Romanian Constitutional Court denies suspension of military prosecutor leadership duties as lawful under hierarchical control

Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 22.09.2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, a solicitat suspendarea executării efectelor art. 139 lit. a), b), c), d) şi n) din Anexa la Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1106/2023, în ceea ce priveşte atribuţiile Procurorului general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel care vizează activitatea personalului din cadrul parchetelor militare din circumscripţie, până la pronunţarea instanţei care va fi învestită cu fondul pricinii

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1846 din 17 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva senţinţei nr. 1846 din 17 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamatul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recuruslui, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării.

În motivare, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, contrar celor reţinute în hotărârea atacată, analiza acestei condiţii nu presupunea prejudecarea fondului litigiului, ci doar o examinare sumară a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, dintr-o simplă analiză formală a normelor din Legea nr. 304/2022, se putea observa că procurorului general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel nu îi sunt conferite atribuţii privind coordonarea şi controlul parchetelor militare din circumscripţie, spre deosebire de procurorii generali civili, ale căror atribuţii sunt expres reglementate. Prin urmare, atribuţiile conferite prin Hotărârea nr. 1106/2023 depăşesc cadrul legal, generând o aparenţă de nelegalitate.

Totodată, recurentul-reclamant subliniază că atribuţiile procurorului general militar sunt mai extinse decât cele ale procurorului general civil, ceea ce contravine principiului proporţionalităţii şi legalităţii reglementat de Legea nr. 24/2000. În acest sens, în timp ce procurorul civil coordonează activitatea parchetelor, procurorul militar organizează, coordonează şi conduce activitatea personalului din parchetele militare, atribuţii mai intruzive şi neprevăzute de lege.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurentul-reclamant arată că instanţa a impus în mod greşit obligaţia de a o dovedi prin mijloace de probă directe, ignorând definiţia legală care permite suspendarea actului administrativ şi în lipsa unei perturbări deja produse, dacă aceasta este previzibilă. Astfel, simpla invocare a unei perturbări grave a funcţionării autorităţii publice este suficientă pentru justificarea cererii de suspendare.

În susţinerea recursului, recurentul-reclamant a depus înscrisuri care demonstrează, în opinia sa, că procurorul general militar a intervenit efectiv în activitatea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, afectând grav funcţionarea acestuia şi generând alte litigii în faţa instanţelor de contencios administrativ. Aceste dovezi confirmă caracterul iminent şi grav al pagubei invocate, precum şi nelegalitatea aparentă a actului administrativ contestat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat suspendarea executării prevederilor art. 139 lit. a)-d) şi n) din Anexa la Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1106/2023, susţinând că acestea atribuie procurorului general militar competenţe neprevăzute de lege, cu încălcarea principiului legalităţii şi al proporţionalităţii.

Instanţa de fond a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente.

În recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, în special prin interpretarea eronată a condiţiilor de suspendare şi prin ignorarea aparenţei de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, instanţa de fond realizând o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune, în acest sens, două condiţii cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, şi paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) drept prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiţii este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării. Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanţe, în sensul că susţinerile recurentului nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, întrucât vizează o analiză detaliată a fondului acestuia.

Critica recurentului-reclamant potrivit căreia atribuţiile conferite procurorului general militar prin Hotărârea nr. 1106/2023 depăşesc cadrul legal şi generează o aparenţă de nelegalitate, este neîntemeiată.

Dispoziţiile contestate din Hotărârea nr. 1106/2023 se circumscriu principiului controlului ierarhic consacrat de art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei", precum şi prevederilor art. 66 alin. (2) şi art. 69 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, care reglementează în mod expres subordonarea conducătorului unui parchet faţă de conducătorul parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.

Aceste norme au caracter general şi se aplică tuturor structurilor Ministerului Public, inclusiv parchetelor militare, fără a face distincţie între procurorii civili şi cei militari. Aşadar, atribuţiile de organizare, coordonare şi conducere conferite procurorului general militar prin Hotărârea nr. 1106/2023 nu reprezintă o extindere nejustificată a competenţelor, ci o concretizare a principiului subordonării ierarhice, adaptată specificului organizatoric al parchetelor militare.

În ceea ce priveşte comparaţia cu atribuţiile procurorului general civil, Înalta Curte subliniază că diferenţele de formulare nu indică o disproporţie nelegală, ci reflectă particularităţile funcţionale ale structurilor militare, care presupun o organizare distinctă, în acord cu regimul juridic aplicabil acestora. Invocarea principiului proporţionalităţii şi a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 nu poate conduce la concluzia nelegalităţii, în absenţa unei norme exprese care să limiteze atribuţiile procurorului general militar în raport cu cele ale procurorului civil.

Prin urmare, la o analiză sumară, actul administrativ contestat nu depăşeşte cadrul legal, ci se înscrie în logica organizatorică a Ministerului Public, astfel cum este reglementată de Constituţie şi de Legea nr. 304/2022.

În consecinţă, nu se conturează o aparenţă de nelegalitate care să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Referitor la condiţia pagubei iminente, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi invocată în mod abstract, ci trebuie susţinută prin indicarea unor consecinţe concrete şi previzibile asupra funcţionării autorităţii publice.

Recurentul-reclamant nu a indicat în mod clar care atribuţii legale nu ar putea fi exercitate şi nici nu a dovedit că executarea actului contestat ar afecta în mod grav şi ireversibil funcţionarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Simpla invocare a unei perturbări previzibile, fără susţinere probatorie, nu este suficientă pentru a justifica suspendarea actului administrativ.

În plus, înscrisurile depuse în recurs, chiar dacă relevă existenţa unor tensiuni instituţionale, nu sunt de natură să demonstreze că actul contestat produce efecte juridice de natură să afecteze în mod disproporţionat competenţele recurentului sau să genereze o pagubă iminentă în sensul legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, iar criticile formulate în recurs nu sunt apte să conducă la casarea hotărârii atacate.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1846 din 17 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 3 aprilie 2024.