Judicial transfer refusal: balance of public interest in court staffing vs. personal hardship under statutory discretion

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul etapei I a sesiunii de transfer a judecătorilor, organizată în perioada martie-mai 2024, doamna A., judecător la Judecătoria Buftea, a solicitat transferul la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 3, 6, 4, 2 sau 5 Bucureşti.

2. Hotărârea atacată

Prin Hotărârea nr. 787 din 14 mai 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători cererea de transfer a fost respinsă.

3. Contestaţia formulată în cauză

Împotriva Hotărârii nr. 787 din 14 mai 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, doamna judecător A. a formulat contestaţie.

Contestatoarea susţine, în primul rând, că hotărârea atacată este netemeinică întrucât refuzul transferului său la una dintre judecătoriile din Municipiul Bucureşti impune o sarcină excesivă şi disproporţionată exclusiv asupra sa. Ea arată că, de aproximativ cinci ani şi jumătate, i-au fost respinse constant cererile de transfer, motivându-se că o asemenea măsură ar perturba grav activitatea instanţei de la care solicita transferul. Contestatoarea subliniază că deficitul de personal de la Judecătoria Buftea este o problemă recurentă, pentru care nu s-au luat măsuri eficiente de suplimentare a posturilor sau de deblocare a celor vacantate, iar menţinerea echilibrului între interesul public şi interesul privat nu poate fi realizată exclusiv prin refuzul transferului său.

În continuare, se critică argumentul referitor la vechimea relativ redusă la Judecătoria Buftea. Contestatoarea arată că îşi desfăşoară activitatea la această instanţă din 15.10.2022, deci de peste un an şi jumătate, iar anterior a funcţionat ca judecător la Judecătoria Giurgiu timp de aproximativ patru ani. Ea subliniază că acest criteriu nu a fost aplicat uniform, invocând exemplul unui judecător de la Judecătoria Buftea care, după o vechime de doar nouă luni şi jumătate, a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Contestatoarea invocă apoi dificultatea navetei zilnice între domiciliul său din Bucureşti şi Judecătoria Buftea, arătând că durata acesteia este de circa trei ore şi jumătate, folosind patru mijloace de transport în comun. Ea apreciază că această situaţie, desfăşurată pe o perioadă de cinci ani şi jumătate, pune o presiune semnificativă asupra stării sale de sănătate, având în vedere vârsta de 39 de ani şi efortul constant de deplasare.

Un alt motiv de critică priveşte situaţia familială. Contestatoarea arată că locuieşte împreună cu mama sa, văduvă şi suferindă de afecţiuni cardiace şi astm bronşic, care necesită îngrijire deosebită şi implicare în activităţile casnice. Ea subliniază că, având locuinţa familiei în Bucureşti, nu este dispusă să închirieze o locuinţă în apropierea Judecătoriei Buftea şi nu a solicitat decontarea chiriei.

Contestatoarea invocă şi motive de ordin profesional, arătând că secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a omis să le analizeze. Ea precizează că, din 02.10.2023, este doctorand în drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, în cotutelă cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, activitatea de cercetare presupunând proceduri administrative complexe şi studiu continuu. Totodată, din aceeaşi dată, este conducător de seminare la disciplina Drept civil, în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, ceea ce implică activităţi săptămânale de pregătire şi predare. Contestatoarea arată că, pentru a face faţă volumului ridicat de activitate la Judecătoria Buftea, dar şi obligaţiilor universitare şi de cercetare, a fost nevoită să lucreze suplimentar, inclusiv în weekenduri şi nopţile, ceea ce accentuează disproporţia între sarcinile asumate şi refuzul transferului.

În concluzie, contestatoarea apreciază că experienţa sa profesională de peste cinci ani şi jumătate ca judecător în materie civilă, activitatea didactică universitară şi pregătirea unei teze de doctorat în cotutelă, pe o temă de actualitate - inteligenţă artificială şi drept - justifică transferul său la o judecătorie din Municipiul Bucureşti, pentru a putea îndeplini corespunzător obligaţiile profesionale şi a asigura un echilibru între viaţa familială şi cea profesională.

În drept, sunt invocate dispoziţiile Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Contestatoarea solicită administrarea probei cu înscrisuri şi judecarea cauzei şi în lipsă, în temeiul art. 223 alin. (3) şi art. 411 alin. (1) pct. I teza a II-a C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Superior al Magistraturii solicită respingerea acţiunii, arătând că hotărârea contestată a fost legal şi temeinic motivată, în baza art. 192 din Legea nr. 303/2022, având în vedere deficitul grav de personal şi volumul ridicat de activitate la Judecătoria Buftea, precum şi vechimea redusă a reclamantei. Se subliniază că motivele personale şi profesionale nu pot prevala asupra interesului public al bunei funcţionări a instanţei, iar transferul nu constituie un drept subiectiv, ci doar o vocaţie supusă analizei de oportunitate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 787 emisă la data de 14 mai 2024 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul dispoziţiilor art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 787 emisă la data de 14 mai 2024 de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a respins cererea de transfer a doamnei judecător A. de la Judecătoria Buftea la Judecătoriile Sectoarelor 3, 6, 4, 2 sau 5.

Dispoziţiile art. 192 din Legea 303/2022 prevede criterii ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete, respectiv:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială.

Înalta Curte reiterează, aşa cum rezultă din jurisprudenţa sa constantă, că art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, incidenţa fiecăruia dintre acestea urmând a fi apreciată în fiecare caz individual, prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

De asemenea, potrivit aceleaşi jurisprudenţe, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile autorităţilor publice.

Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor configurate de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 787 emisă la data de 14 mai 2024 de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura dispusă a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi reţinută exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 188-192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată. Analiza cererii de transfer a contestatoarei s-a realizat prin prisma criteriilor legale, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate, cu menţinerea unui just echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor implicate - şi interesul legitim privat al solicitantei.

Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor. Normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie, fără a crea un drept subiectiv în favoarea solicitantului.

Sub aspectul conţinutului hotărârii contestate, Înalta Curte reţine că secţia pentru Judecători a analizat coroborat şi unitar toate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, respectiv situaţia posturilor vacante şi temporar vacante la instanţele implicate, volumul de activitate al Judecătoriei Buftea şi al judecătoriilor de sector din Bucureşti, vechimea contestatoarei ca judecător şi vechimea la instanţa de la care se solicita transferul, precum şi avizele motivate emise de instanţele implicate.

S-a reţinut ca determinantă situaţia dificilă cu care se confrunta Judecătoria Buftea, unde patru posturi erau vacante dintr-o schemă de 29, iar şase posturi erau temporar vacante, coroborat cu volumul de activitate superior mediei naţionale. În aceste condiţii, vacantarea suplimentară a unui post ca urmare a transferului ar fi amplificat deficitul de personal şi instabilitatea ocupării posturilor, cu efecte negative imediate asupra celerităţii soluţionării cauzelor şi asupra calităţii actului de justiţie.

În ceea ce priveşte motivele personale şi profesionale invocate de contestatoare - domiciliul în Bucureşti, situaţia familială, naveta zilnică, studiile doctorale şi activitatea didactică - acestea au fost analizate, dar nu au fost considerate apte să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat. Vechimea relativ redusă la Judecătoria Buftea, de aproximativ un an, a fost coroborată cu celelalte criterii, iar secţia pentru Judecători a apreciat că motivele invocate nu constituiau situaţii excepţionale.

Înalta Curte reaminteşte jurisprudenţa sa constantă (deciziile nr. 4847/20.10.2022 şi nr. 4638/13.10.2022), potrivit căreia motivele personale şi familiale trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer, dar nu constituie prin ele însele criterii determinante, fiind supuse coroborării cu celelalte criterii legale, astfel încât admiterea transferului să asigure în primul rând buna funcţionare a instanţelor implicate.

Avizele nefavorabile emise de Judecătoria Buftea şi de Curtea de Apel Bucureşti au fost luate în considerare, acestea confirmând deficitul cronic de personal şi volumul ridicat de activitate, iar rolul preşedinţilor de instanţe în gestionarea resurselor umane justifică relevanţa acestor puncte de vedere.

În consecinţă, nu se conturează ipoteza excesului de putere, iar hotărârea contestată a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor legale şi a principiului justului echilibru între interesul public şi interesul privat. Simplul fapt al existenţei unor posturi vacante la judecătoriile de sector din Bucureşti nu conferă contestatoarei un drept subiectiv la transfer, oportunitatea măsurii rămânând în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat şi urmează să respingă ca nefondată contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 787/14.05.2024 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia declarată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 787 din 14 mai 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.