Prohibition of cumulating doctoral title allowance with didactic grade I salary benefits for pre-university teachers

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2021 la data de 04.10.2021, Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean pentru: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., P., FF., GG., HH., II., JJ., KK., U., LL., MM., NN., OO., PP., C., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY. solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 605/17.06.2021, respectiv a art. 1 alin. (2) din ordin şi eliminarea referirii Ia alin. (2) din cuprinsul alin. (3) din cadrul aceluiaşi art. 1, cu cheltuieli de judecată

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 304 din data de 29 mai 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a III -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 304 din data de 29 mai 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean în numele membrilor de sindicat: A., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., C., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul a invocat o serie de critici ce vizează atât interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi legalitatea Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021.

Prima critică priveşte modul de interpretare al instanţei de fond asupra art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Instanţa a reţinut că teza finală a acestui articol se aplică exclusiv persoanelor care au obţinut anterior intrării în vigoare a legii atât titlul de doctor, cât şi echivalarea acestuia cu gradul didactic I. Sindicatul susţine că această interpretare este eronată, întrucât legiuitorul a dispus expres, de la data intrării în vigoare a legii, că personalul didactic care solicită şi obţine echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I nu mai beneficiază de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, instituind un drept de opţiune între cele două beneficii. Prin urmare, instanţa de fond a extins nejustificat aplicarea textului asupra persoanelor care obţinuseră echivalarea anterior datei de 01.07.2017, contrar principiului neretroactivităţii legii civile.

A doua critică vizează faptul că dreptul de a beneficia de gradul didactic I pe baza titlului de doctor este consacrat legislativ încă din anul 1969, prin art. 87 din Legea nr. 6/1969, ulterior prin art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 şi art. 242 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Aceste dispoziţii au prevăzut acordarea gradului didactic I ca efect al obţinerii titlului de doctor, fie ope legis, fie prin ordin de ministru, iar ordinele emise au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, neputând fi revocate unilateral sau anulate în lipsa unei dispoziţii legale exprese.

A treia critică se referă la interpretarea gramaticală a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Legiuitorul a utilizat timpul prezent "solicită şi obţine", ceea ce vizează situaţiile născute după intrarea în vigoare a legii. Instanţa de fond a transformat această formulare în perfect compus, "au obţinut anterior", ceea ce contravine regulilor de interpretare juridică şi creează o categorie nouă de destinatari ai normei, neavizată de legiuitor.

A patra critică priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 38 din Codul muncii, care interzic renunţarea la drepturile recunoscute prin lege salariaţilor. Sindicatul arată că membrii săi, cadre didactice cu gradul I obţinut în baza titlului de doctor, nu pot fi obligaţi să renunţe la acest drept sau să refacă procedura de obţinere a gradului ori a titlului de doctor, întrucât aceste drepturi au fost dobândite legal şi nu pot fi suprimate prin acte administrative ulterioare.

A cincea critică se referă la principiul egalităţii de tratament. În învăţământul superior, cadrele didactice beneficiază de indemnizaţia pentru titlul de doctor, deşi acesta constituie o condiţie sine qua non pentru ocuparea funcţiilor de predare. În schimb, în învăţământul preuniversitar, profesorii care au obţinut gradul I pe baza titlului de doctor sunt privaţi de această indemnizaţie, ceea ce constituie o discriminare şi o dublă măsură.

A şasea critică vizează Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021, considerat un act administrativ normativ emis cu exces de putere. Sindicatul arată că acest ordin reglementează situaţii deja reglementate prin lege, contravenind dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, precum şi principiului ierarhiei normelor juridice. În plus, ordinul este redactat într-un mod lipsit de claritate şi precizie, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 8 alin. (4) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

A şaptea critică priveşte efectele practice ale Ordinului nr. 3993/2021, care au condus la eliminarea indemnizaţiei pentru titlul de doctor din salariile cadrelor didactice, deşi acestea au beneficiat de acest drept până în luna mai 2021. Fluturaşii de salariu şi deciziile unităţilor de învăţământ demonstrează că profesorii au fost obligaţi să opteze între indemnizaţie şi gradul didactic I, ceea ce a generat o vătămare evidentă a drepturilor lor.

În concluzie, sindicatul susţine că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale, a creat o categorie nouă de destinatari ai normei, a ignorat principiul neretroactivităţii legii civile şi a validat un act administrativ normativ emis cu exces de putere, contrar principiului legalităţii şi ierarhiei normelor juridice.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii introductive, cu consecinţa recunoaşterii dreptului cadrelor didactice de a beneficia concomitent de gradul didactic I şi de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 16 ianuarie 2024, recurentul Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean a depus la dosar note scrise, însoţite de o serie de înscrisuri, între care se află şi cererea de renunţare la judecata acţiunii formulată de T..

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acţiunea au calitatea de cadre didactice. Reclamantul sindicat a depus la dosarul cauzei înscrisuri în dovedirea calităţii acestora de beneficiarii ai titlului de doctor precum şi a faptului că acestora li s-au redus veniturile ca urmare a intărrii în vigoare a ordinului atacat.

În speţă s-a solicitat anularea art. 1 alin. (2) şi modificarea, în sensul eliminării referirii la alin. (2), din Ordinul nr. 3993/2021 emis de Ministerul Educaţiei, reclamantul susţinând că acest text este contrar prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

Textele de lege atacate au următorul conţinut:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021."

Conform art. 14 din Legea nr. 153/2017:

"(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.

(2) În situaţia cumulului de funcţii, indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcţia de bază declarată.

(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Prin sentinţa recurată, Curte de Apel a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Recurentul a criticat sentinţa atacată susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi că Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 ar fi nelegal, contravenind principiului neretroactivităţii legii civile şi drepturilor dobândite anterior intrării în vigoare a legii.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-reclamant, din această perspectivă, fiind nefondate.

Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului-reclamant în sensul că membrii de sindicat menţionaţi în cererea de chemare în judecată sunt îndreptăţiţi să primească şi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în opinia sa, art. 14 alin. (3) nu se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi (01.07.2017).

Reţine instanţa de control judiciar că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situaţia drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primeşte indemnizaţia pentru titlu ştiinţific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut şi obligaţia destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

În analiza criticilor formulate de recurent, Curtea reţine că interpretarea instanţei de fond este conformă cu jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, prin Decizia nr. 52 din 20 iulie 2020, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, instanţa supremă a stabilit că dispoziţiile art. 14 alin. (3) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate în sensul excluderii cumulului dintre indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi drepturile salariale aferente gradului didactic I obţinut prin echivalare.

Ulterior, prin Decizia nr. 51 din 18 septembrie 2023, pronunţată de acelaşi complet şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 3 noiembrie 2023, Înalta Curte a consolidat această interpretare, statuând că regula excluderii cumulului se aplică indiferent de momentul obţinerii titlului de doctor sau al echivalării gradului didactic I.

Aceste hotărâri, având caracter obligatoriu pentru instanţe potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., confirmă că Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 nu face decât să reia şi să detalieze aplicarea dispoziţiilor legale, fără a adăuga la lege şi fără a contraveni principiului neretroactivităţi

S-a reţinut prin decizia menţionată că: (116) "în raport cu conţinutul normelor analizate nu s-ar putea justifica obiectiv şi rezonabil crearea unor categorii diferite în cadrul personalului didactic care a solicitat şi a obţinut gradul didactic I prin echivalare, prin raportare la data la care a urmat procedura de echivalare, iar menţinerea cumulului de beneficii în favoarea cadrelor didactice care au dobândit titlul ştiinţific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv intrării în vigoare a Ordinului nr. 5.561/2011 ar determina o situaţie de inechitate pentru cadrele didactice care dobândesc titlul ştiinţific de doctor ulterior şi care doresc să îşi obţină gradul didactic I prin echivalare.(...)

(124) Or, eliminarea acordării unui duble bonificaţii pentru aceeaşi calificare, respectiv pentru titlul ştiinţific de doctor şi pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obţinut prin echivalare, reprezintă, fără echivoc, una dintre măsurile avute în vedere de legiuitor circumscrise aceloraşi scopuri urmărite prin adoptarea legii-cadru, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul ştiinţific, ci limita beneficiului pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului.

(125) Prin urmare, dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării urmează a se interpreta în sensul că exclud cumulul dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor, indiferent de momentul la care s-a acordat cadrului didactic gradul profesional".

Pe cale de consecinţă, criticile privind nelegalitatea ordinului contrare acestei dezlegări, reluate şi prin motivele de recurs, urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea Înaltei Curţi consfiinţind faptul că prin ordinul atacat au fost interpretate şi aplicate corect dispoziţiile art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Aşadar, dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlu ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanţă aspectele prezentate de recurenta-reclamantă în sensul că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziţie legală care să prevadă dreptul de opţiune al cadrului didactic între echivalarea titlului ştiinţific de doctor şi acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

În jurisprudenţa naţională în materie s-a reţinut, în mod constant, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea acestui titlu, întrucât intenţia legiuitorului a fost, aşa cum s-a arătat şi în precedent, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor.

În atare situaţie, este evident că dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlul ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 14 din acelaşi act normativ.

Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, respectiv o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din C. civ. şi a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, cum în mod greşit a interpretat recurentul-reclamant.

Într-adevăr, principiul neretroactivităţii este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situaţiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă şi situaţiilor anterioare. Altfel spus, principiul neretroactivităţii se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situaţia aplicării principiului neretroactivităţii legii, este necesară o situaţie premisă, anume existenţa a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluţionarea aceleiaşi chestiuni juridice.

În speţă, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, aşadar, nu se aplică unor situaţii juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce priveşte stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, ministrul educaţiei nefăcând altceva decât să pună în executare dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta. Ca atare, rezultă că acest ordin reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor.

Este greşită şi interpretarea gramaticală pe care o face recurentul-reclamant dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, afirmând că acestea reglementează exclusiv situaţia juridică a personalului didactic care a obţinut gradul didactic I, prin echivalarea titlului ştiinţific de doctor, după intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, motivat de aspectul că legiuitorul a utilizat verbele "a solicita" şi "a obţine" la timpul prezent, modul indicativ.

Referitor la această interpretare, instanţa de recurs constată că utilizarea timpului prezent este specifică reglementărilor normative, dar utilizarea acestui timp nu poate avea semnificaţia exclusivă a unei acţiuni care se desfăşoară în momentul edictării normei sau exclusiv în momentul intrării în vigoare, ci trebuie ţinut seama că legea se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, deci implică şi acţiunile viitoare. Prin urmare, utilizarea formulării la timpul prezent nu exclude faptul că texul vizează şi acţiuni care nu se desfăşoară exclusiv în prezent, ceea ce denotă că interpretarea exclusiv gramaticală nu este suficientă pentru determinarea efectelor juridice ale reglementării în cauză.

În acest context, Înalta Curte subliniază că interpretarea juridică a dispoziţiilor legale aplicabile speţei de faţă nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor şi a modului cum sunt aşezate şi legate în frază, ci şi teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părţile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificaţia ce trebuie atribuită textelor şi care să fie cât mai apropiată de intenţia presupusă a legiuitorului, dar şi sistematic, metodă care să ţină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretate în contextul legii sau în contextul întregii legislaţii conexe, şi nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se ţină seama şi de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală - "specialia generalibus derogant", că excepţia este de strictă interpretare - conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos", ori că dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar - "actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat".

Referitor la sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă în primul rând, că textul constituie o excepţie de la regula instituită de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege. Prin urmare, conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", excepţia neacordării indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor este de strictă interpretare şi este aplicabilă exclusiv personalului care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare.

Referitor la susţinerile conform cărora recurentul-reclamant deţine un drept câştigat, iar neacordarea acestuia ca urmare a aplicării dispoziţiilor ordinului contestat ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 38 din Codul Muncii, Înalta Curte reţine că acestea nu sunt susţinute de probele din dosar şi de jurisprudenţa în materie.

Sub acest aspect trebuie amintit faptul că prin art. 38 din Codul Muncii legiuitorul a instituit o măsură de protecţie a salariaţilor ce constă în interdicţia de a renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, fiind vorba despre drepturile enumerate la art. 39 din acelaşi act normativ.

Cu privire la dispoziţia reglementată de art. 38 din Codul muncii, prin Decizia nr. 494/2004, Curtea Constituţională a statuat că "interdicţia de a renunţa, în tot sau în parte, la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaţilor este o măsură de protecţie a acestora din urmă, menită să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecinţele unor eventuale abuzuri ori ameninţări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecţie nu poate fi considerată a fi un privilegiu, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât ea se justifică în considerarea situaţiei unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecţie".

Cât priveşte obiectul dedus judecăţii în prezenta cauză, este de observat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat în mod constant că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020).

Deşi este real că acest drept se acordă din fonduri publice şi că în privinţa acestuia legiuitorul stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificaţia obligării recurentului-reclamant la renunţarea la o calificare profesională. Legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizaţia de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obţinut exclusiv prin echivalarea doctoratului, aşadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obţinut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deţinerii titlului ştiinţific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizaţiei pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor, fie prin acordarea indemnizaţiei aferente gradului didactic I, obţinut prin echivalarea acestui titlu.

Susţinerile privind lipsa de claritate a Ordinului nr. 3993/2021 sunt de asemenea nefondate. Ordinul nu face decât să detalieze aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, reiterând interpretarea consacrată de jurisprudenţa Înaltei Curţi. Textul contestat nu adaugă la lege, ci se înscrie în logica normei superioare, respectând principiul ierarhiei actelor normative.

Critica referitoare la discriminarea între personalul didactic din învăţământul superior şi cel din preuniversitar nu poate fi primită. Diferenţa de tratament are o justificare obiectivă şi rezonabilă, derivată din specificul funcţiilor didactice şi din reglementările distincte aplicabile fiecărui nivel de învăţământ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

În ceea ce priveşte reclamanta T., Înalta Curte va lua act de renunţarea acesteia la judecata acţiunii, formulată în condiţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit acestui text, reclamantul poate renunţa la judecată în orice stare a procesului, iar instanţa este obligată să ia act de manifestarea de voinţă.

În consecinţă, se impune anularea sentinţei civile nr. 304/2023 a Curţii de Apel Cluj în ceea ce o priveşte pe această reclamantă, întrucât renunţarea la judecată produce efecte asupra hotărârii atacate, conform art. 406 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reţinând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata acţiunii formulate de recurenta - reclamantă T..

Anulează sentinţa civilă nr. 304/2023 din 29 mai 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în ceea ce o priveşte pe reclamanta T..

Respinge recursul declarat de reclamanţii Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean pentru: A., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., C., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY. împotriva sentinţei civile nr. 304/2023 din 29 mai 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.