Provisional suspension of medical inaptitude decision upheld; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Medicala-Centrala de expertiza medico militară, în temeiul art. 13 din Regulamentul din 17 mai 2016 privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico militară a formulat contestaţie împotriva Deciziei Medicale nr. 586/14.08.2024 a Direcţiei Centrale - Comisia Centrală de Expertiză Medico- Militară a M.A.I., prin care a fost soluţionată contestaţia sa împotriva Deciziei A2319/1/20.06.2024 emisă de SM Craiova, decizie 586/14.08.2024 prin care s-a dispus clasarea sa ca inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie, cu scoaterea din evidenţa şi încadrarea în gradul II de handicap.

A solicitat suspendarea efectelor Deciziei 586/14.08.2024 până la pronunţarea pe fond a soluţiei în contestaţia împotriva deciziei de încadrare în grad de handicap care face obiectul prezentului dosar, în temeiul art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 474 din 6 noiembrie 2024, a admis cererea precizată, de suspendare provizorie a executării Deciziei medicale nr. 586/14.08.2024 a Comisiei Centrale de Expertiză Medico-Militară a Ministerului Afacerilor Interne, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a Ministerului Afacerilor Interne, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea actului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta Direcţia Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a Ministerului Afacerilor Interne a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă criticată, prima instanţă a admis cererea formulată de reclamantul A. şi a dispus suspendarea executării Deciziei Medicale nr. 586 din 14.08.2024 emisă de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I. până la pronunţarea pe fond a soluţiei în anularea actului.

În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, recurenta susţine că Decizia medicală emisă de Comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Afacerilor Interne este temeinică, clasarea medicală cu " inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie cu scoatere din evidenţă " pentru diagnosticele fixate în cazul reclamantului fiind corectă prin raportare la cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 56/20127 (Amputaţiile - Membre inferioare, incapacitate adaptativă 70%), neexistând posibilitatea menţinerii în activitate. Clasarea medicală ca INAPT pentru acest tip de afecţiune este fără echivoc specificată.

Astfel, nu pot fi ignorate dispoziţiile Capitolului III, punctul 8 - Aparatul musculo scheletal, secţiunea privind Amputaţiile - Membre inferioare din Hotărârea Guvernului nr. 56/2012, care stabilesc, fără echivoc, declararea cu inaptitudine cu scoatere din evidenţă a persoanei ce a suferit de aceste afecţiuni şi stabilirea gradului II de invaliditate.

Astfel, se apreciază că instanţa de fond interpretează eronat baza legală incidenţă.

În ceea ce priveşte aptitudinea cadrelor active ale Ministerului Afacerilor Interne, actul normativ ce reglementează activitatea de expertiză medico-militară în sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională prevede următoarele:

- capacitatea de muncă - aptitudinea persoanelor prevăzute la art. 2 faţă de îndeplinirea serviciului militar/în poliţie/în administraţia naţională a penitenciarelor şi reprezintă raportul între posibilităţile anatomo-funcţionale individuale şi solicitarea profesională specifică;

- deficienţa funcţională - consecinţa unor tulburări morfologice sau funcţionale variate (boli, accidente, anomalii genetice), este cuantificabilă prin evaluări clinice şi funcţionale standard, se regăseşte în formularea diagnosticului funcţional şi se corelează cu incapacitatea adaptativă şi cu gradul de invaliditate;

- incapacitatea adaptativă - exprimă limitele persoanei în efortul de a se adapta la mediul natural şi social, fiind generată de tulburări morfologice şi funcţionale diverse şi exprimată procentual în cadrul unui sistem cuantificat din capacitatea adaptativă normală;

- aptitudinea faţă de îndeplinirea serviciului militar/în poliţie/în administraţia naţională a penitenciarelor - capacitatea individului de a corespunde solicitărilor specifice locului de muncă şi se apreciază global, luându-se în considerare totalitatea afecţiunilor de care suferă persoana expertizată, respectiv impactul acestora asupra capacităţii adaptative.

Astfel, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 56/2012:

"Relaţia «deficienţă funcţională - incapacitate adaptativă - aptitudine - grad de invaliditate» este reprezentată pe o scală negativă, care exprimă pierderea funcţională cu consecinţe asupra îndeplinirii atribuţiilor de serviciu specifice sistemului de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională.

Conform pct. II din criteriile şi normele aprobate prin actul normativ menţionat anterior, clasarea ca inapt a unui cadru militar/poliţist implică o deficientă medie, accentuată sau gravă, a cărei incapacitate adaptativă se situează între 50-100%, atrăgând încadrarea într-un grad de invaliditate.

Astfel, prin decizia medicală emisă în ceea ce îl priveşte pe reclamant a fost stabilită fără echivoc inaptitudinea persoanei în cauză pentru îndeplinirea serviciului în poliţie, inaptitudine ce nu este supusă revizuirii medicale, fiind irevocabilă, doar capacitatea de muncă fiind reevaluată cu ocazia revizuirilor stabilite de către comisiile de expertiză medico-militară.

- Referitor la susţinerile privind identificarea posturilor de muncă de birou raportat la starea de sănătate a reclamantului, reiterează faptul că legislaţia care reglementează activitatea de expertiză medico-militară stipulează clar clasarea ca INAPT atât pentru gradului III de invaliditate cât şi pentru gradul II de invaliditate. In atare situaţie, diagnosticele clinice şi funcţionale al reclamantului, pe care le-a menţionat a priori, se constituie ca şi antecedente patologice personale, aflate în documentele medicale existente -acestea neputând fi înlăturate. Astfel, conform art. 18 din Regulamentul privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară aprobat prin Ordinul Comun al ministrului apărării naţionale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiţiei, al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. M66/98/3005/8966/2016 "ridicarea gradului de invaliditate pentru orice categorie de personal se poate efectua până la împlinirea vârstei prevăzute de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Nu pot beneficia de ridicarea gradului de invaliditate în vederea rechemării în rândul cadrelor militare, soldaţilor/gradaţilor profesionişti şi poliţiştilor/funcţionari/or publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare persoanele clasate "inapt", deoarece afecţiunile acestora incluse în diagnosticul de clasare constituie antecedente personale patologice incompatibile cu baremul medical de încadrare, propriu fiecărei instituţii."

Ţinând cont de argumentele expuse mai sus, se poate conchide că prima instanţă s-a bazat pe un raţionament eronat, inclusiv în considerentele în cuprinsul cărora s-a reţinut că opiniile medicale emise de medici specialişti şi depuse de reclamant nu au susţinut o pierdere totală a capacităţii de muncă, întrucât deficienţa funcţională accentuată ca şi diagnostic funcţional stabilit reclamantului a fost susţinută pe documentelor medicale existente la dosarul reclamantului, a reevaluării de specialitate, precum şi a observaţiei directe a pacientului de către membrii comisiei în şedinţa ordinară, neexistând dubii cu privire la corectitudinea deciziei medicale teritoriale.

Astfel, prima instanţă neglijează în totalitate prevederile legale speciale care se aplică la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, expertizarea medicală a reclamantului de către Comisia teritorială de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Craiova precum şi de către Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Direcţia Medicală a Ministerului Afacerilor Interne fiind relevante în evaluarea stării de sănătate, raportat la baremele medicale specifice sistemului de apărare, ordine publică, securitate naţională şi justiţie, constituind un mijloc de probă ştiinţific care nu generează dubii.

In acest sens, prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea 360 nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, stabilesc expres condiţia potrivit căreia persoana în cauză trebuie să fie aptă din punct de vedere medical, fizic şi psihologic."

Evaluarea capacităţii de muncă în vederea stabilirii aptitudinii faţă de îndeplinirea serviciului, are la bază o serie de criterii bine determinate şi are ca şi scop asigurarea eficienţei prevederilor legale, stabilirea condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească o persoană ce ocupă o funcţie de militar, pe lângă condiţiile generale legale prevăzute pentru funcţionarii publici.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, în desfăşurarea raporturilor de serviciu, întregul personal M.A.I. participă periodic la stagiile de pregătire profesională continuă ce includ, printre altele, evaluări ale capacităţilor fizice, şedinţe de tragere, precum şi alte activităţi/misiuni în condiţii de stres şi suprasolicitare prelungită.

În întărirea celor sus-menţionate vin şi dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 360/2020 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: (1) Serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu. (2) Poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi în afară acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii. (3) În situaţii de catastrofe, calamităţi sau tulburări de amploare ale ordinii şi liniştii publice ori alte asemenea evenimente poliţistul este obligat să se prezinte de îndată la unitatea de poliţie din care face parte. (4) La instituirea stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, poliţistul aflat în concediu de odihnă, concediu de studii, învoire plătită sau concediu fără plată este obligat să contacteze în cel mai scurt timp posibil şeful nemijlocit, care dispune cu privire la condiţiile de întrerupere a acestor situaţii şi de reluare a activităţii, în funcţie de specificul acesteia şi necesităţile unităţii. (...) (6) Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, şefii unităţilor stabilesc programul de lucru al acestora în funcţie de specificul şi necesităţile unităţii. ".

De asemenea, instanţa trebuie să aibă în vedere nu numai existenţa în sine a pagubei, ci şi întinderea sa, întrucât o pagubă neînsemnată din punct de vedere cantitativ nu poate justifica soluţia de admitere a cererii de suspendare.

Concluzionând, faţă de aspectele de fapt şi de drept învederate, consideră că argumentele instanţei au în vedere norme de drept material aplicate în mod greşit, în considerarea argumentelor aduse anterior şi solicită instanţei să admită recursul, astfel cum a fost formulat, şi să caseze sentinţa recurată cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia Medicală nr. 586/14.08.2024 a cărei suspendare a executării este cerută de reclamant, Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a Ministerului Afacerilor Interne a dispus clasarea ca inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie cu scoatere din evidenţă cu încadrare în gradul II de invaliditate, reclamantului fiindu-i stabilit diagnosticul de "Amputaţie traumatică 1/3 medie coapsă stângă protezată;. Politraumatism prin accident de motocicletă. Fractură cominutivă antebraţ stâng, MOS restant", fiindu-i stabilită o deficienţă "funcţională accentuată şi o incapacitate adaptivă de 70%, definită în capitolul II al Anexei la Hotărârea Guvernului 56/2012 şi a stabilit că nu este suficientă protezarea pentru remedierea capacităţii de muncă. Deficienţa accentuată (incapacitatea adaptivă 70-89%) împiedică desfăşurarea unei activităţi profesionale în sistemul organizat de muncă; capacitatea de muncă este pierdută în totalitate."

Instanţa de fond a făcut analiza condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, constatând în mod legal şi temeinic, în speţa de faţă, argumente aparent valabile referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat şi existenţa unei pagube iminente.

Referitor la condiţiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, Curtea reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înţelege - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş), prin pagubă iminentă se înţelege-prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii de fond trebuiesc îndeplinite cumulativ.

Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii, atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a deciziei contestate, fiind echitabil ca aceasta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a se recunoaşte, totuşi, eficacitatea necesară acţiunii administrative. De asemenea, a reţinut că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. În plus, Recomandarea mai sus citată a arătat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

În situaţia în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorităţi jurisdicţionale, iar aceasta nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiaşi autorităţi jurisdicţionale sau unei alte autorităţi jurisdicţionale competente să decidă măsuri de protecţie provizorie în legătură cu actul administrativ. Autoritatea jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ."

Protecţia provizorie a drepturilor şi intereselor persoanelor private este reiterată şi de Recomandarea nr. (2003)16 din 9 septembrie 2003 a Comitetului Miniştrilor către Statele membre cu privire la executarea deciziilor administrative şi jurisdicţionale în domeniul dreptului administrativ, astfel:

"Când legea nu prevede că introducerea unei contestaţii împotriva unei decizii determină suspendarea automată a punerii sale în aplicare, persoanele private trebuie să aibă posibilitatea de a cere unei autorităţi administrative sau jurisdicţionale să suspende aplicarea deciziei contestate, pentru a asigura protecţia drepturilor şi intereselor lor."

Jurisprudenţa europeană a statuat cu valoare de principiu în sensul că suspendarea executării poate fi încuviinţată, daca s-a stabilit şi că: a. judecătorul efectuează o evaluare comparativă a intereselor părţilor ("balance of interests"), în sensul că în cadrul examinării cererii de suspendare a executării unei decizii este necesar şi ca instanţa de contencios sa analizeze în mod comparativ riscurile inerente fiecărei soluţii posibile; b. acordarea suspendării este justificată la prima vedere în fapt şi în drept (fumus boni iuris), în sensul că motivele şi argumentele reclamantului din cadrul acţiunii în anulare par a fi de natură serioasă la o examinare "prima facie".

Prin urmare, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va efectua un control de legalitate asupra actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare, cu alte cuvinte, pentru a dispune suspendarea, instanţa nu trebuie să îşi formeze convingerea că acţiunea principală va fi admisă, ci doar să ajungă la concluzia că argumentele reclamantului din acţiunea principală sunt suficient justificate şi creează o aparenţă de nelegalitate a actului.

Pornind de la aceste principii, în aprecierea existenţei sau nu a condiţiei cazului temeinic justificat, Înalta Curte constată că reclamantul a arătat, în concret, în ce constă îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat având în vedere că reclamantul a depus opinii medicale emise de medici specialişti care nu au susţinut o pierdere totală a capacităţii de muncă.

De asemenea, prin adresa nr. x/30.04.2024, angajatorul a arătat că identifică un post de muncă de birou raportat la starea de sănătate a reclamantului după utilizarea protezei, iar comisia medicală a stabilit termen de revizuire la 12 luni.

În acest context, se reţine că există un dubiu serios cu privire la legalitatea actului contestat, în condiţiile în care pierderea totală a capacităţii de muncă, inclusiv după protezare, poate fi considerată revizuibilă.

În ceea ce priveşte "paguba iminentă", definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, efectele actului a cărui suspendare se cere sunt de natură să producă un prejudiciu material viitor sigur, previzibil şi dificil de reparat prin pierderea locului de muncă, deşi angajatorul a identificat un post de muncă adaptat nevoilor de sănătate ale reclamantului.

Paguba ce s-ar produce prin executarea actului ar fi în mod evident şi pensionarea reclamantului în vârstă de 31 de ani, pagubă ce ar fi ireversibilă, dificultăţile financiare astfel generate fiind imposibil de reparat în cazul în care ulterior s-ar anula actul.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 474 din 6 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.