ANPC order suspension denied; interim injunction partially overturned, company's stay claim rejected.

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.08.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 372/18.03.2024 emis de către Preşedintele ANPC, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.09.2024, pârâta a solicitat, în principal, respingerea cererii de suspendare ca tardiv formulată, iar în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii efectelor Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 372/18.03.2024.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1523 din 25 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia tardivităţii ca neîntemeiată; s-a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, şi a fost suspendată executarea Ordinului nr. 372/18.03.2024 emis de ANPC până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1523 din 25 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., enunţând dispoziţiile legale privind motivarea hotărârii judecătoreşti, în lumina considerentelor legale şi jurisprudenţiale expuse, recurenta-pârâtă a susţinut că nelegalitatea sentinţei recurate apare ca evidentă, în condiţiile în care, pe de-o parte, instanţa de fond nu a procedat la un examen efectiv al argumentelor invocate de aceasta pe calea întâmpinării ori la termenul de judecată la care părţile au pus concluzii asupra fondului cauzei, iar pe de altă parte, hotărârea nu reflectă raţionamentul logico-juridic al instanţei, în baza căruia a fost pronunţată soluţia de admitere a cererii de suspendare.

Astfel, în opinia sa, în secţiunea destinată considerentelor hotărârii nu se regăseşte nicio menţiune cu privire la susţinerile autorităţii şi nu se realizează nici măcar o analiză sumară ori formală a argumentelor recurentei şi a prevederilor legale invocate în combaterea criticilor de aparentă nelegalitate şi a împrejurărilor reţinute pentru a justifica existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube. Instanţa de fond s-a limitat la reţinerea unor împrejurări lipsite de fundament faptic ori juridic, inclusiv a unor împrejurări străine de susţinerile părţilor, prezentând totodată un raţionament neclar şi contradictoriu, pentru a concluziona în sensul îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de lege.

Nu doar că instanţa de fond ignoră argumentele recurentei şi conţinutul actului în ansamblul său, dar ignoră inclusiv susţinerile intimatei-reclamante. Se poate observa că instanţa a dat măsurii încetării o interpretare diferită faţă de cea realizată chiar de către intimată în cererea de suspendare, instanţa reţinând o împrejurare străină de susţinerile părţilor.

A arătat că a reţinut instanţa şi faptul că prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu s-ar fi propus încetarea practicilor comerciale înşelătoare, ci restituirea sumelor către consumatori, deşi nici măcar reclamanta, din motive evidente, nu a făcut o astfel de susţinere în cursul procesului.

Instanţa de fond reţine incidenţa art. 32 alin. (3) teza I din O.G. nr. 2/2001 conform căruia plângerea contravenţională suspendă executarea procesului-verbal, fără să explice cum anume îşi găsesc aplicabilitatea aceste dispoziţii în prezenta cauză, în condiţiile în care aceeaşi instanţă reţine că procesul-verbal constituie doar fundamentul factual al ordinului.

Instanţa reţine existenţa cazului bine justificat şi prin raportare la împrejurarea că actul administrativ nu analizează politica A. de returnare a contravalorii biletelor, care se regăseşte la Cap. 5 din documentul intitulat "Termeni şi Condiţii", publicat pe site-ul web al operatorului economic. Din motivarea instanţei nu rezultă însă relevanţa acestei împrejurări şi cum produce ea îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului.

Şi cu privire la condiţia pagubei iminente se regăseşte o motivare ambiguă, insuficientă şi străină de susţinerile părţilor.

În concluzie, având în vedere, pe de-o parte, ignorarea tuturor argumentelor invocate de autoritate în combaterea susţinerilor intimatei-reclamante, iar pe de altă parte, modul contradictoriu şi ambiguu de construire a raţionamentului instanţei de fond, care nu reflectă silogismul logico-juridic prin care s-a concluzionat în sensul îndeplinirii condiţiilor suspendării, precum şi insuficienta motivare a sentinţei recurate, la care se adaugă reţinerea unor motive străine de susţinerile şi apărările părţilor, recurenta a considerat că este incident în cauză motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc condiţiile suspendării executării actului administrativ unilateral, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ, precum şi a prevederilor art. 13 alin. (1) şi art. 131 din Legea nr. 363/2007 şi a prevederilor art. 32 alin. (3) teza I din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită doar în situaţia în care sunt identificate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat. Pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, căci suspendarea executării actelor administrativ constituite o situaţie de excepţie care intervine în condiţiile expres prevăzute de lege, iar instanţa nu a motivat soluţia adoptată în acest sens, după cum a arătat la celalalt motiv de nelegalitate invocat.

Astfel, instanţa de fond a reţinut, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 32 alin. (3) teza I din O.G. nr. 2/2001, că efectele procesului-verbal de contravenţie ar fi suspendate ca urmare a formulării plângerii contravenţionale şi, în plus, această împrejurare nu constituie caz bine justificat în înţelesul Legii contenciosului administrativ.

Astfel cum s-a stabilit şi în practica instanţelor de judecată, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravenţională suspendă doar executarea sancţiunilor aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, iar actul continuă să producă toate celelalte efecte, sens în care poate constitui temei pentru sesizarea Preşedintelui A.N.P.C. în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de Legea nr. 363/2007.

Instanţa de fond pare că a extins sfera de aplicare a normei speciale privind suspendarea executării procesului-verbal de contravenţie la cazul contestării unui alt act administrativ, ignorând şi prevederile art. 12 alin. (3) si (4) din Legea nr. 363/2007, conform cărora ordinul sau decizia emise potrivit alin. (1) pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ [...], iar contestarea în instanţă nu suspendă de drept executarea măsurilor dispuse.

Intenţia legiuitorului a fost aceea de a supune ordinele Preşedintelui A.N.P.C. controlului specific actelor administrative, instituit prin legea contenciosului administrativ, cu toate consecinţele decurgând din aplicarea prevederilor Legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce priveşte suspendarea actului contestat.

Actului administrativ îi este ataşată prezumţia de legalitate, fundamentată pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate a actului, formând împreună fundamentul executării din oficiu a actului administrativ, astfel că, suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu.

Or, după cum a reţinut însăşi instanţa de fond, ordinul contestat se bazează din punct de vedere factual pe procesul-verbal de contravenţie, în sensul că situaţia de fapt calificată de agenţii constatatori drept contravenţie constituie temeiul de fapt al aplicării măsurii încetării practicii comerciale incorecte prin Ordinul emis de Preşedintele ANPC.

Atâta vreme cât măsura a fost doar propusă în cadrul procesului-verbal de contravenţie, propunerea fiind apoi reluată în adresa de sesizare a Preşedintelui A.N.P.C, iar dispunerea măsurii s-a realizat, conform legii, printr-un act administrativ distinct, supus unui regim juridic diferit, nu se poate admite raţionamentul conform căruia efectele Ordinului ar fi suspendate ca urmare a suspendării executării procesului-verbal. De asemenea, simpla formulare a plângerii contravenţionale nu poate genera îndoieli cu privirea la legalitatea actului administrativ emis în baza procesului-verbal.

Mai mult decât atât, nicio dispoziţie legală din cuprinsul Legii nr. 363/2007 nu impune ca propunerea de emitere a Ordinului de încetare a practicii comerciale incorecte să se realizeze de agentul constatator chiar prin procesul-verbal de contravenţie. Agentul constatator completează rubrica din conţinutul procesului-verbal destinată măsurilor dispuse şi măsurilor propuse, contravenientul luând cunoştinţă de faptul că agentul constatator va înainta eventuala propunere către persoana competentă să emită Ordinul. Propunerea de emitere a Ordinului se regăseşte într-un act distinct, respectiv în adresa de sesizare a Preşedintelui ANPC.

Prin urmare, în mod nelegal a reţinut instanţa de fond că modalitatea în care Autoritatea a înţeles să structureze conţinutul actului administrativ şi să descrie practicile comerciale incorecte/înşelătoare a căror încetare s-a dispus ar constitui o împrejurare de natură să creeze îndoieli serioase în privinţa legalităţii Ordinului.

După cum a arătat ANPC şi în răspunsul la plângerea prealabilă şi în cursul judecăţii în primă instanţă, este evident că executarea măsurii privind încetarea practicilor comerciale incorecte/înşelătoare implică întreprinderea acţiunilor necesare pentru a se asigura informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor de către operatorul economic, în sensul celor constatate de autoritate, respectiv cu privire la posibilitatea anulării/reprogramării evenimentelor, caracterul incert al acestora şi riscurile aferente (prima practică) şi cu privire la modalitatea de calcul a preţului final, costurile incluse în preţul final, costurile supuse restituirii şi costurile care nu sunt supuse restituirii (a doua practică), astfel încât să fie eliminat riscul inducerii în eroare a consumatorilor, iar aceştia să poată lua decizia de a achizţiona bilete prin intermediul platformei A. în cunoştinţă de cauză.

Intimata se putea conforma măsurii dispuse de Autoritate prin semnalarea într-o modalitate clară şi neechivocă a aspectelor considerate de interes pentru consumatori, respectiv prin prezentarea pe site-ul web, în secţiunea destinată achiziţionării biletelor, a riscului anulării de către organizatori a evenimentelor/a riscului ca unii artişti să nu participe la evenimentele pentru care consumatorii achiziţionează biletele şi plătesc comisioanele A. (prima practică) şi prin indicarea expresă în cuprinsul termenilor şi condiţiilor a modalităţii de calcul a preţului final plătibil de consumatori, a diferitelor categorii de costuri ce pot fi incluse în preţul final, cu indicarea tipurilor de costuri supuse restituirii şi a celor care nu sunt supuse restituirii (a doua practică).

Intimata a ridicat false probleme de interpretare a măsurii dispuse prin Ordin, arătând că practica comercială incorectă a cărei încetare a fost dispusă ar putea consta în nerestituirea comisioanelor către consumatori, deşi nicăieri în cuprinsul ordinului sau al procesului-verbal nu se reţine o atare practică. Pentru a susţine această interpretare, reclamanta a făcut trimitere la un articol de presă şi a invocat împrejurarea că A. a fost obligată prin procesul-verbal la restituirea comisioanelor de intermediere către consumatori.

Măsura restituirii contravalorii serviciilor de intermediere la solicitarea consumatorilor a fost dispusă prin procesul-verbal de contravenţie, iar măsura încetării practicii comerciale incorecte dispuse prin Ordinul contestat nu poate fi interpretată în sensul că impune operatorului economic să restituie comisioanele încasate sau pe care le va încasa de la consumatori.

În orice caz, se constată că instanţa de fond reţine două posibile interpretări ale măsurii, diferite de cele prezentate de intimata-reclamantă, arătând că nu este suficient de clar dacă măsura se referă la întreaga activitate a societăţii comerciale ori doar la o parte a activităţii, având în vedere formularea utilizată la art. 1 din Ordin, respectiv:

"se dispune încetarea practicilor comerciale (...) de a-şi vinde serviciile (...)". Instanţa de fond a înţeles practic să ignore menţiunea "inducând în eroare consumatorul mediu" din cuprinsul art. 1 din Ordin.

Instanţa de fond a mai reţinut, cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) si art. 131 alin. (2) din Legea nr. 363/2007, că măsura dispusă prin Ordin ar fi diferită de cea propusă de agenţii constatatori, iar împrejurarea că modalitatea de executare a măsurii indicată de agentul constatator nu a fost însuşită de emitentul Ordinului şi nu poate constitui caz bine justificat în sensul Legii contenciosului administrativ.

Or, nu constituie caz bine justificat împrejurarea că emitentul Ordinului nu a înţeles să îşi însuşească opinia comisarilor privind modalitatea de executare măsurii, în condiţiile în care măsura dispusă este aceeaşi cu măsura propusă de către agenţii constatatori, respectiv măsura încetării practicii comerciale incorecte/înşelătoare, iar toate dispoziţiile legale au fost respectate.

În ceea ce priveşte reţinerea împrejurării că actul administrativ nu analizează politica A. de returnare a contravalorii biletelor, a susţinut recurenta că instanţa de fond a depăşit limitele impuse de procedura specială a suspendării executării actului administrativ, intrând în cercetarea pe fond a Ordinului.

Instanţa de fond nu s-a limitat la o analiză sumară, de ansamblu a legalităţii actului, ci a reţinut un motiv de aparentă nelegalitate care vizează în realitate temeinicia Ordinului, motiv a cărui analiză era incompatibilă cu procedura suspendării executării actului administrativ. Mai reţine că Ordinul nu analizează politica A. de returnare a contravalorii biletelor care se regăseşte la Cap. 5 din documentul intitulat "Termeni şi Condiţii", publicat pe site-ul web al operatorului economic, menţionând urmaroarele: contrar celor reţinute de autoritatea publică, Termenii şi Condiţiile menţionează suficient de clar posibilitatea anulării evenimentelor, iar un consumator mediu poate lua cunoştinţă de politica de retumare a preţului biletelor în cazul anulării evenimentului de către organizator. Atât aprecierile instanţei de fond, cât şi apărările recurentei privitoare la acestea implică o analiză pe fond a situaţiei litigioase.

Politica de returnare a contravalorii biletelor, prezentată în cadrul Termenilor şi Condiţiilor de utilizare a serviciilor, a fost analizată în cadrul documentului de control tocmai pentru a se concluziona în sensul că un consumator, ulterior anulării evenimentului, nu va beneficia de restituirea comisioanelor încasate de A..

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Autoritatea nu a avut în vedere faptul că Termenii şi Condiţiile nu ar menţiona posibilitatea ca evenimentele să fie anulate de organizatori, ci faptul că acest risc nu este semnalat/prezentat în mod clar consumatorilor la momentul achiziţionării biletelor, astfel încât operatorul economic să se asigure că riscul anulării/modificării evenimentelor este asumat de consumatori în deplină cunoştinţă de cauză anterior achiziţiei.

Astfel cum a arătat deja, practica comercială inocrectă reţinută de Autoritate vizează prezentarea în mod trunchiat si înşelător a informaţiilor privind evenimentele organizate de partenerii contractuali ai A., cu consecinţa formării unei false convingeri consumatorilor cu privire la certitudinea desfăşurării evenimentelor sau a prezenţei anumitor artişti. Nu este deci vorba despre o absenţă totală a informaţiilor privind posibilitatea anulării/modificării evenimentelor. Operatorul economic prezintă riscul anulării evenimentului numai sub forma menţiunilor privind nerestituirea comisioanelor în caz de anulare a evenimentelor.

În orice caz, se poate lesne observa că nu este vorba despre situaţia unor împrejurări de fapt care să producă îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului, instanţa reţinând îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a reţinut, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea condiţiei pagubei iminente prin raportare la împrejurarea că societatea reclamantă ar risca să sufere o ingerinţă disproporţionată în activitatea sa economică faţă de imprecizia obligaţiei stabilite prin actul administrativ, reţinând totodată şi riscul de imagine ce ar putea fi generat.

În primul rând, instanţa de fond reţine că intimata-reclamantă ar putea suferi o ingerinţă disproporţionată în activitatea sa economică, întrucât nu ar fi clar dacă executarea măsurii presupune o suspendare totală sau parţială a activităţii şi/sau obligaţia de a restitui preţul biletelor.

Nu doar că nu este clar raţionamentul în baza căruia s-a concluzionat în sensul că măsura încetării utilizării unor practici comerciale incorecte/înşelătoare ar putea echivala cu măsura suspendării activităţii, dar măsura dispusă de Autoritate prin Ordinul contestat nu constituie o intervenţie în libertatea comercială a societăţii ori în politica acesteia de preţ. Măsura suspendării activităţii este o măsură distinctă, ce putea fi de asemenea dispusă de Autoritate, însă încetarea practicilor comerciale incorecte nu poate echivala cu însăşi suspendarea/încetarea activităţii operatorului economic.

Or, după cum recurenta a arătat deja, interpretarea dată de instanţa de fond măsurii dispuse de Autoritate este străină de orice susţineri ale părţilor şi nu se bucură nici de suport faptic, prin raportare la conţinutul Ordinului, nici de suport legal, prin raportare la dispoziţiile legale în temeiul cărora a fost emis actul.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, a susţinut că sentinţa este corespunzător motivată, iar faptul că interpretarea instanţei este diferită de cea a ANPC nu reprezintă un viciu de motivare.

De asemenea, sentinţa a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material, respectiv art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 131 din Legea nr. 363/2007, art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, constatările primei instanţe cu privire la caracterul ambiguu al Ordinului respectă dispoziţiile de drept material incidente, iar prima instanţă a respectat limitele procedurii suspendării executării actelor administrative când a analizat nemotivarea vădită a Ordinului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Ordinul nr. 372/18.03.2024, emis de Preşedintele A.N.P.C. la propunerea agenţilor constatatori, în baza Legii nr. 363/2007, s-a dispus încetarea practicilor comerciale înşelătoare utilizate de operatorul economic A. S.R.L. de a-şi vinde serviciile, inducând în eroare consumatorul mediu, afectându-i grav interesele economice, operatorul economic vânzător bazându-se pe faptul că niciun consumator nu are acces la contractul încheiat cu artiştii, obligând consumatorii ca, în baza informaţiilor false oferite, consumatorul să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.

În acest context factual, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 372/18.03.2024 emis de către Preşedintele ANPC, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că instanţa de fond nu a procedat la o examinare efectivă a argumentelor invocate de autoritate, iar hotărârea se bazează pe o motivare insuficientă, neclară şi contradictorie, pe argumente străine de susţinerile părţilor, Înalta Curte reţine că acesta nu este fondat.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

În ceea ce priveşte teza referitoare la motivele străine de natura cauzei invocată de recurentă, Înalta Curte reţine că aceasta se referă la situaţia în care sentinţa cuprinde numai motive străine de natura pricinii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, recurenta invocând reţinerea de către instanţă a unei împrejurări străină de susţinerile părţilor.

În concluzie, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin prisma argumentelor invocate de aceasta.

Înalta Curte constată însă că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Aminteşte instanţa de recurs că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile prevederilor art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a conţinutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită, în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

De asemenea, aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În aceste condiţii, prin raportare la considerentele antereferite, Înalta Curte constată că în cauză, contrar reţinerilor primei instanţe, nu este îndeplinită condiţia cazului temeinic justificat, apreciată prin sentinţa de fond ca fiind îndeplinită întrucât actul administrativ nu descrie suficient de precis practica comercială ce face obiectul măsurii încetării şi, pe cale de consecinţă, nu se pot fixa limitele obligaţiei ce incumbă societăţii reclamante, măsura este imprecis descrisă şi diferită faţă de cea propusă prin procesul-verbal de sancţionare contravenţională, actul administrativ se bazează factual pe un alt act administrativ, ale cărui efecte sunt suspendate, nu a fost analizată apărarea societăţii în sensul că aceasta prezintă transparent, pe site, politica sa de returnare a contravalorii biletelor.

Înalta Curte reţine, în ceea ce priveşte efectele plângerii contravenţíonale şi emiterea ordinului a cărui suspendare a executării se solicită, din coroborarea dispoziţiilor art. 32 alin. (3) teza I din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora plângerea suspendă executarea, care se referă la executarea procesului-verbal de contravenţie, şi a dispoziţiilor art. 12 alin. (3) si (4) din Legea nr. 363/2007, potrivit cărora ordinul sau decizia emise potrivit alin. (1) pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar contestarea în instanţă nu suspendă de drept executarea măsurilor dispuse, că, la nivel de aparenţă, împrejurările reţinute de prima instanţă prin raportare la procesul-verbal de contravenţie nu creeză o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

De asemenea, reţine că motivarea unui act administrativ reprezintă o condiţie de legalitate a actului, este obligatorie şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului. Aceasta trebuie să conţină elemente de fapt care să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei şi, de asemenea, să permită exercitarea controlului de legalitate, motivarea fiind menită să asigure, subiectului de drept căruia i se adresează, exercitarea dreptului la apărare şi a unui proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, condiţie a cărei nesocotire poate conduce la anularea actului.

Prin urmare, orice act administrativ trebuie să fie motivat în fapt şi în drept, iar motivarea nu trebuie să fie exhaustivă, aceasta reprezentând o chestiune de sinteză, de conţinut, iar nu de volum.

Prin prisma acestor considerente, Înalta Curte constată că la art. 2 din Ordinul nr. 372/18.09.2024, cu privire la practicile comerciale ce fac obiectul măsurii încetării, s-au reţinut următoarele:

"(...) În speţă, practicile comerciale incorecte ale profesionistului continuă să producă efecte prejudiciabile asupra consumatorilor, inclusiv în prezent. Astfel, profesionistul utilizează practici comerciale incorecte constând în punerea pe piaţă a unor servicii de divertisment ce urmează să aibă loc, aşa cum este menţionat în punctul de vedere, în perioada 2021-2023 nu mai puţin de 1444 evenimente fiind anulate, iar în anul 2024, în perioada ianuarie- februarie au fost anulate 106 evenimente, în total 2021- februarie 2024 1550 evenimente anulate, contrar reclamei aferente promovării evenimentului, practic ale cărei consecinţe patrimoniale nu puteau fi apreciate de către un consumator mediu la achiziţia serviciului. Mai mult, ultimul eveniment aferent concertului la Cluj-Napoca, Bucuresti la care cap de afiş era B., a fost reprogramat peste 7 luni. Probabilitatea ca serviciile de cazare să poată fi reprogramate este foarte mică chiar redusă la zero.

Datorită aspectelor descrise mai sus, rezultă în mod clar fără echivoc faptul că operatorul economic utilizează o practică comercială incorectă având în vedere faptul că această practică comercială utilizată de către operatorul economic conţine informaţii false, sau în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât în ambele ipoteze, fie determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare, pe care altfel nu ar fi luat-o, având în vedere disponibilitatea sau artiştii consacraţi din promovarea aferentă evenimentului, care îl determină pe consumator să tranzacţioneze achiziţionarea biletului. Pentru consumatorul mediu, prin reclama publicitară aferentă organizării evenimentului, contrar angajamentului operatorului economic de a respecta codul de conduită pe care s-a angajat să-l promoveze, informaţia conţine informaţii false sau în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât în ambele ipoteze, le determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia, în baza unor date incerte, omdecizie de tranzacţionare, pe care altfel nu ar fi luat-o, având în vedere reclama bazată pe nişte date incerte. Cu atât mai mult, aceste servicii sunt utilizate de grupurile vulnerabile de consumatori care iau decizia de tranzacţionare în baza promovării evenimentului şi nu în ultimul rând ale artiştilor care ar face obiectul evenimentului.

În realitate, aşa cum rezultă din documentele puse la dispoziţie, informaţia că evenimentul va avea loc, este incertă conform datelor rezultate operatorul economic prin practica comercială doreşte să îşi vândă serviciile, inducând în eroare consumatorul mediu afectându-i grav interesele economice, operatorul economic vânzător bazându-se pe faptul că niciun consumator nu are acces la contractul încheiat cu artiştii. Având în vedere că în baza informaţilor false oferite, consumatorul ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, operatorul economic utilizează o practică comercială incorectă aşa cum este definită de lege, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea 363/2007. (...)

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, la nivel de aparenţă, din descrierea faptei se poate decela care sunt practicile comerciale nelegale ce formează obiectul măsurii încetării acestora, urmând ca în cadrul acţiunii în anulare să se analizeze motivele de nelegalitate a măsurii, cu administrarea unui probatoriu corespunzător, ceea ce nu este posibil în procedura suspendării executării provizorii a actului administrativ.

De asemenea, referitor la faptul că nu ar fi fost analizată apărarea societăţii reclamante, în sensul că aceasta prezintă transparent, pe site, politica sa de returnare a contravalorii biletelor, impune examinarea unor circumstanţe care nu pot forma obiectul analizei în cadrul suspendării executării actului administrativ reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, împrejurările reţinute de prima instanţă nu se constituie în elemente din care să rezulte paguba iminentă ce ar fi fost produsă reclamantei, în condiţiile în care nu rezultă că s-ar fi dispus suspendarea/încetarea activităţii operatorului economic, ci încetarea practicilor comerciale înşelătoare utilizate de operatorul economic de a-şi vinde serviciile.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind suspendarea executării provizorii astfel cum a fost solicitată de reclamantă, Înalta Curte constată că se impune reformarea sentinţei recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei civile nr. 1523 din 25 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocireagrefei instanţei.