Retrocession of expropriated religious property: exclusion of extravilan lands from O.U.G. No. 94/2000 and requirement of current state or public-law ownership

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. x/2022, reclamantul Protopopiatul Roman Unit cu Roma Greco-Catolică Alba Iulia-Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 10342/14.07.2022 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de retrocedare formulată de reclamant.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 245 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco - Catolic Alba Iulia - Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Lipoveni în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurentul-reclamant Protopopiatul Roman Unit cu Roma Greco-Catolic Alba Iulia - Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 1 din H.G. nr. 1194/2002, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru retrocedarea imobilelor în discuţie.

Potrivit recurentului-reclamant, din conţinutul prevederilor mai sus enunţate rezultă că pentru a putea obţine retrocedarea imobilului, titularul cererii de retrocedare trebuie să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită, că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar la data retrocedării imobilul se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţa mai sus amintită.

Referitor la condiţia ca recurentul-reclamant să fi fost proprietarul imobilelor a căror restituire a solicitat-o, acesta a invocat menţiunile din CF nr. x a localităţii Alba Iulia, potrivit cărora imobilele în discuţie au trecut în proprietatea Parohiei Greco-Catolice din Alba Iulia (Lipoveni) la data de 04.03.1927.

Instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, ca nefiind îndeplinită condiţia preluării abuzive, sens în care a invocat prevederile art. 32 şi art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, potrivit cărora dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei, în acest act normativ fiind consacrat principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară.

Astfel, a apreciat ca fiind abuzivă preluarea imobilelor, în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, deoarece cazurile prevăzute în acel articol sunt constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului printr-o hotărâre judecătorească de la vremea respectivă, conform ultimului alineat al articolului indicat; or, conform CF nr. x Alba Iulia, nu a fost făcută nici o menţiune cu privire la modul în care a fost soluţionată cauza şi nici în ce condiţii a fost făcută respectiva preluare, respectiv numărul de credincioşi care au părăsit cultul. De asemenea, trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu respectarea libertăţii conştiinţei şi a libertăţii religioase, aşa cum prevedeau art. 27 din Constituţia anului 1948, în vigoare la acea dată şi art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948. Cultul a fost desfiinţat abuziv prin Decretul nr. 358/1948, abrogat abia prin Decretul-lege nr. 9/1989.

A mai arătat recurentul că sunt eronate constatările instanţei de fond referitoare la neîndeplinirea condiţiei prevăzute de textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind calitatea persoanei de la care poate proveni preluarea abuzivă, sens în care a susţinut că dispoziţiile legale fac referire la orice alte persoane juridice, fără a se face distincţie după cum persoanele juridice sunt de drept privat sau de drept public, astfel că inclusiv Biserica Ortodoxă Română din Lipoveni I - persoană juridică de drept privat - se încadrează în categoria persoanelor de la care poate proveni preluarea abuzivă.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Preliminar, Înalta Curte constată că argumentele prezentate în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului sunt în strânsă legătură cu fondul cauzei, din perspectiva calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită să invoce prevederile O.U.G. nr. 94/2000, oportunitatea examinării acestora urmând a fi apreciată în limitele analizei ce va fi efectuată pe fondul căii de atac.

În fapt, reclamantul Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolică Alba Iulia - Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni a supus controlului de legalitate Decizia nr. 10342/14.07.2022 prin care pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a respins cererile de retrocedare nr. x/27.02.2023 şi nr. y/27.02.2023 depuse de reclamant, sens în care a reţinut că pentru imobilele identificate cu nr. top x/1 şi 161/13 Comisia specială de retrocedare a emis anterior Decizia nr. 7992/21.06.2018, iar cu privire la imobilele identificate cu nr. top x a redirecţionat cererile de retrocedare către Comisia Locală Alba Iulia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a validat actul administrativ emis de autoritatea pârâtă, reţinând, în esenţă, legalitatea soluţiei de redirecţionare a cererilor de retrocedare referitoare la imobilele identificate cu nr. top x către comisia locală, dat fiind faptul că imobilele în discuţie se află în extravilanul localităţii, precum şi legalitatea soluţiei de respingere a cererilor de retrocedare privind imobilele identificate cu nr. top x/1 şi 161/13, raportat la neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv cea potrivit căreia se impune ca la data intrării în vigoare a ordonanţei de guvern menţionate supra imobilele să se afle în proprietatea statului sau a altei persoane juridice de drept public dintre cele prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ.

Recurentul-reclamant a invocat prin memoriul motivul de recurs cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 1 din H.G. nr. 1164/2002.

Contrar susţinerilor recurentului şi astfel cum s-a arătat în precedent, judecătorul fondului nu a reţinut neîndeplinirea condiţiilor legale cu privire la preluarea abuzivă a imobilelor identificate cu nr. top x, ci a constatat că, în baza dispoziţiilor art. 1 pct. 4 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu art. IV al titlului II din Legea nr. 247/2005, instituţia pârâtă în mod corect a înaintat comisiei locale spre competentă soluţionare cererile de retrocedare a acestor imobile, dat fiind faptul că ele sunt situate în extravilanul localităţilor, chestiune dovedită prin înscrisurile depuse la dosar.

Conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.", iar pct. 4 din Normele metodologice stabileşte că "Nu fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele situate, în prezent sau la data preluării abuzive, în extravilanul localităţilor, întrucât acestea fac obiectul legilor speciale de restituire din domeniul fondului funciar."

În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor art. IV al titlului II din Legea nr. 247/2005, pentru cererile de retrocedare ce au ca obiect imobile aflate la momentul preluării abuzive în extravilanul localităţilor competenţa de soluţionare revine Comisiile locale de fond funciar sau Comisiile judeţene de fond funciar, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991.

Din interpretarea acestor texte legale reiese în mod evident că nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2004 terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive, construcţiile de orice fel, situate în extravilanul localităţilor, aparţinând exploataţiilor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului, construcţii de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploataţia forestieră la data trecerii în proprietatea statului, competenţa în soluţionarea cererilor de retrocedare ce au ca obiect aceste imobile aparţinând comisiile locale de fond funciar sau comisiile judeţene de fond funciar, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991.

Având în vedere că imobilele identificate cu nr. top x sunt situate în extravilanul localităţilor, astfel cum rezultă din adresa nr. x/2006 pe care Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Alba Iulia a comunicat-o Comisiei Speciale de Retrocedare, instanţa de fond a constatat, în baza prevederilor anterior enunţate, legalitatea actului administrativ contestat, sub aspectul transmiterii către comisiile competente a cererilor de retrocedare.

Recurentul-reclamant nu a dezvoltat nicio critică referitoare la aceste considerente, menţiunile cu caracter general privind îndeplinirea condiţiilor privind preluarea abuzivă a imobilelor nefiind de natură a combate argumentele instanţei de fond, câtă vreme analiza judecătorului fondului cu privire la imobilele indicate nu a fost făcută din această perspectivă. În fapt, motivele din memoriul de recurs s-au concentrat pe problema pretinsei treceri abuzive a imobilelor din patrimoniul cultului greco-catolic la cel ortodox, fără a fi fost antamat motivul nesoluţionării pe fond a cererilor de retrocedare şi transmiterea acestora către o altă comisie competentă.

Nici criticile recurentului-reclamant îndreptate împotriva manierei în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale referitoare la îndeplinirea/neîndeplinirea condiţiilor de retrocedare a imobilelor identificate cu nr. top x/1 şi 161/13 nu sunt fondate.

Recurentul-reclamant solicită examinarea sentinţei atacate din două perspective, susţinând, pe de o parte, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit ca nefiind îndeplinită condiţia preluării abuzive a imobilelor în discuţie, iar, pe de altă parte, că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 preluarea abuzivă poate să provină din partea oricărei alte persoane juridice, fără a se face distincţie între cele de drept privat şi cele de drept public.

Contrar acestor susţineri ale recurentului, instanţa de fond nu a reţinut ca nefiind îndeplinită condiţia preluării abuzive a imobilelor, ci, reţinând că imobilele identificate cu nr. top x/1 şi 161/13 au făcut obiectul cererilor de retrocedare nr. x/2023 şi nr. y/2023, care au fost respinse de Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 7982/21.06.2018, neatacată (acesta fiind şi motivul pentru care prin decizia administrativă contestată în cauză cererile referitoare la aceste imobile au fost respinse), a procedat la analiza legalităţii constatărilor Comisiei Speciale de Retrocedare asupra fondului cererilor şi a reţinut ca fiind corecte aprecierile potrivit cărora nu este îndeplinită în cauză condiţia ca imobilele preluate abuziv să se afle în proprietatea statului sau a altei persoane juridice de drept public dintre cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Nici de către autoritatea administrativă şi nici de instanţa de fond nu au fost infirmate celelalte condiţii prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, discuţiile fiind purtate doar cu privire la persoana în patrimoniul căreia se află în prezent imobilul.

Fiind chemată să analizeze legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate strict în coordonatele mai sus indicate, în limita argumentelor invocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor prezentate.

Conform dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Din conţinutul acestui text de lege rezultă că, pentru a se putea dispune retrocedarea imobilelor către solicitanţi, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ mai multe condiţii, respectiv imobilele să fi aparţinut cultelor religioase solicitante la momentul preluării; preluarea să fi fost făcută de către Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; preluarea să fie abuzivă; imobilele să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, din cele prevăzute la art. 2 al O.U.G. nr. 94/2000, respectiv o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar.

În acest sens, Comisia de retrocedare, ale cărei susţineri au fost validate de instanţa de fond, a reţinut, la momentul pronunţării pe fondul cererilor de retrocedare, că proprietarul actual al imobilelor este o persoană juridică de drept privat/persoană fizică, care nu face parte din categoriile enumerate de textul de lege amintit, respectiv statul, o persoană juridică de drept public sau o persoană juridică din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 (o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar).

Aceste constatări au fost făcute raportat la înscrisurile administrate în dosar, potrivit cărora imobilele identificate cu nr. top x/11 se află în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, Biserica Ortodoxă Română Lipoveni I, care figurează drept proprietar tabular încă din anul 1948, iar imobilul identificat cu nr. top x se află în proprietatea unor persoane fizice.

Recurentul-reclamant nu a contestat aceste chestiuni, ci a făcut o confuzie între cele două condiţii prevăzute în mod distinct de textul de lege, argumentele sale vizând condiţia potrivit căreia preluarea imobilelor să fi fost făcută de către Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, astfel cum s-a arătat în precedent, această condiţie nu a fost analizată de prima instanţă, câtă vreme cererile de retrocedare au fost respinse, pe fond, în raport de neîndeplinirea unei alte condiţii dintre cele impuse în mod cumulativ de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru toate aceste considerente, constatând că prin memoriul de recurs nu au fost expuse critici apte să conducă la reformarea soluţiei primei instanţe, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolică Alba Iulia - Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Lipoveni împotriva sentinţei nr. 245 din 12 decembrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2024.