Judge's suspension for skipping psychiatric exam upheld; incidental illegality objections inadmissible.

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03.02.2021, reclamanta A. a formulat o acţiune în contencios administrativ, prin care a solicitat instanţei de judecată să dispună anularea/constatarea nulităţii Hotărârii nr. 731 din 7 mai 2020 emise de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea reclamantei din funcţia de judecător pe durata de 1 an.

Reclamanta A. a formulat note scrise, prin care a invocat, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, excepţia de nelegalitate a Hotărârii CSM nr. 1253 din data de 15 iulie 2019 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a Hotărârii CSM nr. 1430 din data de 15 octombrie 2019 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a Hotărârii CSM nr. 2094 din data de 19 decembrie 2019 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Reclamanta a depus totodată note scrise prin care a invocat excepţia de nelegalitate a sesizării întocmite de preşedintele instanţei în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, adresată CSM şi înregistrată la această instituţie sub nr. 14/27876/1 martie 2019, aprobată prin Hotărârea CSM nr. 576/10 aprilie 2019.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 733 din 7 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile de nelegalitate invocate de reclamantă ca inadmisibile.

S-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anulare act administrativ - Hotârârea nr. 731/07/05/2020, pentru autoritate de lucru judecat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi anularea Hotărârii nr. 731 din 7 mai 2020 emise de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi admiterea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii CSM nr. 1253 din 15 iulie 2019, a Hotărârii CSM nr. 1430 din 15 octombrie 2019 şi a Hotărârii CSM nr. 2094 din 19 decembrie 2019, în ceea ce priveşte dispoziţiile de continuare a procedurii privind efectuarea examinării medicale şi, în consecinţă, să se dispună anularea actului administrativ subsecvent hotărârilor CSM faţă de care s-a constatat nelegalitatea, act administrativ constând în Hotărârea nr. 731 din 7 mai 2020, emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi să se dispună admiterea excepţiei de nelegalitate a sesizării întocmite de preşedintele Judecătoriei Sânnicolau Mare sub nr. x/26.02.2019, aprobată prin Hotărârea nr. 576/10 aprilie 2019, emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

În susţinerea recursului s-au invocat următoarele motive de nelegalitate, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 din C. proc. civ.:

- în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de judecată, de respingere ca inadmisibile a excepţiilor de nelegalitate, s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 din C. proc. civ.

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care reglementează regimul excepţiei de nelegalitate, inclusiv admisibilitatea acesteia, împrejurare ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv hotărârea atacată cu recurs a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material;

- contrar hotărârii atacate cu recurs, excepţiile de nelegalitate au legătură cu fondul prezentului litigiu şi sunt admisibile, având strânsă legătură cu motivul de nulitate al Hotărârii CSM nr. 731 din 7 mai 2020, ca act subsecvent, motiv invocat pentru prima dată în prezentul dosar şi care nu este afectat în niciun fel de admiterea de către prima instanţă a excepţiei de autoritate de lucru judecat;

- hotărârile C.S.M. atacate cu această excepţie de nelegalitate, fiind acte administrative nelegale, nu pot produce efectul juridic al continuării procedurii de expertizare psihiatrică, cu tot ceea ce derivă ulterior din această procedură, inclusiv suspendarea din funcţia de judecător, pentru presupusa lipsă nejustificată la această procedură de expertizare psihiatrică, continuată în mod nelegal, întrucât se încalcă principiul de drept "quod nullum est, nullum producit effectum";

- excepţia de nelegalitate a hotărârilor CSM are strânsă legătură cu fondul cauzei şi cu toate motivele de nulitate invocate prin acţiunea introductivă şi precizările/completările ulterioare de acţiune, faţă de Hotărârea CSM nr. 731/7 mai 2020, în condiţiile în care toate actele administrative emise de comisia medicală şi CSM în anul 2020, privitor la expertiza psihiatrică a reclamantei, se întemeiază pe aceste trei hotărâri CSM din anul 2019, atacate cu excepţie de nelegalitate;

- acestea reprezintă acte administrative premergătoare şi care stau la baza Hotărârii C.S.M. nr. 731/7 mai 2020, în condiţiile în care procedura de expertizare nu trebuia nicidecum continuată, ci C.S.M. trebuia să înceteze procedura de expertizare psihiatrică, pentru toate motivele invocate în susţinerea excepţiei de nelegalitate;

- excepţia de nelegalitate având ca obiect sesizarea preşedintelui instanţei are legătură cu fondul cauzei, întrucât toată procedura de expertizare a reclamantei se întemeiază pe acest act administrativ nelegal; astfel, nelegalitatea sesizării atrage nulitatea Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020 de suspendare din funcţie pe durata de 1 an, care face obiectul prezentului dosar şi care este atacată în prezentul dosar, ca act subsecvent sesizării, în baza principiului de drept "quod nullum est, nullum producit effectum";

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată şi cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., împrejurare ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., precum şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. se încalcă autoritatea de lucru judecat, în sensul efectului pozitiv prevăzut de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că excepţiile de nelegalitate invocate sunt admisibile şi justifică un interes, având în vedere şi împrejurarea că prin încheierea de amânare a pronunţării pronunţate la 25 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2021 s-a reţinut că excepţia de nelegalitate are legătură cu Hotărârea CSM nr. 731/7 mai 2020 de suspendare din funcţie pe durata de 1 an, care face obiectul prezentului dosar şi care este atacată în prezentul dosar;

- hotărârea atacată a fost dată şi cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 22 şi art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., împrejurare ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât excepţiile de nelegalitate invocate sunt admisibile şi justifică un interes;

- prima instanţă de judecată trebuia să cerceteze fondul excepţiilor de nelegalitate invocate, mai ales că excepţiile de nelegalitate au fost analizate de prima instanţă de judecată anterior şi cu prioritate excepţiei de autoritate de lucru judecat, potrivit ordinii existente în minuta hotărârii primei instanţe de judecată;

- în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de judecată, luată prin hotărârea atacată prin prezentul recurs, de respingere a acţiunii pentru autoritate de lucru judecat, urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de pârât, s-au susţinut motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 din C. proc. civ.

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată cu încălcarea normelor de drept prevăzute de art. 11 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, de art. 2500, art. 2512 şi art. 2513 din C. civ., de art. 185, art. 205, art. 208, art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ.

- în dosarul nr. x/2020 nu s-a decis, cu autoritate de lucru judecat, că dreptul material la acţiune al reclamantei în anularea Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020 ar fi prescris urmare a intervenirii prescripţiei extinctive în baza termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1), coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere împrejurarea că nici în prezentul dosar, nici în dosarul nr. x/2020 nu s-a invocat şi nici nu s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, iar nici dezbaterile în prezenta cauză şi nici dezbaterile în dosarul nr. x/2020 nu au avut ca obiect prescripţia extinctivă;

- rezultă că, în prezenta cauză, incidenţa termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ este exclusă, întrucât termenul de 6 luni prevăzut pentru introducerea acţiunii în anularea unui act administrativ individual este un termen de prescripţie extinctivă conform art. 11 alin. (5) din legea privind contenciosul administrativ, iar, conform art. 2500, art. 2512 şi art. 2513 din C. civ., singurul mijloc procesual prin care se putea invoca în prezenta cauză acest termen de 6 luni este strict excepţia prescripţiei extinctive, odată cu întâmpinarea;

- hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2020 analizează un singur motiv de nulitate al Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020 dintre toate motivele de nulitate invocate în acel dosar, doar cel din acţiunea introductivă, celelalte motive de nulitate invocate fiind omise de la analiză de instanţele de judecată;

- în mod eronat, instanţa a respins acţiunea pe calea excepţiei de autoritate de lucru judecat, cu ignorarea şi încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi a prevederilor art. 2500, art. 2512 şi art. 2513 din C. civ., prevederi legale care trebuiau aplicate cu prioritate de prima instanţă de judecată în prezenta cauză, în sensul respingerii excepţiei de autoritate de lucru judecat, împrejurare ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată şi cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 185, art. 205, art. 208, art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 2500, art. 2512 şi art. 2513 din C. civ. această excepţie a prescripţiei extinctive privitoare la termenul de 6 luni nu putea fi invocată de instanţa de judecată în prezenta cauză;

- prima instanţă de judecată trebuia să reţină că este exclusă complet existenţa autorităţii de lucru judecat, în sensul efectului negativ, în temeiul prevederilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la hotărârile judecătoreşti din dosarul nr. x/2020 şi la împrejurarea că hotărârile judecătoreşti nu au judecat şi nici nu au tranşat chestiunea prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiunea în anularea Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020, în condiţiile în care hotărârea judecătorească are autoritate de lucru judecat numai asupra chestiunilor tranşate, conform art. 430 din C. proc. civ.

- prima instanţă de judecată trebuia să judece prezenta cauză pe fond, cu privire la toate motivele de nulitate invocate, şi trebuia să administreze probatoriul solicitat prin cererea de probaţiune depusă la dosarul cauzei; trebuia să examineze cauza pe fond, cu privire la toate aspectele de fapt şi de drept invocate, iar soluţia eronată pronunţată de prima instanţă de judecată echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fapt care produce o vătămare a dreptului reclamantei la analizarea pretenţiilor pe fond cu privire la toate motivele de nulitate invocate în prezenta cauză referitoare la hotărârea C.S.M. atacată cu acţiunea în contencios administrativ din prezenta cauză, în baza dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. şi art. 6 din C. proc. civ.

- s-a arătat că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material şi procedural, precum şi a autorităţii de lucru judecat, cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 din C. proc. civ., având în vedere împrejurarea că în dosarul nr. x/2020 nu s-a tranşat chestiunea incidenţei termenului de decădere de un an pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ, termen prevăzut de art. 11 alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, consecinţa fiind aceea că, în prezenta cauză, excepţia este exclusă şi înlăturată;

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată, astfel, cu încălcarea normelor de drept prevăzute de art. 11 alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, de art. 63 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor;

- prima instanţă trebuia să judece prezenta cauză pe fond cu privire la toate motivele de nulitate invocate şi trebuia să administreze probatoriul solicitat de reclamantă prin cererea de probaţiune depusă la dosarul cauzei, iar soluţia eronată pronunţată de prima instanţă de judecată echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fapt care produce o vătămare a dreptului reclamantei la analizarea pretenţiilor pe fond cu privire la toate motivele de nulitate invocate în prezenta cauză, referitoare la hotărârea CSM atacată cu acţiunea în contencios administrativ din prezenta cauză, în baza dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la analizarea cererilor şi apărărilor reclamantei, prevăzute de art. 6 din CEDO şi art. 6, art. 22 şi art. 397 din C. proc. civ., de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, de art. 31 alin. (2) din Constituţia României, precum şi de art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ.

- conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, introducerea acţiunii în contencios administrativ poate avea loc, pentru motive temeinice, inclusiv într-un termen de decădere de 1 an, calculat de la data comunicării actului administrativ atacat;

- conform art. 63 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, este obligatorie comunicarea de către CSM a hotărârii CSM prin care se dispune suspendarea judecătorului din funcţie, către judecătorul respectiv care este suspendat din funcţie, iar această obligaţie a CSM priveşte hotărârea CSM; nu este suficientă comunicarea unor adrese de informare emise de DRUO, din moment ce obligaţia de comunicare priveşte hotărârea CSM prin care se dispune suspendarea din funcţie;

- trebuie reţinută existenţa cazului justificat şi a motivelor temeinice prevăzute de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prin aplicarea termenului de 1 an de decădere prevăzut de aceste texte de lege, cu privire la acţiunea introductivă în contencios administrativ şi cererile completatoare/precizatoare de acţiune depuse ulterior în prezenta cauză, în raport cu data comunicării hotărârii CSM, în condiţiile în care adresa de informare sumară emisă de DRUO, de un sfert de pagină, nici nu conţine motivarea actului administrativ, respectiv motivarea Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020 în fapt şi în drept, care se întinde pe câteva pagini, motivare ulterioară adresei DRUO şi care se află în cuprinsul hotărârii CSM; având în vedere şi necomunicarea adresei emise de comisia medicală privind neprezentarea reclamantei la expertiză la data de 17 februarie 2020 şi a Notei de informare întocmite de Direcţia Resurse Umane şi Organizare din cadrul CSM la data de 10 martie 2020;

- în dosarul nr. x/2020 nu s-a tranşat, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate, chestiunea incidenţei şi aplicării, în prezenta cauză, a termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;

- hotărârile judecătoreşti faţă de care prima instanţă de judecată a reţinut în mod eronat întemeierea excepţiei autorităţii de lucru judecat, cele pronunţate de prima instanţă de judecată şi de instanţa de recurs în dosarul nr. x/2020, nu au niciun fel de autoritate de lucru judecat cu privire la fondul cauzei din prezentul dosar, sau cu privire la fondul motivelor de nulitate care alcătuiesc cauza acţiunii în contencios administrativ din prezentul dosar, motivele de nulitate şi cauza acţiunii din acel dosar sunt diferite;

- în toate cazurile, pentru autoritate de lucru judecat pe fondul cauzei într-o acţiune în anulare act administrativ, în sensul excepţiei de autoritate de lucru judecat, este obligatoriu ca litigiul anterior să fi analizat fondul cauzei şi cauza acţiunii reclamantului sub aspectul tuturor motivelor de nulitate şi al împrejurărilor de fapt şi de drept invocate de reclamant, precum şi dezlegările date de instanţă pentru fiecare motiv de nulitate, întrucât soluţia pe incidente procedurale sau excepţii nu poate fi extinsă asupra fondului cauzei într-un litigiu ulterior, autoritatea de lucru judecat fiind limitată strict la chestiunea tranşată;

- hotărârile judecătoreşti faţă de care prima instanţă de judecată a reţinut în mod eronat întemeierea excepţiei autorităţii de lucru judecat, pronunţate de prima instanţă de judecată şi de instanţa de recurs în dosarul nr. x/2020, nu au autoritate de lucru judecat cu privire la modul de aplicare şi calcul al termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv data de început, curgerea termenului, întreruperea termenului şi data împlinirii acestui termen, prin raportare la toate actele procesuale ale reclamantei din prezenta cauză, acţiunea introductivă şi precizările/completările ulterioare; în prezenta cauză nu este îndeplinit termenul de 6 luni în raport cu data comunicării hotărârii CSM (luna august 2020) sau cu adresa DRUO de informare asupra suspendării din funcţie;

- nu este îndeplinită condiţia identităţii de cauză, ca şi condiţie sine qua non cerută de art. 431 din C. proc. civ., în raport cu motivul nou de nelegalitate al hotărârii CSM, ca act subsecvent hotărârilor CSM faţă de care s-a invocat excepţia de nelegalitate;

- nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, ca şi condiţie sine qua non cerută de art. 431 din C. proc. civ., pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, având în vedere că în prezenta cauză sunt atacate, în plus faţă de cauza din dosarul nr. x/2020, şi alte hotărâri CSM, respectiv cele trei hotărâri CSM de continuare a procedurii de expertizare, date în anul 2019, atacate cu excepţia de nelegalitate;

- în susţinerea motivului de nelegalitate formulat asupra fondului cauzei, s-a susţinut că lipsa reclamantei de la ultima convocare emisă de comisia medicală pentru termenul din data de 17 februarie 2020 (stabilit de comisia medicală de specialitate prin adresă emisă către reclamantă) este o lipsă justificată, iar Hotărârea CSM nr. 731/7 mai 2020, atacată în contencios administrativ, este lovită de nulitate, întrucât nu există o sesizare a preşedintelui instanţei care să fie adresată CSM, să fie aprobată de CSM şi prin care să se solicite în mod expres CSM trimiterea reclamantei, judecător, la expertiza de specialitate prevăzută de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin cererea de completare a recursului, depusă în termen, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de nelegalitate, aceste dispoziţii fiind aplicabile doar operaţiunilor administrative, iar nu hotărârilor emise de Consiliul Superior al Magistraturii, care se încadrează în definiţia prevăzută la art. 2 din legea contenciosului administrativ privind actele administrative.

S-a arătat că cele 3 hotărâri atacate cu excepţia de nelegalitate au un caracter premergător hotărârii de suspendare din funcţie, aceasta din urmă reprezentând un act administrativ subsecvent.

Interpretând dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a conchis recurenta-reclamantă că incumba instanţei de contencios administrativ obligaţia de a verifica legalitatea actelor administrative individuale premergătoare, atât odată cu acţiunea în anulare, cât şi pe calea prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Este incident, astfel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Totodată, s-a arătat că, dacă cele 3 hotărâri de continuare a procedurii de expertizare au fost privite de către prima instanţă ca fiind incluse în obiectul acţiunii în anulare, excepţia autorităţii de lucru judecat trebuia respinsă, lipsind identitatea de obiect. În raport cu acest aspect s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Şi în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a sesizării emise de preşedintele Judecătoriei Sânnicolau Mare, în baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi cu încălcarea normelor de procedură sancţionate cu nulitatea, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

S-a arătat că natura acelei sesizări este una de act administrativ individual, emis de o autoritate publică.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că toate demersurile judiciare declanşate de recurenta-reclamantă împotriva acestor acte administrative emise de Consiliu au fost respinse, majoritatea în mod definitiv, de instanţele de judecată.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 203 din 20.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2020 (definitivă prin decizia civilă nr. 2114/07.04.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal) a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acţiunea formulată de recurenta-reclamantă având ca obiect anularea Hotărârii nr. 731/07.05.2020 a secţiei pentru judecători (care face şi obiectul prezentului dosar sens în care s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond).

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că acesta presupune ca prin hotărârea pronunţată să se fi încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Or, după cum rezultă din motivarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă nu identifică în mod explicit nicio regulă de procedură încălcată de instanţa de fond, criticând exclusiv soluţia acesteia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate invocate.

Nefondate au fost apreciate şi susţinerile recurentei-reclamante privind incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., acest motiv fiind incident atunci când hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat. Or dimpotrivă, în prezenta cauză, soluţia instanţei a fost pronunţată cu respectarea autorităţii de lucru judecat rezultând din sentinţa civilă nr. 203/20.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Hotărârilor nr. 1253/15.07.2019, nr. 1430/15.10.2019 şi nr. 2094/19.12.2019 emise de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă această excepţie, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele desprinse din art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, şi anume, cea referitoare la legătura cu soluţionarea pe fond a cauzei.

Secţia pentru judecători a avut în vedere în acest sens faptul că faţă de recurenta -reclamantă nu s-a întocmit încă expertiza de specialitate ca urmare a neprezentarii justificate a cesteia. În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că actele contestate pe calea excepţiei nu au stat la baza emiterii actului contestat pe calea acţiunii în anulare, de vreme ce acestea nu au produs niciun efect juridic prin ele însele în privinţa măsurii suspendării din funcţie a recurentei-reclamante, măsură adoptată prin Hotărârea nr. 731/07.05.2020 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a sesizării întocmite de preşedintele instanţei în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond caracterul inadmisibil al acesteia în condiţiile în care excepţia nu vizează un act administrativ.

Au fost apreciate ca nefondate şi criticile recurentei-reclamante cu privire la soluţia instanţei de admitere a autorităţii de lucru judecat invocate de pârât şi de respingere, în consecinţă, a acţiunii pentru autoritate de lucru judecat.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, prin acţiunea care face obiectul prezentului dosar recurenta-reclamantă A. a solicitat anularea aceluiaşi act administrativ reprezentat de Hotărârea secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 731/07.05.2020 prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a acesteia, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, iar motivele invocate în cuprinsul celor două cereri de chemare în judecată sunt identice, constituind argumente ce privesc caracterul nelegal al Hotărârii nr. 576/2019 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a aprobat solicitarea preşedintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare şi a dispus prezentarea recurentei-reclamante la expertiza de specialitate.

Aşadar, dat fiind că atât în prezenta cauză cât şi în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză sub aspectul cererii de anulare a Hotărârii nr. 731/07.05.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în prezentul litigiu nu mai este posibilă reluarea verificării jurisdicţionale asupra aceloraşi aspecte care au fost deja tranşate în cadrul unui alt proces, fiind aplicabilă prezumţia de legalitate şi temeinicie a hotărârii judecătoreşti.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamantei asupra termenului de invocare a motivelor de nelegalitate în cadrul dosarului nr. x/2020, s-a precizat că în acest dosar a fost pronunţată o soluţie pe fondul cauzei, atât prima instanţă, cât şi instanţa de recurs cercetând în mod temeinic legalitatea Hotărârii nr. 731/07.05.2020, iar faptul că recurenta-reclamantă este nemulţumită de rezultatul demersului său judiciar, nu poate atrage o nouă judecată asupra aceloraşi aspecte care au făcut deja obiectul cercetării jurisdicţionale.

Pentru toate considerentele anterior arătate, precum şi pentru cele expuse pe larg prin întâmpinarea şi prin notele scrise depuse în faţa primei instanţe, s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţe. civile nr. 733 pronunţate la data de 07.12.2023 de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs.

Prin cererea din data de 1 octombrie 2024 recurenta - reclamantă a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile asupra următoarei probleme de drept:

"În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, sunt aplicabile sau nu litigiilor de contencios administrativ prevederile art. 204 din C. proc. civ. privitoare la modificarea cererii de chemare în judecată?"

În motivarea chestiunii de drept s-a arătat că această problemă a primit soluţii şi interpretări diferite şi neunitare în practica instanţelor.

În acest sens a fost invocată soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara, comparativ cu soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Alba Iulia.

În ceea ce priveşte legătura cu soluţionarea cauzei, a arătat recurenta - reclamantă că problema de drept este determinantă în dezlegarea excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2020 în care s-a reţinut incompatibilitatea prevederilor art. 204 din C. proc. civ. în materia contenciosului administrativ.

Intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus punct de vedere prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cerinţa textului de lege cu privire la legătura cu soluţionarea cauzei fiind argumentată în raport de alte dosare decât prezentul litigiu, dispoziţiile art. 204 fiind aplicate în cadrul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte reţine următoarele argumente de fapt şi de drept relevante:

6.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03.02.2021, reclamanta A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 731 din 7 mai 2020 prin care Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a dispus suspendarea din funcţia de judecător, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, pe o perioadă de un an, începând cu data de 7 mai 2020.

În motivarea acestei hotărâri, emitentul a reţinut că în urma Hotărârii CSM nr. 576/10.04.2019 a fost stabilită o primă dată, respectiv 27 mai 2019, de către Centrul de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu pentru prezentarea doamnei A. la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia în vederea examinării sale medicale.

Ca urmare a neprezentării judecătorului amintit la data menţionată, prin Hotărârea nr. 1253 din 15 iulie 2019 secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus continuarea procedurii, constatându-se că absenţa respectivă a fost justificată;

O nouă dată pentru expertizarea doamnei judecător, respectiv 16 septembrie 2019, a fost stabilită de Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu.

Prin Hotărârea nr. 1430 din 15 octombrie 2019, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus continuarea procedurii, constatându-se că şi această absenţă a fost justificată. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi prin Hotărârea nr. 2094/19.12.2019.

În aceste condiţii, indicând dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Legea nr. 202/2004, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţie a judecătorului amintit pentru o perioadă de un an.

Reclamanta a solicitat în prezenta cauză, pe calea excepţiei de nelegalitate reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, şi constatarea nelegalităţii Hotărârii CSM nr. 1253 din data de 15 iulie 2019 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a Hotărârii CSM nr. 1430 din data de 15 octombrie 2019, emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a Hotărârii CSM nr. 2094 din data de 19 decembrie 2019, emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a sesizării întocmite de preşedintele instanţei în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, adresată CSM şi înregistrată la această instituţie sub nr. 14/27876/1 martie 2019, aprobată prin Hotărârea CSM nr. 576/10 aprilie 2019.

Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 203 din 20.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 731/07.05.2020, iar la data de 07.04.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut această sentinţă, respingând ca nefondat recursul formulat împotriva acesteia, prin decizia civilă nr. 2114/07.04.2022.

6.2. Asupra cererii recurentei-reclamante privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă:

"În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, sunt aplicabile sau nu litigiilor de contencios administrativ prevederile art. 204 din C. proc. civ. privitoare la modificarea cererii de chemare în judecată?" se reţin următoarele:

Problema de drept invocată vizează raportul dintre dispoziţiile art. 204 din C. proc. civ., în special cu privire la termenul până la care dispoziţiile generale permit modificarea cererii de chemare în judecată, şi dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora:

"Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte".

S-a precizat de către recurenta reclamantă că problema de drept necesită o rezolvare de principiu, derivând din neclaritatea dispoziţiilor şi modalitatea în care instanţa a aplicat şi motivat în cauză excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara, în care s-a apreciat că nu este permisă suplimentarea cauzelor de nelegalitate dincolo de termenul imperativ expres prevăzut de legiuitor în normele legale speciale aplicabile situaţiei deduse judecăţii, şi anume dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenta legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

iv) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;

vii) problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite.

Primele condiţii sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuţie suplimentară, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legal investită în ultimă instanţă, cu soluţionarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri pronunţare în materia contenciosului administrativ de către curtea de apel.

În ceea ce priveşte condiţia ca de lămurirea problemei de drept să depindă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.

Analizând cererea de sesizare, raportat şi la criticile concrete formulate prin motivele de recurs, instanţa de control judiciar reţine că problema de drept invocată vizează, în fapt, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2020, în care s-a constatat că cererea modificatoare întemeiată pe dispoziţiile art. 204 din C. proc. civ., a fost formulată cu depăşirea termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia pronunţată a fost criticată de reclamantă şi analizată de instanţa de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal decizia nr. 2114/07.04.2022.

Analizând legătura din obiectul sesizării şi prezenta cauză, Înalta Curte constată că prin sentinţa atacată nu s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 204 din C. proc. civ., instanţa de fond pronunţându-se, atât asupra cererii iniţiale cu care a fost învestită, cât şi a celor două cereri de completare în cuprinsul cărora au fost invocate excepţiile de nelegalitate.

Pentru aceste motive, observându-se că instanţa de recurs nu are a da o dezlegare asupra problemei de drept invocate, nici chiar indirect, în cadrul verificării legalităţii soluţiei pronunţate asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, se constată că soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată nu depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 519 din C. proc. civ., instanţa va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurenta - reclamantă A..

6.3. Procedând verificarea sentinţei atacate prin prisma motivelor de recurs încadrate de recurenta - reclamantă în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., incidenţa autorităţii de lucru judecat în raport de soluţia definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2020 mai sus redată.

Referitor la cererile precizatoare prin care reclamanta a invocat excepţiile de nelegalitate a Hotărârii CSM nr. 1253 din data de 15 iulie 2019, a Hotărârii CSM nr. 1430 din data de 15 octombrie 2019 şi a Hotărârii CSM nr. 2094 din data de 19 decembrie 2019, instanţa de fond a constatat inadmisibilitatea acestora, întrucât o eventuală soluţie de admitere a excepţiei de nelegalitate a celor trei acte administrative invocate nu este de natură a influenţa cu nimic soluţia pronunţată în prezenta cauză, nefiind fiind îndeplinită cerinţa privind existenţa unei legături obiective între excepţie şi litigiul în cadrul căruia a fost invocată.

Excepţia de nelegalitate a sesizării întocmite de preşedintele instanţei în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, adresată C.S.M. şi înregistrată la această instituţie sub nr. 14/27876/1 martie 2019, aprobată prin Hotărârea C.S.M. nr. 576/10 aprilie 2019, a fost respinsă, întrucât aceasta nu a vizat un act administrativ.

6.3.1. Criticile formulate de recurenta - reclamantă pot fi grupate în două categorii, respectiv, motive de nelegalitate ce vizează soluţia pronunţată asupra excepţiilor de nelegalitate şi motive de nelegalitate ce vizează soluţia pronunţată asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, aceleaşi argumente fiind încadrate de recurenta - reclamantă şi în cazul de prevăzut de pct. 5, precum şi în cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

6.3.1.1. Astfel, un prim motiv de recurs priveşte greşita respingere a excepţiilor de nelegalitate invocate de recurenta - reclamantă în faţa primei instanţe, care urmează a fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care implică încălcarea normelor de drept procesual, fiind vorba despre condiţiile de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate".

Reţine Înalta Curte că în urma adoptării Hotărârii CSM nr. 576/10.04.2019 a fost stabilită o primă dată, respectiv 27 mai 2019, de către Centrul de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu pentru prezentarea reclamantei A. la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia în vederea examinării sale medicale;

Urmare a neprezentării reclamantei la data menţionată, prin Hotărârea nr. 1253 din 15 iulie 2019 secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus continuarea procedurii, constatându-se că absenţa respectivă a fost justificată, fiind stabilită o nouă dată pentru expertizarea doamnei judecător, respectiv 16 septembrie 2019.

Prin Hotărârea nr. 1430 din 15 octombrie 2019, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus continuarea procedurii, constatându-se că şi această nouă absenţă a fost justificată. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi prin Hotărârea nr. 2094/19.12.2019.

În analiza legalităţii soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate vizând cele 3 hotărâri emise de Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va porni, în primul rând, de la efectele admiterii unei astfel de excepţii ce rezultă din dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"(3) instanţa (...) va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată", rezultând că excepţia de nelegalitate reprezintă un mijloc procesual de apărare ce nu tinde la anularea actului administrativ ci la înlăturarea efectelor lui din litigiul în cadrul căruia se invocă excepţia.

Pentru aceste motive, instanţa va înlătura susţinerile recurentei-reclamante privind incidenţa principiului "quod nullum est, nullum producit efectum", care nu este aplicabil în cauză. Hotărârile atacate pe calea excepţiei nu sunt actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 731/7 mai 2020, întrucât măsura prezentării la expertiza de specialitate în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost dispusă prin Hotărârea nr. 576/10.04.2019 a secţiei pentru Judecători, prin cele 3 hotărâri apreciindu-se exclusiv asupra împrejurării că absenţa reclamantei la datele stabilite pentru efectuarea expertizei a avut un caracter justificat.

În concluzie, contrar susţinerilor reclamantei, admiterea excepţiilor de nelegalitate şi înlăturarea hotărârilor de la judecata cauzei, nu ar avea niciun efect asupra măsurii suspendării dispuse potrivit art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, înlăturarea acestora din cauză neputând avea efectul invocat de recurenta - reclamantă, respectiv cel al anulării Hotărârii nr. 731 din 7 mai 2020.

Deşi recurenta reclamantă a invocat şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, arătând că prin încheierea de amânare de pronunţare din în data de 25 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2021 s-a stabilit legătura dintre Hotărârile C.S.M. nr. 1253 din data de 15 iulie 2019, nr. 1430 din data de 15 octombrie 2019 şi nr. 2094 din data de 19 decembrie 2019, cu Hotărârea CSM nr. 731/7 mai 2020 de suspendare din funcţie a reclamantei pe durata de 1 an care face obiectul prezentului dosar, Înalta Curte constată că nu ne aflăm în ipoteza unor considerente decizorii în raport de care să poată fi incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., iar eventuala legătura antamată de către instanţă nu a fost analizată în cauza cu nr. x/2021 din perspectiva condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, pentru a putea fi opusă în acest dosar.

În ceea ce priveşte sesizarea întocmită de preşedintele Judecătoriei Sannicolau Mare în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, în mod corect a fost respinsă excepţia de nelegalitate, având în vedere că aceasta nu poate viza, conform textelor de lege citate, decât un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată de prima instanţă acestei chestiuni este corectă, adresa nefiind un act administrativ, astfel cum se desprinde din dispoziţiile art. 64 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 303/2004, actele administrative producătoare de efecte juridice, în sensul legii, fiind hotărârea secţiei Consiliului Superior al Magistraturii prin care se dispune prezentarea magistratului la expertiza de specialitate, respectiv, hotărârile de suspendare din funcţie pe perioada de 1 an, sau de încetare a suspendării.

Critica referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind presupusa existenţă unei obligaţii din partea instanţei de a verifica legalitatea actelor administrative individuale premergătoare, inclusiv pe calea prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, este vădit nefondată, condiţiile admisibilităţii excepţiei de nelegalitate fiind reglementate strict de legiuitor în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 554/2004, pe care instanţa de fond le-a interpretat în mod judicios.

6.3.1.2. Nefondate sunt şi criticile de nelegalitate care vizează modalitatea în care instanţa de fond a soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenta invocând motive încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., pe care instanţa de recurs la va analiza în mod grupat, urmând a li se răspunde prin considerente comune, raportate finalitatea lor concretă.

Sub un prim aspect, se constată că, deşi prin completarea motivelor de recurs se invocă o pretinsă contradictorialitate a considerentelor din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din cuprinsul sentinţei atacate nu rezultă că instanţa de fond ar analizat cele 3 hotărâri de continuare a procedurii de expertizare ca fiind incluse în obiectul acţiunii în anulare, astfel cum greşit susţine recurenta - reclamantă.

A mai susţinut recurenta reclamantă încălcarea dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ. referitoare la ordinea de soluţionare a excepţiilor, considerând că excepţia autorităţii de lucru judecat avea prioritate soluţionării excepţiilor de nelegalitate, împrejurare care însă nu poate constitui un motiv de nulitate a hotărârii prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, curtea de apel a constatat că, prin acţiunea care face obiectul prezentului dosar, reclamanta A. a solicitat anularea aceluiaşi act administrativ reprezentat de Hotărârea secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 731/07.05.2020, prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a acesteia, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.

Instanţa de fond a reţinut că aspectele tranşate în mod definitiv prin hotărâre judecătorească nu mai pot fi repuse în discuţie, opunându-se cu autoritate de lucru judecat şi în speţa pendinte, fie că acestea au privit sau nu fondul cauzei ori alte aspecte procedurale reţinute de instanţa iniţial sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; însă cea de-a doua operează atunci când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Potrivit dispoziţiilor art. 431:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Aşa cum s-a arătat, recurenta - reclamantă, în prezenta acţiune, a suspus controlului instanţei de contencios administrativ legalitatea Hotărârii nr. 731/7 mai 2020 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Anterior, prin sentinţa nr. 203/2021, pronunţată în dosarul x/2020 a fost respinsă acţiunea îndreptată împotriva aceleiaşi hotărârii a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 731/2020, de suspendare din funcţia de judecător pentru refuzul nejustificat de a se prezenta la efectuarea expertizei, iar prin decizia nr. 2114/07.05.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins recursul formulat de reclamantă.

Instanţa de recurs a reţinut că la dosarul cauzei nu există probe concrete din care să rezulte că reclamanta a fost împiedicată să-şi îndeplinească obligaţia legală de a se prezenta la instituţiile medicale în vederea efectuării expertizei care să ateste sau nu dacă suferă de vreo boală psihică, constatându-se că în mod legal Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, din hotărârea pronunţată rezultă că în cadrul dosarului nr. x/2020 instanţele au făcut o verificare a legalităţii actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 731/7 mai 2020 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe fond, în raport de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, în baza cărora a fost emisă.

În ceea ce priveşte problemele de sănătate invocate de reclamantă, s-a reţinut că acestea au reprezentat motive formulate în cadrul cererii precizatoare cu depăşirea termenului legal, raportat la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 28 din acelaşi act normativ.

Din aceste considerente se desprinde concluzia, care contrazice susţinerile recurentei reclamante, că problema prescripţiei (respectarea termenului de 6 luni), implicit a incidenţei termenului de decădere de 1 an până la care putea completa recurenta - reclamantă motivele de nelegalitate ale actului administrativ, a fost tranşată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2114 din 7 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Se constată, astfel, că susţinerile recurentei reclamante privind încălcarea de către prima instanţă a normelor de drept material şi de drept procedural prevăzute de art. 11 alin. (1), respectiv 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi reiterate în prezentul demers judiciar, dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. nepermiţând punerea în discuţie a aceloraşi aspecte tranşate definitiv în dosarul nr. x/2020.

În esenţă, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 185, art. 205, art. 208, art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 2500, art. 2512 şi art. 2513 din C. civ. şi cu art. 28 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, recurenta - reclamantă repune în discuţie aspecte tranşate definitiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată anterior în dosarul nr. x/2020, motiv pentru care toate susţinerile recurentei - reclamante care privesc nelegalitatea invocării prescripţiei, stabilirea momentului de la care ar curge, respectiv, la care s-ar împlini termenul de 6 luni, sau criticile cu privire la incidenţa termenului de 1 an, nu pot fi analizate de instanţa de recurs nici din perspectiva pct. 5 şi nici a pct. 8 din art. 488 din C. proc. civ.

Constată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie incidenţa dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată".

Argumentul esenţial din recursul formulat, este reprezentat de ideea că nu operează în cauză autoritatea de lucru judecat, întrucât în dosarul nr. x/2020 instanţa a omis a supune analizei majoritatea covârşitoare a motivelor de nulitate ale actului administrativ pe considerente procedurale.

Înalta Curte constată că această apărare privind neîndeplinirea condiţiei identităţii de obiect şi cauză nu poate fi primită, întrucât obiectul ambelor dosare este reprezentat de cererea privind verificarea legalităţii Hotărârii nr. 731 din 7 mai 2020 emise de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, excepţiile de nelegalitate reprezentând doar apărări, iar nu capete de cerere independente.

În altă ordine de idei, se constată că aceleaşi motive de nelegalitate invocate de recurenta - reclamantă au fost formulate şi în cadrul primului proces, iar aspectele procedurale care au impus respingerea acestora sunt obligatorii şi pentru prezenta instanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 430 alin. (1) teza finală şi 431 alin. (2) din C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că nu pot fi primite motive suplimentare de nelegalitate ale Hotărârii C.S.M. nr. 731/2020, indiferent de perspectiva din care sunt invocate, întrucât acest act administrativ este definitiv prin contestarea sa în cadrul dosarului nr. x/2020, instanţa de fond dând o corectă dezlegare cadrului procesual.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (ex. Brumărescu c. România, nr. 28342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII) privind exigenţa securităţii raporturilor juridice, hotărârea definitivă ce soluţionează un raport juridic cum este cel dedus judecăţii beneficiind de protecţia art. 6 §1 sub aspectul securităţii juridice.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 şi 8 din C. proc. civ. nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurenta - reclamantă A..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 733 din 7 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.