Appeals against interim injunction for full medication reimbursement dismissed as lacking interest due to plaintiff's death
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the state defendants as lacking interest, thereby upholding the appellate court's prior order that had granted the plaintiff's interim injunction for full reimbursement of the specified medication. The dispute arose from a presidential order proceeding (Art. 997 Code of Civil Procedure) where the plaintiff sought urgent, 100% compensated access to a specific taxonal chemotherapy agent, a decision the defendants appealed on grounds of illegality after the first-instance court had already ruled in the plaintiff's favor. The decisive legal basis for the final outcome was the doctrine of procedural interest (Art. 32(1)(d) and Art. 33 Code of Civil Procedure), which the court invoked *ex officio* on the ground that the plaintiff's death during the pendency of the appeal extinguished the personal nature of the obligation, rendering the defendants' appeal moot and depriving them of a current, legitimate interest in contesting the provisional measure.
Legislator headnote
AI generatedart. 997 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, articolul 29 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Appeals against interim injunction for full medication reimbursement dismissed as lacking interest due to plaintiff's death: Analizând, cu prioritate, în condiţiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recurenţilor-pârâţi în susţinerea cererilor de recurs formulate, excepţie invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi o va admite, cu consecinţa respingerii recursurilor, ca lipsite de interes, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, sub nr. x/2024, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Bucureşti, solicitând, în temeiul art. 997 din C. proc. civ., obligarea pârâţilor la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a combinaţiei de medicamente Nab Paclitaxel (denumire comercială Abraxane), până la soluţionarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău nr. 504/32/2024, fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 156 din 18 noiembrie 2024, Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei obiectului.
A admis acţiunea şi a obligat pârâţii să asigure reclamantei pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a medicamentului Nab-Paclitaxel (denumire comercială Abraxane), până la soluţionarea dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău.
3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva sentinţei nr. 156 din 18 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au exercitat recurs pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, criticând-o pentru nelegalitate, conform argumentelor expuse pe larg în cererile de recurs formulate. Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.
5. Aspecte procesuale
Din verificările efectuate în baza de date DEPABD, a rezultat că intimata-reclamantă a decedat la 12 noiembrie 2024.
La termenul de dezbateri din 10 aprilie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recurenţilor-pârâţi în susţinerea cererilor de recurs formulate şi a reţinut cauza spre soluţionare pe excepţia invocată.
II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând, cu prioritate, în condiţiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recurenţilor-pârâţi în susţinerea cererilor de recurs formulate, excepţie invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi o va admite, cu consecinţa respingerii recursurilor, ca lipsite de interes, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În speţă, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta A. vizează obligarea pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a combinaţiei de medicamente Nab Paclitaxel (denumire comercială Abraxane), până la soluţionarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău nr. 504/32/2024, fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
Conform prevederilor art. 997 din C. proc. civ.:
"(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt."
Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale este caracterizată de urgenţă şi are un caracter provizoriu, fiind limitată sub aspect temporal, în sensul că poate fi dispusă numai până la data soluţionării definitive a dosarului ce vizează fondul cauzei.
Având în vedere obiectul concret al pretenţiilor ce au fost deduse judecăţii pe calea cererii de ordonanţă preşedinţială, procedură ce prezintă un caracter sumar, cu efecte limitate în timp până la soluţionarea pe fond a acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursurilor vor fi avute în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă şi eventuale modificări survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate.
Aşa cum s-a consemnat în considerentele expuse la pct. I.2 al acestei decizii, prima instanţă a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii să asigure acesteia, în mod provizoriu şi pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, combinaţia de medicamente Nab Paclitaxel (denumire comercială Abraxane), până la soluţionarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău nr. 504/32/2024, fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
Din verificările efectuate în baza de date DEPABD, a rezultat că intimata-reclamantă A. a decedat la 12 noiembrie 2024 .
În speţă, Înalta Curte a apreciat că se pune problema subzistenţei interesului în susţinerea cererilor de recurs formulate în cauză, sens în care a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursurilor exercitate de pârâţi, în condiţiile în care obligaţia stabilită pe calea ordonanţei preşedinţiale era strict legată de persoana reclamantei decedate.
Or, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.
Se impune a se reţine sub acest aspect şi articolul 29 din C. proc. civ., potrivit căruia acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.
Întrucât prin interes se înţelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, este necesar ca acesta să fie născut şi actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, condiţie ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât şi pe parcursul soluţionării acesteia.
În acest context, ţinând cont de faptul că pe parcursul procesului, ulterior pronunţării soluţiei de admitere a cererii de ordonanţă preşedinţială de către instanţa de fond şi învestirii instanţei de recurs cu căile de atac promovate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, a intervenit decesul intimatulei-reclamante A., Înalta Curte reţine, faţă de obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii, că interesul procesual în susţinerea recursurilor pârâţilor nu mai este actual. În condiţiile în care obligaţia de asigurare, în regim de compensare 100%, a combinaţiei de medicamente Nab Paclitaxel (denumire comercială Abraxane), a avut caracter executoriu, a vizat strict persoana reclamantei şi nu se poate transmite moştenitorilor, o eventuală soluţionare favorabilă a demersului părţilor ar fi lipsită de folosul practic ce caracterizează interesul pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu un asemenea demers judiciar.
În consecinţă, cum interesul de a acţiona al pârâţilor trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din cererile de recurs.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, ca lipsite de interes, menţinând astfel sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei nr. 156 din 18 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsite de interes.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.