Judicial transfer rejected: balancing individual career interest against institutional personnel needs and specialization constraints

Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2025

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin Hotărârea nr. 947/14.05.2024 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins cererea de transfer a reclamantei A. de la Tribunalul Prahova la Curtea de Apel Ploieşti.

În cuprinsul actului administrativ contestat au fost expuse date relevante privind traseul profesional al reclamantei, situaţia de personal şi volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura transferului, precum şi considerentele care au fundamentat soluţia de respingere a cererii de transfer.

Astfel, raportat la necesitatea asigurării bunei funcţionări a Tribunalului Prahova, faţa de gradul de ocupare a schemei de personal şi de volumul de activitate care s-a situat în anul 2023 peste media naţională, s-a reţinut că Tribunalul Prahova, cu precădere secţia civilă în cadrul căreia funcţionează reclamanta, se confruntă cu un deficit mare de personal cauzat de numărul posturilor vacante sau temporar vacante, precum şi cu dificultatea ocupării posturilor vacante. Totodată, s-a reţinut că în respectiva etapă a sesiunii de transferuri 4 judecători de la Tribunalul Prahova au solicitat transferul la alte instanţe.

Observând situaţia dificilă cu care se confrunta această instanţă, sub aspectul gradului redus de ocupare a posturilor de judecător şi a volumului de activitate, constatând că pentru Tribunalul Prahova nu a fost formulată nicio cerere de transfer, faţă de implicaţiile pe care le presupunea vacantarea posturilor la această instanţă, secţia pentru judecători a apreciat că în respectiva sesiune puteau fi admise doar 3 cereri de transfer dintre cele formulate de judecătorii din cadrul Tribunalului Prahova.

Analizând concomitent cererile formulate de cei 4 judecători din cadrul Tribunalului Prahova, în raport de motivele invocate de solicitanţi şi de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, respectiv motivele cuprinse în avizele instanţelor implicate, precum şi situaţia instanţelor la care s-a solicitat transferul, secţia a apreciat ca fiind prioritare cererile formulate de doamnele judecător B. de transfer la Curtea de Apel Braşov, C. de transfer la Curtea de Apel Ploieşti şi D. privind transferul la Curtea de Apel Timişoara.

În aceste condiţii, apreciind că interesul privat al magistratului, respectiv desfăşurarea activităţii la o instanţă corespunzătoare gradului profesional dobândit, nu putea prevala la acel moment faţă de interesul general în ceea ce priveşte asigurarea resurselor umane necesare desfăşurării activităţii la Tribunalul Prahova, secţia pentru judecători a respins cererea de transfer a contestatoarei de la Tribunalul Prahova la Curtea de Apel Ploieşti, apreciind că o soluţie contrară este de natură a conduce la lipsa unui echilibru între interesul public şi cel privat.

Calea de atac exercitată în cauză

Contestatoarea a formulat contestaţie împotriva Hotărârii CSM nr. 947/14.05.2024, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer la Curtea de Apel Ploieşti, solicitând anularea acesteia şi admiterea cererii de transfer, prin dispunerea transferului său la Curtea de Apel Ploieşti.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 192 din Legea 303/2022, ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, ale art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004 şi ale art. 1 alin. (1) din Legea 305/2022, care consacră rolul CSM de garant al independenţei justiţiei şi al bunei funcţionări a acesteia.

S-a invocat faptul că aceleaşi criterii au fost aplicate diferenţiat, în condiţiile în care şi alte trei judecătoare din cadrul Tribunalului Prahova au formulat cereri de transfer admise de CSM, deşi se aflau în situaţii identice. În privinţa sa s-a reţinut volumul mare de activitate al instanţei, motiv care nu a fost însă invocat pentru respingerea celorlalte cereri.

Contestatoarea a precizat că Tribunalul Prahova i-a acordat aviz nefavorabil, iar Curtea de Apel Ploieşti a emis punct de vedere nefavorabil, în timp ce pentru alte judecătoare din aceeaşi secţie, în condiţii identice, s-au acordat avize favorabile.

În mod eronat s-a reţinut că nu există corespondenţă între specializarea sa (drept civil) şi posturile vacante la Curtea de Apel Ploieşti (drept penal), în condiţiile în care alte cereri de transfer au fost admise de CSM în cazuri similare, titularii având aceeaşi specializare.

Nici criteriul vechimii nu a fost respectat, pentru una dintre colegele cu vechime mai mică cererea de transfer fiind admisă.

S-a arătat că în sesiunile anterioare de transfer (martie şi noiembrie 2023), CSM a avut ca principal criteriu vechimea, iar în sesiunea din martie-mai 2024 acest criteriu a fost ignorat fără justificare, ceea ce dovedeşte o lipsă de consecvenţă şi un tratament diferenţiat.

S-a precizat că hotărârea CSM este nemotivată şi contradictorie, întrucât nu explică în mod clar de ce s-au admis alte cereri în condiţii identice, iar cererea sa a fost respinsă.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că actul atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor art. 188-192 din Legea nr. 303/2022.

Transferul nu reprezintă un drept subiectiv, ci o vocaţie condiţionată de îndeplinirea cumulativă a criteriilor legale, iar în cazul contestatoarei aceste criterii nu au fost îndeplinite.

Au fost avute în vedere situaţia de personal şi volumul de activitate al Tribunalului Prahova, în special al secţiei I civile de unde provenea contestatoarea, care justificau respingerea cererii de transfer.

Cele trei cereri admise au avut la bază circumstanţe diferite (specializare penală în acord cu posturile vacante, vechime mai mare, avize pozitive ori concediu de creştere copil care nu afecta activitatea instanţei), astfel că nu se poate reţine un eventual caracter discriminatoriu sau exces de putere, actul fiind emis în limitele competenţei şi cu respectarea principiului proporţionalităţii.

Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Analizând contestaţia de faţă, Înalta Curte reţine că potrivit art. 188 alin. (1)-(3) şi art. 192 din Legea nr. 303/2022, gestionarea resurselor umane din sistemul judiciar revine Consiliului Superior al Magistraturii, care soluţionează cererile de transfer în funcţie de situaţia posturilor vacante, volumul de activitate al instanţelor implicate, specializarea solicitanţilor, avizele instanţelor de la şi la care se solicită transferul, vechimea şi alte criterii obiective.

Textul legal nu stabileşte o ordine de prioritate între aceste criterii, lăsând secţiei pentru judecători o marjă de apreciere în a determina relevanţa fiecăruia, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri.

Prin urmare, atribuţia CSM în această materie are un pronunţat caracter discreţionar, însă nu arbitrar, iar controlul instanţei de contencios administrativ priveşte doar legalitatea şi temeinicia actului, nu oportunitatea măsurii.

Înalta Curte reţine din analiza actului administrativ contestat că respingerea cererii de transfer a contestatoarei s-a fundamentat pe următoarele considerente: deficitul de personal semnificativ de la Tribunalul Prahova (grad de ocupare de 46,29%, respectiv 8 posturi ocupate din 20 la secţia I civilă); volumul ridicat de activitate al instanţei (789 cauze/judecător faţă de media naţională de 553); lipsa posturilor vacante corespunzătoare specializării sale (civil) la Curtea de Apel Ploieşti, unde cele 4 locuri disponibile erau pe secţia penală; avizele nefavorabile emise de Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti.

Referitor la nelegalitatea aplicării criteriilor reglementate de art. 192 din legea nr. 303/2022, invocată în contestaţia formulată, Înalta Curte va reţine că aceste criterii trebuie apreciate în mod global, o astfel de evaluare fiind realizată în scopul unei mai bune gestionări a resurselor umane la nivelul instanţelor judecătoreşti.

Aşadar, nu doar unele dintre criterii, privind vechimea la instanţa de la care se solicită transferul, ori vechimea efectivă în funcţie sunt de natură a da preferinţă unora dintre cererile de transfer, în detrimentul altora, ci aceste criterii referitoare la vechime trebuie evaluate în contextul general, în raport de specializarea judecătorului, de posturile disponibile la instanţa la care se solicită transferul în aceeaşi specializare, precum şi în funcţie de dificultăţile în activitatea instanţelor, învederate de instanţele de la care şi la care se solicită transferul, ce pot apărea în eventualitatea admiterii unei cereri de transfer.

Or, în considerarea acestor aspecte, Înalta Curte va reţine că cele trei cereri de transfer admise de CSM, la care se raportează contestatoarea în criticile formulate, au avut unele particularităţi esenţiale, ce justifică soluţia adoptată, respectiv:

a/doamna judecător C. este magistrat specializat în materie penală, fiind transferată în considerarea acestei specializări pe un post din cadrul unei secţii penale, prezentând totodată avize favorabile transferului, provenind de la ambele instanţe; de asemenea, secţia penală de la care provenea avea cel mai mic deficit de judecători;

b/doamna judecător B. se afla la data cererii în concediu de creştere copil, astfel că în cazul său măsura transferului nu era de natură a perturba în vreun mod activitatea tribunalului, nefiind planificată în şedinţe de judecată, şi nici activitatea curţii de apel. De altfel, doamna judecător B. a fost transferată la o altă instanţă decât cea la care contestatoarea a solicitat în mod exoplicit transferul (Curtea de Apel Ploieşti);

c/doamna judecător D., care deţinea specializare în materie civilă, a fost transferată la Curtea de Apel Timişoara, unde existau posturi libere în aceeaşi specializare, însă la data transferului avea vechime mai mare decât cea a contestatoarei, prezentând avize favorabile.

Prin urmare, Înalta Curte observă că situaţia contestatoarei, pentru care au fost emise avize nefavorabile, atât de la Tribunalul Prahova cât şi de la Curte de Apel Ploieşti, şi care a solicitat transferul doar la o secţie non - penală a Cureţii de Apel Ploieşti, potrivit avizului emis de această instanţă necesarul de personal fiind identificat doar în cadrul secţiei penale, nu este comparabilă cu cea a colegelor sale, diferenţele de specializare, vechime şi avize fiind obiective şi relevante pentru soluţionarea cererilor.

În ceea ce priveşte invocarea art. 16 alin. (1) din Constituţie şi a art. 2 din O.G. nr. 137/2000, de către contestatoare, Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Pentru a se reţine încălcarea acestor dispoziţii, trebuie demonstrată existenţa unei situaţii comparabile şi a unui tratament diferenţiat nejustificat. În cauză, instanţa reţine că cererile de transfer nu erau identice, sub aspectul specializării şi al posturilor disponibile.

Pe de altă parte, intimatul CSM a aplicat aceleaşi criterii legale tuturor cererilor de transfer cu care a fost învestit, diferenţele de rezultat derivând din particularităţile fiecărei situaţii, în amănunt analizate, fără a se putea reţine că a existat o restrângere nejustificată a dreptului la carieră sau a egalităţii de tratament.

Cu privire la pretinsul exces de putere invocat de contestatoare, Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere presupune exercitarea dreptului de apreciere cu încălcarea limitelor competenţei ori prin vătămarea drepturilor persoanei.

Or, în cauză, CSM a acţionat în limitele competenţei sale legale, iar decizia de respingere a avut o justificare raţională şi proporţională, constând în menţinerea echilibrului între interesul individual al magistratului şi interesul general al bunei funcţionări a instanţei.

Aspectele privind oportunitatea transferului, respectiv impactul asupra activităţii Tribunalului Prahova ţin de gestionarea resurselor umane, domeniu ce presupune o evaluare de ansamblu asupra sistemului judiciar, evaluare care excedează controlului de legalitate al instanţei.

A mai susţinut contestatoarea că hotărârea atacată este contradictorie şi insuficient motivată, întrucât nu explică diferenţele de tratament între cereri similare.

Înalta Curte menţionează că hotărârea CSM cuprinde motivarea esenţială a soluţiei adoptate, indicând criteriile avute în vedere, datele privind situaţia posturilor, avizele instanţelor şi specializarea solicitantului.

În concluzie, faţă de ansamblul argumentelor de fapt şi de drept expuse, instanţa de recurs reţine că Hotărârea CSM nr. 947/14.05.2024 a fost emisă cu respectarea competenţei şi a cadrului legal incident, nu a fost afectat principiul egalităţii de tratament, nu se relevă existenţa unui exces de putere ori a unei încălcări a principiului proporţionalităţii, şi reflectă o măsură de administrare a resurselor umane în limitele marjei de apreciere conferite CSM.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva acestei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 947 din 14 mai 2024 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 3 aprilie 2025.