Lawfulness of suspending civil proceedings pending constitutional review of enforcement delay penalties under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.07.2018, cu nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, în temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, să se dispună:

1. Amendarea ministrului Educaţiei Naţionale cu suma de 20% din salariul minim pe economie, pe zi, de la data de 26.11.2017, până la data achitării obligaţiei de a face constând în comunicarea unui răspuns la toate punctele din cererea depusă la data de 26.02.2017, întrucât instituţia pe care o conduce refuză să respecte titlul executoriu;

2. Obligarea pârâţilor conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 la plata de daune pentru întârziere, în cuantum de 200 RON/zi, începând cu prima zi de întârziere nejustificată - 26.11.2017, până la data de executării hotărârii judecătoreşti nr. 5289 din 22.09.2017;

3. Obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 3.000 RON prilejuite de refuzul de a pune în executare titlul executoriu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 21 mai 2024, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea 554/2004 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea 84/2023 în raport de art. 21 alin. (1)-(4), art. 24 alin. (1) din Constituţia României şi art. 6 CEDO şi a suspendat judecata cauzei privind soluţionarea recursurilor declarate de recurenţii intervenienţi forţaţi B., C., D., E., F., G. şi recurentul-pârât Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei civile nr. 702/16.02.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. şi intimata chemată în garanţie H., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond în mod nelegal a suspendat judecarea cauzei, întrucât:

încheierea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material;

în speţă instanţa de fond a reluat exclusiv argumentele pârâtului, fără a le însoţi de analiza proprie a aspectelor de fapt şi de drept relevante, fără o minimă examinare a argumentelor formulate, fapt ce nu corespunde exigentelor textului legal menţionat si art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, atrăgând nulitatea hotărârii pronunţate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ.) impun în sarcina instanţei obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de a prezenta "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Instanţa de fond a suspendat cauza pentru a se pronunţa Curtea Constituţională referitor la constituţionalitatea şi a art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004.

Având în vedere că Decizia Curţii Constituţionale referitoare la aplicarea art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 nu va produce efecte în speţa de faţă coroborat cu faptul că aceasta se află pe rolul instanţelor de judecată de mai bine de 5 ani, solicită admiterea recursului în sensul de a se anula suspendarea judecăţii până la pronunţarea Curţii Constituţionale.

Potrivit interpretării pe care o dă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO, implică nu numai ca hotărârea judecătorească să fie pronunţată într-un termen rezonabil, ci şi ca ea să poată face obiectul unei executări efective în avantajul părţii câştigătoare. într-adevăr, convenţia nu instaurează o protecţie pur teoretică a dreptului omului, ci dispune imperativ realizarea concretă a pretenţiei, inclusiv de ordin pecuniar.

Orice titlu executoriu este obligatoriu a fi executabil şi executat chiar prin plată voluntară.

Astfel, orice sentinţă civilă ar fi inutilă fără procedura eficientă şi efectivă a executării acesteia, astfel că procedura eficientă în aplicarea sentinţelor judecătoreşti este esenţială pentru respectarea statului de drept, conform şi prevederilor art. 6 din CEDO.

Astfel, statul român prin mandatarii, reprezentanţii şi prepuşii acestuia trebuie să adopte ex officio, toate normele şi diligentele necesare pentru a se asigura că autorităţile vor respecta rapid hotărârile judecătoreşti, neputând a fi justificată întârzierea neexecutării.

Dreptul la o instanţă ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi.

Executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul art. 6 din Convenţie, un interval nerezonabil de mare în executarea unui titlu executoriu determină încălcarea normelor convenţionale europene.

Conform jurisprudenţei CEDO, dreptul la un proces echitabil garantat de Articolul 6 protejează "punerea în aplicare a deciziilor judecătoreşti definitive şi obligatorii care într-un stat de drept nu pot rămâne inoperante în detrimentul unei părţi. Executarea unei decizii judecătoreşti nu poate fi împiedicată, invalidată sau întârziată de manieră excesivă".

Întrucât Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte doar pentru viitor, coroborat cu faptul că în speţă deja s-a pronunţat o sentinţă definitivă pe baza art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, Decizia Curţii Constituţionale nu va produce efecte în cauză şi nu va influenţa judecata cauzei.

Având în vedere că Decizia Curţii Constituţionale referitoare la aplicarea art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 nu va produce efecte în speţa noastră coroborat cu faptul că aceasta se află pe rolul instanţelor de judecată de mai bine de 5 ani, solicită admiterea recursului în sensul de a se anula suspendarea judecăţii până la pronunţarea Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţi, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurentul a formulat critici care se pot circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că recurentul circumstanţiază critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Deoarece recurentul a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., subliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, formulată de intimaţi, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este întemeiată, având în vedere că recurentul are deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei, în baza dispoziţiilor exprese ale art. 414 C. proc. civ.

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că controlul judiciar declanşat de recurenţi are ca obiect verificarea legalităţii încheierii pronunţate de instanţa de recurs, în ceea ce priveşte soluţia prin care s-a dispus suspendarea judecăţii recursului, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate, invocată în cauză.

Recurentul a considerat nelegală soluţia de suspendare a judecăţii recursurilor, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în considerarea caracterului voluntar al prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dar şi a faptului că Legea nr. 47/1992 nu mai prevede în mod imperativ suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, pârâţii având la dispoziţie calea de atac a revizuirii întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din Noul C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Textul legal citat consacră, într-adevăr, un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanţa "poate" suspenda judecata.

Aşadar, adoptarea măsurii suspendării cauzei în temeiul acestui text de lege depinde de aprecierea instanţei care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării judecăţii.

Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de textul legal avut în vedere de instanţa de recurs pentru suspendarea judecăţii şi, de asemenea, este oportună luarea unei astfel de măsuri.

Astfel, în litigiul principal a fost formulată o cerere de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea 554/2004 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea 84/2023 în raport de art. 21 alin. (1)-(4), art. 24 alin. (1) din Constituţia României şi art. 6 CEDO, sesizare ce a fost admisă, iar în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa de contencios constituţional a fost sesizată cu soluţionarea acesteia.

Este adevărat că în actuala reglementare a procedurii excepţiei de neconstituţionalitate [art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificat prin art. I alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 177/2010] nu mai impune obligativitatea suspendării de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, cum era anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, când se prevedea în mod explicit luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Prin urmare, reţinând că în mod întemeiat Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că se impune măsura suspendării cauzei, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, încheierea atacată în cauză fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 21 mai 2024, vizând soluţia de suspendare a judecăţii recursurilor.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant la plata sumei de 2.500 de RON către intimatul-pârât G., cheltuieli de judecată.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate prin întâmpinări.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 21 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 2500 de RON către intimatul-pârât G., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.