Contestație în anulare: ineligibilitate a căii de atac pentru reexaminarea fondului sub masca erorii materiale

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 14 martie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi B., anularea Hotărârii nr. 445/2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării; cercetarea Petiţiei nr. 257/2022 adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi constatarea temeiniciei cererilor; obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la emiterea unei noi hotărâri prin care să constate comiterea de către persoana reclamată a contravenţiilor reclamate în Petiţia nr. 257/2022 şi, în consecinţă, sancţionarea acesteia; obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 93 din 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată; s-a luat act de solicitarea pârâtului B. privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată pe cale separată.

2. Recursul exercitat în cauză. Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Împotriva sentinţei civile nr. 93 din 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3803 din 12 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 93 din 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

3. Contestaţia în anulare

Împotriva Deciziei nr. 3803 din 12 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi anularea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii recursului formulat, casării sentinţei recurate şi admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, a susţinut că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, constând în faptul că instanţa de judecată a reţinut, în mod greşit, că ar fi fost şterse comentariile la postarea reclamată de contestatoare, deşi, la dosarul cauzei, există dovada contrară, respectiv anexa 2 la cererea de chemare în judecată, din care rezultă că acele comentarii erau accesibile la 08.03.2023, data când a fost depusă cererea de chemare în judecată.

În acest sens, a arătat că, la pagina 10 din decizia atacată, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

"Instanţa de control judiciar constată că este lipsită de suport şi susţinerea recurentei în sensul că prima instanţă a încălcat prevederile art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, referitoare la documentul prin care se soluţionează petiţia, cu motivarea că instanţa i-a respins acţiunea fără temei legal şi în baza unei afirmaţii faptic false, anume că comentariile reclamate de aceasta au fost şterse.

Astfel, în mod corect a constatat instanţa de fond că pârâtul B. a şters comentariile postate de vizitatori la mesajul din 06.01.2022 pe care l-a publicat pe pagina sa de C., aspect evidenţiat şi prin punctul de vedere depus la CNCD.

Prin urmare, în considerarea faptului că ştergerea de către pârâtul B. a comentariilor postate de vizitatori la mesajul din 06.01.2022 reprezintă o alternativă pentru a se realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate, neanalizarea responsabilităţii pârâtului pentru comentarii nu este de natură a infirma hotărârea emisă de CNCD."

Aspectele invocate de parte au fost susţinute atât în faţa primei instanţe, cât şi în cuprinsul cererii de recurs, însă instanţa de control judiciar în mod eronat a reţinut că nu există o probă la dosar, deşi aceasta fusese depusă.

În opinia contestatoarei, sunt incidente prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în speţă fiind săvârşită o eroare materială evidentă şi care vizează confundarea unor elemente, existenţa ori neexistenţa unei probe, greşeala fiind una de fapt, care a condus la pronunţarea unei soluţii greşite.

4. Alte aspecte

Intimaţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocat drept temei al contestaţiei în anulare:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (…) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;(…)".

Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În speţă, se observă că instanţa de control judiciar a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. împotriva hotărârii instanţei de fond, reţinând, în acord cu judecătorul de primă jurisdicţie, că articolul incriminat se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, nefiind necesară ingerinţa statului în exercitarea libertăţii de exprimare, fără ca eroarea materială invocată de contestatoare să influenţeze soluţia pronunţată de către instanţa de recurs.

Înalta Curte constată că aspectele referitoare la pretinsa eroare materială au fost invocate de către contestatoare, fie în cuprinsul căii de atac, soluţionate prin decizia care face obiectul contestaţiei în anulare dedusă judecăţii în cauză, fie prin cererea de chemare în judecată, şi au făcut obiectul analizei instanţei de recurs, astfel că eroarea materială invocată de contestatoare în prezenta cauză nu priveşte o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă aspecte care au fost analizate de instanţa de recurs cu prilejul soluţionării căii de atac.

Totodată, din motivele contestaţiei în anulare reiese că contestatoarea este nemulţumită de soluţia pronunţată în recurs, nefiind de acord cu aceasta şi cu motivarea instanţei or, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestatoare o greşeală materială a instanţei de recurs cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei, motivele prezentate în contestaţia în anulare referindu-se la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici, în concret, cu privire la modul în care a înţeles instanţa de recurs să soluţioneze cererea de recurs. Contestatoarea invocă, aşadar, o pretinsă greşeală de judecată, susţineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 3803 din 12 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2023, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.