Suspension of judicial enforcement officer's discipline controls refused; appeals quashed and rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8.08.2024, reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul de Justiţie, Corpul de Control al Ministrului de Justiţie şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, a solicitat suspendarea efectelor actelor administrative: Nota de constatare nr. x/2023 din 9.05.2024, din 9.05.2024 emis de Ministerul de Justiţie prin Corpul de Control al Ministrului, Raportul de control nr. x din 4.06.2024 - din 4.06.2024 emis de Ministerul de Justiţie prin Corpul de Control al Ministrului, Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1224/C/28.05.2024 şi Hotărârea nr. 41/26.06.2024 emisă de Consiliul UNEJ în baza actelor administrative emise de Ministerul de Justiţie, până la soluţionarea acţiunii în anulare cu privire la aceste acte administrative.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2024, a prorogat discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de B., după comunicarea acesteia, până la termenul din data de 11 octombrie 2024.

Prin sentinţa nr. 255/F-CONT din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării actelor reprezentate de Nota de constatare şi Raportul de control, emise de Ministerul Justiţiei - Corpul de control al ministrului, respingând în rest, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Ordinului M.J. nr. 1224/C/28.05.2024 şi Hotărârii nr. 41/26.06.2024 a Consiliului U.N.E.J., formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Corpul de Control al Ministrului justiţiei, prin Inspector Şef şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi potenţialul intervenient B..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de şedinţă din 13 septembrie 2024 şi a sentinţei nr. 255/F-CONT din 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. - Executor Judecătoresc şi recurentul B. au declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurentul-reclamant A. critică hotărârile recurate ca fiind date cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, în mod netemeinic şi nelegal s-a respins cererea de intervenţie accesorie.

Arată că sentinţa nr. 255/F-Cont/25.10.2024 este neconformă cu dispoziţiile art. 712, 717 şi dispoziţiile art. 21 pct. 8 şi 34 din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc, Decizia ÎCCJ nr. 1649/2022 M. Of. 719/18.07.2022, Decizia CCR nr. 895/17.12.2015 M.Of. 84/04.02.2016, întrucât, contrar dispoziţiilor legale precitate şi Hotărârilor judecătoreşti definitive, instanţa de fond nu a sancţionat imixtiunea inspectorilor din cadrul DCCM în actul de justiţie.

Recurentul susţine că prin actele administrative contestate a fost efectuat control de legalitate de către entităţi ce nu aparţin puterii judecătoreşti. Mai susţine că hotărârea recurată nu este conformă nici cu disp. art. 124 din Constituţia României şi art. 2 alin (2) din Legea nr. 303/2004.

Actele administrative contestate ca netemeinice şi nelegale emise de către pârâţii Ministerul de Justiţie prin Inspectorii DCCM şi UNEJ prin Consiliu, sunt acte administrative veritabile, prin acestea efectuându-se control de legalitate asupra executărilor silite acolo menţionate, astfel că sentinţa recurată, prin soluţia de inadmisibilitate cu privire la actele Nota de constatare şi Raport de control emise de Ministerul de Justiţie, este neconforma cu disp. art. 2 lit. (a), (b), (c) din Legea 554/2004.

În esenţă, arată că actele emise de Ministerul de Justiţie, nu pot fi decât acte administrative, în materia contenciosului administrativ neexistând noţiunea de "act premergător", actele premergătoare se întâlnesc în dreptul penal şi nu în materia civilă.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârilor recurate şi în rejudecare admiterea cererii.

3.2. Recurentul B., a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate de recurentul B., Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului.

Înalta Curte constată întemeiată excepţia invocată, fiind incidente în cauză dispoziţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate(ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a acţiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

Deoarece recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

5.2. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant A., a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a iniţiat prezentul demers judiciar în temeiul art. 14 şi 15 din Legea 554/2004, solicitând suspendarea executării actelor, respectiv: Nota de constatare şi Raportul de control emise de Corpul de control al Ministrului Justiţiei, Hotărârea nr. 41/26.06.2024 a Consiliul UNEJ şi Ordinul MJ nr. 1224/C/28.05.2024.

Instanţa de fond a făcut analiza condiţiilor cumulative prevăzute de prevederile art. 15 rap. la art. 14 din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, constatând în mod legal şi temeinic, în speţa de faţă, inexistenţa unor argumente aparent valabile referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat şi inexistenţa unei pagube iminente.

Referitor la condiţiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, Curtea reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înţelege - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş), prin pagubă iminentă se înţelege-prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii de fond trebuiesc îndeplinite cumulativ.

Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii, atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a deciziei contestate, fiind echitabil ca aceasta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a se recunoaşte, totuşi, eficacitatea necesară acţiunii administrative. De asemenea, a reţinut că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. În plus, Recomandarea mai sus citată a arătat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

În situaţia în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorităţi jurisdicţionale, iar aceasta nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiaşi autorităţi jurisdicţionale sau unei alte autorităţi jurisdicţionale competente să decidă măsuri de protecţie provizorie în legătură cu actul administrativ. Autoritatea jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ."

Protecţia provizorie a drepturilor şi intereselor persoanelor private este reiterată şi de Recomandarea nr. (2003)16 din 9 septembrie 2003 a Comitetului Miniştrilor către Statele membre cu privire la executarea deciziilor administrative şi jurisdicţionale în domeniul dreptului administrativ, astfel:

"Când legea nu prevede că introducerea unei contestaţii împotriva unei decizii determină suspendarea automată a punerii sale în aplicare, persoanele private trebuie să aibă posibilitatea de a cere unei autorităţi administrative sau jurisdicţionale să suspende aplicarea deciziei contestate, pentru a asigura protecţia drepturilor şi intereselor lor."

Jurisprudenţa europeană a statuat cu valoare de principiu în sensul că suspendarea executării poate fi încuviinţată, daca s-a stabilit şi că: a. judecătorul efectuează o evaluare comparativă a intereselor părţilor ("balance of interests"), în sensul că în cadrul examinării cererii de suspendare a executării unei decizii este necesar şi ca instanţa de contencios sa analizeze în mod comparativ riscurile inerente fiecărei soluţii posibile; b. acordarea suspendării este justificată la prima vedere în fapt şi în drept (fumus boni iuris), în sensul că motivele şi argumentele reclamantului din cadrul acţiunii în anulare par a fi de natură serioasă la o examinare "prima facie".

Prin urmare, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va efectua un control de legalitate asupra actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare, cu alte cuvinte, pentru a dispune suspendarea, instanţa nu mai trebuie să îşi formeze convingerea că acţiunea principală va fi admisă, ci doar să ajungă la concluzia că argumentele reclamantului din acţiunea principală sunt suficient justificate.

Pornind de la aceste principii, în aprecierea existenţei sau nu a condiţiei cazului temeinic justificat, Înalta Curte constată, în ceea ce priveşte suspendarea executării OMJ nr. 1224/C/28.05.2024, că recurentul-reclamant nu a adus nicio motivare pentru care îl apreciază ca fiind nelegal şi nici în ce măsură acesta este de natură a produce o pagubă ce s-ar impune a fi prevenită prin suspendarea sa.

Înalta Curte observă că acest ordin a produs efecte pentru o perioadă limitată de timp, respectiv 3.06.2024-7.06.2024, epuizându-şi efectele cu mult înaintea formulării prezentei cereri de chemare în judecată.

Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 15 raportat la art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării actului vizată de aceste norme are în vedere actul administrativ, definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În ceea ce priveşte Nota de constatare şi Raportul de control, Înalta Curte apreciază că nu pot fi calificate drept acte administrative în sensul vizat de legiuitor în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât acestea nu sunt susceptibile să producă, prin ele însele, efecte juridice, în sensul de a naşte, de a modifica şi de a stinge raporturi juridice. Cele două acte în discuţie nu au un regim juridic specific, constituind doar expresia rezultatelor unui control.

În această situaţie, o eventuală suspendare a executării ar putea viza doar actele finale întocmite în baza Notei de constatare şi a Raportului de control, respectiv cele prin care s-ar dispune anumite măsuri urmare a controlului profesional privind verificarea gestiunii financiar contabile a biroului.

În ceea ce priveşte Hotărârea Consiliului UNEJ nr. 41/26.06.2024, Înalta Curte observă că aceasta a fost emisă în baza art. 100 alin. (2) şi art. 102 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 şi art. 20 alin. (3) din Hotărârea Congresului UNEJ nr. 19/2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc.

Cu privire la acest act, recurentul-reclamant susţine că aceasta este nelegal întrucât, pe de o parte, este emis în baza a două acte nelegale (Nota de constatare şi Raportul de control emise de Corpul de control al Ministrului Justiţiei) şi, pe de altă parte, este emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 pct. 8, art. 34 şi ale art. 6514 teza finală din Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Or, cercetând, la nivel de aparenţă, legalitatea actului contestat, se reţine că dispoziţiile invocate de către recurentul-reclamant în susţinerea aparenţei de nelegalitate a Hotărârii în discuţie sunt fără relevanţă juridică dat fiind obiectul actului de faţă prin care doar s-a aprobat efectuarea de controale profesionale la biroul recurentului-reclamant. Astfel, dispoziţiile pretins a fi fost încălcate pot fi eventual raportate doar la situaţia examinării legalităţii actului de control ce urmează a fi efectuat în baza acestei hotărâri, situaţie care însă nu se regăseşte în cazul de faţă.

Cât priveşte condiţia referitoare la paguba iminentă, Înalta Curte apreciază că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, pornind de la prevederile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi văzând în continuare dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. (ş) din aceeaşi lege, prin care se defineşte paguba iminentă, instanţa constată că, în situaţia din cauză, nu este îndeplinită această cerinţă. În acest sens, trebuie văzut că scopul îndeplinirii condiţiei analizate este acela de a se preveni producerea unei pagube iminente, adică fie a unui prejudiciu material grav, însemnat, care tocmai datorită caracterului grav impune luarea măsurii suspendării, fie a unei perturbări previzibile grave a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cu privire la această condiţie, recurentul- reclamant nu a arătat în concret, care ar fi paguba iminentă ce i s-ar produce prin măsurile dispuse conform Hotărârii Consiliului UNEJ nr. 41/26.06.2024. Având în vedere că aprobarea controlului şi desemnarea membrilor echipei de control reprezintă acte premergătoare, prevăzute de lege, ce ar putea sau nu să fie urmate de emiterea unor acte administrative prin care să se dispună cu privire la drepturi ale reclamantului.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că, la momentul de faţă, nu îi este afectată în niciun fel desfăşurarea activităţii profesionale, nefiind dispusă nicio măsură care să privească situaţia sa profesională.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de petentul B. şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de petentul B., invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de petentul B. împotriva încheierii de şedinţă din 13 septembrie 2024 şi a sentinţei nr. 255/F-CONT din 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. - Executor Judecătoresc împotriva încheierii de şedinţă din 13 septembrie 2024 şi a sentinţei nr. 255/F-CONT din 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.