Refusal of employment authorization for foreign national: temporal application of prior sanction and requirement of valid residence status

Şedinţa publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024 la data de 17.07.2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări Arad, a contestat refuzul pârâtului nr. x din data de 11.04.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru dl. B. cetăţean al statului Bangladesh, emis de autorităţile din Bangladesh.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 628 din 30 septembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, fiind decăzut pârâtul din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii în afara celor de ordine publică. Pe fondul cauzei, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 628 din 30 septembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv interpretarea greşită a instanţei de fond cu privire la neîndeplinirea condiţiilor generale şi speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin, raportat la toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

După prezentarea succintă a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că sancţionarea acesteia cu amendă contravenţională în cuantum de 20.000 RON nu duce la împiedicarea obţinerii avizelor de angajare, având în vedere situaţiile concrete pentru care a fost sancţionată. De asemenea, a precizat că a fost sancţionată contravenţional la data de 11.04.2024, ulterior depunerii cererii de emitere a avizului de angajare din data de 27.12.2023, iar legea prevede expres la art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 condiţia ca sancţiunea să nu fi existat anterior soluţionării cererii, deci să nu fi existat anterior datei de 11.04.2024, ceea ce nu s-a întâmplat deoarece societatea a fost sancţionată în aceeaşi zi cu respingerea cererii de emitere a avizului şi nu în ultimele şase luni anterior datei de 11.04.2024.

A mai menţionat că străinul avea drept de şedere valabil la data la care pârâta susţine că se afla în şedere ilegală şi că recurenta-reclamantă a depus cererea de obţinere a avizului de angajare în interiorul celor 90 de zile prevăzute de lege (28.11.2023), considerând că data depunerii actelor la intimatul-pârât este data încărcării acestora pe portal.

În opinia sa, intimatul-pârât nu a procedat la o verificare reală a situaţiei cetăţeanului străin şi a emis decizia cu nerespectarea principiului proporţionalităţii şi al adaptabilităţii prevăzute de art. 9 şi 13 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ cu anularea actului administrativ reprezentat de refuzul nr. x/SIAR/GMI din data de 11.04.2024, emis de autoritatea pârâtă competentă, privind eliberarea avizului de angajare pentru dl. B., cetăţean al statului Bangladesh.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată şi a menţinut soluţia de respingere a cererii de eliberare a avizului de angajare, adoptată prin actul nr. x/SIAR/GMI din data de 11.04.2024, constatând legalitatea şi temeinicia acestuia.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a făcut o corectă dezlegare a problemei de drept supusă analizei, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă.

Avizul de angajare este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, ca documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcţie şi care se eliberează după verificarea unor condiţii generale şi a unor condiţii speciale în funcţie de tipul de lucrător.

În speţă, neacordarea avizului de angajare solicitat a fost motivat de neîndeplinirea a două condiţii legale, respectiv:

- condiţia prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, în sensul că din verificările efectuate a rezultat că societatea reclamantă a fost sancţionată contravenţional conform art. 36 alin. (1) lit. a) din aceeaşi ordonanţă cu amendă în cuantum de 20.000 RON;

- condiţia prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, precum şi art. 11 şi art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că din verificările efectuate a rezultat că cetăţeanul străin nu mai are drept de şedere valabil, are încetat contractul de muncă, fiind în şedere ilegală.

Cu referire la prima condiţie, recurenta-reclamantă a reluat argumentele din cererea de chemare în judecată, susţinând că sancţionarea sa cu amendă contravenţională nu duce la împiedicarea obţinerii avizelor de angajare, având în vedere situaţiile concrete pentru care a fost sancţionată, respectiv faptul că a fost angajat un străin cu timp parţial de 7 ore/zi în loc de 4 ore/zi, caz în care străinul nu ar fi avut nevoie de un nou aviz, precum şi faptul că are drept de şedere valabil până în 2027 dobândit prin reîntregirea familiei, dobândind automat şi drept de muncă prin încheierea căsătoriei cu un cetăţean străin, motiv pentru care nu mai are nevoie de aviz de angajare.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, aceste argumente nu pot forma obiectul analizei în prezenta cauză, pentru că vizează chiar legalitatea şi temeinicia constatărilor cuprinse în procesul-verbal nr. x din 11.04.2024 întocmit de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, prin care s-a aplicat sancţiunea contravenţională, în baza art. 36 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, iar atât timp cât recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a urmat procedura specifică de contestare a acestui act, prevăzută de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, procesul-verbal este definitiv prin neatacare şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi temeinicie specifică tuturor actelor administrative.

Potrivit art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 (forma în vigoare la data declanşării procedurii de obţinere a avizului, respectiv data depunerii cererii şi a documentaţiei):

"Condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: d) angajatorul nu a fost sancţionat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanţă, art. 260 alin. (1) lit. e) sau e1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, în ultimele 6 luni anterioare soluţionării cererii."

Din aceste dispoziţii legale reiese, cu claritate, că data soluţionării cererii pentru eliberarea avizului de angajare prezintă relevanţă în analizarea condiţiei generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 referitoare la inexistenţa sancţiunii contravenţionale, şi nu data depunerii actelor pentru obţinerea avizului de angajare, cum eronat susţine recurenta-reclamantă.

Printr-o altă critică privind interpretarea eronată de către prima instanţă a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, recurenta-reclamantă a arătat că legea prevede expres condiţia ca sancţiunea să nu fi existat anterior soluţionării cererii pentru eliberarea avizului, deci să nu fi existat anterior datei de 11.04.2024. Cum societatea a fost sancţionată în aceeaşi zi cu respingerea cererii de emitere a avizului şi nu în ultimele şase luni anterior datei de 11.04.2024, recurenta-reclamantă a considerat că nu sunt incidente dispoziţiile anterior redate.

Înalta Curte constată că folosirea termenilor "anterior" sau "ulterior" din conţinutul unui text ajută la stabilirea unei ordini cronologice şi la clarificarea relaţiilor temporale dintre diverse evenimente sau acţiuni. Termenul "anterior" indică faptul că o anumită acţiune/eveniment a avut loc înaintea altei acţiuni/altui eveniment.

Aşadar, deşi cele două acte administrative (procesul-verbal nr. x şi refuzul nr. x/SIAR/GMI privind eliberarea avizului de angajare) au fost emise în aceeaşi zi (11.04.2024), în speţă, este evident că la momentul soluţionării cererii de eliberare a avizului, recurenta-reclamantă fusese deja sancţionată contravenţional, câtă vreme existenţa sancţiunii a fost unul dintre motivele pentru care intimatul-pârât a procedat la neacordarea avizului de angajare solicitat.

În ceea ce priveşte a doua condiţie a cărei neîndeplinire a fost reţinută prin actul administrativ contestat, prevăzută de 4 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 25/2014 (forma în vigoare la data declanşării procedurii de obţinere a avizului, respectiv data depunerii cererii şi a documentaţiei), respectiv aceea ca:

"străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze în muncă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h), art. 11 şi art. 27 alin. (2) lit. c) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.", Înalta Curte reţine că emiterea avizului de muncă este condiţionată de dovedirea preexistenţei dreptului de şedere legală a cetăţeanului străin pe teritoriul României.

Prin cererea de recurs, nu se contestă aplicarea sau interpretarea greşită de către instanţă a acestor norme, ci se invocă faptul că din culpa fostului angajator şi al autorităţilor publice cetăţeanul străin nu a mai reuşit să îşi mai prelungească dreptul de şedere pe teritoriul României, reproşându-se intimatul-pârât că nu a procedat la o verificare reală a situaţiei cetăţeanului străin şi a emis decizia cu nerespectarea principiului proporţionalităţii şi al adaptabilităţii prevăzute de art. 9 şi 13 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, lezând astfel atât nevoia cetăţeanului străin de a munci, cât şi nevoia de personal a pieţei economice şi de muncă din România.

Potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, "(1) Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere", iar art. 51 din aceeaşi ordonanţă stabileşte în sarcina străinilor obligaţia de a efectua demersurile necesare pentru prelungirea dreptului de şedere temporală:

"Cererile de prelungire a dreptului de şedere temporară se depun personal de către solicitanţi, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat şederea, la formaţiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări de la locul de reşedinţă."

Or, în speţă, raportat la înscrisurile depuse în probaţiune, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, la momentul soluţionării cererii pentru eliberarea avizului de angajare, cetăţeanul străin se afla în şedere ilegală pe teritoriul României, permisul unic nr. x nemaifiind valabil, aspecte necontestate de recurenta-reclamantă. Prin urmare, indiferent de motivele invocate de parte care au condus la lipsa valabilităţii dreptului de şedere, nu se putea acorda avizul de angajare solicitat, câtă vreme nu era îndeplinită condiţia legală prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 25/2014.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 628 din 30 septembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.