RCA coverage exclusion for inter-vehicular damage within a combined tractor-trailer assembly: lack of third-party status under Law 136/1995

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios administativ şi fiscal la data de 01.04.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a Deciziei F.G.A. nr. 25828/12.03.2021 ca fiind netemeinică şi nelegală, obligarea intimatei F.G.A. la plata sumei de 14633,77 RON reprezentând despăgubirea acordată în dosarul de daună x şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea litigiului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1474 din data de 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată, a anulat în tot decizia F.G.A. nr. 25828/12.03.2021 şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.633,77 RON, reprezentând despăgubire.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1474 din data de 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a arătat că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16P015 actualizata prin Norma ASF nr. 24}2019, coroborate cu dispoziţiile art. 27 alin. (9) din Norma nr. 23/2014 si dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995.

Instanţa de fond pe de o parte face trimitere la dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 ce prevăd că asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, pentru ca apoi, în mod fondat, menţionează că nu există dispoziţie legală care să excludă răspunderea asiguratorului RCA al capului tractor.

Recurentul - pârât a apreciat că în situaţia în care remorca este ataşată unui cap tractor, acestea constituie un ansamblu de sine stătător, chiar dacă este constitut din două vehicule care pot fi asigurate RCA. În funcţie de modul de producere a accidentului, din culpa capului tractor sau semiremorcii, în timpul mersului sau în staţionare, se stabileşte răspunderea în baza poliţei RCA.

Însă, indiferent de situaţie, răspunderea auto subzistă exclusiv faţă de terţi(aşa cum este şi definită asigurarea RCA) terţ fiind proprietarul unui bun mobil sau imobil avariat din culpa ansamblului cap tractor-semiremorcă.

În concluzie nu poate avea calitatea de terţ vreunul dinte cele două vehicule care compun ansamblul auto niciunul nefiind terţ ci asigurat.

Recurentul - pârât susţine că aşa cum a arătat şi prin apărările din fond, în prezenta cauză este incident cazul de excludere privind acordarea despăgubirilor prevăzut de art. 27 alin. (9) din Norma ASF nr. 23/2014 art. 27 alin. - Asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru:

"prejudicii produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător şi persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii evenimentului".

4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Prin cererea de plata înregistrată la pârât sub nr. x/07.12.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 14.633,77 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate asiguratului său CASCO în dosarul de daune nr. x pentru avariile produse semiremorcii ca urmare a evenimentului rutier din data de 20.07.2016.

În fapt, la data de 20.07.2016, conducătorul ansamblului auto (cap tractor si semiremorca) a tras de volan dreapta pentru a evita impactul cu un autoturism si a pierdut controlul volanului, intrând într-un şanţ şi răsturnându-se cu ansamblul auto.

Capul tractor B. cu numărul de înmatriculare x este înmatriculat pe numele conducătorului auto, C., pentru care exista o poliţa RCA emisa de D. cu nr. x/23.06.2016, iar semiremorca E. cu numărul de înmatriculare x (asigurata Casco la A.) este înmatriculata pe numele F..

Prin decizia FGA nr. 25828/12.03.2021 s-a respins cererea de plată, reţinându-se că nu se justifica acordarea sumei de 14.633,77 RON, invocându-se dispoziţiilor art. 27 alin. (9) din Norma nr. 23/2014.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de A. S.A., a anulat decizia FGA nr. 25828/12.03.2021 şi a obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamantă a sumei de 14.633,77 RON.

Instanţa de control judiciar constată că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995 şi ale Normei ASF nr. 23/2014.

În raport cu susţinerile recurentei şi cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, Înalta Curte constată că interpretarea dată dispoziţiilor art. art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995 este eronată, fiind contrară regimului juridic aplicabil asigurării obligatorii de răspundere civilă auto şi finalităţii instituţiei Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

În speţă, prejudiciul a fost cauzat semiremorcii E., înmatriculată pe numele societăţii F. şi asigurată CASCO la reclamanta A., ca urmare a manevrei efectuate de conducătorul capului tractor B., înmatriculat pe numele acestuia şi asigurat RCA la D.. Din analiza documentaţiei dosarului de daună rezultă că prejudiciul a fost produs vehiculului în sine, parte componentă a ansamblului auto. Or, semiremorca nu poate fi calificată drept terţ în raport cu capul tractor, întrucât ambele vehicule formau un ansamblu condus de aceeaşi persoană.

În aceste condiţii, cererea de plată formulată de reclamantă, având ca obiect recuperarea sumei achitate în temeiul asigurării CASCO, nu se circumscrie noţiunii de creanţă de asigurare în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, întrucât prejudiciul nu a fost cauzat unui terţ în accepţiunea reglementării RCA.

Instanţa de control judiciar observă că cererea de plată formulată de reclamanta A. S.A. nu vizează o despăgubire solicitată de un terţ păgubit în sensul Legii nr. 136/1995, ci o sumă achitată în temeiul unei poliţe facultative CASCO, în cadrul unui raport contractual preexistent între reclamantă şi asiguratul său.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurarea RCA acoperă prejudiciile cauzate terţilor, iar terţul este definit ca fiind proprietarul unui bun mobil sau imobil avariat din culpa vehiculului asigurat. În situaţia în care remorca este ataşată unui cap tractor, acestea constituie un ansamblu de sine stătător, chiar dacă sunt vehicule distincte, fiecare putând fi asigurat RCA. Răspunderea se stabileşte în funcţie de modul de producere a accidentului, fie în mers, fie în staţionare, dar întotdeauna faţă de terţi. Or, niciunul dintre cele două vehicule care compun ansamblul auto nu poate avea calitatea de terţ în raport cu celălalt, fiind ambele bunuri asigurate, astfel încât nu se poate pretinde despăgubirea în temeiul asigurării RCA pentru prejudiciile produse între ele.

Interpretarea dată de instanţa de fond, potrivit căreia ar fi incidentă obligaţia de despăgubire în temeiul poliţei RCA emisă pentru capul tractor, ignoră natura juridică a prejudiciului şi calitatea părţilor implicate. În lipsa unui terţ păgubit, în sensul Legii nr. 136/1995, nu se poate angaja răspunderea asigurătorului RCA, iar cererea de plată formulată de reclamantă nu se circumscrie noţiunii de creanţă de asigurare acoperită de Fond.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, existenţa poliţei RCA emisă pentru capul tractor nu este de natură să atragă automat obligaţia de despăgubire, în lipsa îndeplinirii condiţiilor de acoperire prevăzute de legislaţia secundară.

Calificarea juridică a prejudiciului şi a raportului dintre părţi impune aplicarea excluderii reglementate expres, iar interpretarea extensivă a noţiunii de terţ este inadmisibilă în materia asigurărilor obligatorii.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, motiv pentru care, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recursul este fondat, urmând a fi admis. Sentinţa va fi casată, iar acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1474 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.