Securitate collaborator status based on potential restriction of fundamental rights rather than actual denunciation of anti-regime activities
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s 2023 decision that established the defendant's status as a Securitate collaborator. The dispute centered on whether specific intelligence notes provided by the defendant to the Secret Police between 1984 and 1985, concerning persons' intentions to emigrate, relationships with foreign nationals, and contacts with banned radio stations, qualified as "collaboration" under Romanian law. The defendant argued that the information was not a "denunciation" of anti-Communist activities and did not actually infringe fundamental rights, while the National Council for the Study of the Securitate Archives contended it did. Relying on Article 2(b) of Government Emergency Ordinance No. 24/2008, the court held that the legal threshold is met if the provided information had the potential to generate restrictions on fundamental rights or create a state of danger for the targeted individuals, regardless of whether specific adverse effects were proven or if the information was requested during a visa verification process.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 496 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Securitate collaborator status based on potential restriction of fundamental rights rather than actual denunciation of anti-regime activities: În concluzie, recurentul susţine că informaţiile furnizate nu îndeplineau cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât nu constituiau denunţuri privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi nu vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca nefondată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, la data de 26.07.2022, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constatate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 911 din 22 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 911 din 22 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În opinia sa, instanţa de fond a interpretat eronat condiţiile prevăzute de textul legal, ajungând la concluzia neîntemeiată că informaţiile furnizate organelor de Securitate au constituit denunţuri privind activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist şi că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Preliminar, recurentul arată că cererea de chemare în judecată a reclamantului s-a întemeiat pe două note informative, respectiv cea din 26.07.1984 şi cea din 30.03.1985, însă instanţa de fond nu a analizat punctual aceste înscrisuri, ci a stabilit generic că sunt întrunite condiţiile legale pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, fără a indica în concret informaţiile prin care s-ar fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi fără a arăta modul în care acestea ar fi vizat îngrădirea drepturilor fundamentale.
În ceea ce priveşte Nota din 26.07.1984, recurentul subliniază că aceasta a fost dată la trei ani după ce persoana vizată, B., părăsise definitiv România şi se stabilise în Franţa, astfel încât informaţia nu putea viza intenţia de părăsire a ţării şi nici trecerea frauduloasă a frontierei.
De asemenea, nota nu conţine referiri la ascultarea sau colportarea postului "C.", iar menţiunea privind relaţia de prietenie cu D. privea o perioadă anterioară plecării celor doi din ţară, astfel încât organele de securitate nu mai puteau dispune măsuri care să restrângă drepturile acestora.
Recurentul arată că informaţiile au fost furnizate în contextul verificării pentru obţinerea vizei de plecare în Franţa, fiind solicitate de ofiţerul de securitate pentru clarificarea legăturilor sale cu persoane stabilite în străinătate, şi nu ca denunţuri.
Mai mult, la momentul respectiv avea convingerea că aceste date erau deja cunoscute de organele de securitate, iar tatăl lui B. obţinuse aprobarea de a emigra, ceea ce excludea orice risc de îngrădire a drepturilor fundamentale.
Referitor la Nota din 30.03.1985, recurentul arată că informaţiile furnizate despre colega sa E.. - intenţia de căsătorie cu un student străin, relaţiile apropiate cu acesta şi cererea de excursie în Grecia - nu constituiau denunţuri privind activităţi potrivnice regimului comunist.
Relaţiile dintre studenţii români şi cei străini erau oficiale, la vedere, acceptate şi chiar încurajate de stat, întrucât studenţii străini erau repartizaţi în aceleaşi grupe şi locuiau în aceleaşi cămine.
În plus, căsătoriile între studenţi români şi străini erau permise, iar recurentul însuşi avea relaţii apropiate cu studenţi străini, fără ca acestea să fie sancţionate. Prin urmare, informaţiile nu puteau fi calificate drept denunţuri şi nu vizau îngrădirea drepturilor fundamentale.
Recurentul mai arată că recrutarea sa a avut loc exclusiv pentru supravegherea obiectivului "F." (G., vicereprezentant OEP la Bucureşti), în scopul prevenirii unor riscuri teroriste, iar după plecarea acestuia nu a mai avut aport informativ, aspect confirmat de rapoartele interne ale Securităţii. În plus, nu au fost identificate dosare pe numele persoanelor menţionate în notele informative, ceea ce dovedeşte că informaţiile nu au fost exploatate şi nu au constituit denunţuri.
În concluzie, recurentul susţine că informaţiile furnizate nu îndeplineau cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât nu constituiau denunţuri privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi nu vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca nefondată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile nr. 911/22.05.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, arătând că instanţa de fond a constatat în mod corect calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel a admis cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.
Recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât informaţiile furnizate organelor de securitate nu ar fi constituit denunţuri privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi nu ar fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent de forma acestora, prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Jurisprudenţa constantă a instanţei supreme a statuat că este suficient ca denunţul să creeze o stare de pericol pentru persoana vizată, fără a fi necesară dovedirea încălcării efective a drepturilor fundamentale.
Din înscrisurile aflate la dosar, respectiv angajamentul olograf din 19.04.1984 şi notele informative semnate sub numele conspirativ "H.", rezultă că recurentul a furnizat informaţii referitoare la persoane care intenţionau să părăsească definitiv ţara, la relaţiile acestora cu cetăţeni străini, precum şi la legăturile cu posturile de radio interzise "C." şi "I.".
Aceste informaţii au fost exploatate de organele de securitate, fiind dispuse verificări şi măsuri, ceea ce demonstrează aptitudinea lor de a genera ingerinţe în viaţa privată şi de a restrânge dreptul la liberă circulaţie.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului, potrivit cărora informaţiile erau deja cunoscute de organele de securitate şi nu au produs consecinţe, nu pot fi primite.
Textul legal nu condiţionează constatarea calităţii de colaborator de existenţa unor efecte concrete, ci doar de aptitudinea informaţiilor de a viza îngrădirea drepturilor fundamentale.
De asemenea, împrejurarea că unele informaţii au fost furnizate în contextul verificării pentru obţinerea vizei nu înlătură caracterul lor de denunţuri, câtă vreme acestea au vizat persoane aflate în atenţia organelor represive şi au fost folosite în activitatea de supraveghere.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv existenţa unor informaţii furnizate Securităţii, conţinutul acestora privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi aptitudinea lor de a genera îngrădiri ale drepturilor fundamentale.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de A. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 911 din 22 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.