Appeal rejected: Government share-sale deadline order fulfilled judgment, enforcement claim moot

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la 08.06.2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României şi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului a solicitat: să se stabilească în sarcina debitorului Guvernul României prin Secretariatul General o penalitate de 1000 RON pe zi de întârziere, în favoarea creditorului, până la îndeplinirea obligaţiei stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosarul nr. x/2015; să aplice prim-ministrului o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei, amendă care se face venit la bugetul de stat; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1518 din 25 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de obiect, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca lipsită de obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1518 din 25 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a exercitat recurs reclamanta A., invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, sub un prim aspect, că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca lipsită de obiect, având în vedere că, la data când reclamanta a introdus cererea de executare silita, 07.06.2022, debitorul nu executase obligaţia, astfel că acţiunea reclamantei ar fi trebuit respinsă ca rămasă fără obiect, iar nu lipsită de obiect.

În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că obligaţia autorităţii executive debitoare, stabilită prin hotararea judecătorească definitivă, nu este să modifice printr-un act administrativ (de valoare infralegală) dispoziţiile legale de ordin superior (ale O.U.G. nr. 49/1997, modificată prin O.G. nr. 55/2003) în executarea cărora se pretinde că a fost adoptat.

De altfel, nici nu este de competenţa executivului să modifice prin hotărâri de guvern acte normative cu putere de lege, deoarece s-ar încălca, în acest fel, principiul rangului actelor normative, reglementat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În Decizia nr. 2370/08.05.2019, ICCJ a negat categoric Guvernului, cu autoritate de lucru judecat, pretenţia acestuia că poate decide când şi în ce măsură se va efectua vanzarea pachetului de acţiuni.

Intimatul-pârât Guvernul României, în calitate de organ al administraţiei publice centrale, nu avea competenţa de a modifica partea din capitalul social care să fie vândută salariaţilor prin lege, de 8% din capitalul social al B. S.A..

Prin hotărârea de guvern ce urma să fie adoptată în conformitate cu Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, intimatul-pârât Guvernul României trebuie să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile în care cei care aveau calitatea de salariaţi ai B. S.A., la data privatizării, pot să exercite dreptul conferit de lege de a dobândi acţiuni ale societăţii.

Or, prin H.G. nr. 746/08.06.2022, Guvernul a adoptat măsuri care îi erau interzise prin titlul executoriu, amânând mult peste termenul legal adoptarea procedurilor şi condiţiilor vânzării şi transferând adoptarea acestora în sarcina altui organ al administraţiei, căruia titlul executoriu nu îi este opozabil, întrucât nu a fost parte în dosarul nr. x/2015.

Transferând obligaţia sa unei alte entităţi, Guvernul a realizat o preluare de datorie, însă, având în vedere că s-a făcut fără acordul creditorului, aceasta nu produce niciun efect.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a susţinut că debitorul Guvernul României nu a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea supusă executării silite, astfel că, în mod greşit, prima instanţă a respins cererea de executare silită, excepţia lipsei de obiect fiind neîntemeiată.

Recurenta a mai arătat că pârâţii, printr-o întâmpinare formulată într-un alt dosar, recunosc faptul că nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute în Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, motivând că nu pot emite o hotărâre de guvern fără ajutorul Ministerului Energiei.

În privinţa motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de executare a încălcat autoritatea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosarul nr. x/2015, titlu executoriu în care ICCJ a statuat ce nu are dreptul să facă Guvernul, în sensul că poate decide când şi în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acţiuni, dar şi ce trebuie să facă Guvernul, respectiv să organizeze executarea şi să execute în concret vânzarea către salariaţii B. S.A. a pachetului de acţiuni prevăzut de lege.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia nulităţii recursului, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea sentinţei de fond.

5. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997.

Pentru soluţionarea acestei cereri, s-a dispus crearea dosarului asociat, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Alte aspecte procesuale

Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, constatând că acesta conţine critici ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin recurs, a apărărilor şi susţinerilor formulate prin întâmpinare şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că argumentele expuse prin motivele de recurs sunt comune şi vizează neîndeplinirea obligaţiei impuse prin dispozitivul Deciziei nr. 2370/2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Este de reţinut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii B. - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâţilor la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ-SCAF, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi plata penalităţilor de 1000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanţă a constatat că cererea este lipsită de obiect, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"Art. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de B. - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Art. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În recurs, reclamanta a susţinut, în esenţă, că cererea de executare silită nu este lipsită de obiect, întrucât, prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligaţia stabilită prin decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/2019. Aşadar, problema de drept dedusă judecăţii în calea de atac este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanţă a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport cu obligaţia instituită prin titlul executoriu.

Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport cu prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi este de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, dispoziţii care corespund obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

În sprijinul afirmaţiei neexecutării titlului executoriu, recurenta-reclamantă a susţinut că H.G. nr. 746/2022 stabileşte că va fi vândută o cotă de 1%, iar nu de 8% din acţiunile B., astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu, şi că nu detaliază în întregime modalitatea de punere în executare a obligaţiei, care este delegată altei autorităţi publice (Ministerul Energiei).

Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de actiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de B. - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâtul debitor a respectat obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prin decizia Înaltei Curţi nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%. Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Totodată, H.G. nr. 746/2022 prevede şi termenul limită până la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii B. - 31 decembrie 2023.

Cum prin H.G. nr. 746/2022 Guvernul României a stabilit atât cota procentuală în care se vor vinde acţiunile, cât şi termenul până la care acestea se vor vinde, obligaţia prevăzută de titlul executoriu a fost îndeplinită, iar împrejurarea că hotărârea de guvern nu cuprinde totalitatea procedurilor ce ar trebui urmate în vederea vânzării efective ori data la care va începe procedura de vânzare nu poate fi interpretată ca o neexecutare a hotărârii judecătoreşti. Câtă vreme titlul executoriu şi dispoziţiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 nu impun obligaţia reglementării, prin hotărârea de guvern, a întregii proceduri de vânzare a acţiunilor şi nu impun ca procedura să se desfăşoare nemijlocit de către Guvernul României, pârâtul a avut posibilitatea de a aproba prin hotărâre de guvern doar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi termenul până la care se va face vânzarea, urmând ca restul procedurilor să fie stabilite ulterior, în speţă prin ordin de ministru (emis de Ministerul Economiei).

Toate acest aspecte au fost valorificate de instanţa de fond prin sentinţa recurată, care, contrar susţinerilor din recurs, cuprinde detaliat motivele pentru care s-a apreciat că obligaţia din titlul executoriu a fost îndeplinită.

Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, respectiv ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice.

Or, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022 anterior introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că cererea este lipsită de obiect.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1518 din 25 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.