Gas supplier's suspension bid over turnover tax orders fails for lack of well-founded illegality

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 04.04.2024, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat:

- suspendarea, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, a efectelor Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 5433/2023 privind stabilirea persoanelor juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale potrivit dispoziţiilor art. 183 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal ("Ordinul 5433") până la soluţionarea în primă instanţă a litigiului privind anularea acestui act administrativ;

- suspendarea, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, a efectelor Ordinului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 172/2024 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă ("Ordinul 172") - prevederile de la art. I: pct. 3 lit. b) nr. crt. (poziţia) 95, pct. 4.1. lit. b) subpunct 1.2. lit. 1), pct. 4.1. lit. c) subpunct 1.3. lit. q), pct. 4.2. lit. a), pct. 4.2. lit. b), subpunct 3.1. tabel pct. I poziţia 95 - rând 1, rând 2, rând Total obligaţii plată, pct. 5 referitor la Anexa 5 - Instrucţiuni completare formular 710, rubrica privind impozitul minim - până la soluţionarea în primă instanţă a litigiului privind anularea acestui act administrative.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 992 din data de 11 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 992 din data de 11 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. invocând nelegalitatea hotărârii atacate prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 183 din Codul fiscal. În ceea ce priveşte cazul bine justificat, recurenta a susţinut că ordinele contestate, respectiv Ordinul nr. 5433 şi Ordinul nr. 172, nu individualizează cu claritate subiecţii de drept cărora li se aplică impozitul pe cifra de afaceri suplimentar (ICAS), încălcând astfel prevederile art. 183 din Codul fiscal şi normele de tehnică legislativă consacrate de art. 4 alin. (3) şi art. 77 din Legea nr. 24/2000. S-a arătat că simpla enumerare a unor coduri CAEN nu asigură previzibilitatea şi claritatea normei, transformând ordinele în reglementări inutile şi nelegale. În sprijinul acestor susţineri, recurenta a invocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 903/2010, Decizia nr. 743/2011 şi Decizia nr. 662/2014, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile pronunţate în cauzele Păduraru împotriva României şi Beian împotriva României (nr. 1), care consacră exigenţele de claritate şi previzibilitate ale actelor normative.

Tot în cadrul criticii privind cazul bine justificat, recurenta a arătat că ordinele contestate sunt nelegale întrucât nu exclud din sfera de aplicare producătorii de gaze naturale care beneficiază de clauza de stabilitate reglementată de Legea offshore nr. 256/2018. Potrivit art. 19 din această lege, titularii acordurilor petroliere beneficiază de menţinerea regimului fiscal aplicabil la data de 1 ianuarie 2023, iar introducerea ICAS după această dată contravine dispoziţiilor legale. În opinia recurentei, ordinele trebuiau să prevadă expres excluderea acestor producători pentru a respecta principiul stabilităţii fiscale şi natura de lege organică a Legii offshore.

De asemenea, recurenta a invocat nelegalitatea ordinelor pe motiv că acestea nu implementează prevederile art. 183 alin. (11) din Codul fiscal, care exclud de la aplicarea ICAS contribuabilii licenţiaţi de ANRE ce obţin peste 95% din venituri din activităţi de furnizare de gaze naturale. Întrucât A. S.R.L. obţine venituri exclusiv din furnizarea de gaze naturale, recurenta a arătat că ordinele trebuiau să prevadă explicit această exceptare, pentru a asigura claritatea şi previzibilitatea normei.

În continuare, recurenta a susţinut că ordinele sunt nelegale întrucât nu exclud de la plata impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) persoanele juridice care datorează ICAS. Potrivit art. 183 alin. (1) Codul fiscal, contribuabilii din sectorul petrol şi gaze naturale sunt exceptaţi de la IMCA, întrucât datorează ICAS. În opinia recurentei, ordinele trebuiau să menţioneze expres această excepţie, pentru a evita confuziile şi pentru a respecta scopul reglementării.

Referitor la condiţia pagubei iminente, recurenta a arătat că aceasta este îndeplinită, întrucât aplicarea ordinelor contestate conduce la instituirea unui impozit suplimentar de 0,5% într-un sector deja împovărat fiscal, prejudiciul fiind material, viitor şi previzibil, conform art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. Recurenta a subliniat că emiterea unei decizii de impunere în temeiul ordinelor ar afecta grav situaţia patrimonială a societăţii, relaţiile contractuale şi capacitatea de investiţie, iar eventualele sume achitate ar putea fi recuperate doar printr-o procedură anevoioasă de executare silită împotriva statului. În opinia sa, instanţa de fond a greşit atunci când a reţinut că prejudiciul ar putea fi cauzat doar de legislaţia primară, întrucât ordinele contestate reprezintă instrumentele juridice prin care aceasta se aplică şi, prin urmare, sunt apte să producă prejudiciul invocat.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, rejudecând fondul, admiterea cererii de suspendare a efectelor Ordinului nr. 5433 şi Ordinului nr. 172, precum şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că ordinele au fost emise în temeiul dispoziţiilor art. 181 şi art. 183 Codul fiscal şi art. 342 Codul de procedură fiscală, cu respectarea normelor de tehnică legislativă, fiind clare şi precise.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 5433/2023 privind stabilirea persoanelor juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale potrivit art. 183 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 s-a stabilit, la art. 1, că "persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale sunt cele care desfăşoară activităţi, principale sau secundare, corespunzătoare următoarelor coduri CAEN: - 0610 - "Extracţia ţiţeiului"; - 0620 - "Extracţia gazelor naturale"; - 1920 - "Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului"; - 3522 - "Distribuţia combustibililor gazoşi, prin conducte"; - 3523 - "Comercializarea combustibililor gazoşi, prin conducte"; - 4671 - "Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate"; - 4730 - "Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate"; - 4950 - "Transporturi prin conducte", iar potrivit alin. (2) "În cazul contribuabililor care desfăşoară atât activităţi corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la art. 1, cât şi activităţi potrivit codurilor CAEN 3512 - "Transportul energiei electrice", 3513 - "Distribuţia energiei electrice" şi 3514 - "Comercializarea energiei electrice" şi care sunt reglementaţi/licenţiaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru determinarea impozitului specific, nu se cuprind în cadrul indicatorilor VT, V s, I şi A din formula de calcul a impozitului specific pe cifra de afaceri elementele aferente acestor activităţi.". De asemenea, potrivit alin. (3) "Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024."

Prin Ordinul nr. 172/2024 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/206 s-au stabilit modelele şi conţinutul formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel a respins cererea reclamantei A. S.R.L. de suspendare a executării ordinelor anterior menţionate, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, examinând criticile recurentei-reclamante, constată că acestea nu sunt apte să contureze un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a invocat, în primul rând, încălcarea clauzei de stabilitate fiscală prevăzute de art. 19 din Legea nr. 256/2018.

Înalta Curte reţine că această susţinere presupune o analiză de fond a raportului dintre legislaţia primară şi cea secundară, care excede cadrul procedurii de suspendare.

De asemenea, recurenta a susţinut că ordinele nu respectă normele de tehnică legislativă şi cerinţele de claritate şi previzibilitate.

Înalta Curte constată că Ordinul nr. 5433/2023 şi Ordinul nr. 172/2024 au fost emise în temeiul art. 181 şi art. 183 Codul fiscal şi art. 342 Codul de procedură fiscală, cu respectarea dispoziţiilor art. 42 alin. (4) şi art. 77 din Legea nr. 24/2000.

Enumerarea codurilor CAEN constituie o modalitate legală şi suficient de precisă de identificare a contribuabililor, iar simpla nemulţumire a recurentei faţă de modul de reglementare nu echivalează cu o lipsă de claritate.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat corect că ordinele sunt clare şi lipsite de echivoc, iar criticile recurentei nu pot fi primite.

Recurenta a invocat neimplementarea exceptării prevăzute de art. 183 alin. (11) Codul fiscal.

Înalta Curte reţine că această excepţie operează direct prin lege, iar ordinele administrative nu au competenţa de a reglementa sau de a modifica sfera contribuabililor exceptaţi. Ordinul ANAF nr. 172/2024 are rolul exclusiv de a aproba modelul şi conţinutul formularelor declarative, fără a putea introduce sau exclude contribuabili.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că ordinele contestate nu contravin dispoziţiilor legale primare, ci se aplică în coroborare cu acestea.

A mai susţinut recurenta că ordinele nu ar clarifica excluderea de la plata IMCA a contribuabililor supuşi ICAS.

Înalta Curte constată că această excludere este reglementată direct prin art. 183 Codul fiscal, iar ordinele nu au competenţa de a modifica sau de a completa dispoziţiile legii, astfel că, instanţa de fond a apreciat corect faptul că aceste critici vizează fondul cauzei şi nu pot fi analizate în cadrul procedurii de suspendare.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reţine că împrejurările invocate de recurenta nu se circumscriu noţiunii de "caz bine justificat" în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Criticile formulate nu relevă elemente vădite de nelegalitate, precum emiterea actului de către un organ necompetent, depăşirea competenţei, nemotivarea actului sau contrarietatea cu dispoziţii declarate neconstituţionale - împrejurări care, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei supreme, ar putea justifica suspendarea.

Înalta Curte, analizând criticile recurentei-reclamante, constată că acestea nu sunt apte să contureze existenţa producerii unei pagube iminente, prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. s) din aceeaşi lege.

Recurenta a susţinut că aplicarea Ordinului nr. 5433/2023 şi a Ordinului nr. 172/2024 ar genera un impozit suplimentar de 0,5% şi ar perturba relaţiile contractuale şi investiţiile viitoare.

Înalta Curte reţine că aceste afirmaţii nu sunt susţinute de probe concrete, ci reprezintă simple prezumţii.

Potrivit definiţiei legale, paguba iminentă presupune existenţa unui prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, o perturbare gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.

În cauză, recurenta nu a demonstrat prin înscrisuri sau alte mijloace de probă că executarea actelor administrative contestate ar produce un prejudiciu cert, actual şi exigibil.

Simpla existenţă a unei obligaţii fiscale nu este suficientă pentru a justifica suspendarea, întrucât diminuarea patrimoniului contribuabilului ca urmare a conformării la obligaţiile legale nu constituie, prin ea însăşi, o pagubă iminentă.

În acest sens, jurisprudenţa constantă a instanţei supreme a statuat că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de partea interesată, iar prejudiciul invocat trebuie să fie unul cert, nu ipotetic sau speculativ.

Înalta Curte mai reţine că Ordinul ANAF nr. 172/2024 nu instituie creanţe fiscale în sarcina recurentei, ci doar aprobă modelul şi conţinutul formularelor declarative. Obligaţia fiscală derivă din dispoziţiile Codul fiscal, iar nu din ordinul administrativ contestat. Prin urmare, susţinerea recurentei că prin aceste ordine ar fi creată o sarcină fiscală suplimentară nu poate fi primită.

În lipsa unor dovezi clare privind existenţa unui prejudiciu patrimonial viitor şi previzibil, condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită. Criticile recurentei se circumscriu unor temeri generale privind impactul fiscal al legislaţiei, dar acestea nu pot fundamenta suspendarea executării actelor administrative.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, recursul formulat de A. S.R.L. va fi respins ca nefondat, iar sentinţa civilă nr. 992/11.06.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal va fi menţinută ca temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 992 din 11 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.