Limits of Judicial Inspection review: Inability to assess merit of judicial decisions or discipline judges for legal errors

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.09.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciara - Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. C21-1337/20.08.2021 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea reclamantului, precum şi împotriva rezoluţiei nr. 1983 din 28.06.2021 întocmită de inspector judiciar, jud. B., prin care a fost clasată plângerea reclamantului adresată acestei instituţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 221 din data de 11 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 221 din 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

Prima critică vizează nelegalitatea hotărârii pronunţate, în raport cu dispoziţiile art. 99 lit. r), h), t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 14 din HCSM nr. 1027/2012, precum şi art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. din 1865, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 219/2005. Recurentul susţine că instanţa de fond ignoră normele de drept material incidente, în special cele referitoare la revizuirea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în temeiul unui înscris declarat fals, şi nu analizează pe cale incidentală existenţa sau inexistenţa falsului, deşi această obligaţie decurge din textul legal invocat.

A doua critică priveşte omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de conexare cu dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul aceleiaşi secţii, cerere formulată expres de petent şi reiterată în încheierea de dezbateri. Recurentul susţine că instanţa nu acordă termen pentru discutarea excepţiei conexităţii şi nu dispune trimiterea dosarului la instanţa mai întâi investită, cu încălcarea dispoziţiilor art. 139 din C. proc. civ.. Apreciază că această omisiune afectează grav calitatea actului de justiţie, întrucât cele două dosare vizează aceleaşi persoane şi aceeaşi situaţie juridică, iar soluţionarea separată conduce la contradicţii între motivările rezoluţiilor.

O a treia critică se referă la ignorarea probatoriului administrat în cauză, în special a înscrisurilor depuse de recurent, care demonstrează că completarea la plângerea iniţială a fost semnată şi transmisă anterior soluţionării acesteia. Petentul susţine că instanţa de fond preia necritic motivările Inspecţiei Judiciare, fără a efectua un control judiciar real, şi validează o conduită formală, lipsită de rigoare, prin care se respinge completarea pe motiv că nu ar fi fost semnată, deşi acest aspect este infirmat de înscrisurile aflate la dosar.

A patra critică vizează omisiunea instanţei de a analiza conduita judecătorilor implicaţi în pronunţarea hotărârii atacate, în raport cu dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, referitoare la exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Recurentul susţine că judecătorii au ignorat dispoziţiile legale aplicabile cererii de revizuire, pronunţând o soluţie bazată pe o motivare succintă şi formală, fără a analiza temeiurile reale ale cererii, respectiv existenţa unui înscris fals care a stat la baza hotărârii atacate. A invocat, în acest sens, adeverinţa nr. x/11.09.1991 emisă de Primăria Adunaţii Copăceni, care atestă în mod eronat calitatea de posesor a petentului asupra unei parcele cadastrale, aspect infirmat ulterior de OCPI Giurgiu prin copia din registrul cadastral.

A cincea critică priveşte interpretarea eronată de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 303/2004, în sensul că petentul nu solicită interferenţa CSM în actul de justiţie, ci verificarea conduitei judecătorilor care au aplicat greşit legea sau au ignorat dispoziţii legale imperative. Recurentul susţine că instanţa de fond confundă rolul CSM cu cel al instanţelor de control judiciar, deşi nu solicită modificarea soluţiei pronunţate în revizuire, ci analiza conduitei disciplinare a magistraţilor implicaţi.

A şasea critică se referă la omisiunea instanţei de a analiza incidenta dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în raport cu conduita judecătorilor şi cu obligaţia CSM de a verifica respectarea normelor deontologice şi a principiului supremaţiei legii. Recurentul susţine că instanţa de fond aduce în discuţie în mod nepertinent drepturile şi garanţiile conferite de Convenţia europeană a drepturilor omului, fără a analiza dacă acestea au fost respectate în mod efectiv în cauză.

Ultima critică vizează caracterul formal şi superficial al răspunsului oferit de Inspecţia Judiciară, care, potrivit recurentului, este redactat în termeni generici, preluat din alte dosare, fără o analiză individualizată a situaţiei de fapt şi de drept. Recurentul susţine că instanţa de fond validează această conduită, fără a verifica veridicitatea concluziilor prezentate de inspector, în special în ceea ce priveşte activitatea judecătorului C., despre care recurentul afirmă că produce în mod culpabil întârzieri în redactarea hotărârilor.

În fine, recurentul susţine că instanţa de fond lipseşte de conţinut textele legale incidente, acordându-le un sens diferit de cel prevăzut de legiuitor, şi că soluţia de respingere a contestaţiei este rezultatul unei analize incomplete, bazate pe motivări nereale şi formale, fără a se verifica în mod efectiv existenţa înscrisului fals care a stat la baza hotărârii atacate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că hotărârea recurată este legală şi temeinică, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. În cauză, recurentul invocă nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, susţinând că aceasta ar fi ignorat dispoziţiile art. 99 lit. r), h), t) din Legea nr. 303/2004, art. 14 din HCSM nr. 1027/2012, precum şi art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. din 1865, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 219/2005.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a analizat în mod corect şi complet legalitatea rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară, în limitele competenţei sale de control asupra actelor administrative ale acestei autorităţi.

În mod judicios, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că activitatea Inspecţiei Judiciare în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 şi se desfăşoară cu respectarea principiului independenţei justiţiei, fără a permite interferenţe în activitatea de judecată sau în aprecierea probelor de către instanţele competente.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond nu a omis să se pronunţe asupra cererii de conexare, ci, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei recurate, instanţa a dispus verificări în sistemul Ecris cu privire la stadiul dosarului nr. x/2021, apreciind, conform dispoziţiilor art. 238 C. proc. civ., că durata de cercetare a prezentei cauze este limitată la un singur termen de judecată, respectiv cel în care se formulează cererea de conexare.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului referitoare la pretinsa ignorare a completării sesizării transmise la data de 15.07.2021, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată.

Din actele dosarului rezultă că lucrarea de inspecţie înregistrată sub nr. x-1212 a fost soluţionată prin rezoluţia din 28.06.2021, anterior primirii completării, iar aplicarea dispoziţiilor art. 66 din Ordinul nr. 134/2018 a fost realizată în mod corect. În aceste condiţii, nu se poate reţine existenţa unei omisiuni de analiză sau a unei "fracturări" intenţionate a sesizărilor, astfel cum susţine recurentul.

Referitor la pretinsa abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, privind exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Inspectorul judiciar are competenţa de a încadra faptele sesizate, nefiind ţinut de calificarea juridică indicată de petent.

În speţă, nu s-au identificat indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare de către magistraţii vizaţi, iar nemulţumirile recurentului vizează, în realitate, soluţiile pronunţate de instanţele de judecată, care nu pot face obiectul controlului Inspecţiei Judiciare.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 303/2004 nu atribuie Inspecţiei Judiciare competenţa de a exercita un control asupra legalităţii şi temeiniciei activităţii judiciare, similar celui realizat de instanţele de control judiciar.

Prin urmare, Inspecţia Judiciară nu are prerogativa de a analiza modul în care instanţa a interpretat şi aplicat normele de drept procesual civil şi de drept material în soluţionarea cauzei nr. 2189/122/2016 aflată pe rolul Tribunalului Giurgiu.

Critica referitoare la pretinsa întârziere în redactarea hotărârii judecătoreşti este neîntemeiată.

Din verificările efectuate rezultă că decizia civilă nr. 10/23.06.2020 a fost redactată la data de 27.04.2021. Deşi intervalul de timp dintre pronunţare şi redactare este semnificativ, acesta se explică prin volumul ridicat de activitate al Tribunalului Giurgiu, aspect obiectiv şi constant la nivelul acestei instanţei.

Inspectorul judiciar a apreciat că întârzierea nu întruneşte gradul de gravitate necesar pentru a atrage răspunderea disciplinară a magistratului, în sensul art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004. În consecinţă, s-a considerat că o eventuală sesizare a comisiei de evaluare profesională ar fi mai adecvată în raport cu natura faptei şi circumstanţele concrete.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se confirmă existenţa vreunui indiciu de întrunire cumulativă a cerinţelor specifice abaterilor disciplinare invocate, iar afirmaţiile recurentului referitoare la superficialitatea verificărilor prealabile efectuate în condiţiile art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 nu sunt susţinute de probele administrate în cauză.

Aşadar, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că Inspecţia Judiciară nu are atribuţii de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti, această competenţă revenind exclusiv instanţelor de control judiciar. Solicitarea recurentului de a se reaprecia probele administrate într-un dosar judecat excede competenţelor Inspecţiei Judiciare şi echivalează cu o solicitare de interferare în actul de justiţie.

În consecinţă, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, iar recursul declarat de reclamantul A. este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 221 din 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.