Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2082/2025 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in public procurement contract disputes: exclusive appellate remedy under Law 101/2016

Case Number Decizia nr. 2082/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeals (recursuri) filed by both the claimant and the defendant as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal’s decision in force. The underlying dispute involved claims for unpaid contractual differences, unjustified penalties, and retention of performance guarantee amounts arising from the execution of an administrative public procurement contract. The decisive legal basis for the decision was that, under Article 55(3) of Law No. 101/2016, judgments in matters concerning the execution or termination of public procurement contracts are subject only to appeal, not cassation, rendering the appellate decision final and definitive in accordance with Article 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure and the principle of legality regarding available judicial remedies, despite the erroneous mention in the lower court’s dispositive clause suggesting a further right of appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in public procurement contract disputes: exclusive appellate remedy under Law 101/2016: Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Keywords

AI generated
public procurement contract judicial law termination of a contract matter in dispute article of civil procedure principle of legality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea recurată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la 03.01.2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia de Asigurare Logistică Integrată la plata sumei de 87.100,96 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea totală a facturii nr. x/28.07.2023 şi suma achitată de pârâtă, constatarea inexistenţei dreptului pârâtei de a pretinde suma de 43.044,27 RON cu titlu de penalităţi de întârziere, iar, în subsidiar, să se constate inexistenţa dreptului de a pretinde suma de 16.777,92 RON cu titlu de penalităţi, inexistenţa dreptului pârâtului de a reţine suma de 44.056,69 RON reprezentând 70% din suma ce a constituit garanţia de bună execuţie şi obligarea pârâtului la plata sumei de 21.696,29 RON ce a fost scăzută din valoarea totală a lucrărilor executate în baza contractului, cu justificarea că ar reprezenta cost branşament de gaze naturale.

Prin sentinţa civilă nr. 913/04.03.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată excepţia netimbrării cererii, invocată de pârâtă, a admis în parte cererea reclamantei, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 15,435.65 RON reprezentând penalitate percepută nejustificat şi 44.056.69 RON reprezentând procentul de 70% din garanţia de bună execuţie şi a respins, în rest cererea, ca neîntemeiată. Totodată a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4189,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice la 20.05.2024.

Prin Decizia nr. 90 din 18 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a, contencios administrativ şi fiscal şi achiziţii publice a respins apelurile formulate de reclamant A. S.R.L. şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia de Asigurare Logistică Integrată, ca nefondate.

2. Cererile de recurs

Împotriva Deciziei nr. 90 din 18 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a, contencios administrativ şi fiscal şi achiziţii publice, au formulat recurs atât reclamanta, cât şi pârâtul.

Recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia de Asigurare Logistică Integrată a criticat hotărârea recurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

3. Apărările formulate

Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia de Asigurare Logistică Integrată a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Astfel, căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părţile şi nici instanţa de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exerciţiul unei căi de atac.

Prin urmare, persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă, în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza pendinte, pretenţiile solicitate decurg din executarea unui contract administrativ, fiind incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, modificată prin Legea nr. 75/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul investiţiilor publice, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la 03.01.2024, care la art. 1 alin. (2) stipulează că acest act normativ "se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor".

Înalta Curte constată că obiectul cauzei face parte din categoria celor prevăzute la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 care prevede:

"procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile."

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că pentru astfel de cauze, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 că "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor şi cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă şi este soluţionat de urgenţă şi cu precădere într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei."

Din textele legale invocate, întrucât alte căi de atac nu au fost instituite de legiuitor, rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii fondului în această materie este apelul, în urma soluţionării căruia, hotărârea pronunţată de prima instanţă devine definitivă.

În acest context, menţiunea din dispozitivul deciziei recurate "cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac prevăzute de lege.

De altfel, instanţa de control judiciar reţine că incidente în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. teza finală, care stabilesc faptul că:

"(...) De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive (...) 4. Hotărârile date în apel fără drept de recurs".

Prin urmare, fiind pronunţată în faza apelului, într-un litigiu dintre cele la care se referă art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, Decizia nr. 90 din 18 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a, contencios administrativ şi fiscal şi achiziţii publice este o hotărâre definitivă, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului, deoarece aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală, coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi textele de lege invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi va respinge recursurile, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia de Asigurare Logistică Integrată împotriva sentinţei nr. 90 din 18 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a, contencios administrativ şi fiscal şi achiziţii publice, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.