Service housing tenancy termination: eligibility limited to occupants pre-dating Law 562/2004

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.07.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, anularea în parte a art. 31 din Instrucţiunile privind repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul nr. 84/2009, respectiv a menţiunilor referitoare la condiţia privind ocuparea locuinţei de serviciu la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, cu modificările ulterioare, pentru a putea beneficia de prelungirea contractelor de închiriere a locuinţelor pentru pensionari sau urmaşii locatarilor decedaţi.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 837 din 21 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond.

În motivarea recursului, a arătat că motivarea instanţei de fond este contradictorie şi străină de natura pricinii.

A susţinut că prin posibilitatea vânzării locuinţelor ocupate la 12.12.2024 către chiriaşi, posibilitate instituită de Legea nr. 562/2004, fondul locativ la MApN nu se consolidează, dimpotrivă, se diminuează.

A menţionat recurentul că nu a solicitat cumpărarea locuinţei de serviciu, ci doar continuarea raporturilor locative. În cazul în care raporturile locative ar continua şi cu chiriaşii care au ocupat locuinţa de serviciu după intrarea în vigoare a Legii nr. 562/2004, situaţie în care se află şi recurentul, care îndeplineşte şi celelalte criterii prevăzute de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Instrucţiuni, fondul locativ al statului nu s-ar diminua, întrucât locuinţa de serviciu ar rămâne în continuare proprietatea MApN, pentru folosirea ei plătindu-se o chirie lunară.

A apreciat recurentul că Ordinul nr. 84/2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor încalcă Constituţia României, respectiv art. 16 alin. (1).

Excluderea sa de la posibilitatea continuării raporturilor locative, în calitate de pensionar MApN, căruia nu i-a încetat raportul de muncă din motive imputabile, pe motiv că a ocupat apartamentul în calitate de chiriaş, după intrarea în vigoare a Legii nr. 562/2004, reprezintă un caz de discriminare evidentă în raport de ceilalţi angajaţi, pensionari, care ocupau apartamentele închiriate la data apariţiei legii.

O altă interpretare care duce la excluderea sa de la acest beneficiu social constituie un act de discriminare nejustificat şi nelegal, conform art. 1 alin. (2) lit. e) (iii) din O.U.G. nr. 137/2000, sub acest aspect actul normativ fiind neconstituţional.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia.

Deşi în cuprinsul memoriului de recurs se susţine că motivarea instanţei de fond este contradictorie şi străină de natura pricinii, criticile formulate pun în discuţie modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale incidente, urmând a fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa atacată şi din această perspectivă, Înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este întrunit în speţă, susţinerile părţii recurente neputând fi validate, deoarece soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente raportat la starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Articolul 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului legal.

Astfel, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a art. 31 din Instrucţiunile privind repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul nr. 84/2009, respectiv a menţiunilor referitoare la condiţia privind ocuparea locuinţei de serviciu la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, cu modificările ulterioare, pentru a putea beneficia de prelungirea contractelor de închiriere a locuinţelor pentru pensionari sau urmaşii locatarilor decedaţi.

În susţinerea cererii, reclamantul a invocat existenţa unei situaţii de discriminare pentru angajaţii MApN care nu ocupau locuinţe de serviciu la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2002, aspect de natură a-i exclude din categoria personalului care are dreptul de a continua raporturile locative cu ministerul în legătură cu aceste locuinţe.

Prin intermediul acestui motiv, reluat şi în cadrul memoriului de recurs, recurentul-reclamant a arătat că excluderea sa de la posibilitatea continuării raporturilor locative, în calitate de pensionar MApN, căruia nu i-a încetat raportul de muncă din motive imputabile, pe motiv că a ocupat apartamentul în calitate de chiriaş, după intrarea în vigoare a Legii nr. 562/2004, reprezintă un caz de discriminare evidentă în raport de ceilalţi angajaţi, pensionari, care ocupau apartamentele închiriate la data apariţiei legii.

A apreciat că o altă interpretare care duce la excluderea sa de la acest beneficiu social constituie un act de discriminare nejustificat şi nelegal, conform art. 1 alin. (2) lit. e) (iii) din O.U.G. nr. 137/2000, sub acest aspect actul normativ fiind neconstituţional.

Faţă de cele constatate, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă aceste susţineri sunt neîntemeiate, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă relevă faptul că, în baza repartiţiei nr. L12510/22.12.2005, U.M. 02576 Bucureşti, aflată în subordinea MApN, a încheiat cu reclamantul contractul de închiriere din data de 05.01.2006, având ca obiect locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, str. x, pe o perioadă de 2 ani.

Acest contract a fost prelungit în mod succesiv cu 2 ani, ultima prelungire având loc în baza contractului de închiriere nr. x/31.05.2019, până la data de 31.05.2021.

Începând cu data de 31.03.2021, reclamantul a trecut în rezervă, conform Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 264/15.03.2021, fiind emisă Decizia de pensionare nr. 177614/27.04.2021.

După trecerea în rezervă, reclamantul a fost notificat în legătură cu încetarea dreptului de folosinţă asupra locuinţei de serviciu, conform art. 30 alin. (1) lit. f) din Ordinul M 84/2009, ca în termen de 30 de zile de la data trecerii în rezervă, respectiv 5 zile, să elibereze şi să predea imobilul de la adresa x, având în vedere că dreptul de a ocupa acest imobil a încetat conform dispoziţiilor legale prezentate.

Totodată, Înalta Curte reţine că, la data de 12.12.2004, a intrat în vigoare Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Potrivit art. 31 din Ordinul MApN nr. M. 84/2009 din 13 august 2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie din administrarea Ministerului Apărării Naţionale:

"(1) Contractele de închiriere a locuinţelor pentru pensionari sau urmaşii locatarilor decedaţi, în situaţia în care fac dovada că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, cu modificările ulterioare, ocupau locuinţa de serviciu, au achitat chiria la zi şi că nu au deţinut în proprietate o locuinţă, ei sau membrii lor de familie după anul 1990, se pot prelungi prin acordul părţilor în condiţiile prezentelor instrucţiuni.

(2) Nu beneficiază de prevederile alin. (1) personalul Ministerului Apărării Naţionale al cărui contract de muncă/raport de serviciu a încetat prin demisie sau din cauze imputabile acestuia.

(3) În celelalte cazuri, prelungirea contractului de închiriere se face în conformitate cu prevederile legale.

(4) În cazul în care numărul de persoane înscrise în contractul de închiriere nu mai corespunde cu cel din momentul repartizării locuinţei de serviciu sau de intervenţie şi dacă există posibilităţi, se poate repartiza o altă locuinţă corespunzătoare.

(5) Locuinţa de serviciu sau de intervenţie disponibilizată potrivit prevederilor alin. (4) se repartizează personalului Ministerului Apărării Naţionale cu nevoi de locuinţă."

Totodată, potrivit art. 30 alin. (1) lit. f) din acelaşi ordin:

"Locuinţele de serviciu şi locuinţele de intervenţie devin disponibile, iar dreptul de folosinţă a acestora încetează la termenul prevăzut în contract sau înaintea acestui termen, când locatarului i-a încetat contractul de muncă/raportul de serviciu cu Ministerul Apărării Naţionale, în termen de 30 de zile de la data încetării."

Prin urmare, din analiza dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că pot beneficia de prelungirea raporturilor locative în legătură cu locuinţa de serviciu pusă la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale, pensionari sau urmaşii locatarilor decedaţi, care: (i) la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 ocupau locuinţa de serviciu: (ii) au achitat chiria la zi şi (iii) nu au deţinut în proprietate o locuinţă, ei sau membrii lor de familie după anul 1990.

În consecinţă, astfel cum a reţinut în mod corect judecătorul fondului, în cazul recurentului este incidentă situaţia reglementată de art. 30 alin. (1) lit. f) din Ordinul MApN nr. M. 84/2009, motiv pentru care acesta nu are dreptul de a beneficia de prelungirea raporturilor locative în legătură cu locuinţa sa de serviciu.

Fără a relua argumentele instanţei de fond cu privire la faptul că art. 1 din Legea nr. 562/2004 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, respinsă ca neîntemeiată prin Deciziile nr. 20/2009 şi nr. 118/2016, instanţa de control judiciar notează că nu s-a apreciat de Curtea Constituţională că a fost încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, reţinându-se că normele legale criticate nu fac distincţie între subiectele de drept aflate în aceeaşi situaţie, astfel încât susţinerea pretinsului său caracter discriminatoriu este lipsită de temei.

În consecinţă, sunt neîntemeiate argumentele recurentului conform cărora acordarea unui beneficiu la locuinţa de serviciu şi continuarea raporturilor contractuale locative în caz de pensionare, pe motive neimputabile, trebuie să opereze pentru toate cadrele militare aflate în situaţii similare privind locuinţa, iar nu numai în favoarea unor cadre militare care au ocupat locuinţa înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004.

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinţei de fond, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză, cu consecinţa menţinerii sentinţei de fond sub aspectele criticate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 837 din 21 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 837 din 21 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.