Salary back-pay limits for public sector staff: whether administrative recognition of debt interrupts or waives the three-year statute of limitations

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2022, reclamanţii A., B. Şi C., în contradictoriu cu pârâtul Procuror Şef - Direcţia Naţională Anticorupţie, au formulat plângere împotriva Deciziei Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 43/13.01.2022 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 548/08.12.2021, solicitând anularea deciziei nr. 43/13.01.2022, respectiv anularea în parte a deciziei nr. 548/08.12.2021, art. 4 şi art. 6 prin care în mod nelegal se limitează plata drepturilor recunoscute, urmate de calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1099 din 15 iunie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Procuror Şef - Direcţia Naţională Anticorupţie.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs recurenţii-reclamanţi C., A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii recurate, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că din preambulul actului administrativ contestat rezultă că la emiterea acestuia au fost avute în vedere hotărâri judecătoreşti prin care D.N.A. şi alţi ordonatori de credite din cadrul Ministerului Public au fost obligaţi să recunoască şi să plătească VRS în cuantum de 605,225 RON, în considerarea faptului că toate persoanele cărora le este opozabilă o hotărâre judecătorească definitivă sunt obligate să respecte dispozitivele hotărârilor pronunţate, precum şi considerentele pe care se sprijină acele dispozitive, în conformitate cu prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 şi Decizia procurorului general al P.I.C.C.J. nr. 2296/07.12.2021.

Recurenţii au criticat faptul că menţiunea din art. 1 a Deciziei nr. 548/08.12.2021 nu a fost realizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, deşi prin decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale. Curtea Constituţională a apreciat că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. În consecinţă, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Având în vedere chestiunile de ordin constituţional tranşate prin decizia CCR nr. 794/2016 şi conform prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, salariile personalului din justiţie trebuie calculate prin raportare la VRS-ul maxim din cadrul întregii categorii profesionale/familiei ocupaţionale, adică 605,225 RON (484,18 RON, majorat cu 25%), începând cu data de 01.08.2016.

În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 56/17.09.2018, nr. 55/2021, nr. 23/26.09.2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi o serie de decizii de speţă cum ar fi sentinţa civilă nr. 1208/28.07.2020 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, sentinţa civilă nr. 2361/26.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, sentinţa civilă nr. 3564/28.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În plus, dreptul pretins de reclamanţii-recurenţi a fost recunoscut pentru grefierii din cadrul instanţelor judecătoreşti şi prin acte administrative ulterioare emise de alţi ordonatori principali/secundari de credite din cadrul Familiei ocupaţionale "Justiţie", cum ar fi: Ordinul nr. 224/29.10.2020 emis de Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 273/30.12.2020 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Constanţa, Decizia nr. 87/25.01.2022 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, Decizia nr. 76/DE/26.02.2021 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Târgu- Mureş, respectiv Decizia nr. 29/C/19.05.2021 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, emise în scopul uniformizării modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în acelaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţii, valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON fiind recunoscută începând cu data de 01.08.2016.

De asemenea şi la nivelul ordonatorului secundar de credite, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie, prin hotărâri judecătoreşti a fost obligat pârâtul să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o VRS în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016/anul 2017 (după caz) şi în continuare, deci începând cu o dată anterioară emiterii deciziei nr. 548/08.12.2021, astfel încât făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 71/2015, se impune egalizarea indemnizaţiei recurenţilor cu cea maximă;

Motivarea instanţei de fond în sensul în care "actele administrative de stabilire a drepturilor salariale emise de alte autorităţi, cum ar fi ordinul preşedintelui Î.C.C.J. nu prezintă relevanţă, întrucât nu vizează raporturile cu reclamanţii" nu poate fi acceptată, în speţă fiind vorba despre instituţii din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie".

Cu privire la data de la care ar trebui să se recalculeze drepturile salariale raportat la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, recurenţii au apreciat, astfel cum s-a arătat şi prin cererea de chemare în judecată, că aceasta ar trebui să fie cea menţionată în art. 1 din Decizia nr. 548/08.12.2021 pentru toţi destinatarii deciziei.

Este incidentă, aşadar, situaţia prevăzută de art. 2506 alin. (4) C. civ., Decizia nr. 548/08.12.2021 constituind exact actul scris a cărui existenţă atrage aplicabilitatea acestor prevederi referitoare la recunoaşterea dreptului, împrejurare care înlătură curgerea prescripţiei.

Având în vedere faptul că la art. 1 din Decizia nr. 548/08.12.2021 se prevede că salarizarea prin raportare la noua VRS de 605,225 RON se realizează începând cu data de 01.08.2016, ceea ce înseamnă o recunoaştere a dreptului prin chiar actul administrativ de salarizare, se invocă aplicarea în speţă a prevederilor art. 2537 pct. 1 coroborat cu art. 2541 alin. (2) C. civ., referitoare la întreruperea termenului de prescripţie şi începerea unui nou termen.

De la data emiterii actului administrativ (08.12.2021) curge un nou termen de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune, indiferent de când datează drepturile salariale care au fost recunoscute, astfel încât limitarea de la art. 4 şi art. 6 din decizie este nelegală. De altfel, cu privire la recunoaşterea expresă a drepturilor salariale prin actul administrativ si întreruperea prescripţiei, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa civilă nr. 1092/21.12.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021).

În final, recurenţii au mai arătat că existenţa unor divergenţe profunde de interpretare în cadrul sistemului român de drept a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze, cu consecinţa condamnării Statului Român, astfel cum rezultă şi din cauzele Păduraru contrar României, respectiv Beian contra României, iar în probatoriu au depus extrase de pe portalul instanţelor judecătoreşti, conţinând soluţii apreciate ca relevante, pronunţate în cauze din aceeaşi materie.

Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât Procuror şef - Direcţia Naţională Anticorupţie nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanţii din prezenta cauză, C., A. şi B., au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi personal conex în cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, iar prin art. 4 si 6 din Decizia nr. 548/08.12.2021 emisă de către paratul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a stabilit ca începând cu 1 august 2016, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectoriala de 605,225 RON, în condiţiile acestei decizii.

"Art. 4 - În cazul personalului menţionat la art. 1 căruia valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea si plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acestei decizii se face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani calculat în raport de data emiterii deciziei.

Art. 6 - Plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentei decizii se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege."

Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat contestaţie administrativă, soluţionată prin Decizia nr. 43/13.01.2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie respingând ca neîntemeiată contestaţia, în raport de conţinutul Notei nr. x/2022 din data de 01.01.2022 a Serviciului Resurse Umane, perfecţionare profesională şi documentare din Direcţia Naţională Anticorupţie, în care s-a menţionat ca atât din dispoziţiile ordinului cât şi ale deciziei contestate rezultă cu claritate că a fost recunoscut dreptul la stabilirea şi acordarea valorii de referinţă sectoriala de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, existând menţiune expresă la art. 2 al Ordinului nr. 547/08.12.2021 emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În cuprinsul acestei Note, s-a menţionat şi faptul că prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, însă atât din cuprinsul ordinului cât şi din decizie reiese că partea interesată, D.N.A., a invocat expres termenul general de prescripţie de 3 ani. S-a mai menţionat faptul că atât Ordinul nr. 547/08.12.2021 cât si Decizia nr. 548/08.12.2021 nu cuprind vreo declaraţie expresă de renunţare la beneficiul prescripţiei, ci dimpotrivă, la art. 6 din cuprinsul acestora s-a menţionat expres si neechivoc că plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acestei decizii se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege.

Prin cererea adresată instanţei de contencios administrativ, reclamanţii au solicitat anularea în parte a Deciziei Procurorului-Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 548/08.12.2021, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, precum şi a de soluţionare a contestaţiilor administrative, iar prima instanţă a respins acţiunea reţinând, în esenţă, că drepturile reclamanţilor au fost stabilite în mod corect prin actul administrativ de salarizare în discuţie, cu respectarea termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani anterior emiterii deciziei procurorului şef, atât în privinţa calculării, cât şi în privinţa plăţii drepturilor salariale.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi şi în acord cu opinia instanţei de fond, al cărei raţionament logico-juridic îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acţiunii.

Aspectele deduse judecăţii şi asupra cărora instanţa a fost chemată să acorde o dezlegare vizează interpretarea voinţei exprimate de emitentul deciziei contestate cu privire la momentul de la care aceasta recunoaşte în patrimoniul reclamanţilor dreptul la calcularea şi plata drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON, precum şi cu privire la efectele aceste recunoaşteri asupra cursului prescripţiei. Cu alte cuvinte, instanţa a fost învestită să verifice dacă prin art. 1 al actelor contestate emitentul a recunoscut în favoarea reclamanţilor dreptul la stabilirea şi plata drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 şi dacă această recunoaştere are sau nu valoarea unei renunţări la prescripţie, astfel cum pretind reclamanţii.

Din conţinutul Deciziei Procurorului-Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 548/08.12.2021 rezultă că acest act administrativ prevede două ipoteze, respectiv situaţia în care personalului i-a fost recunoscut dreptul la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON pe cale administrativă, prin chiar decizia atacată, caz în care recalcularea şi plata drepturilor se face cu respectarea termenului de prescripţie extinctivă, iar a doua ipoteză vizează situaţia în care personalul beneficiază de hotărâri judecătoreşti executorii, pentru care executarea se va face potrivit dispozitivului acestora.

În cauza de faţă, reclamanţii nu au indicat o hotărâre judecătorească, titlu executoriu, prin care să le fi fost recunoscut dreptul la calcularea drepturilor salariale în raport de o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, astfel că, în această ipoteză, le sunt aplicabile prevederile art. 4 şi art. 6 din decizia contestată, însă recalcularea şi plata diferenţelor făcându-se cu respectarea termenului de 3 ani, calculat în raport de data emiterii actelor de salarizare (mai exact, diferenţele vor fi stabilite şi plătite începând cu data de 08.12.2018).

Înalta Curte are în vedere şi soluţia de principiu adoptată la data de 26.02.2024 în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că "Pentru personalul căruia nu i-a fost recunoscut VRS de 605,225 RON printr-o hotărârea judecătorească, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate urmează a se face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii ordinului, în cauză fiind incidente, în materie de prescripţie, dispoziţiile prevăzute de C. civ. privind întreruperea cursului prescripţiei extinctive sau renunţarea la prescripţia extinctivă.".

Prescripţia extinctivă este definită, conform art. 2500 alin. (1) din C. civ., ca fiind o sancţiune ce constă în stingerea, în condiţiile stabilite de lege, a dreptului material la acţiune neexercitat în termen. Altfel spus, titularul unui drept subiectiv sau creditorul care a rămas inactiv un anumit timp, pierde ocrotirea dreptului respectiv pe calea acţiunii în justiţie şi, odată cu aceasta, şi posibilitatea de a obţine executarea silită a obligaţiei corelative lui. Ca regulă generală, astfel cum este prevăzută la art. 2523 din C. civ., prescripţia începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Cât priveşte renunţarea la prescripţie, se reţine că potrivit art. 2507 din C. civ., debitorul poate renunţa la prescripţia împlinită, însă dispoziţiile art. 2508 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că renunţarea trebuie să fie neîndoielnică, adică să rezulte exclusiv din manifestări neechivoce.

Este adevărat că potrivit art. 2506 din C. civ. "recunoaşterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum şi constituirea de garanţii în folosul titularului dreptului a cărui acţiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit" şi că "în aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie.". Însă, este necesar a se distinge în funcţie de momentul la care intervine recunoaşterea dreptului de către debitor. Astfel, dacă recunoaşterea intervine în cursul termenului de prescripţie extinctivă, atunci operează o întrerupere a termenului, în acord cu prevederile art. 2537 pct. 1 din C. civ., începând să curgă un nou termen de prescripţie din momentul recunoaşterii, teză susţinută de recurenţii-reclamanţi în sprijinul opiniei potrivit căreia de la data emiterii deciziei de stabilire a drepturilor salariale curge un nou termen de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune. În schimb, dacă recunoaşterea intervine după împlinirea termenului de prescripţie, atunci legea prezumă că o astfel de recunoaştere reprezintă, în realitate, o renunţare la dreptul de a invoca prescripţia extinctivă, fiind necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2507 şi următoarele din C. civ., inclusiv sub aspectul recunoaşterii tacite sau exprese, astfel cum se stipulează la art. 2538 din C. civ.

În calea de atac, recurenţii-reclamanţi au reiterat argumentele prin care susţin că intimatul-pârât a întrerupt termenul de prescripţie prin recunoaşterea dreptului, conform art. 1 din decizia atacată.

Înalta Curte observă că data de 01.08.2016, menţionată la art. 1 din decizie, excedează termenului de prescripţie avut în vedere în actul administrativ în discuţie, vizând o perioadă anterioară datei de 08.12.2018, stabilită de emitent ca dată limită de început pentru plata drepturilor salariale.

În consecinţă, teza susţinută de recurenţii-reclamanţi cu privire la recunoaşterea dreptului nu se bazează pe un posibil act de recunoaştere în cursul termenului de prescripţie, ci pe un potenţial act de renunţare emis după împlinirea acestui termen. Din lectura atentă a actului administrativ contestat rezultă voinţa clară a emitentului de a proceda la executare doar în privinţa obligaţiilor scadente cu cel mult 3 ani anterior actului de recunoaştere. Cu alte cuvinte, intimatul-pârât a făcut distincţie între drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, care îi sunt opozabile şi pe care trebuie să le execute în mod corespunzător dispozitivului acestora şi drepturile recunoscute în mod voluntar, prin acte administrative emise în aplicarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, în privinţa cărora intenţia a fost de recunoaştere şi achitare a drepturilor salariale pentru ultimii 3 ani, cu respectarea legii aplicabile, în limita termenului de prescripţie, potrivit art. 4 din actele contestate.

Întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă în mod neîndoielnic şi fără echivoc că intimatul-pârât ar fi renunţat expres sau tacit la prescripţia extinctivă în momentul emiterii actelor atacate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2507-2508 din C. civ., ci reflectă voinţa reală a acesteia de a recunoaşte şi a achita drepturile salariale în mod voluntar numai pentru ultimii 3 ani anteriori emiterii actului de salarizare, nu se poate susţine că limitarea prevăzută la art. 4 şi art. 6 din decizie ar fi nelegală, cum pretind recurenţii-reclamanţi. Dimpotrivă, Înalta Curte reţine că din stipularea expresă a faptului că plata diferenţelor salariale rezultate se efectuează cu respectarea termenului de prescripţie, calculat de la data emiterii decizie atacate, se deduce intenţia intimatului-pârât debitor de a acţiona în limitele legii, în virtutea caracterului de ordine privată a instituţiei prescripţiei extinctive.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că drepturile salariale sunt drepturi de creanţă cărora li se aplică în completare dispoziţiile art. 171 din Codul muncii, textul indicat făcând referire, de asemenea, la posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei, cu consecinţa curgerii unui nou termen, atunci când intervine o recunoaştere din partea debitorului drepturilor salariale pretinse, ipoteză care, aşa cum s-a arătat anterior, nu se verifică în speţă.

Referitor la sentiţele/soluţiile invocate cu titlu de practică, Înalta Curte subliniază faptul că acestea produc efecte doar între părţile din acele cauze judiciare, iar în ceea ce priveşte pretinsa existenţă a unor divergenţe profunde de interpretare în cadrul sistemului român sancţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte nu a constatat la nivelul instanţei supreme o interpretare diferită dată dispoziţiilor art. 4 şi art. 6 din Decizia nr. 548/08.12.2021.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1099 din 15 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2024.