Work authorization refusal upheld due to missing prior employer consent in foreign national employment transfer

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2023 la data de 27.01.2023, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin a formulat contestaţie împotriva refuzului pârâtului I.G.I. Caraş-Severin nr. x/28.12.2022 (comunicat reclamantei la data de 18.01.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B. cetăţean al statului NEPAL, solicitând instanţei să dispună anularea actului emis de către pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 289 din 18 mai 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a dispus anularea actului nr. x/BICS/BED din 28.12.2022 emis de Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin.

Totodată, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei avizul de angajare pentru cetăţeanul nepalez B..

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 289 din 18 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Criticile formulate se structurează pe mai multe paliere, fiecare vizând modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Prima critică priveşte interpretarea instanţei de fond cu privire la îndeplinirea condiţiilor generale şi speciale pentru eliberarea avizului de angajare, reglementate de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României. Recurentul arată că, la momentul depunerii cererii, contingentul anual de lucrători nou-admişi pentru anul 2022 era epuizat, iar angajatorul A. S.R.L. nu a prezentat certificatul de atestare fiscală, adeverinţa privind forţa de muncă disponibilă, organigrama, dovada publicării anunţului pentru ocuparea postului vacant, procesul-verbal de selecţie şi documentele care să ateste pregătirea profesională şi experienţa străinului. În lipsa acestor înscrisuri, condiţiile prevăzute de art. 4-8 din O.G. nr. 25/2014 nu erau îndeplinite.

A doua critică vizează lipsa acordului scris din partea angajatorului anterior, C. S.A., la care străinul figura cu aviz de muncă nr. x/31.01.2022 şi contract de muncă încetat la 19.10.2022. Documentul depus provenea de la societatea D. S.R.L., unde străinul nu figura cu aviz de muncă sau contract individual de muncă cu normă întreagă, ci doar cu un contract cu timp parţial, încheiat fără respectarea art. 3 alin. (2) lit. m) din O.G. nr. 25/2014. În consecinţă, condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 25/2014, coroborate cu art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor, nu erau respectate.

A treia critică se referă la dispoziţiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de ordonanţă, inclusiv epuizarea contingentului anual de lucrători nou-admişi, constituie motive de refuz al avizului de angajare. Recurentul susţine că refuzul emis a fost temeinic şi legal, iar instanţa de fond a ignorat aceste prevederi.

A patra critică priveşte procedura de depunere a documentaţiei pe portalul electronic al instituţiei. Recurentul arată că încărcarea documentelor online are doar rolul de verificare preliminară şi programare, fără a constitui depunerea efectivă a cererii în sens administrativ. Înregistrarea cererii se realizează exclusiv la ghişeul cu publicul, odată cu prezentarea documentelor originale. Instanţa de fond ar fi acordat valoare juridică unei operaţiuni tehnico-materiale care nu produce efecte juridice.

Ultima critică se referă la imposibilitatea instanţei de a obliga autoritatea administrativă la prelungirea dreptului de şedere al străinului. Recurentul invocă art. 56 şi art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002, arătând că acordarea sau prelungirea dreptului de şedere este atributul exclusiv al comisiei speciale constituite conform art. 73 din acelaşi act normativ. Prin urmare, o hotărâre judecătorească care ar dispune emiterea permisului de şedere ar încălca principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, instanţa având competenţa doar de a analiza legalitatea şi temeinicia actului administrativ contestat, nu de a substitui autoritatea competentă.

În concluzie, Biroul pentru Imigrări Severin solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 289/18.05.2023 şi, după rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii formulate de A. S.R.L., inclusiv sub aspectul obligării instituţiei la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă A. S.R.L a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea depusă online la data de 28.11.2022 şi înregistrată de pârât sub nr. x, reclamanta A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin nepalez B. .

Prin actul nr. x/BICS/BED din data de 28.12.2022, pârâtul i-a comunicat că cererea a fost soluţionată nefavorabil, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (4) şi (5) din O.G. nr. 25/2014, respectiv nu a prezentat certificatul de atestare fiscală, adeverinţa cu privire la forţa de muncă disponibilă, organigrama angajatorului, dovada publicării anunţului pentru ocuparea locului de muncă vacant, copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecţiei realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant. De asemenea, un alt motiv de respingere a cererii constă în neprezentarea acordului scris din partea angajatorului anterior sau a decizia de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior.

Nemulţumită de răspunsul primit, reclamanta s-a adresat instanţei în temeiul art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014 potrivit căruia "(5)Refuzul eliberării avizului de angajare/detaşare poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a dispus această măsură, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare", solicitând anularea adresei şi obligarea pârâtului la emiterea avizului de angajare pentru cetăţeanul nepalez.

Analizând cererea de chemare în judecată, instanţa de fond a găsit-o a fi întemeiată şi, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), art. 7 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (1) şi art. 17 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 25/2014, reţinând, deopotrivă, că refuzul pârâtului de emitere a avizului de angajare încalcă şi dispoziţiile art. 28 alin. (2)2 din O.G. nr. 25/2014, a anulat actul emis de Biroul pentru Imigrări Caraş Severin, obligând autoritatea să procedeze la emiterea avizului de angajare solicitat de societatea reclamantă pentru cetăţeanul străin B..

Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, care apreciază că judecătorul fondului a interpretat greşit dispoziţiile art. 17 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 25/2014.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, reţinând că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor art. 17 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 25/2015 este greşită.

Constată astfel că dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 25/2015, prevăd următoarele:

"1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepţia celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la acelaşi angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărţii albastre a UE. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), străinul este încadrat în noul loc de muncă în baza unui nou aviz de angajare obţinut de angajator în condiţiile prezentei ordonanţe.

(3) Noul aviz de angajare se eliberează aceluiaşi angajator fără îndeplinirea condiţiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), e) şi f) şi, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) sau la art. 9 alin. (2) lit. a). (4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condiţiilor generale prevăzute la art. 4 şi, după caz, cu îndeplinirea condiţiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9. (5) În situaţiile prevăzute la alin. (1), cu condiţia să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări. (6) Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din iniţiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părţilor ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Conform acestor prevederi legale, străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare poate ocupa un nou loc de muncă la alt angajator oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărţii albastre a UE, cu condiţia să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări. Acordul scris al angajatorului anterior nu este necesar în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din iniţiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părţilor ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.

Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că reclamanta A. S.R.L., în calitate de nou angajator, nu a prezentat acordul scris din partea angajatorului anterior şi nici decizia de încetare a contractului de muncă din care să rezulte motivele încetării.

Este adevărat că, pentru a demonstra îndeplinirea acestei cerinţe, reclamanta s-a prevalat de acordul scris depus de alt angajator, şi anume D. S.R.L., unde cetăţeanul străin pentru care s-a solicitat emiterea avizului a fost angajat cu timp parţial.

Acordul dat de acest angajator nu are însă nici o importanţă, dat fiind faptul că străinul a fost încadrat la D. S.R.L. cu timp parţial şi fără obţinerea unui aviz de muncă, cerinţa ca străinul să fi fost angajat cu normă întreagă, şi nu cu timp parţial, rezultând din interpretarea dispoziţiilor art. 17 alin. (5) raportat la alin. (1) din O.G. nr. 25/2014. Or, angajatorul ulterior, şi anume D. S.R.L., nu a obţinut un aviz de muncă pentru străinul în cauză şi nu a încheiat cu acesta un contract de muncă cu normă întreagă.

Astfel, în lipsa acordului provenind de la angajatorul iniţial era necesară depunerea deciziei de încetare a contractului de muncă cu acest angajator, pentru a se verifica motivele încetării dat fiind că, aşa cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, în anumite cazuri de încetare a raportului de muncă, acordul menţionat nu mai este necesar (iniţiativa angajatorului anterior, acordul părţilor ori demisia străinului dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă).

Însă, reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze că acest contract individual de muncă a încetat, astfel că, eronat prima instanţă a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, reţinând că autoritatea avea posibilitatea cunoaşterii motivelor încetării raportului de muncă încheiat cu primul angajator, partea nedepunând nici o dovadă concretă în sprijinul susţinerii că " acest acord a existat".

În recurs, recurentul-pârât IMI a depus la dosar decizia de încetare din data de 19.10.2022 a contractului individual de muncă nr. x/17.06.2022 încheiat între angajatul B., şi angajatorul societatea C., act din care rezultă că desfacerea contractului de muncă s-a dispus pentru motive disciplinare, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, ca urmare a absenţelor nemotivate a angajatului de la locul de muncă şi părăsirea locului de muncă.

În raport de acest material probator, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse de reclamantă în dosarul administrativ nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 25/2014, nefiind depuse nici acordul scris din partea angajatorului anterior şi nici decizia de încetare a contractului de muncă, pentru ca autoritatea pârâtă să poată verifica motivele încetării, astfel că, raportat la înscrisurile avute la dispoziţie la momentul emiterii avizului nefavorabil, recurentul-pârât a emis un aviz conform cu dispoziţiile legale.

În procedura judiciară a fost completat materialul probator, fiind depusă la dosar decizia de încetare din data de 19.10.2022 a contractului individual de muncă nr. x/17.06.2022, însă Înalta Curte constată că acest act nu se încadrează în prevederile art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora acordul fostului angajator nu mai este necesar în anumite cazuri de încetare a raporturilor de muncă, precum iniţiativa angajatorului anterior, acordul părţilor ori demisia străinului dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.

Contrar afirmaţiilor reclamantei, valorificate eronat de instanţa de fond, Înalta Curte constată că în speţă nu se confirmă că încetarea raportului de muncă s-a datorat nerespectării de către angajator a obligaţiilor asumate prin contractul individual de muncă, astfel cum prevede textul de lege anterior menţionat, ci, dimpotrivă, din conţinutul deciziei rezultă că desfacerea contractului s-a datorat culpei angajatului.

În consecinţă, Înalta Curte constată că din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că încetarea raporturilor de muncă ale cetăţeanului străin a intervenit din culpa angajatorul, astfel că nu este îndeplinită ipoteza reglementată de alin. (6) al art. 17 din O.G. nr. 25/2014, situaţia de faţă încadrându-se în alin. (5) al aceluiaşi act normativ.

Pe cale de consecinţă, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul promovat de pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, va casa sentinţa civilă recurată şi rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul Pentru Imigrări Caraş-Severin, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 289 din 18 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.