Disciplinary liability of judge in criminal enforcement: failure to verify identity via tax number not gross negligence

Şedinţa publică din data de 19 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.10.2022, sub numărul de dosar x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea Rezoluţiei nr. x din data de 05.09.2022 prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1455/2022, emisă în lucrarea nr. 22-1680, cu consecinţa trimiterii plângerii în vederea pronunţării unei rezoluţii pe fondul acesteia, iar în subsidiar, în situaţia în care se apreciază că se poate soluţiona acţiunea pe fond de către instanţă, să se dispună admiterea acţiunii, anularea rezoluţiei de clasare, cu consecinţa admiterii plângerii formulate împotriva rezoluţiei de clasare emise în lucrarea 22-1680 şi începerea cercetării disciplinare, respectiv admiterea sesizării şi exercitarea acţiunii disciplinare faţă de judecătorul delegat la Biroul de executări penale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2147 din 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 134/19.10.2022, ca inadmisibilă.

S-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2147 din 21 decembrie 2023 şi a încheierii de amânare a pronunţării din data de 23 noiembrie 2023 a formulat recurs reclamantul solicitând casarea hotărârii recurate, cu consecinţa anularii rezoluţiei pronunţate de intimata pârâtă în dosarul x din data de 05.09.2022 şi trimiterii plângerii în vederea pronunţării unei rezoluţii pe fondul acesteia. În subsidiar, în situaţia în care se apreciază că se poate soluţiona acţiunea pe fond, s-a solicitat să se dispună admiterea acţiunii, anularea rezoluţiei de clasare, cu consecinţa admiterii plângerii formulate împotriva rezoluţiei de clasare emise în lucrarea 22-1680, şi să se dispună începerea cercetării disciplinare.

În susţinerea recursului s-a arătat că prin încheierea de şedinţa de la termenul din data de 23.11.2023 instanţa de fond a respins ca inadmisibilă procedura de înscriere în fals, iar pe fond a respins acţiunea dedusă judecăţii pronunţând o hotărâre nelegală, recursul fiind întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că nelegalitatea Ordinului nr. 134/19.10.2022 a fost invocată şi din perspectiva semnăturii aplicate pe întâmpinarea depusă de intimată în cauză, act procedural important care a dus la soluţionarea dosarului în sensul respingerii acţiunii, întâmpinarea fiind un act emis de intimată în calitatea sa de autoritate publică, ulterior Ordinului nr. 134/2022.

În ceea ce priveşte procedura înscrierii în fals, procedură respinsă prin încheierea din 23.11.2023, s-a considerat că în mod nelegal instanţa de fond a apreciat ca inadmisibilă cererea printr-o interpretare si aplicare greşită a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. considerând că rezoluţiile cu privire la care s-a înscris în fals nu reprezintă înscrisuri folosite de partea potrivnică.

În speţă, chiar dacă rezoluţiile reprezentau acte administrative contestate în cauză, acestea nu pot fi scoase din contextul probatoriu, astfel că, reprezentând şi înscrisuri folosite de partea potrivnică puteau fi cercetate în cadrul procedurii înscrierii în fals.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a invocat o motivare lacunară a considerentelor care au determinat instanţa de fond să pronunţe o hotărâre de respingere a cauzei deduse judecăţii.

S-a arătat că nu au fost indicate în concret verificările efectuate de inspecţia judiciară şi în ce au constat aspectele reţinute cu privire la inexistenta indiciilor săvârşirii unor abateri disciplinare, în contextul în care prin aceleaşi considerente instanţa de fond a reţinut faptul ca magistraţii delegaţi la biroul executări penale au un volum mare de muncă, aspect care însă, într-un stat de drept, nu ar trebui sa determine încălcarea drepturilor cetăţenilor.

Contrar opiniei instanţei de fond, s-a apreciat ca magistratul şi-a exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, dat fiind faptul că a încălcat cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, şi dat fiind faptul că a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, invocându-se în acest sens dispoziţiile art. 98, 99, 991 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, în cazul de faţă, instanţa de fond, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, a apreciat, în realitate, că fapta există, fiind de netăgăduit faptul că urmare a celor dispuse de magistratul delegat cu executările penale s-a început executarea silită faţă de recurentul - reclamant, însă contrar principiilor referitoare la prestigiul justiţiei, s-a apreciat că această neglijenţă este una scuzabilă în raport de volumul mare de muncă al magistraţilor, fără însă a se indica în ce constă acest volum de muncă.

Pe de altă parte, referirea la existenţa unui număr de 29 de dosare ce îl vizează pe fiul reclamantului, ce poarta acelaşi nume, nu are legătura cu fapta săvârşită de magistrat, cât timp cele 29 de cauze învederate sunt de altă natură şi nu au făcut obiectul verificărilor magistratului delegat la executări penale, acest argument fiind invocat numai pentru a se da o aparenţă de legalitate neglijentei săvârşite.

Mai mult, grava neglijenţă este confirmată direct de către Inspecţia Judiciara prin faptul că afirmă că Judecătorul delegat avea sarcina de control asupra actului realizat de grefier.

S-a arătat că acesta nu este un caz singular, recurentul -reclamant fiind executat silit şi în alte dosare în care s-au solicitat cheltuieli judiciare, deşi nu a fost parte în cauzele respective. Situaţia dedusă judecăţii în prezenta speţă s-a repetat şi în alte dosare.

Faptul ca pe rolul instanţelor sunt un număr de 29 de cauze având ca părţi pe recurent şi pe fiul acestuia, care poarta acelaşi nume, din care un număr de 18 cauze au fost înregistrate în anul 2022, nu sunt de natură să atragă constatarea inexistentei unei abateri de la îndatoririle de serviciu ale judecătorului delegat pentru executări penale, câtă vreme acesta avea posibilitatea sa efectueze cuvenitele verificări în baza CNP-ului sau a altor date de identificare care erau în măsură să determine inexistenta unei identităţi între reclamant şi fiul acestuia.

Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat cu consecinţa casării hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii si constatării abaterii disciplinare

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că motivul de nelegalitate de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi incident, dat fiind faptul că atât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, cât şi încheierea de şedinţă de la termenul din data de 23.11.2023, cuprind o expunere amplă a motivelor pe care se întemeiază şi nu conţin considerente contradictorii, ori aspecte străine de natura pricinii sau care nu au legătură cu speţa.

Referitor la criticile de nelegalitate învederate de recurentul - reclamant prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că soluţia dată cererii de înscriere în fals este una corespunzătoare, din moment ce nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., rezoluţiile inspecţiei judiciare fiind acte administrative, emise în regim de putere publică, care sunt supuse controlului de legalitate într-o procedură specială.

Totodată, s-a arătat că, în mod corect s-a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului inspectorului-şef nr. 134/19.10.2022, aceasta neputând fi invocată cu privire la actele administrative care fac chiar obiectul cauzei şi nici cu privire la întâmpinarea depusă, raportat la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În ceea ce priveşte analiza fondului, s-a solicitat să se reţină că prima instanţă a stabilit corect şi complet situaţia de fapt şi a aplicat în mod corespunzător normele speciale incidente în speţă, respectiv Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, raportat la elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

S-a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.11.2023 şi a sentinţei civile nr. 2147/2023 din data de 21 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 16.05.2022 a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru judecători sesizarea formulată de petentul A., prin care au fost invocate aspecte privind activitatea judecătorului delegat pentru executări penale, aferent dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, solicitând să se constate că au fost comise abateri disciplinare.

Prin Rezoluţia nr. 1455/04.08.2022, emisă de Direcţia de inspecţie pentru judecători în lucrarea nr. 22-1680, s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, deoarece nu au fost evidenţiate încălcări ale normelor de drept procesual sau material ori ale responsabilităţilor profesionale, de natură a constitui indicii privind săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Prin Rezoluţia Inspectorului-şef din data 05.09.2022, emisă în lucrarea nr. x, a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva Rezoluţia de clasare nr. 1455/04.08.2022.

În analiza motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, când nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte arată că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, curtea de apel a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că nu a existat o încălcare a art. 99 din Legea nr. 303/2004. Totodată, instanţa a răspuns detaliat apărărilor reclamantului vizând procedura înscrierii în fals şi nelegalitatea Ordinului nr. 134 din data de 19 octombrie 2022 cu privire la întâmpinarea formulată de pârâtă în faţa primei instanţe.

Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, şi motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Analizând criticile recurentului - reclamant formulate asupra încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2023, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părţi declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină" se referă la înscrisurile folosite de părţi în proces ca mijloace de probă, iar nu asupra întâmpinării, care reprezintă actul de procedură prin care pârâtul formulează apărări.

Legiuitorul reglementează procedura de înscriere în fals în cadrul Cărţii a II a, Titlul I, Capitoul II, Subsecţiunea a 3-a - Probele, în considerarea forţei probante pe care o are un înscris depus ca mijloc de probă, în timp ce întâmpinarea, care conţine apărările pârâtului, nu se bucură de un astfel de regim.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de înscriere în fals în ceea ce priveşte întâmpinarea pârâtului.

Referitor la contestarea semnăturilor aplicate pe Rezoluţia nr. 1455 emisă în lucrarea C22-1680 sau pe Rezoluţia nr. x, în mod corect s-a analizat această critică doar ca motiv de nelegalitate a actelor administrative, întrucât actele atacate prin acţiunea în contencios administrativ nu pot fi verificate prin prisma procedurii înscrierii în fals prevăzută de art. 304 C. proc. civ., soluţia inadmsibilităţii pronunţată de prima instanţă fiind corectă şi din această perspectivă.

Totodată, legat de contestarea semnăturii reprezentantului legal al pârâtei aplicată pe întâmpinarea depusă la fond, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 134/19.10.2022 emis de inspectorul şef privind delegarea unor atribuţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate".

În analiza legalităţii soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte va porni, în primul rând, de la efectele admiterii unei astfel de excepţii ce rezultă din dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"(3) instanţa (...) va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată", rezultând că excepţia de nelegalitate reprezintă un mijloc procesual de apărare ce tinde la înlăturarea efectelor unui act administrativ dintr-un litigiu în cadrul căruia se invocă excepţia, în condiţiile în care actul administrativ dedus judecăţii se fundamentează pe acel act.

În concret, se constată că excepţia de nelegalitate urmăreşte înlăturarea întâmpinării depuse în faţa primei instanţe, iar nu a unui act care a stat la baza rezoluţiilor atacate, ordinul fiind ulterior acestora, împrejurare care nu se încadrează în instituţia reglementată de legiuitor în cadrul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste motive, instanţa va înlătura susţinerile recurentului - reclamant, admiterea excepţiei de nelegalitate neavând niciun efect asupra rezoluţiilor atacate în cauză.

Referitor la nelegalitatea Rezoluţiei Inspectorului-şef din data 05.09.2022, emisă în lucrarea nr. x, pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al instituţiei, se constatată că actul are aplicată semnătura doamnei B. - Inspector şef al Inspecţiei Judiciare, persoana competentă potrivit art. 45 indice 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, plângerile formulate împotriva rezoluţiilor de clasare se soluţionează de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor privind încălcarea normelor de drept material, Înalta Curte Înalta Curte aminteşte că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin violarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

În concluzie, reiterarea în mod exhaustiv a criticilor formulate în faţa inspectorului judiciar, referitor la normele încălcate de judecătorul delegat la compartimentul executări penale nu se încadrează în textul de lege menţionat.

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară:

"t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Reclamantul a invocat că la data de 07.01.2022 judecătorul delegat la executări penale a emis o adresă către Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Piteşti, jud. Argeş, în vederea luării în evidentă şi punerii în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat stabilite în sarcina reclamantului A. în dosarul nr. x/2021, în sumă de 400 RON.

Instanţa de control judiciar observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

În cauză nu s-a reţinut însă o astfel de încălcare, confuzia reclamată operând între reclamant şi tatăl acestuia, datele de identificare fiind aceleaşi, observându-se că titlul executoriu reprezentat de Încheierea Judecătorului de cameră preliminară nu conţine în dispozitiv CNP-ul petentului.

Totodată, din verificările prealabile efectuate de către intimata - pârâtă a rezultat că că există 29 de cauze în care figurează ca parte A., fiind identificate două persoane care au acelaşi nume şi prenume, respectiv "domnul A. - tatăl şi domnul A. - fiul", iar judecătorul delegat nu a avut la dispoziţie dosarul de urmărire penală, dat fiind numărul foarte mare de titluri executorii operate zilnic, lucrările fiind întocmite de către grefierii desemnaţi la Biroul de Executări Penale.

În ceea ce priveşte urmările faptei, instanţa de control judiciar reţine că ne aflăm în prezenta unei executări a unor cheltuieli judiciare, într-un cuantum modic, iar nu a unei măsuri de executare în materie penală, petentul având posibilitatea exercitării contestaţiei la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen.

În plus, s-au reţinut, ca elemente care circumstanţiază fapta, şi volumul de muncă, precum şi împrejurarea că judecătorul delegat cu lucrările de executare penală nu a fost degrevat de activitatea de judecată.

Faţă de aceste aspecte, se constată că nici susţinerile recurentului - reclamant referitoare la incidenţa unor fapte care afectează prestigiul justiţiei nu pot fi primite, dispoziţiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 referindu-se expres la "manifestări", iar nu la încălcarea unor norme de drept material sau procesual

Constată Înalta Curte, aşadar, că în speţă nu există elemente de natură a contura reaua-credinţă ori grava neglijenţă a judecătorului ori alte elemente care să constituie indicii ale săvârşirii vreunei abateri judiciare, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinţei atacate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 23 noiembrie 2023 şi sentinţei nr. 2147 din 21 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.