Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 143/2024 AI generated

Incompatibility of simultaneous public office and judicial assistant role despite service suspension

Case Number Decizia nr. 143/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Integrity Agency, quashed the lower court’s decision that had annulled the integrity assessment report, and on remand dismissed the plaintiff’s claim as unfounded, ordering the plaintiff to pay 100 RON in litigation costs to the defendant. The case involved a challenge to an integrity assessment and a public communication regarding a conflict of interest, specifically the allegation that the plaintiff, a public official, simultaneously held the position of bureau head at a County Pension House and the role of judicial assistant at a Court of Appeal between 2013 and 2018. The court held that the judicial assistant role constitutes a distinct public office requiring a specific appointment mandate rather than a representation mandate, and therefore does not fall under the exception to incompatibility rules; furthermore, the suspension of the plaintiff’s service relationship did not terminate their status as a public official or their incompatibility obligations, rendering the simultaneous holding of two public functions prohibited under Article 94(2)(a) of Law No. 161/2003.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 101 din Legea nr. 161/2003, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 111 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 941alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999; Incompatibility of simultaneous public office and judicial assistant role despite service suspension: The case involved a challenge to an integrity assessment and a public communication regarding a conflict of interest, specifically the allegation that the plaintiff, a public official, simultaneously held the position of bureau head at a County Pension House and the role of judicial assistant at a Court of Appeal between 2013 and 2018. The court held that the judicial assistant role constitutes a distinct public office requiring a specific appointment mandate rather than a representation mandate, and therefore does not fall under the exception to incompatibility rules; furthermore, the suspension of the plaintiff’s service relationship did not terminate their status as a public official or their incompatibility obligations, rendering the simultaneous holding of two public functions prohibited under Article 94(2)(a) of Law No. 161/2003.

Keywords

AI generated
appointment of a public official judicial law status of official suspension of pension conflict of interests exclusion from public-sector employment

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
1374 din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 101 din Legea nr. 161/2003
c) şi art. 101 din Legea nr. 161/2003, art.
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
161/2003, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art.
art. 111 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
303/2004 şi art. 111 alin.
art. 941alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003
Prima critică formulată de recurenta-pârâtă vizează interpretarea eronată de către instanţa de fond a regimului juridic aplicabil funcţionarilor publici în raport cu dispoziţiile art. 941alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999
Recurenta a susţinut că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, suspendarea de drept intervine doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, precum numirea într-o funcţie de demnitate publică.
art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003
Recurenta a susţinut că, potrivit art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural rule empowering the court to quash the lower court's decision and settle the matter on remand without referring it back to the previous instance.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Specific procedural provision governing the power of the High Court to settle the case on remand in administrative and fiscal disputes.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat instanţei anularea Raportului de evaluare nr. x/17.07.2020 şi eliminarea comunicatului din data de 17 iulie 2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1374 din 5 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/17.07.2020.

A respins cererea având ca obiect eliminarea comunicatului din 17 iulie 2020 ca nefondată şi a luat act de solicitarea acordării cheltuielilor de judecată pe cale separată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1374 din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - pârâtă a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 94 alin. (2) lit. a), art. 941alin. (2) lit. c) şi art. 101 din Legea nr. 161/2003, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 111 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în raport cu starea de incompatibilitate reţinută în sarcina intimatei-reclamante A., care a deţinut simultan, în perioada 04.07.2013-04.07.2018, funcţia publică de conducere de şef birou în cadrul Casei Judeţene de Pensii Bacău şi funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Bacău.

Prima critică formulată de recurenta-pârâtă vizează interpretarea eronată de către instanţa de fond a regimului juridic aplicabil funcţionarilor publici în raport cu dispoziţiile art. 941alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

A susţinut că instanţa a calificat în mod greşit funcţia de asistent judiciar ca fiind exceptată de la regimul incompatibilităţilor, reţinând că numirea în această funcţie s-ar realiza în baza unui mandat de reprezentare.

Recurenta a arătat că, potrivit Hotărârii nr. 616/2005 privind condiţiile şi procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de asistent judiciar, precum şi conform dispoziţiilor Legii nr. 304/2004, numirea se face de către ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pentru o perioadă de cinci ani, în temeiul unui mandat de numire într-o funcţie publică, nu în baza unui mandat de reprezentare.

În consecinţă, nu se poate reţine incidenţa excepţiei prevăzute de art. 941alin. (2) lit. c), întrucât funcţia de asistent judiciar nu presupune reprezentarea intereselor unei entităţi în cadrul unei autorităţi publice, ci exercitarea unei funcţii publice autonome, reglementată distinct.

A doua critică priveşte interpretarea greşită a regimului suspendării raportului de serviciu.

Recurenta a susţinut că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, suspendarea de drept intervine doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, precum numirea într-o funcţie de demnitate publică. Or, funcţia de asistent judiciar nu este calificată ca funcţie de demnitate publică, ci ca funcţie publică, astfel că nu poate opera suspendarea de drept. În acest context, se arată că exercitarea funcţiei de asistent judiciar nu se încadrează în situaţiile de suspendare de drept, iar funcţionarul public care exercită această funcţie rămâne supus regimului juridic al incompatibilităţilor, obligaţiile sale fiind active pe toată durata suspendării. A invocat în acest sens adresa nr. x/04.06.2015 emisă de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, care confirmă că suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu încetarea acestuia, iar funcţionarul public nu poate fi trecut în corpul de rezervă.

A treia critică priveşte constatarea eronată de către instanţa de fond a inexistenţei unei stări de incompatibilitate.

Recurenta a susţinut că, potrivit art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.

În speţă, intimata-reclamantă a deţinut simultan funcţia publică de conducere de şef birou în cadrul Casei Judeţene de Pensii Bacău şi funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Bacău, ceea ce atrage incidenţa regimului de incompatibilitate prevăzut de lege. Se subliniază că excepţiile de la acest regim, prevăzute de art. 941alin. (2), sunt de strictă interpretare şi aplicare, iar funcţia de asistent judiciar nu se regăseşte printre acestea.

Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte soluţia de anulare a raportului de evaluare nr. x/17.07.2020, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea contestaţiei formulate de reclamanta A., cu constatarea caracterului temeinic şi legal al raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta - pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/17.07.2020 şi eliminarea comunicatului din data de 17 iulie 2020.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a anulat Raportul de evaluare nr. x/17.07.2020 şi a respins cererea având ca obiect eliminarea comunicatului din 17 iulie 2020 ca nefondată, reţinând că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia simultaneităţii deţinerii funcţiilor publice, astfel că nu se poate reţine existenţa stării de incompatibilitate, astfel cum aceasta este reglementată de dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 94^1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, nu se află în situaţie de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) şi c), funcţionarul public care exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituţie publică, în condiţiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.

Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că exercitarea funcţiei de asistent judiciar de către reclamanta A., în perioada 04.07.2013-04.07.2018, nu ar fi generat o stare de incompatibilitate, întrucât numirea în această funcţie s-ar fi realizat în temeiul unui mandat de reprezentare, în sensul art. 94^1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că această interpretare este nelegală, întrucât funcţia de asistent judiciar este o funcţie publică distinctă, exercitată pe bază de mandat determinat, în urma unei proceduri de selecţie şi numire, fără a presupune reprezentarea unei autorităţi sau instituţii publice. Numirea se face prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, care nu are calitatea de a desemna reprezentanţi în sensul prevăzut de art. 941alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

În consecinţă, nu se poate reţine incidenţa excepţiei de la regimul incompatibilităţilor, iar exercitarea simultană a funcţiei publice de conducere de şef birou în cadrul Casei Judeţene de Pensii Bacău şi a funcţiei de asistent judiciar la Tribunalul Bacău atrage incidenţa dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, care interzic funcţionarilor publici să deţină alte funcţii în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.

Este adevărat că prin Decizia 36/04.07.2013, raportul de serviciu al reclamantei a fost suspendat de drept pe durata exercitării funcţiei de asistent judiciar, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Însă, Înalta Curte constată că motivarea instanţei de fond referitoare la efectele suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public este eronată, întrucât nu reflectă corect regimul juridic aplicabil acestei instituţii.

Astfel, potrivit reglementărilor incidente, suspendarea raportului de serviciu nu determină pierderea calităţii de funcţionar public şi nici încetarea de drept a funcţiei publice în care persoana a fost numită. Funcţionarul public îşi păstrează atât calitatea conferită prin actul de numire, cât şi funcţia publică deţinută, independent de exercitarea efectivă a atribuţiilor sau de acordarea drepturilor salariale aferente.

Pe durata suspendării, se suspendă doar executarea obligaţiilor de serviciu şi plata drepturilor salariale, însă regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese rămâne pe deplin aplicabil. Această interpretare este susţinută de poziţia oficială exprimată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici prin adresa nr. x/04.06.2015, precum şi de soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în şedinţa din 27.06.2022, conform căreia suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu încetarea acestuia, iar calitatea de funcţionar public se menţine, cu toate obligaţiile aferente.

În consecinţă, starea de incompatibilitate reglementată de art. 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 intervine ca urmare a deţinerii simultane a calităţii de funcţionar public şi a unei alte funcţii în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, indiferent dacă cele două funcţii sunt exercitate efectiv în acelaşi interval temporal. Suspendarea raportului de serviciu la cerere nu echivalează cu încetarea funcţiei publice, astfel încât incompatibilitatea se menţine pe întreaga durată a suspendării, cât timp funcţionarul public continuă să deţină funcţia publică

În raport de aceste considerente, instanţa constată că reclamanta a deţinut simultan două funcţii publice incompatibile, în perioada 04.07.2013-04.07.2018, ceea ce atrage incidenţa regimului juridic al incompatibilităţilor prevăzut de Legea nr. 161/2003. În consecinţă, raportul de evaluare nr. x/17.07.2020 emis de Agenţia Naţională de Integritate este legal şi temeinic, iar acţiunea formulată de reclamanta A. este neîntemeiată.

Faţă de cererea recurentei de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a o admite şi a obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă, constând în 100 RON taxă judiciară de timbru achitată pentru formularea recursului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 1374 din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Obligă intimata - reclamanta A. la plata sumei de 100 RON către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.