Securitate Collaborator Status: Intent to Restrict Fundamental Rights via Reporting Hostile Attitudes

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat Curţii de Apel Bucureşti să constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâtă.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 585 din 9 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, în ceea ce îl priveşte pe B..

În opinia recurentului, prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantul CNSAS, încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008. Atât timp cât nu a ţinut seama de realităţile regimului totalitar comunist, sentinţa atacată este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Informaţiile furnizate de intimata-pârâtă se referă, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Contrar celor reţinute de prima instanţă în sentinţa recurată, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu condiţionează existenţa calităţii de colaborator al Securităţii de modul în care fosta Securitate aprecia relevanţa informaţiilor furnizate. Prima instanţă, prin sentinţa recurată, practic, adaugă la lege. Legiuitorul nu face distincţie între informaţii, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare, sau dacă fosta Securitate le aprecia relevante sau nu. În caz contrar s-ar ajunge la situaţia absurdă ca fosta Securitate (ar cărei activitate de sprijinire a regimului comunist ar trebui devoalată) prin aprecierea sau nu a relevanţei informaţiilor furnizate, să condiţioneze constatarea calităţii de colaborator în privinţa persoanelor chemate în judecată în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008. Acest fapt nu poate fi acceptat şi demonstrează o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situaţie denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securităţii, ofiţerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers.

În acest context, învederăm faptul că informaţiile furnizate de către intimata-pârâtă nu erau "neutre", ci au produs efecte asupra persoanelor denunţate, dovadă fiind măsurile dispuse de lucrătorul Securităţii pe notele informative (redate pe larg în cererea de chemare în judecată). Prin măsurile dispuse şi dirijarea intimatului în intimitatea persoanei denunţate se ajungea în mod evident la încălcarea dreptului la viaţă privată şi/sau la înăsprirea urmăririi informative.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, care, printr-o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 adaugă nepermis la lege, condiţionează existenţa calităţii de colaborator de executarea sau nu a sarcinilor trasate de către Securitate. Dincolo de faptul că nu există o asemenea condiţionare legală, învederăm faptul că intimata nu a avea calitatea de lucrător al fostei securităţi şi nu executa sarcini/ordine, ci era o persoană civilă recrutată pentru a furniza informaţii. Prin motivarea instanţei s-ar ajunge, din nou, la situaţia absurdă ca fosta Securitate (ar cărei activitate de sprijinire a regimului comunist ar trebui devoalată) de această dată indirect, să condiţioneze constatarea calităţii de colaborator, prin luarea în considerare a executării/nu a sarcinilor trasate prin ofiţerul de legătură.

În acelaşi sens al argumentaţiei de mai sus, aprecierea fostei Securităţii privind relevanţa sau nu a stării de nemulţumire generală, denunţată de către intimata-pârâtă nu poate determina existenţa sau nu a calităţii acestuia de colaborator, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Supravegherea "stării de spirit a populaţiei" presupunea monitorizarea constantă a opiniilor, preocupărilor şi intenţiilor exprimate de cetăţeni, cunoaşterea în detaliu a vieţii lor publice şi private. Orice amănunt referitor la viaţa personală sau socială a persoanelor putea deschide o pistă de cercetat, de exploatat. Această supraveghere extinsă se realiza pe două căi principale: folosirea reţelei de informatori a Securităţii, prezentă în toate mediile profesionale, fără excepţie, şi utilizarea tehnicii operative, aceasta din urmă intrând în categoria "mijloacelor complexe" de urmărire, motiv pentru care era utilizată doar în anumite circumstanţe speciale. În aceste condiţii, orice notă informativă referitoare la starea de spirit a cetăţenilor era exploatată operativ şi mai ales era semnalată superiorilor ierarhici, care dispuneau deschiderea unor dosare individuale de urmărire, individuale sau de grup. În special în ultimul deceniu al regimului comunist, în care penuria alimentară şi scăderea generală a nivelului de trai reprezentau o sursă constantă de nemulţumiri şi de comentarii negative în rândul populaţiei, notele informative care priveau "starea de spirit" au căpătat o importantă tot mai evidentă. Munca de prevenire a "manifestărilor ostile" în rândul populaţiei urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică şi socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viaţă ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului.

Date fiind toate aceste aspecte, este evident că toate comentariile referitoare la nivelul de trai al românilor în perioada 1964-1989 reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Notele informative furnizate de către intimata-pârâtă, coroborate cu angajamentul olograf demonstrează, contrar celor reţinute de prima instanţă în sentinţa recurată, îndeplinirea condiţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări, privind constatarea calităţii intimatei-pârâte de colaborator al Securităţii.

Contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, şi a doua condiţie legală prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită deoarece, nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

În discordanţă cu statuarea din sentinţa recurată, vizarea îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu este condiţionată (1) nici de efectele concrete ale notei de informare, (2) nici de faptul că aceştia se aflau aprioric în evidenţa securităţii din alte motive.

În ceea ce priveşte primul aspect, reţinerea vizării îngrădirii drepturilor de către sursa care a realizat delaţiunea este independentă de efectivitatea măsurilor dispuse de ofiţerii fostei Securităţi în baza acelor informaţii furnizate.

Vizarea îngrădirii unor drepturi şi libertăţi fundamentale este un element psihologic, care nu depinde de o circumstanţă ulterioară şi extrinsecă voinţei sursei (anume de îndeplinirea în concret de către Securitate a unor măsuri).

Reprezentarea subiectivă faptului - potenţialul îngrădirii drepturilor ca urmare a delaţiunii - fiind un element existent în forul interior al persoanei, este probată prin reflectarea acestei reprezentări în conduita manifestată, prin urmare prin natura informaţiilor din denunţ. Având în vedere natura acestor informaţii furnizate, intimata-pârâtă a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare (cu consecinţa încălcării dreptului la viaţă privată) şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

Dacă s-ar aprecia că vizarea îngrădirii unor drepturi şi libertăţi ar fi indisolubil legată de efectele concrete dispuse, s-ar ajunge la situaţia în care circumscrierea în sfera noţiunii de colaborator să depindă de activitatea unor terţi, asupra cărora furnizorul informaţiilor nu exercita direcţia, supravegherea şi controlul, teză ce nu poate fi reţinută, întrucât ar determina o arbitrară diferenţă de tratament juridic între persoane care, deşi au denunţat în egală măsură atitudini potrivnice şi au avut reprezentarea unor potenţiale urmări negative faţă de subiectele delaţiunilor, această denunţare nu ar fi fost urmată în toate cazurile de o declanşare sau o înăsprire a urmăririi informative, pentru motive independente manifestării de voinţă a surselor.

Sursa era cea care răspundea ofiţerilor şi subofiţerilor Securităţii, iar nu invers, aceasta neputând să controleze efectele concrete ale denunţării în sensul îngrădirii unor drepturi şi libertăţi, dar putând să-şi dea seama de aptitudinea delaţiunii de a produce aceste efecte.

Argumentaţia îşi găseşte susţinere şi în optica jurisprudenţială cristalizată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta subliniind că reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii nu este condiţionată de producerea unor repercusiuni împotriva persoanelor denunţate.

Precum s-a reţinut în mod constant, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere.

De asemenea, legiuitorul nu cere, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, încălcarea efectivă a unor drepturi, ci numai să vizeze îngrădirea acestor drepturi, în sensul că denunţătorul conştientiza că îl expune pe cel denunţat unor sancţiuni venite din partea reprezentanţilor regimului sau cel puţin unor investigaţii întreprinse de Securitate (investigaţii ce presupuneau imixtiuni în viaţa personală a celui urmărit, cu consecinţa încălcării dreptului la viaţă privată).

În ceea ce priveşte al doilea aspect, intimata-pârâtă nu putea să cunoască în momentul furnizării informaţiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoştinţă de situaţiile pe care acesta urma să le denunţe.

Atât timp cât pârâta nu a luat în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situaţiile denunţate, rezultă că acesta nu a menajat interesele persoanelor denunţate, nu a avut o atitudine precaută şi nici de protejare a celor denunţaţi.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunţaţi, pârâta a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată şi libertatea cuvântului, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.

Norma de drept substanţial are în vedere vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimata ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate. Este exclus ca intimata-pârâtă să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în denunţurile sale urma, de obicei, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite. Aceste investigaţii suplimentare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei urmăriţi, fără acordul lor.

Aşa cum a arătat Decizia nr. 1780 din 24.03.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat".

Norma de drept substanţial nu face nici un fel de referire la notorietatea informaţiilor, dacă Securitatea ştia şi din alte surse. Legiuitorul nu face distincţie între informaţii, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situaţie denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securităţii, ofiţerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers.

Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută de protejare a intereselor celorlalţi cetăţeni şi să nu denunţe Securităţii informaţii care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, ştiind că asemenea informaţii prejudiciau persoanele denunţate.

Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimata-pârâtă a dovedit că nu este interesată de posibilele efecte negative ale informaţiilor sale şi, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată al celor denunţaţi, conştientizând că există riscul ca informaţia pe care o furnizase să ducă cel puţin la verificări şi investigaţii efectuate de Securitate asupra celor denunţaţi, ori la înăsprirea verificărilor, şi, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viaţă privată.

Precizăm că, în speţă, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoştinţa fostei Securităţi, indiferent dacă pârâtul a avut per ansamblu o atitudine mai mult sau mai puţin cooperantă, precum şi indiferent dacă ofiţerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informaţii şi indiferent de efectele concrete ale acestor informaţii asupra celor denunţaţi.

Arătă recurentul că este suficientă condiţia vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece reglementarea accesului la propriul dosar şi deconspirarea fostei securităţi pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunţătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunţurilor. Altfel spus, prevederile referitoare strict la deconspirarea Securităţii au ca finalitate exclusivă conturarea atitudinii şi moralităţii persoanelor verificate de CNSAS, iar nu repararea prejudiciului suferit de cei care au căzut victime ale denunţurilor formulate de cei verificaţi.

Beneficiarii verificării acestor persoane nu sunt doar victimele regimului comunist, ci toţi cetăţenii care au dreptul de a fi informaţi cu privire la statura morală a persoanelor prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008. De aceea, relevantă este activitatea concretă desfăşurată de persoana verificată în relaţia cu Securitatea, iar nu activitatea desfăşurată de ofiţerii de Securitate, ulterior primirii informaţiilor de la persoana verificată. Modul în care ofiţerii de Securitate înţelegeau să reacţioneze ulterior momentului în care primeau scăpa controlului denunţătorului. Prin urmare, consecinţa finală a denunţului - lezarea dreptului celui denunţat - reprezenta un element independent de voinţa denunţătorului, întrucât depindea de voinţa şi interesele reprezentanţilor autorităţilor represive comuniste. Pentru aceste argumente, apreciem că este suficientă reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii pentru persoanele care au furnizat informaţii apte să producă repercusiuni împotriva celui denunţat, fără ca, în mod necesar, aceste repercusiuni să se fi produs în mod concret. Deci, apreciem că sintagma actuală, anume "vizarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului" satisface pe deplin principiile care au stat la baza emiterii acestui act normativ, prevederile şi principiile Constituţiei, precum şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel cum am arătat în primă instanţă, legiuitorul nu cere existenţa unei pluralităţi de informări adresate Securităţii, care să îndeplinească standardele definiţiei legale, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Totodată, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existenţa unor presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative citate în cuprinsul acţiunii.

Concluzionează recurentul în sensul că toate condiţiile legale impuse de norma de drept substanţial pentru constatarea calităţii de colaborator, sunt îndeplinite.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Pe fondul recursului, instanţa de control judiciar reţine că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării eronate a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Înalta Curte apreciază că în speţă sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatei-pârâte de colaborator al Securităţii:

1) să furnizeze informaţii, precum note şi rapoarte scrise, către lucrătorii Securităţii;

2) prin acele informaţii să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

3) furnizarea informaţiilor să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În prezenta cauză, este de necontestat că intimata-pârâtă a semnat olograf un angajament datat 24.11.1988 şi o notă de relaţii datată 24.11.1988, preluând numele conspirativ "C.", recrutat de Securitate pentru a rezolva sarcini de investigaţii în cadrul D..

Totodată, reţine instanţa de control judiciar că recurentul-reclamant a prezentat în probaţiune înscrisuri care atestă transmiterea de informaţii către Securitate, în acest sens fiind reţinute Notă de relaţii din 24.11.1988, Note informative datate din 14.02.1989, din 04.04.1989, 03.07.1989, 07.11.1989, 15.11.1989 şi 19.12.1989.

Constată Înalta Curte, fără a relua conţinutul acestor înscrisuri, că notele cuprind relatări despre cetăţeni determinaţi, cu privire la activităţi şi atitudini interzise şi considerate potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv legate de condiţiile de trai din România, legătura cu străinătatea, hotărârile adoptate la nivel de partid şi de stat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă întrunirea primei cerinţe legale, respectiv furnizarea de către intimata-pârâtă organelor de securitate a unor informaţii privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Este evident că asemenea comentarii legate de nivelul de trai, legate de condiţiile de trai din străinătate şi cele din România, reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel, înscrisurile existente la dosarul cauzei dovedesc că intimata denunţa o evidentă atitudine potrivnică regimului comunist.

Din sfera atitudinilor potrivnice regimului făcea parte exprimarea oricărei nemulţumiri legate de nivelul de trai. Era de neconceput ca o astfel de nemulţumire să poată fi exprimată în presa scrisă, radio, televiziune sau în cadrul unor reuniuni oficiale. Dacă era exprimată într-un cerc restrâns şi ajungea la cunoştinţa autorităţilor, o atare nemulţumire putea atrage repercusiuni asupra celui care o exprima.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 are în vedere atitudinile şi activităţile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice şi combaterea anumitor acţiuni fireşti într-o societate normală, democratică.

De asemenea, informaţiile oferite de către intimata-pârâtă trebuie apreciate în contextul şi în conjunctura acelei perioade care genera penuria de alimente ce a avut urmări, fiind de notorietate că anii '80 au fost guvernaţi de o politică restrictivă în toate domeniile, inclusiv în cel alimentar.

Înalta Curtea constată că şi cea de-a doua condiţie legală, prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este îndeplinită în cauză, condiţie care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, în sensul că intimata ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiei furnizate. Şi această condiţie este îndeplinită, întrucât este exclus ca intimata să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informaţie, asupra persoanei la care se referea în denunţul său urrna de obicei să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoana în cauză era deja urmărită. Această acţiune de investigare presupunea cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cel denunţat, fără acordul acestuia.

Instanţa de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluţionare a cauzei, este relevant faptul că informaţiile furnizate de intimata-pârâtă au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerinţă îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

În concluzie, Sentinţa recurată este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului formulat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 585 din 9 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi în rejudecare va admite acţiunea şi va constata calitatea pârâtei de colaborator al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 585 din 9 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi constată calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.