Judge salary coefficients as damages: statutory cap applies to DNA/DIICOT multiplier differences

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., prin reprezentant A., în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017 - Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Vaslui (acesta din urmă fiind chemat în judecată doar pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata diferenţelor salariale rezultate în urma revocării ordinelor contestate începând cu data de 01.08.2016), au formulat contestaţie împotriva răspunsului primit de la Ministerul Justiţiei cu nr. x/2022 din data de 05.04.2022 la contestaţia prealabilă formulată împotriva Ordinului nr. 421/C/din 07.02.2022, art. 1 si 2, Anexa nr. 8, pentru care au urmat procedura prealabilă (înregistrată la Ministerul Justiţiei sub nr. x/07.03.2022), răspuns comunicat la data de 08.04.2022, prin care solicită:

A. revocarea Ordinului nr. 421/C/din 07.02.2022, art. 1 si 2. Anexa nr. 8, şi emiterea unui nou ordin/noi ordine prin care:

1. să se stabilească indemnizaţiile de încadrare brute lunare ale reclamanţilor conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 01 august 2016, iar nu cu data de 30.12.2021, precum şi plata drepturilor salariale aferente acestui VRS începând cu 01 august 2016;

2. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul;

3. să se stabilească sporurile în conformitate cu Legea 153 din 2017, cu aplicarea art. 4 şi 5 din Anexa V din legea 153/2017 raportat art. 25 din Legea nr. 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizaţia de încadrare stabilită conform VRS 605) şi si se plătească aceste sporuri începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat;

4. includerea în indemnizaţia de bază a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv a celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantumul maxim de 45%, potrivit art. 4 şi 5 Anexa V din Legea nr. 153/2017 la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive;

5. includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6 - 13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive;

6. obligarea Ministerului Justiţiei să aloce Tribunalului Vaslui fondurile necesare plăţii drepturilor salariale cuvenite în urma emiterii unui nou ordin în conformitate cu cele solicitate în prezenta contestaţie;

B. obligarea Tribunalului Vaslui să ne achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizaţiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de Ol august 2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu legea 153 din 2017, cu aplicarea art. 4 şi 5 din Anexa V din legea 153/2017 raportat art. 25 din Legea 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizaţia de încadrare stabilită conform VRS 605) şi a includerii în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive; cu cheltuieli de judecată, dacă va fi cazul.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2457 din 30 decembrie 2022, a respins excepţiile tardivităţii formulării plângerilor împotriva ordinelor contestate şi, prescripţiei, în parte, a dreptului material la acţiune, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la solicitarea de obligare la alocarea sumelor necesare plăţii şi, în consecinţă, a respins petitul în obligarea pârâţilor la alocarea sumelor necesare plăţii ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Vaslui şi inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Tribunalul Vaslui, ca neîntemeiate, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., prin reprezentant A.

în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Vaslui, a anulat, în parte, Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 421/C/din 07.02.2022, art. 1 si 2, Anexa nr. 8, privind reclamanţii în sensul că a dispus stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare ale reclamanţilor conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, iar nu cu data de 30.12.2021, precum şi plata drepturilor salariale aferente acestui valori începând cu 01.08.2016, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul; includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6 - 13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive, a obligat Tribunalului Vaslui să achite reclamanţilor drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizaţiilor de încadrare brute lunare conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul şi a includerii în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive, respingând, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Ministerul Justiţiei) şi Tribunalul Vaslui au declarat recurs.

3.1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Ministerul Justiţiei), prin motivele de recurs, arată că în cea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciază că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.

Recurenta susţine că potrivit dispoziţiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acţiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, iar art. 2524 C. civ. prevede că "prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

Coroborând toate aceste dispoziţii cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate" şi luând în considerare data introducerii acţiunii, recurenta apreciază că cererea de chemare în judecată prin care se solicită stabilirea şi plata unor drepturi salariale pentru perioada anterioară celor trei ani calculaţi de la data introducerii acţiunii sunt prescrise.

Şi pe fondul cauzei, recurenta susţine că hotărârea este netemeinică şi nelegală.

Astfel, în ceea ce priveşte data de la care drepturile salariale ale reclamanţilor se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, recurenta arată că în practica instanţelor, au existat atât soluţii de admitere, cât şi soluţii de respingere a solicitărilor având acest obiect.

Aceste aspecte au fost reţinute şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, la paragrafele 59 şi 60 din Decizia nr. 29/2021 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din data de 13.07.2021.

Prin această decizie, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât problema de drept identificată a primit deja soluţionări diferite prin hotărâri judecătoreşti definitive, practica judiciară neunitară fiind identificată la nivelul mai multor curţi de apel din ţară.

În ceea ce priveşte soluţiile de admitere, dreptul a fost acordat de la date diferite, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se va executa eşalonat, potrivit calendarului şi tranşelor prevăzute în acest act normativ.

De asemenea, recurenta mai arată că, în cauză, capătul de cerere privind recalcularea indemnizaţiilor prin raportare la o VRS de 605,225 RON, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, a rămas în parte fără obiect.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond privind includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13, recurenta consideră că este netemeinică şi nelegală.

În acest sens sunt şi Deciziile nr. 3 şi nr. 4 pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, astfel cum a arătat şi Înalta Curte, în deciziile precizate, diferenţele salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti au natura juridică a unor despăgubiri, urmând a fi achitate de către instanţele angajatoare.

Legea-cadru nr. 153/2017 dispune în art. 1 alin. (3) că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege."

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale mai sus citate, în nicio situaţie nu ar putea fi depăşite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale potrivit legii.

3.2. Pârâtul Tribunalul Vaslui, în motivarea recursului arată că sentinţa atacată este, în parte, nelegală şi netemeinică, având în vedere că prin întâmpinare a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele aferente perioadei ce depăşeşte 3 ani anterior introducerii acţiunii, raportat la prevederile art. 171 din Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2517 şi art. 2626 din C. civ.

Astfel, în mod greşit şi nelegal, instanţa de fond a reţinut că, în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ, nu se aplică prevederile din C. civ., ci ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Este de observat faptul că instanţa de fond a analizat prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 în care se prevede în mod expres că cererile prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins, se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, ca în cazul din speţă, precum şi răspunsul pârâtului Ministerul Justiţiei la recursul administrativ graţios, apreciind că cererea de chemare în judecată a fost promovată la mai puţin de 30 de zile de la primirea acestuia.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect plata unor sume de bani, argumentele reţinute de prima instanţă nu pot fi reţinute, soluţia pronunţată, fiind, din această perspectivă, nelegală şi netemeinică.

Tribunalul Vaslui nu are calitatea de a stabili şi acorda drepturile salariale cuvenite judecătorilor, respectiv indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile şi alte drepturi prevăzute de lege.

Totodată, Tribunalul Vaslui nu are calitatea de a stabili şi acorda drepturile salariale cuvenite judecătorilor prin raportare la drepturile salariale prevăzute de lege pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul altor instituţii sau ordonatori de credite.

Deşi a reţinut faptul că stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor judecători este prerogativa exclusivă a Ministrului Justiţiei, tribunalul nu poate fi obligat, în mod direct, la plata drepturilor salariale pretinse de aceştia, iar nu toţi reclamanţii aveau calitatea de judecător în cadrul unei instanţe judecătoreşti din circumscripţia Tribunalului Vaslui la data de 1 august 2016, în mod superficial şi greşit, instanţa de fond a apreciat că aspectul evocat ţine de executarea hotărârii ce se va pronunţa şi nu de legitimarea pasivă în cadrul procesual format şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Vaslui.

Aşadar, capătul de cerere având ca obiect obligarea Tribunalului Vaslui să achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizaţiilor de încadrare brute lunare conform celor solicitate prin capetele de cerere principale nu este un capăt de cerere care să poată fi formulat în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ cum este cea reglementată de art. 7 din Cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, instanţa de contencios administrativ poate fi învestită cu analiza legalităţii şi temeiniciei unui act administrativ, în prezenta cauză actul de stabilire a drepturilor salariale şi hotărârea privind contestaţia formulată, nu cu un capăt de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale care ar rezulta în ipoteza admiterii acţiunii.

În mod nelegal şi netemeinic, instanţa de fond a respins această excepţie, cu argumente care nu au legătură cu cele invocate de Tribunalul Vaslui, motivarea instanţei vizând, în fapt, refuzul nejustificat al pârâtului minister şi posibilitatea reclamanţilor de a formula o acţiune în contencios obiectiv, respectiv să ceară emiterea ordinului de încadrare în referinţă şi la plafonarea indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, prin efectul art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pe fondul cauzei, recurentul arată că soluţia primei instanţe de a dispune stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare ale reclamanţilor conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, iar nu cu data de 30.12.2021, precum şi plata drepturilor salariale aferente acestui valori începând cu 01.08.2016, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor ort. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul, precum şi achitarea către reclamanţi a drepturile salariate rezultate în urma stabilirii indemnizaţiilor de încadrare brute lunare conform VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde este cazul, este greşită

Ca atare, instanţa de fond a apreciat ca întemeiată, din această perspectivă, acţiunea reclamanţilor, motivat de faptul că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este incident în ceea ce priveşte drepturi salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti.

Instanţa de fond nu arată care sunt hotărârile judecătoreşti pe care le-a avut în vedere atunci când a apreciat ca fiind întemeiată acţiunea.

În fapt, la dosarul cauzei, nu au fost depuse nici un fel de hotărâri judecătoreşti privind pe reclamanţi sau pe alte persoane, pentru a putea fi analizate şi reţinute de instanţa de fond.

Soluţia primei instanţe de a dispune includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6 - 13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi achitarea către reclamanţi a drepturilor salariate rezultate în urma stabilirii indemnizaţiilor de încadrare brute lunare cu includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferenţe de drepturi salariate în raport cu indemnizaţiile " procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive, este greşită

În susţinerea celor prezentate recurentul invocă şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii în dosarul nr. x/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 383 din 24 aprilie 2024.

În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă prin acţiunea formulată s-a solicitat includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6 - 13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Faptul că prin ordinul contestat s-a recunoscut dreptul la salarizare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data emiterii ordinului nu reprezintă un motiv de nulitate a ordinului, în condiţiile în care instanţa de fond nu a arătat ce dispoziţii legale au fost încălcate prin recunoaşterea acestui drept începând cu data emiterii ordinului.

Astfel, nu este vorba despre o discriminare în stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, ci este vorba despre existenţa unui incident procesual, anume intervenirea prescripţiei şi consecinţele ce decurg din această instituţie de drept.

Înalta Curte constată că în mod neîntemeiat instanţa de fond a dispus anularea ordinului de salarizare şi dispus emiterea unui nou ordin prin care dreptul intimaţilor-reclamanţi de a fi salarizaţi cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 să se facă începând cu data de 01.08.2016.

Prin hotărârea pronunţată instanţa de fond nu numai că a încălcat prevederile legale privind prescripţia extinctivă însă nici nu a arătat ce prevederi legale au fost încălcate prin recunoaşterea dreptului cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, începând cu data emiterii ordinului.

Nici faptul că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 au intrat în vigoare la data de 01.01.2018 nu legitimează hotărârea instanţei de fond prin care a fost recunoscut dreptul intimaţilor-reclamanţi de a fi salarizaţi cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, în condiţiile în care valoarea de referinţă sectorială nu este un element salarial prevăzut de Legea-cadrul nr. 153/2017 ci este un element salarial prevăzut de Ordonanţa de urgenţă nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

Raportat la modificările legislative intervenite, în ceea ce priveşte acordarea coeficientului de multiplicare 19, relevantă pentru soluţionarea cauzei este Decizia nr. 4/11.03.2024 pronunţată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 383/24.04.2024, partea I, unde s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

"Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.

Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte."

Aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 4/11.03.2024 pronunţată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, instanţele nu se pot substitui legiuitorului şi nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudenţială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi băneşti, recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, echivalent cu diferenţele dintre drepturile salariate încasate şi drepturile salariale calculate în funcţie de coeficienţii de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi celor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătoreşti nu au fost de natură a modifica/completa legea şi nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de aceşti coeficienţi, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratament salarial discriminator generat de reglementarea anterioară şi constatat pe cale jurisprudenţială (paragraf 94).

De altfel, prin Decizia nr. 3/11.03.2024 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, pronunţată în dosarul nr. x/2023 şi publicată în Monitorul Oficia) al României nr. 422/09.05.2024, partea I, s-a stabilit că:

"Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi."

Prin urmare, acordarea coeficienţilor corespunzători procurorilor DNA/DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" cum era situaţia majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curţii Constituţionale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiţiei, fără niciun fel de circumstanţiere faţă de situaţia personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea/schimbarea indemnizaţiilor de încadrare.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge acest capăt de cerere privind acordarea coeficientului 19, ca neîntemeiat

În ceea ce priveşte capetele cererii de chemare în judecată, prin care se solicită să se stabilească sporurile în conformitate cu Legea 153 din 2017, cu aplicarea art. 4 şi 5 din Anexa V din legea 153/2017 raportat art. 25 din Legea nr. 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizaţia de încadrare stabilită conform VRS 605) şi si se plătească aceste sporuri începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat şi să se dispună includerea în indemnizaţia de bază a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv a celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantumul maxim de 45%, potrivit art. 4 şi 5 Anexa V din Legea nr. 153/2017 la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive, Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a respins aceste solicitări.

Astfel, art. 25. din Legea nr. 153/2017 - Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, stabileşte că:

"(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (...)"

Art. 4 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei prevede că: "(1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, dar nu mai mult de 1.500 RON brut lunar, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 stabileşte că "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare."

Pentru personalul din sistemul justiţiei, art. 4 şi 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 reglementează următoarele categorii comune de sporuri:

- sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat;

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, de până la 25% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, de până la 5%, aplicat la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

Prin urmare art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o limită generală a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, în sensul că: "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Limitarea la 30% prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice va fi calculată potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre: este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat ordonatorului de credite, iar nu individual, întinderea drepturilor va ţine seama de executarea titlurilor executorii obţinute de reclamantă; în măsura în care hotărârile judecătoreşti au fost puse în executare în mod corespunzător limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) nu ar fi necesară.

Prin invocarea principiului nediscriminării, nu se pot recunoaşte la maximum sporurile prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la drepturile recunoscute la nivel maxim prin hotărâri judecătoreşti definitive altor magistraţi.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, respectiv pretenţiile anterioare datei de 9.05.2019, Înalta Curte reţine că termenul de 6 luni reţinut de instanţa de fond este un termen de decădere şi nu are legătură cu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele aferente perioadei ce depăşeşte 3 ani anterior introducerii acţiunii pentru capătul de cerere care nu este, în mod necesar, specific unei acţiuni în contencios, respectiv să se achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizaţiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu legea 153 din 2017, cu aplicarea art. 4 şi 5 din Anexa V din legea 153/2017 raportat art. 25 din Legea 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizaţia de încadrare stabilită conform VRS 605) şi a includerii în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge pretenţiile anterioare datei de 9 mai 2019, ca fiind prescrise.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală pe acest aspect.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte, sentinţa atacată în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea coeficientului 19.00, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, va respinge pretenţiile anterioare datei de 9 mai 2019, ca fiind prescrise, menţinând în rest sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii - pârâţi Tribunalul Vaslui şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 2457 din 30 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea coeficientului 19.00.

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Respinge pretenţiile anterioare datei de 9 mai 2019, ca fiind prescrise.

Menţine în rest sentinţa atacată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.