Attribution of contraventional liability for linguistic discrimination: formal administrative oversight insufficient without proof of personal causal conduct in national vaccination information dissemination

Şedinţa publică din data de 19 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.06.2022, reclamanta Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, prin Prefectul Judeţului Covasna A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., anularea Hotărârii nr. 237/06.04.2022 a C.N.C.D. prin care s-a aplicat sancţiunea de avertisment.

Prin Hotărârea nr. 237/06.04.2022 emisă în dosarul nr. x/2021, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că faţă de Instituţia Prefectului Judeţului Covasna fapta sesizată reprezintă discriminare potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a dispus sancţionarea acesteia cu avertisment şi a recomandat Instituţiei Prefectului Judeţului Covasna să dispună măsurile necesare afişării şi în limba minorităţilor naţionale a informaţiilor administrative privind funcţionarea centrelor de vaccinare şi circuitul pe care trebuie să îl respecte persoanele participante la vaccinare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 97 din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării şi B., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, prin Prefectul Judeţului Covasna, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea recursului, în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive invocată în faţa autorităţii pârâte, s-a arătat că, deşi aceasta nu reprezintă o excepţie a lipsei calităţii procesuale pasive în înţelesul C. proc. civ., intimata - pârâtă C.N.C.D. era obligată a stabili dacă cel împotriva căruia s-a formulat sesizarea poate fi sau nu purtător al răspunderii juridice în cauză, respectiv dacă este cel care a săvârşit sau nu prezumtiva discriminare.

S-a arătat că nici intimata - pârâtă şi nici instanţa de fond nu au tratat acest aspect, mulţumindu-se să preia argumentele din sesizare.

A arătat recurenta - reclamantă că faptele de discriminare au fost expres individualizate de către petiţionar, iar în raport de acestea trebuia identificată persoana/persoanele/instituţiile responsabile. Astfel, prin sesizarea formulată, B. a invocat o atitudine discriminatorie faţă de cetăţenii de etnie maghiară, relativ la campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, arătând că informarea cetăţenilor de etnie maghiară nu este o prioritate pentru autorităţile centrale, având în vedere că informaţiile de pe site-ul oficial de vaccinare au fost publicate doar în limba română şi engleză, respectiv faptul că formularul de triaj la vaccinare este disponibil numai în limba română, nu şi în limba maghiară.

S-a arătat că aspectele invocate depăşesc competenţa instituţiei reclamante, soluţionarea problemelor ridicate fiind de resortul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, astfel cum rezultă din Decizia nr. 385 din 20 noiembrie 2020.

În ceea ce priveşte chestionarul de triaj, s-a arătat că acesta a fost aprobat prin Ordinul comun al ministrului Sănătăţii, ministrului Afacerilor Interne, ministrului Apărării Naţionale şi ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei nr. 2171 din 21.12.2020, regăsindu-se în anexa nr. 1 la Normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, fiind parte integrantă a ordinului amintit, astfel că actul administrativ prin care a fost aprobat formularul contestat de reclamantă nu aparţine instituţiei reclamante, drept pentru care o ipotetică stare de discriminare generată de către acesta nu poate fi invocată împotriva acesteia.

A precizat recurenta că acuzaţiile de discriminare nu sunt rezultatul acţiunilor acesteia, întrucât site-ul oficial cu informaţiile legate de vaccinare împotriva COVID-19 (https://vaccinarecovid.gov.ro/) nu îi aparţine, iar formularul de triaj a fost aprobat prin Ordinul comun al ministrului Sănătăţii, ministrului Afacerilor Interne, ministrului Apărării Naţionale şi ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, neavând nici obligaţia traducerii acestuia.

S-a arătat că instanţa fondului a stabilit calitatea de subiect activ al contravenţiei motivat de faptul că activitatea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 este reglementată de Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 217/181/M.233/4380/2020, iar conform art. I pct. 1 lit. b), conducerea operativă a centrelor se realizează la nivel judeţean de către centrul de coordonare şi conducere a intervenţiei (CJCCI) în care sunt desemnate şi persoane responsabile din cadrul instituţiei prefectului, raţionament apreciat greşit, în condiţiile în care participarea printr-un reprezentant nu poate conduce la stabilirea unei răspunderi juridice contravenţionale în sarcina reclamantei.

Pentru motivele arătate, s-a susţinut că instituţia nu avea calitate de subiect responsabil de săvârşirea contravenţiei în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale desfăşurate de către C.N.C.D. pentru soluţionarea petiţiei intimatei A.P.D.M.-M.I., iar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării trebuia să constate cu prioritate acest aspect şi să cerceteze care ar putea fi persoanele responsabile de eventuala faptă de discriminare reclamată.

Referitor la inexistenţa faptei de discriminare, s-a arătat că aceasta trebuie raportată la autorităţile şi instituţiile care aveau obligaţii în materie şi nu la instituţia prefectului.

S-a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 94 şi 195 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, adăugând nepermis la lege.

În acest sens, a susţinut recurenta - reclamantă că faptul că prefectul este conducătorul serviciilor publice deconcentrate şi că, potrivit art. 252 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, verifică modul în care serviciile publice deconcentrate şi autorităţile administraţiei publice locale asigură utilizarea limbii minoritare în condiţiile legii, nu poate constitui temei de transfer al atribuţiei către autoritatea verificatoare/care exercită controlul.

Interpretarea Curţii de Apel cu privire la utilizarea unei limbi oficiale de către autorităţile centrale este greşită, întrucât limba oficială nu poate discrimina, astfel cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 5572/2013 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, dacă informarea s-a făcut în limba română, nu poate fi vorba de discriminare, ci cel mult de neacordarea unei facilităţi.

În concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reţinută de către instanţa de fond, s-a susţinut că nu a existat un tratament preferenţial pentru anumite persoane aflate în situaţii analoage sau comparabile, asta pentru că toţi cetăţenii români au avut acces la informare în limba oficială a statului, iar cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale nu au fost trataţi diferit.

În ceea ce priveşte formularul de triaj, aprobat prin ordin al ministrului, s-a arătat că, faptul că un act administrativ al unei autorităţi centrale a fost emis şi publicat numai în limba română, limba oficială a statului, nu poate fi considerat un act de discriminare.

S-a invocat şi existenţa unei facilităţi pe care Statul Român o pune la dispoziţia cetăţenilor români aparţinând minorităţii maghiare, prin Regia Autonomă "Monitorul Oficial", anume editarea Părţii I a Monitorului Oficial şi în limba maghiară.

Totodată, s-a arătat că informarea populaţiei de către autorităţile centrale cu privire la campania de vaccinare, exclusiv în limba română, nu poate constitui un act de discriminare, întrucât limba română se adresează tuturor cetăţenilor săi.

În ceea ce priveşte site-ul oficial cu informaţiile legate de vaccinare împotriva COVID-19 (https://vaccinarecovid.gov.ro/), realizat numai în limbile română şi engleză, de asemenea, nu se poate reţine o acţiune discriminatorie, întrucât lipseşte unul din elementele esenţiale pentru stabilirea stării de discriminare şi anume tratamentul diferenţiat pentru situaţii identice. Dacă în cazul limbii române s-a stabilit că ea se adresează tuturor cetăţenilor, în cazul limbii engleze, aceasta a fost utilizată datorită caracterului său de limbă de circulaţie internaţională, întrucât informaţiile se adresau şi altor cetăţeni decât cetăţenilor români.

Referitor la prevederile art. 8 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, contrar opiniei instanţei de fond, s-a considerat că acestea îşi găsesc aplicabilitatea în cazul campaniei de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, întrucât reprezintă temeiul special în materia utilizării limbii minoritare în relaţia cu pacienţii în cadrul sistemului sanitar, însă are în vedere o condiţie esenţială prevăzută de norma legală, respectiv necunoaşterea de către pacient a limbii române.

S-a susţinut că la nivelul centrelor de vaccinare, în cazul în care există persoane care nu cunosc limba română, urmează a se asigura aducerea la cunoştinţa acestora a informaţiilor necesare în limba maternă sau în limba pe care o cunoaşte pacientul, iar doar în cazul particular în care nu i se asigură acestuia traducerea informaţiilor sau i se refuză acest drept, se poate pune în discuţie o eventuală stare de discriminare individuală, pe care pacientul o va putea reclama în condiţiile legii.

Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei în fond, respectiv modificarea sentinţei civile nr. 97/25.01.2023 a Curţii de Apel Bucureşti în sensul admiterii acţiunii noastre şi anulării Hotărârii nr. 237/06.04.2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care ni s-a aplicat sancţiunea de avertisment.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Instituţia Prefectului Judeţului Covasna a comis un act de discriminare întrucât site-ul oficial cu informaţiile legate de procesul de vaccinare a fost disponibil doar în limbile română şi engleză, iar formularul care trebuia completat de pacient a fost disponibil doar în limba română.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/2021, petenta B. a invocat o atitudine discriminatorie faţă de cetăţenii de etnie maghiară în legătură cu campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 desfăşurată în judeţele Covasna, Harghita, Mureş, Satu Mare, Bihor, Cluj, reclamând că publicarea unor informaţii privind vaccinul s-a realizat exclusiv în limba română, că informaţiile de pe site-ul oficial de vaccinare (https://vaccinarecovid.gov.ro/) au fost publicate doar în limba română şi engleză şi că formularul care trebuie completat pentru vaccinare este disponibil numai în limba română, în condiţiile în care ponderea populaţiei de etnie maghiară depăşeşte 20% din totalul populaţiei unităţilor administrativ-teritoriale respective.

Prin Hotărârea nr. 237/06.04.2022 emisă în dosarul nr. x/2021, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că faţă de Instituţia Prefectului Judeţului Covasna fapta sesizată reprezintă discriminare potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a dispus sancţionarea acesteia cu avertisment şi a recomandat Instituţiei Prefectului Judeţului Covasna să dispună măsurile necesare afişării şi în limba minorităţilor naţionale a informaţiilor administrative privind funcţionarea centrelor de vaccinare şi circuitul pe care trebuie să îl respecte persoanele participante la vaccinare.

Prin sentinţa atacată instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în speţă, sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, întrucât a fost creat un tratament diferenţiat, pe criteriul lingvistic, în privinţa cetăţenilor de etnie maghiară, cu o pondere mai mare de 20% în cadrul comunităţii, tratament care are ca efect restrângerea dreptului de acces la informaţiile de interes public, în limba maternă, în legătură cu funcţionarea centrelor de vaccinare din Judeţul Covasna şi circuitul pe care trebuie să îl respecte persoanele participante la vaccinare.

A avut în vedere curtea de apel faptul că de prevederile art. 120 alin. (2) din Constituţie, art. 10 alin. (1) din Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei, ratificată de România prin Legea nr. 33/1995, art. 7 alin. (2) din Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, ratificată de România prin Legea nr. 282/2007, art. 195 alin. (2)-(3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv art. 1 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public coroborate cu prevederile art. 249 raportat la art. 195 alin. (2)-(3) din O.U.G. nr. 57/2019 instituie o obligaţie a prefectului de a asigura folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste 20%.

Înalta Curte reţine, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare că:

"(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Totodată, dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ prevăd că:

"Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză, prin:

h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilităţi."

Verificând prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la modalitatea în care instanţa de fond a aplicat dispoziţiile mai sus arătate coroborate cu dispoziţiile art. 195 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 249 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 şi art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, Înalta Curte constată că mijloacele de probă administrate în faţa C.N.C.D., cât şi cele administrate de instanţa de fond nu sunt de natură a duce la concluzia că intimata - pârâtă a fost supusă unui tratament discriminatoriu din partea recurentei-reclamante Instituţia Prefectului Judeţului Covasna.

Prin Hotărârea nr. 237 din data de 06.04.2022 emisă de intimata - pârâtă (pct. 93) s-a reţinut, doar cu privire la autoritatea reclamată Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, că aceasta avea obligaţia de a oferi informaţiile menţionate în cuprinsul sesizării şi în limbile minorităţilor naţionale. Totodată, s-a reţinut faptul că publicarea informaţiilor de interes public doar în limba română limitează dreptul de acces la informaţiile de interes public.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte reţine că pârâtul-intimat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a adoptat hotărârea contestată în exercitarea unor atribuţii de jurisdicţie administrativă, reglementate prin art. 19-20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (e.g. Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008).

Potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei, având dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

În temeiul alin. (4) al aceluiaşi articol, procedura se derulează în condiţii de contradictorialitate, cu citarea obligatorie a pârţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării.

În ceea ce priveşte sarcina probei, art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 prevede că persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.

În mod similar, art. 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, articol care reglementează acţiunea în justiţie formulată de persoana care se consideră discriminată pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, prevede că "persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice."

Astfel, în cadrul procedurii derulate în faţa Consiliului, pentru faptele reclamate, Colegiul a reţinut că, în ceea ce priveşte Secretariatul General al Guvernului, publicarea informaţiilor de interes public în limba română nu limitează dreptul de acces la informaţii de interes public, că Ministerul Sănătăţii nu avea obligaţia de a oferi informaţiile menţionate şi în limba minorităţilor naţionale, iar în ceea ce priveşte Instituţiile Prefectului Judeţelor Harghita şi Mureş, că, prin inversarea sarcinii probei, nu pot fi reţinute mijloace probatorii de natură a constata prezumţia săvârşirii unei discriminări pe considerentul apartenenţei etnice.

Consiliului National pentru Combaterea Discriminării a concluzionat, soluţie validată şi de prima instnaţă, că Instituţia Prefectului Judeţului Covasna a încălcat cadrul legal reprezentat de prevederile art. 195 din Codul administrativ şi Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public, în analiza sa limitându-se la a invoca în mod generic existenţa unor fapte de discriminare, fără a indica minime aspecte de ordin probator care să releve existenţa diferenţei de tratament reclamate.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că nici în faţa instanţei de fond nu au fost administrate alte probe cu excepţia actelor care au stat la baza emiterii hotărârii Colegiului Director şi care au constat în petiţia adresată CNCD (cu anexa constând în fotografia tipărită a chestionarului de triaj şi un link către adresa https://vaccinarecovid.gov.ro/) şi punctele de vedere formulate de Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, Instituţia Prefectului Judeţului Harghita, Instituţia Prefectului Judeţului Mureş, Secretariatul General al Guvernului împreună cu adresa nr. x/2.06.2021 emisă de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii.

Observă instanţa de recurs că elementele furnizate de petentă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu erau apte de a determina, conform art. 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, prezumţia unei discriminări precum cea reţinută în cuprinsul hotărârii contestate, în sarcina Instituţiei Prefectului Judeţului Covasna.

Pentru existenţa unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferenţiat al petentului/petenţilor în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influenţat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al reclamantului vătămat, iar în final dacă lipseşte în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferenţă de tratament.

La acestea se adaugă condiţia esenţială pentru angajarea răspunderii contravenţionale, respectiv existenţa unei legături dovedite între fapta descrisă ca fiind contravenţională şi o conduită personală a contravenientului sau o omisiune, în ipoteza în care contravenientul avea obligaţia de a acţiona.

Aspectele reţinute ca elemente constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) din O.G. nr. 137/2000 sunt cele enunţate la pct. 78 din decizie, respectiv faptul că informaţiile de interes public privind vaccinul BioNTech/Pfizer, în judeţele Covasna, Harghita, Mureş, Satu Mare, Bihor şi Cluj, au fost publicate exclusiv în limba română, prin realizarea unui site oficial (https://vaccinarecovid.gov.ro/) cu informaţii despre procesul de vaccinare doar în limba română şi limba engleză, iar formularul în vederea vaccinării a fost disponibil doar în limba română.

Înalta Curte reţine că simpla constatare a existenţei faptei, în abstract, nu este suficientă pentru a fundamenta decizia pronunţată, întrucât răspunderea contravenţională are caracter eminamente personal şi se întemeiază pe vinovăţia autorului faptei.

În speţă, raportat la aspectele invocate de către petentă în peţiţia comunicată autorităţilor reclamate, se constată că se invocă, în fapt, că, în cadrul campaniei de vaccinare la nivel naţional, pe site-ul oficial https://vaccinarecovid.gov.ro/, informaţiile despre vaccinare au fost publicate în limba oficială a României şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

În concret, nu a fost indicat niciun element la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale dintre cele prevăzute în art. 91 alin. (2) din Codul administrativ (în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20%), care să releve că, în judeţul Covasna, respectiv la nivelul unităţilor medicale ori al centrelor de vaccinare, cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu au avut acces la informaţii în limba maternă, sau că acest acces le-a fost refuzat.

Contrar aprecierilor primei instanţe, Înalta Curte reţine că răspunderea contravenţională nu poate fi dedusă exclusiv din calitatea ce rezultă din prevederile art. 249 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit cărora prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, atâta vreme cât nu se demonstrează în concret că acesta, prin acţiune ori omisiune, a contribuit direct la producerea situaţiei ilicite. Calitatea formală poate cel mult facilita identificarea unei persoane, însă nu poate substitui dovada legăturii dintre fapta contravenţională şi o conduită personală, imputabilă, care în speţă nu a fost dovedită, nici chiar în condiţiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte va înlătura aprecierile primei instanţe, constatând că prezintă relevanţă, din perspectiva întrunirii elementelor constitutive ale contravenţiei, faptul că site-ul oficial https://vaccinarecovid.gov.ro/nu este administrat de recurenta - reclamantă, iar formularul de triaj a fost aprobat prin Ordinul comun al ministrului Sănătăţii, ministrului Afacerilor Interne, ministrului Apărării Naţionale şi ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei nr. 2171/21.12.2020.

Deşi instanţa de fond a constatat că recurenta - reclamantă a încălcat dreptul cetăţenilor nevorbitori de limba română de a accesa informaţii de interes public privind funcţionarea centrelor de vaccinare din judeţul Covasna şi circuitul pe care trebuie să îl respecte persoanele participante la vaccinare, Înalta Curte reţine că obiectul sesizării a vizat exclusiv informaţiile publicate on-line, nefiind nici invocat, nici administrat probatoriu cu privire la organizarea în concret a procesului de vaccinare în vreunul dintre judeţele menţionate în petiţie.

Activitatea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 este reglementată de Normele aprobate prin Ordinul comun al ministrului Sănătăţii, al ministrului Afacerilor Interne, al ministrului Apărării Naţionale şi al ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei nr. 2171/181/M.223/4380/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1289 din 24 decembrie 2020, iar conform art. I pct. 1 lit. b) din aceste Norme, conducerea operativă a centrelor de vaccinare se realizează la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti de centrul judeţean de coordonare şi conducere a intervenţiei (CJCCI), astfel că participarea unui reprezentant al instituţiei Prefectului la conducerea operativă, în condiţiile arătate, nu demonstrează existenţa unei răspunderi contravenţionale, cât timp nu sunt arătate în concret faptele reclamante.

Constată Înalta Curte şi caracterul pur formal al reţinerii de către autoritatea pârâtă a dispoziţiilor art. 195 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora "În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate acestora, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba minorităţii naţionale respective şi primesc răspunsul atât în limba română, cât şi în limba minorităţii naţionale respective", în condiţiile în care nici în faţa CNCD şi nici în faţa primei instanţe nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte o încălcare concretă a acestor norme de către recurenta - reclamantă.

În ceea ce priveşte formularele prevăzute la alin. (3) din articolul 195, Înalta Curte constată, pe de o parte, că punerea acestora la dispoziţie cade în sarcina autorităţilor prevăzute la art. 94 (unităţi administrativ-teritoriale), printre care nu se numără şi Instituţia Prefectului, iar, pe de altă parte, că, potrivit alin. (4), lista formularelor şi a tipurilor de texte administrative de uz curent se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Departamentului pentru Relaţii Interetnice, elaborată în colaborare cu Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, cu avizul ministerelor cu atribuţii în domeniul administraţiei publice, finanţe publice şi afaceri interne.

Considerentele anterior expuse sunt valabile şi în ceea ce priveşte normele prevăzute în Legea nr. 544/2001, întrucât nu s-a probat vreo îngrădire de către recurenta-reclamantă a accesului la informaţii de interes public, concluzia instanţei de fond nefiind fundamentată pe vreo probă din dosar.

În ceea ce priveşte Jurisprudenţa invocată atât de recurenta-reclamantă, cât şi de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. nu sunt incidente, întrucât nu este vorba despre o dezlegare anterioară a unor chestiuni litigioase între aceleaşi părţi, ci despre soluţionarea unor cauze având un obiect similar, aparţinând aceleiaşi materii, considerentele invocate, deşi decizorii pentru respectivele soluţii, neprezentând relevanţă în prezenta speţă.

Faţă de motivele arătate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 şi 10 din O.G. nr. 137/2000, raportat la art. 195 alin. (1)-(3) şi 249 alin. (2) din Codul Administrativ, art. 1 şi art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 şi art. 10 alin. (1) Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (Consiliul Europei), motiv pentru care se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, admiterea acţiunii în contencios administrativ şi anularea deciziei pronunţate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, se va casa sentinţa recurată iar în rejudecare, se va admite acţiunea reclamantei şi se va dispune anularea Hotărârii nr. 237/06.04.2022 pronunţată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Instituţia Prefectului Judeţului Covasna prin Prefectul Judeţului Covasna împotriva sentinţei nr. 97 din 25 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi dispune anularea Hotărârii nr. 237/06.04.2022 pronunţată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.