Challenge to pandemic-era school health orders: judicial review of proportionality and administrative discretion under emergency legislation

Şedinţa publică din data de 14 martie 2025

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.11.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, MINISTRUL SĂNĂTĂŢII - C., MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII, MINISTRUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII - D., CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, INSTITUŢIA AVOCATUL POPORULUI, PRIMĂRIA SECTOR 6 BUCUREŞTI, INSPECTORATUL ŞCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ADMINISTRAŢIA ŞCOLILOR SECTOR 6, ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 311 PRIN DIRECTOR E., STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR, au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa, să dispună:

1. Anularea Ordinului comun nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţi în cadrul unităţilor instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-Co V-2 emis de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Şi Cercetării şi publicat în Monitorul Oficial nr. 804 din septembrie 2020;

2. Obligarea tuturor pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun şi sancţionarea pentru discriminare a Pârâţilor în cuantum 20.000 Ron fiecare;

3. plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 21 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a doamnei judecător F. de la judecata cauzei înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1887 din 31.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamanţi, ca inadmisibilă.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Sectorului 6-Subdiviziune Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Sănătăţii, Ministrul Sănătăţii - C. şi Ministrul Educaţiei şi Cercetării - D., ca neîntemeiate.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Instituţia Avocatul Poporului şi Sector 6 - Subdiviziune Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti.

A fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Avocatul Poporului Sector 6 - Subdiviziune Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Administraţia Şcolilor Sector 6, Şcoala Gimnazială Nr. 311 şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă în rest acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Ministrul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea reclamanţilor de intervenienta G..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare din 21 iunie 2022 şi a sentinţei civile nr. 1887 din 31.10.2022, au declarat recurs reclamanţii B. şi A. şi intervenienta G., în temeiul de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a hotărârii primei instanţe, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, au arătat că a fost încălcat principiul continuităţii specific procesului civil, fiind realizată o judecată formală a cauzei, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a principiului legalităţii, contradictorialităţii, oralităţii şi a egalităţii părţilor în cadrul procesului.

A precizat că redactarea hotărârii la mai mult de un an de la pronunţare reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

A susţinut că în cauza de faţă a fost încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, s-a realizat un exces de putere prin depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

În cadrul declaraţiei de recurs a reluat o parte dintre alegaţiile expuse şi la fondul cauzei, în susţinerea cererii de recuzare, relative la lipsa de imparţialitate a judecătorilor, şi a mai reluat o parte din parcursul procesual al dosarului, cu referire la temenele de judecată acordate în faţa primei instanţe.

A susţinut că prima instanţă se face vinovată de denegare de dreptate şi de tergiversare a cauzei pe care nu a judecat-o în mod corespunzător iar judecătorul fondului a încălcat rolul activ în aflarea adevărului.

Judecătorul fondului a încălcat inclusiv dispoziţiile constituţionale din art. 1 alin. (3) - (5), art. 16, art. 124 şi art. 126 dar şi celelalte norme de drept material, inclusiv dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004.

Din perspectiva motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., a invocat încălcarea principiului securităţii juridice, a solicitat să se respingă toate excepţiile procesuale invocate de pârâţii de la fondul cauzei şi să se înlăture toate apărările formulate de aceştia în cuprinsul întâmpinărilor de la dosar, faţă de împrejurarea că nu se identifică mandatul de reprezentare al consilierilor instituţiilor publice pârâte în faţa instanţelor judecătoreşti.

Au mai susţinut recurenţii că prima instanţă a desconsiderat statuările Curţii Constituţionale a României din decizia nr. 50/2022 şi că nu a observat nici soluţiile pronunţate cu privire la anularea H.G. nr. 1183/2021 şi H.G. nr. 1242/2021, judecând după bunul plac, prin norme proprii, create pe cale judecătorească, cu încălcarea Constituţiei şi a Legilor.

A precizat că instanţa de fond a admis nelegal şi netemeinic excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti, Avocatului Poporului, a ISMB, Administraţiei Şcolilor Sector 6 Bucureşti, Statului Român prin Ministerul Finanţelor şi Scolii Gimnaziale nr. 311 Bucureşti, în condiţiile în care faţă de aceste autorităţi se formulase plângere prealabilă în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, plângeri în care erau solicitate şi daune şi despăgubiri, nefiind incident art. 36 C. proc. civ.

Nu rezultă niciun raţionament cu privire la nelegalitatea ordinelor comune contestate, nu rezultă nicio analiză cu privire la aceste ordine, cum nu rezultă nicio motivare cu privire la respingerea acţiunii.

Deşi în pagina 10 a hotărârii instanţa de fond indică nişte texte din Legea nr. 24/2000, republicată, Curtea le încalcă, căci nu verifică conformitatea ordinelor cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, de unde rezultă inconsecvenţa judecătorului fondului, care a vrut să respingă acţiunea.

Nu rezultă şi niciun raţionament pentru care copilul reclamanţilor a fost obligat să poarte mască pe faţă de vreme ce nu au existat studii cu privire la eficienţa acesteia şi nu există documentaţie care să fi stat la adoptarea ordinelor contestate în prezenta cauză, instanţa de fond, creând pe cale judecătorească norme proprii, făcând incursiune în domeniul legislativului (art. 61 alin. (1) din Constituţie).

A mai precizat că instanţa de judecată purta, la rândul ei, în permanenţă o mască pe faţă şi a impus în mod nelegal purtarea măştilor în sala de judecată, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.

Instanţa de fond a încălcat toate drepturile şi libertăţile fundamentale cuprinse în art. 15-53 din Constituţie şi nu a înţeles că acestea sunt într-o perfectă simbioză şi că niciunul nu poate fi urcat deasupra celuilalt, căci o perturbare a acestui echilibru ar duce la dictatură.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, să se constate nulitatea recursului, iar pe fond, să se respingă cererea de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

Intimata - pârâtă Administraţia Şcolilor Sector 6 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat în cauza de faţă.

Intimata - pârâtă Instituţia Avocatului Poporului a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, să se constate nulitatea recursului, iar pe fond, să se respingă cererea de recurs, ca nefondată, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.

Guvernul României, în calitate de intimat - pârât, a solicitat respingerea căii de atac şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.

Intimatul - pârât Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, intimata -pârâtă Şcoala Gimnazială nr. 311 şi intimatul - pârât Ministerul Educaţiei au formulat întâmpinare prin care au solicitat, pe cale de excepţie, să se constate nulitatea recursului, iar pe fond, să se respingă cererea de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.

Intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea căii de atac a recursului.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor expuse prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii G., B. ţio A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Prin Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Sănătăţii nr. 5.487/1494/31.08.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 804 din 1 septembrie 2020, au fost aprobate măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5545/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 837 din 11 septembrie 2020, a fost aprobată metodologia-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Prin Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 3235/93/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 122 din 5 februarie 2021, au fost aprobate măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Sănătăţii nr. 5.487/1494/2020 a fost în vigoare de la 01 septembrie 2020 până la 04 februarie 2021, fiind abrogat şi înlocuit prin Ordinul nr. 3235/93/2021.

La rândul său, Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 3235/93/2021, a fost în vigoare de la 05 februarie 2021 până la 05 septembrie 2021, fiind abrogat şi înlocuit prin Ordinul 5196/1756/2021.

În cauză, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamanţi, are două petite: anularea Ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Sănătăţii nr. 5.487/1494/31.08.2020, a Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5545/2020 şi a Ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 3235/93/2021 şi obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri evaluate de reclamanţi la suma de 50.000 RON pentru fiecare pârât.

Prima instanţă, învestită cu acţiunea de anulare a ordinelor anterior amintite precum şi cu cererea de plată a despăgubirilor pentru reclamant în parte, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea, în esenţă, că răspunderea pârâţilor nu poate fi angajată, întrucât nu s-a făcut dovada comiterii de către aceştia a unei fapte ilicite, respectiv nu s-a probat emiterea unor acte administrative fără respectarea prevederilor legale.

Nemulţumiţi de soluţia primei instanţe de judecată, reclamanţii şi intervenienta, invocând temeiul de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat desfiinţarea sentinţei civile a curţii de apel deoarece este expresia încălcării dispoziţiilor legale în vigoare, este pronunţată cu exces de putere şi cu încălcarea principiilor de drept care guvernează procesul civil.

Prioritar, faţă de apărările expuse prin întâmpinare, Înalta Curte precizează că excepţia de nulitate a recursului a fost soluţionată în partea introductivă a prezentei decizii civile cu motivarea că o parte din criticile de nelegalitate aduse de reclamanţi pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, Înalta Curte, învestită cu exercitarea controlului judiciar al sentinţei de la fondul cauzei, nu poate împărtăşi punctul de vedere al reclamanţilor motiv pentru care va constata caracterul nefondat al căii de atac promovate de aceştia.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:...4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;… 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că, prin intermediul recursului, se urmăreşte a se supune Înaltei Curţi conformitatea hotărârii primei instanţe cu normele de drept aplicabile în raport şi de motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Preliminar, se impune a face precizarea că prezenta cale de atac este îndreptată şi împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de reclamanţi la fondul cauzei cu motivarea că se relevă lipsa de imparţialitate a judecătorului titular de complet iar instanţa ce a soluţionat recuzarea a pronunţat o soluţie eronată.

Înalta Curte nu poate împărtăşi un asemenea raţionament, respingerea cererii de recuzare realizându-se cu respectarea dispoziţiilor legale de la art. 44-53 C. proc. civ., nefiind identificate în privinţa judecătorului recuzat elemente care să nască îndoieli cu privire la imparţialitatea acestuia.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondată cererea de recurs îndreptată împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a judecătorului de la fondul cauzei.

Pornind la analiza punctuală a motivelor de casare, Înalta Curte reţine referitor la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţia României sau de legile organice. Instanţa săvârşeşte un exces de putere atunci când, spre exemplu: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege adoptată, înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; aşadar, premisa aplicării textului legal menţionat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă, însă, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că această sancţiune nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerinţe legale, ci doar în acel context în care, printr-o atare nerespectarea s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei.

În sfârşit, motivul de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită, prin hotărâre, a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte nu identifică, în concret, existenţa vreunui viciu de legalitate, care să permită reţinerea unui motiv de casare în baza căruia sentinţa civilă recurată să fie casată.

În ceea ce priveşte criticile subsumate de recurenţi cazului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, în cauză, nu poate fi reţinută incidenţa unei încălcări, de către prima instanţă, a atribuţiilor puterii judecătoreşti, nefiind identificate niciuna din ipotezele prezentate mai sus. Din considerentele sentinţei de fond reiese clar că judecătorul fondului şi-a exercitat atribuţia conferită autorităţii judecătoreşti şi nu a săvârşit acte care intră în sfera de reglementare a unor organe aparţinând altei autorităţi în stat(respectiv autoritatea legislativă, prin crearea, pe cale judecătorească a unor norme proprii), ci doar a aplicat legea circumstanţelor factuale suspuse controlului judiciar.

Criticile recurenţilor nu pot fi încadrate în acest motiv de nelegalitate, fiind evidentă o înţelegere greşită a sferei de incidenţă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Înalta Curte va examina mai departe criticile referitoare la motivul de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., inclusiv cele privind excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal/convenţional, întrucât acestea vizează modul de aplicare a unor norme de procedură de către instanţa de judecată. În acest sens, se observă că art. 80 C. proc. civ. prevede că "Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară.", iar potrivit art. 82 alin. (1) din acelaşi act normativ "Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată."; de asemenea, art. 151 C. proc. civ. dispune că "(1) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. (...) (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.".

Înalta Curte subliniază că identificarea unui viciu procedural în cadrul judecăţii de primă instanţă nu are efectul automat al nulităţii hotărârii, ci este necesar să fie demonstrat faptul că aspectul respectiv reprezintă o premisă esenţială a hotărârii recurate, iar viciul de legalitate ar avea efectul casării sale, ceea ce nu rezultă, însă, în acest proces. Astfel, nu este suficient ca părţile recurente să argumenteze, din punct de vedere teoretic, modul în care un consilier juridic poate fi îndreptăţit să reprezinte în baza legii o parte în cursul desfăşurării procesului, ci trebuie să se dovedească că o atare reprezentare a fost hotărâtoare în pronunţarea soluţiei atacate. Or, în raport de cererile formulate în cauză, instanţa urma a se pronunţa oricum asupra chestiunilor deduse judecăţii, independent de argumentele evocate de pârâţi, prin întâmpinare. În plus, în mod corect a reţinut instanţa de fond că actele de procedură depuse de către pârâţi la dosarul cauzei au fost semnate de către reprezentanţii legali ai acestora, fiind lipsite de relevanţă în acest context susţinerile reclamantului privind încălcarea prevederilor Statutului profesiei de consilier juridic.

Referitor la pretinsa încălcare de către instanţa de fond a rolului activ şi a principiilor continuităţii, disponibilităţii, contradictorialităţii, al oralităţii, legalităţii şi egalităţii în faţa legii, recurenţii au susţinut că instanţa de fond a judecat în mod greşit în limitele O.U.G. nr. 141/2020 şi ale Legii nr. 24/2000, realizând o denegare de dreptate. Aceste alegaţii sunt neîntemeiate, prima instanţă, cu respectarea art. 22 C. proc. civ. şi a art. 9 din acelaşi cod a procedat la judecata cauzei, nefiind identificate pe parcursul derulării procesului de la fondul cauzei neregularităţi care să conducă la anularea sentinţei civile recurate.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că prima instanţa a reţinut în mod corect că, acţiunea are două petite, respectiv anularea Ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Sănătăţii nr. 5.487/1494/31.08.2020, a Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5545/2020 şi a Ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 3235/93/2021 şi obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri evaluate de reclamanţi la suma de 50.000 RON pentru fiecare pârât. Astfel au fost identificate, pretenţiile părţilor şi limitele învestirii.

Faptul că titularul de complet a fost înlocuit pe parcursul judecăţii cauzei în faţa primei instanţe nu conduce la anularea sentinţei pronunţate, interpretarea acestui principiu de drept nu se poate realiza ad absurdum de către recurenţi, înlocuirea titularului de complet putând fi dispusă, pentru motive obiective şi doar în situaţii izolate, de excepţie, cum a fost şi cazul în speţă.

Astfel, însuşi recurenţii recunosc faptul că activitatea completului de judecată a fost desfăşurată pe un interval de 1 an şi jumătate de 3 persoane diferite, însă ceea ce trebuie avut în vedere este că activitatea de judecată a completului care a soluţionat cauza a fost realizată de un singur titular în ultimele 8 luni anterioare pronunţării soluţiei pe fondul problemei litigioase. Prin urmare, nu se poate susţine cu temei că a fost afectată continuitatea completului de judecată câtă vreme 2 dintre cei 3 judecători care au prezidat şedinţele completului de fond nu au pronunţat soluţia finală în cauză, aceasta fiind emisă de un judecător care a administrat dosarul un timp de 8 luni anterior emiterii hotărârii finale.

Totodată, potrivit art. 174 C. proc. civ. "(l) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea legale, de fond sau deformă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectării este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat. Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale."

Nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări, iar ca sancţiune procedurală, urmează să fie analizată în strânsă corelaţie cu diferitele acte de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le îndeplinesc pe parcursul activităţii judiciare şi care au produs prejudicii pentru partea procesuală îndrituită a invoca nulitatea.

În consecinţă, Înalta Curte subliniază că nici durata desfăşurării procedurii în primă instanţă şi nici intervalul de timp în care a fost redactată sentinţa civilă recurată nu constituie aspecte care să se circumscrie vreunui motiv de casare/nelegalitate, cu atât mai puţin celui de mai sus.

Astfel, reglementarea referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil (sintagmă ce se circumscrie termenului rezonabil), precum şi reglementarea vizând termenul de redactare a hotărârii judecătoreşti reprezintă expresia unor norme juridice specifice dreptului procesual civil, având aşadar un caracter procesual, iar nu substanţial sau material. În mod corespunzător, unor astfel de norme juridice nu le este incident motivul de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât în domeniul de aplicare al acestuia din urmă intră doar normele de drept material sau substanţial, nu şi cele de drept procesual.

Deopotrivă, nici motivului de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu îi este proprie critica recurentului-reclamant, deoarece procesul civil se judecă în faţa unei instanţe de judecată, nerevenind în competenţa altor autorităţi legal constituite în stat, după cum durata sa nu este în legătură cu activitatea acestor din urmă entităţi, ci cu modul în care o instanţă judecătorească îşi desfăşoară activitatea.

În plus, este de domeniul evidenţei că durata procesului civil nu reprezintă un aspect care să se adreseze considerentelor din conţinutul unei hotărâri judecătoreşti, iar intervalul de timp în care este redactată respectiva hotărâre judecătorească nu se circumscrie măsurii în care aceasta respectă cerinţele legale de conţinut, anume existenţa motivelor pe care se întemeiază şi absenţa motivelor contradictorii ori a motivelor străine de natura cauzei, spre a fi relevant art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Lecturând atent hotărârea recurată, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a argumentat de manieră corespunzătoare fiecare dintre soluţiile pe care le-a pronunţat. Astfel, Înalta Curte identifică raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţiile pronunţate.

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază recurenţii că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, deoarece admiterea unor astfel de critici trebuie fundamentată pe argumente cu caracter obiectiv, iar nu pe aprecieri subiective ale părţilor care au formulat calea de atac.

Contrar susţinerilor recurenţilor, respingerea cererilor formulate de o parte în proces nu echivalează cu o nemotivare, iar în cauză, în concret, cererile formulate de acesta au fost respinse de judecătorul fondului motivat.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că nici măcar motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Cu privire la analiza cazului de casare de la pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că şi acest motiv de nelegalitate este nefondat.

Recurenţii au susţinut că prima instanţă a încălcat norme de drept constituţional, respectiv art. 15-53 din Constituţie, norme de drept civil, art. 14-16 C. civ., art. 71-73 C. civ.

Înalta Curte va valida, contrar celor susţinute de recurenţi, soluţia emisă de prima instanţă pe fondul cauzei, reţinând că prin ordinele contestate au fost aprobate măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordine.

În mod corect, a reţinut prima instanţă şi au arătat şi recurenţii că dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică, la viaţă intimă, familială şi privată, la învăţătură, la ocrotirea sănătăţii sunt prevăzute în Constituţia României, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, iar măsurile criticate, dispuse prin actele atacate, afectează în mod special copiii de la vârsta la care li se aplică asemenea măsuri, întrucât se află în cursul dezvoltării fizice, psihice, emoţionale, alta fiind capacitatea lor de înţelegere şi acceptare a unei situaţii noi, în raport cu un adult, iar specificul vârstei face ca restricţiile să fie în general mai greu primite.

Cu toate acestea, nu se poate reţine că prin măsurile dispuse de autorităţi nu s-a respectat principiul proporţionalităţii, în sensul că emiterea ordinelor contestate ar fi avut la bază un scop şi un temei legitim, în cazul de faţă fiind vorba despre necesitatea protejării sănătăţii publice.

De asemenea, având în vedere că în cauza de faţă sunt criticate de către recurenţi acte administrative normative, nelegalitatea acestora, în mod temeinic, a statuat şi prima instanţă, nu se poate raporta decât la prevederile legale pe care le pun în executare, respectiv la O.U.G. nr. 141/2020, care conţine prevederi extrem de generale şi care conferă posibilitatea aplicării măsurilor de organizare a activităţii în cadrul instituţiilor şi unităţilor de învăţământ pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului educaţiei şi cercetări.

În consecinţă, contestarea in corpore a actelor normative de maniera realizată de recurenţi, susţinerea generică cu privire la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantate de Constituţie, de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, respectiv consecinţele negative ale măsurilor restrictive adoptate, afirmând că acestea au un impact negativ asupra copilului reclamanţilor, nu sunt în măsură să dovedească nelegalitatea actului adoptat.

Această împrejurare a fost corect reţinută şi de prima instanţă, care, în plus, a constatat că măsurile adoptate nu aduc atingere chiar substanţei drepturilor şi se întind pe o perioadă limitată de timp, astfel că analizând conţinutul acestora prin prisma cerinţei proporţionalităţii, a reţinut că există suficiente elemente din care rezultă pericolul pentru sănătatea destinatarilor actului şi care justifică, în condiţiile expres prevăzute prin actul administrativ atacat, adoptarea acestora.

De asemenea, în ceea ce priveşte măsura obligativităţii purtării măştii, ca formă suplimentară de protecţie, se reţine că instanţa de contencios administrativ, în cenzurarea actelor administrativ cu caracter normativ, trebuie să se raporteze tot la lege şi la Constituţie, simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la o parte din conţinutul unui act administrativ normativ, fără a exista vreo încălcare a normelor juridice din actele cu forţă superioară neconstituind un motiv de nulitate. Or, această chestiune, în contextul redat, se încadrează în marja de apreciere a autorităţilor emitente competente, astfel cum a fost aceasta reţinută prin art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 141/2020, instanţa neputând cenzura aspectele care ţin de oportunitatea adoptării măsurii în sine.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului nediscriminării, Înalta Curte reţine că discriminarea reprezintă aplicarea unui tratament diferit fără o justificare obiectivă sau rezonabilă, or, în condiţiile factuale date, respectiv faţă de situaţia generată de Covid ce a fost caracterizată în acea perioadă ca fiind pandemie, nu se poate reţine că măsurile contestate în cauză au fost discriminatorii pentru persoanele aflate în situaţii similare relevante. Astfel, în cadrul controlului judiciar se reţine că măsurile au fost dispuse în limite legale, cu luarea în considerare a principiului interesului public, astfel că nu se poate constata excesul de putere prin impunerea respectivelor restricţii.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte trimiterea din recurs referitoare la aplicabilitatea în speţă a Deciziei nr. 50/2022 a Curţii Constituţionale, aşa cum am arătat anterior, ordinele contestate au fost emise pentru punerea în executare a O.U.G. nr. 141/2020, iar nu pentru punerea în executare a O.U.G. nr. 192/2020, care a fost declarată neconstituţională prin decizia amintită, astfel că rezultă cu evidenţă că respectiva decizie nu prezintă relevanţă pentru speţa de faţă.

În acelaşi timp, cererea de acordare a despăgubirilor de către reclamanţi, reiterată în recurs, dat fiind faptul că actele administrative emise de pârâţi au fost menţinute, chiar şi după exercitarea controlului judiciar din recurs, pârâţii nefăcându-se vinovaţi de săvârşirea vreunei fapte ilicite, se impune a fi, de asemenea, respinsă.

Pentru toate considerentele expuse în paragrafele anterioare, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei civile atacate din perspectiva dorită de părţile declarante a căii de atac, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, menţinând sentinţa civilă atacată ca fiind legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanţii B. şi A. şi de recurenta - intervenientă G. împotriva încheierii de recuzare din 21 iunie 2022 şi a sentinţei civile nr. 1887 din 31 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B. şi A. şi de recurenta - intervenientă G. împotriva încheierii de recuzare din 21 iunie 2022 şi a sentinţei civile nr. 1887 din 31 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.