şi denaturare a concurenţei. Pentru a încălca art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 acţiunea nu trebuie să fie una cu efecte evidente, în sensul interzicerii producţiei şi comercializării, astfel cum reţine greşit instanţa de fond, ci aceste acţiuni sunt nelegale şi atunci când efectul restrângerii, împiedicări sau denaturării concurenţei se realizează prin interdicţii nu atât de evidente, dar cu efecte clare în sensul afectării concurenţei.

S-a arătat că ordinul vatămă persoanele fizice care au calitatea de vânător şi care deţin un produs al D.. sau Cugir S.A.. (precum reclamantul) având în vedere că, din cauza Ordinului, se află în imposibilitate de a-şi exercita dreptul de înscriere a armei cu destinaţia vânătoare în conformitate cu Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi Anexa la aceasta şi cu Ordinul nr. 395/2018 şi, de asemenea, trebuie să suporte devalorizarea produsului dată fiind cererea scăzută pentru acesta.

Chiar şi Ministerul pârât a recunoscut indirect nelegalitatea Ordinului nr. 305/2002, iniţiind un proces de abrogare a acestuia, care este însă tergiversat pentru motive necunoscute.

De asemenea, aplicarea de soluţii diferite în situaţii diferite (produsele D. şi Cugir care sunt interzise a fi folosite la vânătoare, în timp ce produse identice ale altor producători români sau străini sunt permise a fi folosite la vânătoare) reprezintă o încălcare a art. 16, art. 53 şi art. 135 din Constituţia României, precum şi Titlul III - Egalitatea (art. 20 - 21) din Carta drepturilor fundamentale ale U.E., precum şi art. 14 extins cu Protocolul nr. 12 din Convenţia EDO prin defavorizarea D.. şi Cugir S.A.. şi a proprietarilor de astfel de produse, precum reclamantul, sens în care s-au invocat deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 368 din 5 iulie 2022 şi nr. 875 din 9 decembrie 2020.

A susţinut recurentul -reclamant şi împrejurarea că nu a existat şi nu există o autoritate de omologare a armelor de foc în România, un proces de omologare a armelor în România, respectiv, un proces de omologare a armelor pentru vânătoare sau pentru orice altă destinaţie.

Domeniul armelor şi muniţiilor este un domeniu foarte strict reglementat, unde doar anumite persoane autorizate drastic în condiţiile legii pot produce sau comercializa arme de foc. Astfel, producătorii de arme naţionali sau străini introduc armele de foc în circuitul civil doar cu permisiunea organelor de poliţie naţionale. Odată introduse legal aceste arme în circuitul civil, pot fi vândute şi înscrise în permisul de armă în condiţiile legii, iar apoi folosite în conformitate cu destinaţia acestora (tir sportiv, vânătoare etc). Nu este necesară omologarea acestora nici în România, nici într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Astfel, nicio prevedere privind "omologarea" nu şi-a găsit aplicabilitatea în concret. Nu a existat şi nu există nici la acest moment în România vreo armă de foc omologată pentru vânătoare sau pentru orice altă destinaţie.

Instanţa de fond nu a aplicat corect prevederile Legii nr. 295/2004 art. 37 alin. (3) şi cele din Anexa la Legea nr. 295/2004 şi a ignorat cele reţinute de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, dar şi proba regăsită în Anexa nr. 10 (dovadă emisă de la un armurier autorizat în condiţiile Legii nr. 295/2004 de către organele de poliţie care confirmă faptul că încărcătoarele armei au o capacitate maximă de 2 cartuşe) în care se confirmă că este respectat art. 37 alin. (2) din Legea nr. 295/2004.

Momentul relevant al verificării capacităţii încărcătoarelor este cel în care achizitorul se prezintă la organele de poliţie competente în vederea înscrierii armei de foc în permisul de armă, iar în cazul armelor cu destinaţia vânătoare, dacă organele de poliţie constată la momentul înscrierii că încărcătoarele nu respectă art. 37 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 atunci vor refuza înscrierea în permisul de armă.

S-a arătat că acest tip de arme de foc respectă Legea nr. 295/2004 şi Anexa la această lege şi pot fi înscrise cu destinaţia vânătoare, aspect confirmat inclusiv de către Inspectoratul General al Poliţiei Române şi de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase

Adresa D. regăsită la fila x este incorect interpretată de instanţa prin raportare la prevederile H.G. nr. 979/2000 şi prin raportare la art. 8 din Legea nr. 21/1996 întrucât a avut loc o reorganizare a producţiei şi comercializării în anul 2000 prin înfiinţarea Companiei Naţionale Romarm şi a filialelor acesteia prin H.G. nr. 979/2000.

Totodată, denaturarea concurentei şi încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 este incidentă inclusiv pentru armele produse de D. anterior anului 2001, având în vedere că acestea încă se află pe piaţă în număr semnificativ, în principal la armurieri, dar şi la foşti vânători care le-au folosit cât timp era permis, cât şi la alte persoane care le deţin în condiţiile legii (colecţionari).

Ordinul interzice produsele D.. şi Cugir S.A.., second-hand sau fabricate noi, deşi în acelaşi timp, arme identice, având aceeaşi platformă, acelaşi calibru, aceleaşi caracteristici şi funcţionalităţi ale altor producători sunt permise, recurentul enumerând printre producătorii care la acest moment au produs şi produc arme identice cu cele ale D.. şi Cugir S.A.. şi care pot fi înscrise cu destinaţia vânătoare pe E. S.R.L. (România), F., G., H., I., J., K..

În ceea ce priveşte analiza încălcării art. 8 alin. (1) din Legea Concurenţei, s-a arătat că instanţa de fond s-a limitat doar la situaţiile exemplificative prezentate la acest articol, care nu reprezintă singurele cazuri în care concurenţa este afectată în sensul restrângerii, împiedicării sau denaturării.

S-a mai invocat faptul că Ordinul nr. 395/2018 este în contradicţie directă cu Ordinul nr. 305/2002 având în vedere că primul permite folosirea la vânătoare a armelor ghintuite cu calibrul 7,62 x 39 mm şi a armelor permise la vânătoare în conformitate cu Anexa la Legea nr. 295/2004 (produsele D. şi Cugir S.A., parte a Romarm S.A., încadrându-se în această categorie, fiind arme încadrate în categoria B, punctele 6 sau 9 din Anexa la Legea nr. 295/2004), în timp ce Ordinul nr. 305/2002 interzice folosirea la vânătoare a produselor D. şi Cugir S.A. (parte a Romarm S.A..).

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, Ordinul nr. 305/2002 şi Ordinul nr. 395/2018 conţin dispoziţii cu acelaşi obiect de reglementare, anume armele ce pot/nu pot fi folosite la vânătoare.

Având în vedere că Politia Română prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, în calitate de autoritate naţională în domeniul armelor şi muniţiilor şi punct focal naţional la nivelul Uniunii Europene, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 295/2004, a reţinut că armele semiautomate de tip AKM şi B., calibrul 7,62 x 39 mm, derivate din pistolul-mitralieră C. fabricate de societăţile comerciale D.. şi Cugir S.A.. pot fi folosite la vânătoare conform prevederilor legale în vigoare, fiind încadrate la categoria B, punctul 9 sau punctul 6 din Anexa la Legea nr. 295/2004, rezultă că, în mod direct, prin art. 1 alin. (2) Ordinul nr. 395/2018 a reglementat asupra aceluiaşi aspect asupra căruia a reglementat şi Ordinul nr. 305/2002 - ce arme pot/nu pot fi folosite la vânătoare.

Or, raportat la calitatea de autoritate naţională în domeniul armelor şi muniţiilor, concluzia Poliţiei Române, prin IGPR şi Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR în sensul că produsele D. şi Cugir S.A. sunt conforme prin raportare la Legea nr. 295/2004, nu poate fi înlăturată fără argumente bine întemeiate pe care instanţa de fond nu le-a prezentat.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Ordinului nr. 305/2002.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A solicitat respingerea suţinerilor recurentului - reclamantă în sensul că prin emiterea acestui ordin se încalcă şi restrânge dreptul la liberă concurenţă, întrucât unităţile D. şi CUGIR nu mai fabrică armele de calibrele la care se face trimitere, neputându-se vorbi de o încălcare a pieţei concurenţei

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că aceste arme pot fi folosite şi valorificate, inclusiv pe piaţa second-hand, iar interdicţia de a se practica vânătoarea cu aceastea nu este de natură a aduce atingere concurenţei.

Contrar celor susţinute de reclamant, Ordinul MMAP nr. 395/2018 nu conţine armele care se pot folosi la practicarea vânătorii în România, ci conţine calibre ale armelor care sunt admise la practicarea vânătorii.

Prin Ordinul MAAP nr. 305/2002 nu s-a interzis fabricarea de către societăţile comerciale "D." - S.A. şi "Cugir" - S.A a armelor semiautomate de tip AKM şi B. calibrul 7,62X 39mm şi nici comercializarea acestora, astfel că acest tip de arme poate fi produs si comercializat însă nu pentru a fi folosite la practicarea vânătorii, ci pentru colecţionari şi pentru practicarea tirului.

S-au prezentat în cuprinsul întâmpinării concluziile dezbaterii publice iniţiate de pârât în vederea abrogării Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 305/2002 precum şi a modificării Ordinului ministrului apelor şi pădurilor nr. 395/2018 pentru stabilirea caracteristicilor armelor de foc, a calibrelor acestora şi a categoriilor de muniţie care se pot folosi la vânătoare în România, act normativ care însă nu a fost adoptat.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul a solicitat anularea Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 305/2002 MAAP. În susţinerea motivelor de nelegalitate s-a arătat că ordinul încalcă art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei şi este în contradicţie directă cu Ordinul nr. 395/2018 şi cu Legea nr. 295/2004.

Prin Ordinului MAAP nr. 305/2002, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. v) şi z) şi ale art. 10 lit. a) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, republicată şi în temeiul prevederilor art. 3 lit. b) şi ale art. 5 alin. (1) lit. B). m) din Hotărârea Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, având în vedere Avizul Consiliului Naţional de Vânătoare nr. 1/2002, s-a prevăzut la art. 1 - "Ca urmare a faptului că armele semiautomate de tip AKM şi B., calibrul 7,62 x 39 mm, derivate din pistolul-mitralieră C., fabricate de societăţile comerciale "D." - S.A. şi "Cugir" - S.A., nu au fost omologate potrivit prevederilor legale ca arme de vânătoare, folosirea la vânătoare a acestor tipuri de arme este interzisă".

Reţine instanţa de control judiciar, astfel cum rezultă din textele de lege expuse partea introductivă a ordinului, că acesta a fost emis de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor în virtutea atribuţiilor prevăzute în Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996 de a stabili armele şi muniţiile care se pot folosi la vânătoare în România şi de a aviza omologarea celor de fabricaţie autohtonă, în scopul gestionării eficiente, în condiţiile legii, a fondurilor de vânătoare şi exercitării atribuţiilor prevăzute de lege în domeniul cinegetic.

Prin referatul de aprobare nr. 81718/VM/21.06.2002 depus la dosar fond, s-a reţinut că, după intrarea în vigoare a Legii fondului cinegetic nr. 103/1996, pe piaţa românească au fost comercializate numeroase arme semiautomate de tipul AKM şi B., derivate din pistolul - mitralieră C., înscrise în permise ca arme de vânătoare, care însă nu au fost niciodată omologate în acest sens, motiv pentru care, având în vedere şi avizul nefavorabil al Consiliului Naţional de Vânătoare nr. 1/28.01.2002, prin care s-a hotărât că acest tip de arme nu este admis la practicarea vânătorii, s-a convenit cu privire la emiterea unui ordin şi a publicării acestuia în Monitorul Oficial pentru a fi adus la cunoştinţa posesorilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996 Consiliul Naţional de Vânătoare avea ca atribuţii omologarea şi autorizarea armelor şi muniţiilor care se pot folosi la vânătoare în România, avizul fiind emis în aplicarea acestor dispoziţii.

Verificând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul -reclamant a criticat sentinţa atacată pentru încălcarea greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 8 din Legea Concurenţei nr. 21/1996, a Legii nr. 295/2004 şi Anexei la aceasta, a art. 16, art. 53 şi art. 135 din Constituţia României, a Titlului III - Egalitatea (art. 20 - 21) din Carta drepturilor fundamentale ale U.E., a art. 14 extins cu Protocolul nr. 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Principalul motiv de nelegalitate a ordinului, analizat ca atare de prima instanţă, îl constituie încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 21/1996 potrivit cărora:

"(1) Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum:

a) limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale;

b) stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor."

Instanţa reţine că recurentul - reclamant a invocat în susţinerea acţiunii adresa din 27 august 2021, reprezentând răspunsul Consiliului Concurenţei la o sesizare adresată, în care s-a comunicat că "din analiza prima facie a prevederilor ordinului incriminat s-a concluzionat că se creează premisele unei restrângeri a concurenţei, ţinând cont de faptul că armele de calibrul 7,62x39 mm sunt permise la vânătoare, cu excepţia armelor produse de U.M. D. şi U.M. Cugir, care deşi au aceleaşi caracteristici, sunt interzise la vânătoare".

Ca o primă observaţie, Înalta Curte constată că este corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că nu există o decizie pronunţată de Consiliul Concurenţei în scopul restabilirii mediului concurenţial prin care să se dispună măsuri autorităţilor administraţiei publice.

Or, informării invocate de către recurentul - reclamant în susţinerea acţiunii îi lipseşte complexitatea unei investigaţii desfăşurate de Consiliul Concurenţei privind aplicarea prevederilor art. 5, 6, 8, 13 şi art. 47 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. De altfel, se reţine că, din chiar cuprinsul adresei rezultă că au fost luate în considerare puncte de vedere emise de fabricanţi şi de Inspectoratul General al Poliţiei Române, concluzia fiind trasă la o analiză "prima facie" în raport de conţinutul Ordinului nr. 395/2018 din punct de vedere exclusiv al calibrului "aceluiaşi tip de arme", în timp ce ipoteza avută în vedere de ordinul atacat vizează interzicerea utilizării la vânătoare a unor arme derivate din pistolul mitralieră C., care au avut ca referinţă, astfel cum a susţinut producătorul în răspunsul său, documentaţia tehnologică a armei militare, armele fiind adaptate pentru funcţionarea în regim semiautomat, cu reducerea capacităţii încărcătorului la maxim 3 cartuşe.

Referitor la deciziile emise de Consiliul Concurenţei nr. 69/13.12.2017 şi nr. 30/04.07.2017 privind încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea Concurenţei, Înalta Curte observă că acestea nu au nicio legătură cu speţa dedusă judecăţii, concluziile neputându-se reţine nici ca practică judiciară.

Totodată, se observă că aspecte de concurenţă neloială nu au fost invocate de societăţile producătoare vizate şi, deşi calitatea procesuală activă a recurentului - reclamant a fost corect reţinuta de prima instanţă în raport de refuzul I.P.J. Argeş de a înscrie armele în permisul de vânătoare, în cadrul acţiunii în contencios administrativ subiectiv motivele de nelegalitate trebuie analizate din perspectiva vătămării interesului propriu al recurentului - reclamant, în condiţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte actul administrativ cu caracter normativ, se constată că din definiţia reglementată de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă şi condiţiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalităţii, condiţii care se subordonează în esenţă obligaţiei ca acesta să fie emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Observând definiţia legală şi raportându-ne la constantele identificate în jurisprudenţa îndelungată a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, dar şi în doctrina relevantă în materie, rezultă că, în principiu, actul administrativ trebuie să fie emis în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile adoptate de Parlament şi cu toate actele normative având forţă juridică superioară lui de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale în forma şi cu procedura prevăzută de lege. Fiind o sumă a tuturor condiţiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică şi oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Instanţa de contencios administrativ, în cenzurarea actelor administrative cu caracter normativ, trebuie să se raporteze tot la lege şi la Constituţie, simpla nemulţumire a particularilor cu privire la conţinutul unui act administrativ normativ, fără a exista vreo încălcare a normelor juridice din actele cu forţă superioară, sau a unor prevederi din dreptul uniunii, neconstituind un motiv de nulitate.

Înalta Curte aminteşte că instanţa de contencios administrativ nu poate cenzura aspectele care ţin de oportunitatea emiterii actului, chestiune aflată în marja de apreciere a autorităţii emitente competente, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor fiind autoritatea abilitată atât prin Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, cât şi prin Legea nr. 407/2006 (după 21 decembrie 2006) să stabilească armele şi categoriile de muniţie care se pot folosi la vânătoare în România, iar nu Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În scopul conservării, protecţiei şi îmbunătăţirii calităţii mediului, inclusiv al conservării habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, obiective comunitare esenţiale şi de interes general, în conformitate cu articolul 130R din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, a fost emisă Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, transpusă în legislaţia internă prin O.G. nr. 57/2007, în care, în cuprinsul Anexei VI - Metode, dispozitive şi mijloace interzise de transport, capturare şi ucidere - prevăd arme automate sau semiautomate cu încărcătoare care pot conţine mai mult de două cartuşe.

Ordinul fost emis în exercitarea competenţelor recunoscute emitentului şi în limitele dreptului de apreciere, fiind respectate condiţiile legale care limitează libertatea de decizie a administraţiei în alegerea făcută în scopul conservării speciilor de faună, interes general care poate contraveni interesului particular al reclamantului de a utiliza arma achiziţionată pentru vânătoare.

Observă Înalta Curte că în cauză nu se dovedeşte, în raport de vătămarea invocată, o nerespectare a raportului de proporţionalitate între interesul public şi cel privat. Invocarea unor împrejurări precum devalorizarea armei faţă de scăderea cererii de achiziţionare second-hand faţă de alte arme de acelaşi calibru, nu poate constitui o vătămare în sensul legii contenciosului administrativ care să determine anularea actului administrativ normativ.

În ceea ce priveşte presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 2 şi 3 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 în sensul că Direcţia arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Român ar fi autorizat favorabil armele ca fiind incluse în categoria armelor de vânătoare, Înalta Curte reţine că prin scrisoarea nr. x/2.03.2022 s-a comunicat că acestea pot fi folosite ca arme cu destinaţia vânătoare, însă cu condiţia de a respecta dispoziţiile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 (fără schimbarea sau modificarea încărcătorului sau camerei cartuşului, astfel încât să permită transformarea în arme ale căror încărcător şi cameră pot ţine mai mult de 3 cartuşe), precum şi de a exista garanţia producătorului că aceste arme semiautomate să nu poată fi transformate în arme automate, răspuns din care se desprind motivele avute în vedere de autoritatea - pârâtă la interzicerea la vânătoare a acestui tip de armă derivat din arma militară.

Nefondată este astfel şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României privind restrângerea unor drepturi cu respectarea principiului proporţionalităţii, întrucât, astfel cum chiar recurentul afirmă, domeniul armelor şi muniţiilor este un domeniu strict reglementat de Legea nr. 295/2004 şi de Directiva UE 555/2021 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, în plus, pentru utilizarea armelor în scop de vânătoare, trebuind respectată şi legislaţia privind protecţia fondului cinegetic.

Din actele depuse la dosar de către pârât rezultă şi că, în urma sesizărilor, inclusiv a adresei Consiliului Concurenţei, emitentul a analizat şi a supus dezbaterii publice propunerea de modificarea a Ordinelor nr. 305/2002 şi nr. 395/2018 pentru stabilirea caracteristicilor armelor de foc, a calibrelor acestora şi a categoriilor de muniţie care se pot folosi la vânătoare în România, însă această modificare nu a fost adoptată.

Contrar susţinerilor recurentului -reclamant, din documentaţia depusă rezultă şi puncte de vedere nefavorabile, cum sunt cele emise de L. cu nr. 591/20.09.2021, din care rezultă diferenţele dintre glonţul permis la vânătoare şi cel militar, precum şi dintre armele cu repetiţie şi cele semiautomate, sau de Ministerul Afacerilor Interne, cu nr. 114490/14.03.2023, împrejurări care, deşi ulterioare emiterii actului atacat, înlătură susţinerile recurentului privind exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităţii pârâte.

De asemenea, în ceea ce priveşte emiterea Ordinului nr. 395/2018 care permite înscrierea şi folosirea calibrului armelor pentru destinaţia vânătoare, în mod corect a observat instanţa de fond că acesta nu abrogă dispoziţiile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 305/2002, întrucât obiectele de reglementare sunt distincte, ordinul ulterior vizând tipul de armă (ţeavă lisă sau ghintuită) şi tipul de muniţie cu care se poate face vânătoarea pentru fiecare specie de vânat în parte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În ceea ce priveşte sentinţa nr. 958/2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti invocată de către recurentul - reclamant prin concluziile scrise, prin care instanţa a admis cererea de anulare a aceluiaşi ordin care face obiectul prezentei judecăţi, Înalta Curte reţine caracterul nedefinitiv al acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 115/F-CONT din 12 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.