Suspension of tax assessment execution: sufficiency of administrative error and imminent financial damage under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal, la data de 03 iunie 2023, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.r.l., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. x/27.09.2023 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestei decizii care face obiectul dosarului x/2024 şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 162/F-CONT din 18 iunie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii.

A admis cererea şi a suspendat efectele Dec. 246/27.09.2023 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului x/2024

Totodată, a obligat pârâta la 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, cuantum stabilit prin aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 162/F-CONT din 18 iunie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare. Recurenta arată că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc mecanismul şi condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare.

Se invocă art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condiţiile art. 14 se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Recurenta susţine că instanţa nu a avut în vedere caracterul restrictiv al examinării cererii de suspendare în temeiul art. 15, respectiv ipoteza admiterii acţiunii de fond, şi că motivarea sentinţei este insuficientă şi străină de natura cauzei, solicitând admiterea excepţiei inadmisibilităţii.

A doua critică este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi priveşte aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta arată că instanţa de fond a admis cererea de suspendare reţinând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă. În opinia recurentei, niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită.

Sub aspectul cazului bine justificat, se susţine că argumentele reclamantei privind aparenţa de nelegalitate a deciziei de impunere sunt lipsite de suport legal, întrucât inspectorii fiscali au utilizat date şi informaţii disponibile la momentul efectuării inspecţiei, conform procedurilor legale. Instanţa de fond, validând susţinerile reclamantei, ar fi încălcat dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, care definesc cazul bine justificat ca împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Recurenta invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (deciziile nr. 550/2009, 3322/2009, 3543/2009, 4027/2009, 4169/2009), potrivit căreia nu orice dubiu constituie un caz bine justificat, ci doar îndoielile serioase, determinate de nemotivarea actului, emiterea de către un organ necompetent sau întemeierea pe texte abrogate ori inaplicabile. În speţă, motivele reţinute de instanţa de fond implică examinarea fondului cauzei, ceea ce excede cadrul cererii de suspendare.

A treia critică priveşte condiţia pagubei iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciul material viitor şi previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi sau a unui serviciu public.

Recurenta susţine că instanţa de fond a reţinut neîntemeiat că reclamanta a dovedit existenţa unei pagube iminente prin invocarea situaţiei financiare şi a efectelor asupra angajaţilor şi partenerilor contractuali.

Se arată că simpla menţionare a creanţei şi a valorii acesteia nu conduce la constatarea unei pagube iminente, conform practicii constante a Înaltei Curţi.

Riscul executării silite sau al intrării în incapacitate de plată nu reprezintă o pagubă iminentă, ci o consecinţă firească a oricărui act administrativ fiscal contestat. În opinia recurentei, paguba trebuie să fie determinată şi dovedită efectiv, nu doar presupusă, iar cuantumul sumei nu poate constitui în sine un motiv de suspendare.

Ultima critică priveşte obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON. Se invocă art. 453 C. proc. civ., potrivit căruia partea care a pierdut procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor numai dacă se află în culpă procesuală.

Recurenta susţine că nu se află în culpă procesuală, întrucât actele administrativ fiscale contestate sunt legale şi temeinice, iar exercitarea drepturilor procesuale nu a fost abuzivă. Prin urmare, obligarea la plata cheltuielilor de judecată este nelegală.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 162/18.06.2024 şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare formulată de intimata-reclamantă, precum şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. Cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 şi Codul de procedură fiscală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 162/18.06.2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti. Totodată, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Intimata - reclamantă A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/27.09.2023, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel a suspendat efectele deciziei de impunere nr. x/27.09.2023 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului x/2024

Recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, două motive de casare, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii recurate şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la pretinsa nemotivare a hotărârii, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată cuprinde atât situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi argumentele juridice care au fundamentat soluţia de admitere a cererii de suspendare.

Instanţa a expus în mod clar raţiunile pentru care a considerat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente. Prin urmare, nu se poate reţine motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de recurenta-pârâtă în temeiul art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect respinsă de instanţa de fond.

În cauză, prima cerere de suspendare a fost formulată pe temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar prezenta pe temeiul art. 15 din acelaşi act normativ. Or, jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi a statuat că cele două cereri nu se exclud reciproc, având temeiuri şi efecte juridice distincte. În consecinţă, nu se poate reţine caracterul de cereri succesive pentru aceleaşi motive.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul cazului bine justificat, instanţa a reţinut aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal, constatând că organele de inspecţie fiscală au utilizat date din baza Orbis actualizată în august 2023 pentru verificarea tranzacţiilor din perioada 2016-2020, date care nu erau disponibile contribuabilului la momentul întocmirii dosarului preţurilor de transfer.

Totodată, instanţa de fond reţinut că studiul de comparabilitate întocmit de organele fiscale reprezintă a cincea variantă asupra aceloraşi tranzacţii, ceea ce denotă o practică administrativă neunitară şi contrară principiilor securităţii juridice şi certitudinii impunerii.

Înalta Curte constată că aceste constatări, deşi nu implică o analiză aprofundată a fondului cauzei, sunt suficiente pentru a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul pagubei iminente, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că executarea deciziei de impunere, în cuantum de peste 7 milioane RON, ar conduce la blocarea activităţii societăţii, la imposibilitatea achitării obligaţiilor curente către furnizori, bugetul de stat şi angajaţi, precum şi la disponibilizarea unui număr semnificativ de salariaţi.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că dovezile financiare depuse la dosar au demonstrat gradul ridicat de îndatorare şi insuficienţa lichidităţilor, ceea ce justifică constatarea existenţei unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte critica referitoare la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală, fiind aplicate corect dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, urmând a fi respins ca atare, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 162/18.06.2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 162/F-CONT din 18 iunie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumei de 5000, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata - reclamantă A. S.R.L., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.