Salary Recalculation Limit Upheld: Three-Year Prescription Applies to Wage Claims

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2022, reclamantele A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea Hotărârii nr. 5/09.02.2022 emise de pârât, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 98 din 08.12.2021 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2015 din data de 1 noiembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, precum şi acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs recurentele A., B. şi C., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că recurentele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ, iar prin Decizia nr. 98/08.12.2021 emisă de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a stabilit că acestea urmează a beneficia de salarii de bază brute lunare stabilite prin raportare la VRS de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, deşi, în opinia recurentelor, acest drept trebuia recunoscut începând cu data de 01.08.2016.

Referitor la cuantumul VRS de 605,225 RON, recurentele au subliniat faptul că la nivel naţional au fost pronunţate o serie de sentinţe judecătoreşti rămase definitive prin care au fost obligaţi pârâţii - curţi de apel/parchete de pe lângă curţi de apel să plătească reclamanţilor - personal auxiliar de specialitate şi conex diferenţele salariate calculate prin raportare la VRS 605,225 RON şi drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de 01.08.2016. De asemenea, la nivelul unor ordonatori principali de credite din sistemul justiţiei au fost emise acte administrative, cu titlu exemplificativ indicând Ordinul nr. 224/29.10.2020 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus ca, începând cu data de 01.08.2016, salarizarea personalului auxiliar de specialitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să se facă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Recurentele au invocat şi Decizia CCR nr. 794/2016, prin care s-a statuat că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituţie sau autoritate publică, precum şi la situaţia personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (căreia i se aplică Ordinul nr. 224/29.10.2020), a personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor aflate în raza teritorială a Curţii de Apel Constanţa şi a Curţii de Apel Târgu Mureş precum şi de valoarea de referinţă sectorială aplicată la nivelul acestor instanţe judecătoreşti, în acest sens fiind indicate, cu titlu exemplificativ, decizia civilă nr. 396/22.02.2021 a Curţii de Apel Ploieşti pronunţată în dosar nr. x/2020 prin care s-a dispus acordarea VRS 605.225 începând cu data naşterii obligaţiei - 01.08.2016 şi în continuare, precum şi Decizia nr. 8/08 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2020.

Astfel, în accepţiunea recurentelor, hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială, care, prin definiţie, vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu au avut în vedere situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală, apreciind că, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări.

De asemenea, instituţia prescripţiei sancţionează pasivitatea debitorului, însă recurentele nu au stat în pasivitate, chiar dacă anterior pronunţării primei hotărâri prin care este recunoscut în favoarea altor salariaţi din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie dreptul de a beneficia de plata indemnizaţiei cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, nu exista absolut nicio posibilitate reală şi efectivă de a li se admite o astfel de cerere.

Cu privire la reţinerea de către instanţa de fond a incidenţei termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 171 Codul muncii, recurentele au apreciat că acest text de lege nu este aplicabil în speţă, având în vedere că reglementarea din art. 171 Codul muncii vizează prescripţia dreptului la acţiune a drepturilor salariale, adică a dreptului celui interesat de a se adresa instanţei de judecată cu o cerere de chemare în judecată pentru plata drepturilor salariale restante şi, nicidecum, nu vizează dreptul recurentelor de a se adresa ordonatorului de credite care stabileşte şi plăteşte salariile.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

În esenţă, s-a arătat că, în mod judicios, a reţinut instanţa de fond faptul că emitentul actului contestat a înţeles să opună în mod explicit prescripţia extinctivă prin modul de redactare a deciziei nr. 98/08.12.2021 (atât în ceea ce priveşte calcularea drepturilor - art. 4. cât şi cu privire la plata acestora art. 6) astfel încât corect a apreciat instanţa de fond că intimatul a ales să nu renunţe la aplicarea prescripţiei, această manifestare fiind lipsită de echivoc şi în deplin acord cu prevederile legale.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În prezenta cauză, recurentele-reclamante critică sentinţa primei instanţe, reiterând aceleaşi argumente din cuprinsul acţiunii referitoare la aplicarea eronată a termenului de prescripţie extinctivă în privinţa VRS 605.225 RON, solicitând recunoaşterea dreptului la stabilirea salariului în raport de VRS 605.225 RON, începând cu data de 01.08.2016.

Aşadar, sub un prim aspect, în cauză nu se pune problema neacordării drepturilor salariale, ci a faptului că stabilirea acestora s-a realizat prin actele administrative contestate, respectiv Decizia nr. 98 din 08.12.2021 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Hotărârea nr. 5/09.02.2022 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă, cu aplicarea termenului de prescripţie extinctivă de trei ani.

Înalta Curte reţine că prescripţia extinctivă este definită, conform art. 2500 alin. (1) din C. civ., ca fiind o sancţiune ce constă în stingerea, în condiţiile stabilite de lege, a dreptului material la acţiune neexercitat în termen. Altfel spus, titularul unui drept subiectiv sau creditorul care a rămas inactiv un anumit timp pierde ocrotirea dreptului respectiv pe calea acţiunii în justiţie şi, odată cu aceasta, şi posibilitatea de a obţine executarea silită a obligaţiei corelative lui. Ca regulă generală, astfel cum este prevăzută la art. 2523 din C. civ., prescripţia începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Cât priveşte renunţarea la prescripţie, potrivit art. 2507 din C. civ. este interzisă câtă vreme nu a început să curgă, această opţiune fiind posibilă în cazul prescripţiilor împlinite ori al celor începute şi neîmplinite, ipoteză în care renunţarea vizează beneficiul termenului deja scurs. Debitorul poate renunţa la prescripţia împlinită, însă dispoziţiile art. 2508 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că renunţarea trebuie să fie neîndoielnică, adică să rezulte exclusiv din manifestări neechivoce. De asemenea, potrivit art. 2506 C. civ., recunoaşterea dreptului făcută printr-un act scris este valabilă, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit, fiind aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie

Este necesar a se distinge şi în funcţie de momentul la care intervine recunoaşterea dreptului de către debitor. Astfel, dacă recunoaşterea intervine în cursul termenului de prescripţie extinctivă, atunci operează o întrerupere a termenului, în acord cu prevederile art. 2537 pct. 1 C. civ. începând să curgă un nou termen de prescripţie din momentul recunoaşterii.

În schimb, dacă recunoaşterea intervine după împlinirea termenului de prescripţie, atunci legea prezumă că o astfel de recunoaştere reprezintă, în realitate, o renunţare la dreptul de a invoca prescripţia extinctivă, fiind necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2507 şi următoarele din C. civ.

Aplicând aceste considerente în cauza de faţă, se observă că data de 01.08.2016, menţionată la art. 1 din ordinul contestat, excedează termenului de prescripţie avut în vedere în actul administrativ în discuţie. Deşi este de necontestat faptul că prin intermediul articolului 1 din Decizia nr. 98 din 08.12.2021 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, emitentul actului a menţionat că salarizarea reclamantelor se realizează începând cu data de 01.08.2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, o atare recunoaştere nu are semnificaţia unei renunţări la prescripţia împlinită, care să atribuie creditorilor posibilitatea de a solicita executarea obligaţiilor prescrise, în condiţiile în care se menţionează "în condiţiile prezentului ordin", iar dispoziţia privind faptul că în cazul personalului căruia VRS 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor salariale se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani calculat în raport cu data emiterii ordinului, reflectă voinţa emitentului actului de a proceda la executare doar în privinţa obligaţiilor scadente cu cel mult 3 ani anteriori actelor de recunoaştere.

În conţinutul deciziei contestate, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a făcut distincţie între drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, care îi sunt opozabile şi pe care trebuie să le execute în mod corespunzător dispozitivului acestora (art. 3 din Decizia nr. 98 din 08.12.2021) şi drepturile recunoscute în mod voluntar prin acte administrative emise în aplicarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, în privinţa cărora intenţia a fost de recunoaştere şi achitare pentru ultimii 3 ani, cu respectarea legii aplicabile, în limita termenului de prescripţie (art. 4 din Decizia nr. 98 din 08.12.2021).

Întrucât nu rezultă în mod neîndoielnic şi fără echivoc că emitentul actului, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău ar fi renunţat expres sau tacit la prescripţia extinctivă în momentul emiterii actului atacat, în speţă Decizia nr. 98 din 08.12.2021, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2507-2508 din C. civ., ci se reflectă, în cazul personalului căruia VRS 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, voinţa reală a acestuia de a recunoaşte şi a achita drepturile salariale în mod voluntar numai pentru ultimii 3 ani anteriori emiterii Deciziei nr. 98 din 08.12.2021, Înalta Curte apreciază că limitarea prevăzută la art. 4 din decizia contestată nu contravine dispoziţiile legale.

Din menţionarea expresă a faptului că plata diferenţelor salariale rezultate se efectuează cu respectarea termenului de prescripţie, calculat de la data emiterii actului administrativ contestat, se deduce intenţia pârâtului-debitor de a acţiona în limitele legii, în virtutea caracterului de ordine privată a instituţiei prescripţiei extinctive.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că drepturile salariale sunt drepturi de creanţă cărora li se aplică în completare dispoziţiile art. 171 din Codul muncii, textul indicat făcând referire, de asemenea, la posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei, cu consecinţa curgerii unui nou termen, atunci când intervine o recunoaştere din partea debitorului a drepturilor salariale pretinse, ipoteză care, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, nu se verifică în speţă.

Din conţinutul Deciziei nr. 98/08.12.2021 reiese, astfel după cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, faptul că acestea prevăd două ipoteze: situaţia în care personalului i-a fost recunoscut dreptul la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON prin chiar actul atacat, context în care plata drepturilor se face cu respectarea termenului de prescripţie extinctivă (art. 4 din actul contestat), iar a doua ipoteză vizează situaţia în care personalul are hotărâri judecătoreşti, pentru care plata se va face potrivit dispozitivului acestora (art. 3 din actul contestat).

Observă Înalta Curte că recurentele-reclamante nu au indicat, nici în faţa primei instanţe şi nici în recurs, faptul că ar beneficia de un titlu executoriu provenit de la o instanţă judecătorească în sensul recunoaşterii dreptului salarial prin prisma VRS 605,225 RON, anterior datei emiterii actului contestat, astfel că situaţia acestora intră sub incidenţa art. 2 şi a art. 4 din actul contestat.

Recurentele au invocat nelegalitatea deciziei nr. 98/8.12.2021, susţinând şi faptul că dreptul lor ar fi trebuit recunoscut începând cu data de 01.08.2016, prin raportare la situaţia altor colegi care au hotărâri judecătoreşti, prin care instanţele au recunoscut dreptul la VRS 605,225 RON începând cu această dată, precum şi făcând trimitere la Ordinul nr. 224/29.10.2020 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Instanţa de control judiciar nu poate primi acest argument şi constată că hotărârile judecătoreşti la care au făcut trimitere reclamantele în acţiune reprezintă decizii de speţă, ale căror efecte privesc, în virtutea principiului relativităţii efectelor judecătoreşti, doar părţile litigante, drepturile şi obligaţiile stabilite prin acestea neputând profita sau dăuna terţelor persoane, străine de acest litigiu.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2015 din 1 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2024.