Joint and several tax liability: necessity of proving specific bad faith conduct within the period of statutory qualification

Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 08 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, anularea Deciziei nr. 1000/10.07.2018 de angajare a răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 şi a Deciziei nr. 97/12.12.2018 privind respingerea contestaţiei administrative.

1.2. Prin sentinţa nr. 193 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamant A.; a anulat Decizia nr. 1000/10.07.2018 de angajare a răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 emisă de pârâta A.J.F.P. Bihor, precum şi Decizia nr. 97/12.12.2018 de soluţionare a contestaţiei administrative emisă de pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca.

Prin decizia nr. 1950/30.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contenciosa administartiv şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 193/20.12.2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea instanţei de fond în rejudecare după casare

Prin sentinţa nr. 37 din 8 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napocaşi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi a anulat Decizia nr. 97/12.12.2018 emisă de pârâta DGRFP Cluj Napoca şi Decizia nr. 1000/10.07.2018 emisă de pârâta AJFP Bihor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 37 din 8 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta-pârâtă a susţinut că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit condiţiile de angajare a răspunderii solidare, în sensul că a exclus răspunderea reclamantului pe motiv că acesta nu ar fi avut calitatea de administrator în perioada relevantă (decembrie 2013 - aprilie 2014), înlăturând nejustificat concluziile organului fiscal privind conduita reclamantului.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că, reclamantul a fost implicat activ în gestionarea S.C. B. S.R.L., inclusiv după cesionarea părţilor sociale, prin menţinerea împuternicirii pe conturile bancare şi coordonarea unor operaţiuni financiare relevante; a deţinut anterior calitatea de administrator şi asociat în mai multe societăţi comerciale cu datorii fiscale semnificative, ceea ce ar demonstra un comportament fiscal repetat şi o conduită de rea-credinţă; procesul-verbal nr. x/24.07.2017 al Direcţiei Antifraudă Oradea ar fi evidenţiat implicarea reclamantului în activitatea societăţii chiar şi după cesiune, iar instanţa ar fi minimalizat relevanţa acestui document şi a altor probe fiscal; reclamantul a fost audiat şi notificat cu privire la obligaţiile fiscale stabilite prin decizia de impunere, dar nu şi-a exprimat o poziţie clară, ceea ce ar confirma intenţia de a se sustrage de la plata datoriilor.

În opinia recurentei-pârâte, toate aceste elemente justifică angajarea răspunderii solidare, întrucât reclamantul ar fi determinat, cu rea-credinţă, nedeclararea şi neachitarea obligaţiilor fiscale ale societăţii.

Pe aceste temeiuri, recurenta-pârâtă a solicitat casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu menţinerea valabilităţii actelor administrative contestate.

3. Apărările intimatului-reclamant

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, solicitând aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepţia nulităţii recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., şi respinsă în şedinţa publică din 03.04.2024.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs invocate, apărările formulate prin întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 97/12.12.2018 şi decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/10.07.2018, prin care autoritatea fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor- în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, a angajat răspunderea solidară a intimatului-reclamant, în calitate de administrator în perioada 21.08.2013-24.12.2013 şi asociat în perioada 21.08.2013-30.12.2013 la S.C B. S.R.L., în vederea realizării în tot a creanţelor fiscale, în limita sumei de 5.005.600 RON.

Instanţa de fond a anulat actele administrativ-fiscale contestate, găsind întemeiate criticile reclamantului vizând neîndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii solidare, respectiv lipsa calităţii de administrator în perioada relevantă şi absenţa elementelor probatorii care să dovedească reaua-credinţă.

Soluţia este confirmată de instanţa de control judiciar, întrucât aceasta a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt deduse judecăţii.

Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Napoca a criticat sentinţa pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, susţinând, în esenţă, că intimatul-reclamant, deşi nu a deţinut calitatea de administrator pe întreaga perioadă decembrie 2013 - aprilie 2014, a continuat să exercite atribuţii în cadrul societăţii, inclusiv prin împuternicirea pe conturile bancare, şi că această conduită ar reflecta o atitudine de rea-credinţă, justificând angajarea răspunderii solidare.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, temeiul angajării răspunderii solidare a intimatului-reclamant este condiţionat de îndeplinirea cumulativă a două cerinţe: (i) existenţa unor obligaţii fiscale restante ale debitorului declarat insolvabil; (ii) determinarea nedeclarării şi/sau neachitării obligaţiilor fiscale de către persoana vizată, cu rea-credinţă, în perioada în care aceasta avea o calitate care impunea obligaţia de declarare.

Instanţa de fond a constatat că reclamantul a deţinut calitatea de administrator doar până la 24.12.2013 şi de asociat până la 30.12.2013, iar obligaţiile fiscale pentru care s-a angajat răspunderea solidară sunt aferente inclusiv perioadei ianuarie - aprilie 2014, când intimatul-reclamant nu mai avea nicio calitate în societate. Această împrejurare reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate al deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că obligaţiile fiscale aferente lunii decembrie 2013 aveau scadenţa în luna ianuarie 2014, perioadă în care reclamantul nu mai deţinea funcţia de administrator, astfel că nu îi incumba obligaţia de declarare.

Referitor la criticile recurentei-pârâte prin care s-a susţinut îndeplinirea condiţiei relei-credinţe în persoana intimatului-reclamant, Înalta Curte reţine că, din economia reglementării acestei instituţii de drept fiscal, rezultă că răspunderea solidară a administratorului societăţii debitoare poate fi antrenată doar în ipoteza în care se dovedeşte că respectivele creanţe fiscale, impuse societăţii ca reprezentând obligaţii nedeclarate/neachitate, s-au născut din administrarea societăţii cu rea-credinţă.

Reaua - credinţă, condiţie legală expresă a atragerii răspunderii solidare, trebuie dovedită, iar nu doar afirmată, şi trebuie să existe la momentul producerii faptelor, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumţia de vinovăţie în cazul procedurilor arătate mai sus.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că recurenta-pârâtă nu au probat existenţa condiţiei privind reaua-credinţă a reclamantului-intimat, simpla prezumţie că insolvabilitatea societăţii s-ar fi produs ca urmare a conduitei sale, în perioada în care a avut calitate în societate, fără ca aceasta să fie concretizată în acţiuni sau inacţiuni specifice, nereprezentând o dovadă a relei-credinţe. Din cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare nu rezultă elemente de fapt precise şi certe care să demonstreze că intimatul-reclamant a acţionat cu intenţia de a eluda obligaţiile fiscale ale societăţii.

În mod eronat recurenta-pârâtă identifică, în prezenta cauză, reaua-credinţă constând în implicarea activă a intimatului-reclamant în gestionarea S.C. B. S.R.L., inclusiv după cesionarea părţilor sociale, prin menţinerea împuternicirii pe conturile bancare şi coordonarea unor operaţiuni financiare relevante, conform procesului-verbal nr. x/24.07.2017 al Direcţiei Antifraudă Oradea, a cărei relevanţă ar fi fost minimalizată de instanţă.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a ignorat acest document, ci l-a analizat în contextul probatoriu general, reţinând că menţinerea specimenului de semnătură bancară nu este, în sine, un indiciu suficient pentru a demonstra implicarea efectivă în activitatea societăţii sau existenţa unei conduite de rea-credinţă. Mai mult, din cuprinsul procesului-verbal de audiere reiese că intimatul-reclamant a solicitat explicit clarificări şi documente justificative pentru a-şi formula apărarea, ceea ce contrazice ideea unei conduite frauduloase sau disimulate. Simpla existenţă a unei împuterniciri bancare neactualizate nu poate fi echivalată cu exercitarea prerogativelor de administrator sau cu determinarea nedeclarării obligaţiilor fiscale.

În ceea ce priveşte celelalte probe fiscale invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că acestea nu relevă elemente suplimentare care să conducă la concluzia că intimatul-reclamant a acţionat cu rea-credinţă în perioada în care a avut calitate în societate. Dimpotrivă, probele confirmă că obligaţiile fiscale au fost stabilite pentru o perioadă ulterioară cesionării părţilor sociale, iar implicarea intimatului-reclamantul nu a fost dovedită prin fapte concrete care să justifice angajarea răspunderii solidare.

În consecinţă, soluţia primei instanţe de anulare a actelor administrativ fiscale contestate este legală, recurenta-pârâtă neprezentând critici de nelegalitate apte să conducă la reformarea sentinţei recurate.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere considerentele expuse, întrucât nu au fost identificate motive de nelegalitate care să justifice reformarea hotărârii atacate, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 37 din 8 februarie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 3 aprilie 2024.