Retired judge’s claim to retroactive salary recalculation via revocation of active-personnel administrative order dismissed for lack of standing and reliance on pension update mechanisms

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 10.01.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat:

- revocarea parţială a Ordinului nr. 959/1/12 aprilie 2023 în ceea ce priveşte data de la care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă 605,225 RON fără a fi afectată de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ca fiind 01.01.2018;

- emiterea ordinului de salarizare, prin care să se stabilească indemnizaţia brută lunară, cu valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON fără a fi afectată de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018;

- determinarea sporurilor, începând cu 01.01.2018, să se facă prin raportare la indemnizaţia de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă 605,225 RON, neafectată de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa nr. 1185 din 25 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei, invocată de pârâtă, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2, reclamanta A. a formulat recurs principal, iar pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat recurs incident.

3.1. Reclamanta A. şi-a întemeiat recursul principal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei şi că judecătorul fondului nu a analizat criticile referitoare la încălcarea menţiunilor Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, a Deciziei RIL nr. 7 din 2019, a Deciziei nr. 23 din 2016 şi a Deciziei nr. 36 din 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici pe cele referitoare la discriminare, respectiv la atingerea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, dezvoltate pe larg în acţiune.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care s-a introdus alin. (5)1 la art. I din O.U.G. nr. 83/2014, această reglementare intervenind tocmai pentru a fi eliminate anomaliile legate de aplicarea dispoziţiilor legilor de salarizare, care au determinat în domeniul justiţiei diferenţe de salarizare între persoane care desfăşoară aceeaşi activitate, printre care şi cea care rezultă din aplicarea creşterilor salariale în funcţie de valoarea de referinţă sectorială sau de coeficientul de multiplicare.

De asemenea, prima instanţă a încălcat dispoziţiile Deciziei nr. 36/2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a interpretat greşit caracterul general al Ordinului nr. 959/1/12.04.2023.

În acest sens, a arătat că, prin adoptarea unei dispoziţii generale în funcţie de care se stabilesc drepturile salariale, nu pot fi ignorate drepturile obţinute anterior de persoanele care se încadrează în aceeaşi familie ocupaţională, fiind necesar a fi respectate principiile nediscriminării şi egalităţii prevăzute de Legea nr. 153/2017, dar şi considerentele Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în M.Of. nr. 1029/21.12.2016, ignorate de instanţa de fond.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege speciala, iar modalitatea de redactare a prevederilor art. 1 din Ordinul contestat, prin raportare la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, este de natură a aduce atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a reiterat argumentele din cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că dreptul la calcularea şi plata indemnizaţiei de încadrare cu valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu 02.02.2017, i-a fost recunoscut prin hotărâre judecatorească definitivă (sentinţa civilă nr. 952/18.11.2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi, definitivă prin decizia civilă nr. 8/6.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2020).

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că dreptul la emiterea ordinului prin stabilirea indemnizaţiei de încadrare cu valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectată de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 02.02.2017, a fost recunoscut colegilor din raza Curţii de Apel Iaşi prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa civilă nr. 2434/27.12.2022 a Curţii de Apel Bucureşti), iar în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" există ordine administrative la nivelul Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie, Inspecţiei Judiciare, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă ÎCCJ, prin care colegi magistraţi sunt încadraţi la nivelul indemnizaţiei rezultate prin valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018.

3.2. Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin recursul incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei, considerând că a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept incidente şi care vizează această instituţie, instanţa de fond reţinând aspecte care vizează, eventual, o tardivitate a formulării acţiunii în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

În susţinerea recursului incident, a arătat că pârâta a înţeles să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune atât din perspectiva termenului general de prescripţie, cât şi, dată fiind natura pricinii, prin raportare la termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, reclamantei nu îi poate fi asigurată repunerea în termenul de prescripţie prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin recunoaşterea, în prezenta cauză, a dreptului de a ataca un ordin actual de salarizare, prin raportare la critici pe care ar fi trebuit să le invoce cu privire la ordine de salarizare anterioare. În condiţiile în care, sub acest aspect era împlinit chiar şi termenul de decădere, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, concluzia se impune de la sine.

De asemenea, în condiţiile în care demersul reclamantei are şi o evidentă componentă materială, vizând recunoaşterea şi acordarea retroactivă a unor drepturi stabilite în alt mod decât cel prevăzut prin ordinul de salarizare ale reclamantei emise începând din 2018 şi până la ordinul atacat, se impunea o analiză şi din perspectiva incidenţei în cauză a termenului prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Or, instanţa de fond nu a făcut nicio analiză în privinţa acestor aspecte, respingând excepţia prescripţiei fără a motiva în mod efectiv aspectele criticate.

4. Apărările formulate

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin întâmpinarea formulată la recursul principal, a invocat excepţia nulităţii pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte

Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului principal, constatând că acesta conţine critici ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, în raport cu dispoziţiile legale incidente şi cu argumentele prezentate de părţi, Înalta Curte constată că atât recursul principal, cât şi recursul incident, sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanta A. cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, revocarea parţială a Ordinului nr. 959/1/12 aprilie 2023 în ceea ce priveşte data de la care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă 605,225 RON fără a fi afectată de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ca fiind 01.01.2018, precum şi emiterea ordinului de salarizare, prin care să se stabilească indemnizaţia brută lunară, cu valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 01.01.201, iar determinarea sporurilor, începând cu 01.01.2018, să se facă prin raportare la indemnizaţia de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă 605,225 RON, indemnizaţie neafectată de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin sentinţa civilă recurată, prima instanţă a respins atât excepţia prescripţiei, invocată de pârâtă, cât şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte recursul principal, recurenta-reclamantă A. a criticat sentinţa primei instanţe din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit textului de lege menţionat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În speţă, recurenta-reclamantă a invocat acest motiv de casare, susţinând că că hotărârea primei instanţe cuprinde motive străine de natura cauzei şi că judecătorul fondului nu a analizat criticile referitoare la încălcarea menţiunilor Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, a Deciziei RIL nr. 7 din 2019, a Deciziei nr. 23 din 2016 şi a Deciziei nr. 36 din 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici pe cele referitoare la discriminare, respectiv la atingerea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, dezvoltate pe larg în acţiune.

Examinarea considerentelor primei instanţe invalidează, însă, aceste susţineri ale recurentei-reclamante.

Astfel, din analiza hotărârii recurate Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde cerinţelor imperative ale legii în ceea ce priveşte motivarea hotărârii judecătoreşti, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, în limitele permise de normele legale aplicabile, ceea ce face ca motivul de casare invocat să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, argumentarea hotărârii sub aspectul soluţiei criticate este logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile cauzei. Faptul că afirmaţiile acesteia nu sunt în acord cu raţionamentul expus de judecătorul fondului, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate invocat, deoarece acest text de lege se referă la pronunţarea hotărârii exclusiv în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, aşa cum s-a arătat, nu se verifică în speţă, fiind posibil controlul hotărârii în căile de atac datorită judecăţilor de valoare, formulărilor concrete, specifice, faţă de exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. În concluzie, nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind întrunit în cauză.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat faptul că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile Legii nr. 71/2015, ale Deciziei nr. 36/2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a interpretat greşit caracterul general al Ordinului nr. 959/1/12.04.2023.

Înalta Curte reţine că, prin Ordinul nr 959/I/12.04.2023, emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Este de observat faptul că ordinul a căruia revocare parţială se solicită stabileşte drepturi salariale pentru judecătorii aflaţi în activitate la momentul emiterii acestuia şi doar pentru viitor, începând cu data emiterii acestuia.

Or, în baza Decretului nr. 306/15.04.2021, emis de Preşedintele României, reclamanta A., judecător la Curtea de Apel Iaşi, a fost eliberată din funcţie, ca urmare a pensionării.

Ca atare, recurenta-reclamantă nu se încadrează în categoria destinatarilor acestui ordin, în condiţiile în care aceasta a fost eliberată din funcţie la o dată anterioară emiterii lui. Partea nu este vătămată în drepturile sale prin emiterea ordinului contestat pentru a fi îndreptăţită să solicite instanţei de contencios administrativ anularea lui.

După cum în mod corect a menţionat recurenta-pârâtă, drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti magistraţilor care nu mai sunt în activitate trebuie să fie puse în executare prin plata diferenţelor salariale sau prin obligarea fostului angajator la emiterea unor adeverinţe pentru actualizarea pensiei prin care să fie valorificate aceste drepturi.

În acest sens, sunt aplicabile prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (în vigoare în perioada de referinţă), conform cărora: "Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător si procuror aflat în activitate. în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată."

De asemenea, pe subiectul analizat prezintă relevanţă şi dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din H.G. nr. 1275/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Prin intermediul acestor norme au fost stabilite modalităţile concrete de corelare anuală între pensii şi indemnizaţia brută lunară. Acestea prevăd necesitatea transmiterii de către instanţele angajatoare a unor adeverinţe nominale cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu către Casa Naţională de Pensii Publice "în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii şi procurorii în activitate."

În consecinţă, recurenta-reclamantă are posibilitatea legală de a solicita fostului angajator eliberarea unei adeverinţe pentru actualizarea pensiei de serviciu prin valorificarea drepturilor invocate în prezenta cauză.

Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, recursul principal urmând a fi respins, ca nefondat.

În raport cu soluţia pronunţată cu privire la recursul principal, instanţa de control judiciar va respinge şi recursul incident formulat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

În speţă, recurenta-pârâta, prin recursul incident formulat, a criticat soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei.

Or, din moment ce acţiunea reclamantei a fost respinsă, nefiindu-i acordate drepturile solicitate, nu se mai poate vorbi despre prescripţia dreptului material la acţiune.

În consecinţă, pentru argumentele dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată se află la adăpost de criticile aduse în calea de atac şi se impune a fi menţinută, ca fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a legii în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul principal formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1185 din 25 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.