Incompatibility of hospital board membership and local party vice-presidency; proportionality of three-year ban on holding elected office and procedural validity of integrity agency evaluation.

Şedinţa publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.01.2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/15.12.2023 întocmit de pârâtă, prin care s-a reţinut că, în perioada 15.06.2021-06.09.2021, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a exercitat simultan calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi şi funcţia de vicepreşedinte al Filialei locale B. Iaşi, încălcând dispoziţiile art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Pentru termenul din 27 martie 2024, reclamantul a formulat cerere prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat între Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nr. 2334/09.12.2008 şi a Protocolului de cooperare încheiat între Agenţia Naţională de Integritate şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nr. 18/SG/10.07.2008, solicitând a se constata că acestea sunt nelegale, fiind contrare art. 10, 11 şi 13 din Directiva 95/46 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, acţiunea urmând a fi soluţionată fără a se ţine seama de acest protocol şi de efectele sale juridice.

Instanţa a dispus introducerea în cauză şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în calitate de semnatare ale celor două protocoale.

Prin sentinţa civilă nr. 165 din 5 iunie 2024, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat între Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi excepţia de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiate între Agenţia Naţională de Integritate şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

A respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei şi anularea Raportului de evaluare nr. x/15.12.2023 emis de ANI. În subsidiar, a solicitat casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în parte a contestaţiei şi înlăturarea interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurentul-reclamant că sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a art. 187 alin. (13) şi art. 178 din Legea nr. 95/2006, în sensul că nu a exercitat efectiv niciuna dintre funcţiile reţinute ca fiind în stare de incompatibilitate.

Astfel, nu simpla deţinere, ci numai exercitarea efectivă a funcţiilor considerate incompatibile dă naştere incompatibilităţii, aceasta fiind interpretarea ce corespunde scopului legii. În acest sens s-au pronunţat atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi Curtea Constituţională a României, stabilind că starea de incompatibilitate trebuie reţinută în concret şi numai dacă afectează în vreun fel exercitarea funcţiei publice, iar nu într-un mod teoretic şi formalist, cum a procedat instanţa de fond, preluând susţinerile ANI din raportul contestat.

A făcut recurentul trimitere la jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că este greşit modul în care a aplicat prima instanţă dispoziţiile legale, care a reţinut că funcţia de vicepreşedinte al filialei unui partid politic se prezumă a fi exercitată în mod continuu şi că reclamantul ar fi trebuit să probeze că nu a exercitat funcţia în care a fost ales. Or, această prezumţie nu există, nefiind reglementată de nicio normă juridică, iar sarcina probei revenea acuzării. Însă, instanţa de fond a purces la răsturnarea sarcinii probei, consecinţa fiind că trebuia să probeze un fapt negativ, că nu ar fi exercitat funcţia respectivă.

A mai susţinut recurentul că hotărârea este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, apreciindu-se în mod eronat că actele efectuate de intimata-pârâtă ANI în etapa de evaluare, inclusiv raportul de evaluare, nu ar fi lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010.

Potrivit acestor texte legale, persoana evaluată trebuie informată şi invitată să depună punct de vedere cu privire la faptele generatoare incompatibilităţilor ce se reţin în sarcina sa de ANI, înainte ca ANI să poată solicita informaţii care nu sunt publice, de la persoane fizice sau juridice.

În cauză, intimata-pârâtă ANI l-a invitat să depună pun punct de vedere la data de 28.04.2023, însă a solicitat şi a recepţionat informaţii cu privire la persoana sa înainte de această dată, respectiv de la Primăria Municipiului Iaşi, prin adresele nr. x/23.11.2022 şi y/22.12.2022, de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin adresa nr. x/17.03.2023, de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi prin adresa nr. x/30.03.2023 şi de la B. prin adresele nr. x/13.03.2023 şi y/11.04.2023.

Din prevederile art. 20 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 176/2010 reiese că, anterior informării persoanei evaluate şi invitării acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate realizează o procedură administrativă în cadrul căreia se raportează doar la informaţiile menţionate în declaraţia de interese sau la alte informaţii publice. Astfel, art. 13 din lege sancţionează cu nulitatea absolută actele emise de inspectorul de integritate care foloseşte date sau informaţii nepublice anterior informării persoanei evaluate.

A precizat recurentul că, prin adresa nr. x/14.12.2022, a fost informat că s-a declanşat, din oficiu, evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, însă această adresă nu este o informare şi invitare în sensul art. 13 şi 20 din Legea nr. 176/2010, ci reprezintă o încunoştiinţare că va urma o evaluare prin luarea în considerare a datelor şi informaţiilor publice.

Cu toate acestea, inspectorul de integritate a colectat date şi informaţii private în ceea ce-l priveşte şi, ulterior, prin adresa nr. x/28.04.2023, l-a informat că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi l-a invitat să depună un punct de vedere. Or, o astfel de informare şi invitare ar fi trebuit adresată anterior colectării datelor şi informaţiilor nepublice, manieră de lucru ce nu a fost sancţionată de instanţa de fond. A făcut recurentul trimitere la Decizia nr. 1047 din 22 februarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că era necesară informarea şi invitarea sa prealabilă să formuleze un punct de vedere.

A mai susţinut că sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la controlul de legalitate al interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese timp de 3 ani în raport de principiul proporţionalităţii, principiu general al Uniunii Europene, aşa cum a fost dezvoltat prin jurisprudenţa CJUE în cauza C-41/20.

În ceea ce-l priveşte, sancţiunea care a intervenit urmare a raportului de evaluare este reprezentată de încetarea mandatului de ales local înainte de termen şi de interdicţia de a ocupa timp de 3 ani orice funcţie publică aleasă. Instanţa a apreciat că această interdicţie nu are consecinţe grave asupra situaţiei sale personale, profesionale şi economice, raţionament care este greşit, pentru că are o carieră politică consistentă, în pofida vârstei tinere, iar a fi politician este o profesie. Or, interzicerea exercitării unei profesii timp de cel puţin 3 ani nu poate fi o sancţiune lipsită de gravitate. În al doilea rând, instanţa de fond nu s-a raportat la criteriile de individualizare prevăzute la art. 492 alin. (6) şi art. 567 alin. (2) din Codul administrativ, pentru că soluţia legală, care ar fi respectat principiul proporţionalităţii, ar fi fost înlăturarea interdicţiei, conform Minutei şedinţei judecătorilor ÎCCJ-SCAF din 22.06.2023, prin care s-a stabilit că, în cazul constatării caracterului disproporţionat al interdicţiei de 3 ani, nu se anulează în tot raportul ci doar se înlătură interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru 3 ani.

A mai criticat recurentul şi soluţionarea excepţiilor de nelegalitate a protocoalelor de colaborare dintre intimata-pârâtă şi ANAF şi, respectiv, ONRC, pentru că cele două protocoale sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004 şi pot face obiectul excepţiei de nelegalitate, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) şi 4 din aceeaşi lege.

Instanţa a apreciat că documentele ce au stat la baza raportului de evaluare ar fi fost comunicate în baza Legii nr. 176/2010, şi nu în baza protocoalelor în discuţie, aserţiune care este eronată, fiind întemeiată pe o presupunere în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să susţină o asemenea concluzie. Cele două protocoale au fost elaborate în scopul executării legii şi reglementează modalitatea concretă de furnizare a acestor informaţii.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus concluzii scrise.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat şi dezvoltat în cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimaţilor şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantul A. având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/15.12.2023, prin care s-a reţinut că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15.06.2021-06.09.2021, întrucât a exercitat simultan calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi cu funcţia de vicepreşedinte al Filialei locale a B. Iaşi, încălcând dispoziţiile art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Instanţa de fond a constatat legalitatea raportului de evaluare şi a respins acţiunea, soluţie care este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant privind încălcarea prin sentinţa recurată a art. 187 alin. (13) şi art. 178 din Legea nr. 95/2006, pentru că nu ar fi exercitat efectiv niciuna dintre funcţiile menţionate, Înalta Curte reţine, referitor la funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, că însuşi reclamantul a solicitat managerului spitalului să-i comunice "ultima şedinţă din 2021 la care am participat în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi", iar, din răspunsul primit, a reieşit că "ultima şedinţă la care aţi participat fiind pe data de 19.07.2021".

Deci, în mod nefondat susţine recurentul că nu ar fi exercitat efectiv funcţia de membru în consiliul de administraţie al spitalului, de vreme ce a recunoscut şi i s-a comunicat de către managerul unităţii sanitare că a participat la şedinţele consiliului de administraţie, ultima dintre ele fiind în data de 19.07.2021.

Din perspectiva exercitării funcţiei de vicepreşedinte de partid, Înalta Curte constată că, începând cu 15.06.2021, aspect consemnat prin Procesul-verbal din data de 15.06.2021 al şedinţei Adunării Generale a Filialei Locale B. Iaşi, reclamantul a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Filialei locale B. Iaşi, această funcţie fiind acceptată de recurent şi consemnată în documentele partidului.

Funcţia de vicepreşedinte al unei filiale de partid politic este, prin natura sa, o funcţie de conducere cu atribuţii decizionale, de reprezentare şi de coordonare a activităţii partidului iar acceptarea acestei funcţii implică exercitarea acesteia. Conform Statutului B., printre organele de conducere, arbitraj şi contral ale filialei locale se regăseşte şi vicepreşedintele filialei locale. Astfel, în lipsa unei revocări explicite sau a unei declaraţii de renunţare, simpla menţinere în funcţie este suficientă pentru reţinerea "exercitării" acesteia.

În accepţiunea instanţei de control judiciar, incompatibilitatea vizează funcţia deţinută (vicepreşedinte de filială local partid), şi nu gradul de implicare în activitatea partidului.

Prin urmare, alegaţiile recurentului în sensul că nu ar fi exercitat efectiv funcţia de vicepreşedinte de filială de partid nu pot înlătura starea de incompatibilitate, întrucât regimul juridic aplicabil vizează potenţialul conflict generat de deţinerea concomitentă a două funcţii incompatibile, şi nu conduita concretă a titularului. În măsura în care recurentul contestă însuşi caracterul funcţiei de conducere în care a fost ales, îi revenea sarcina de a dovedi că nu ar fi deţinut efectiv calitatea de vicepreşedinte de filială de partid, iar nu Agenţiei Naţionale de Integritate obligaţia de a proba consistenţa/intensitatea activităţii sale politice.

Sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că restrângerea dreptului de a ocupa funcţii politice poate fi justificată pentru protejarea democraţiei şi încrederii publice, cu condiţia ca măsura să fie previzibilă şi să urmărească un scop legitim (Cauza Zdanoka contra Letoniei, 2006). Or, în cauză, regimul incompatibilităţilor a fost reglementat clar, reclamantul având posibilitatea să cunoască şi să evite conflictul de funcţii.

De altfel, chiar reclamantul-recurent subliniază, prin criticile sale din recurs vizând încălcarea principiului proporţionalităţii, că "are o carieră politică consistentă" şi că "a fi politician este o profesie".

Astfel, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că distincţia între noţiunile de deţinere şi de exercitare a funcţiei de vicepreşedinte de filială de partid, reiterată şi prin recurs, este artificială, prin natura sa această funcţie, acceptată de persoana în cauză, prezumându-se că se exercită în mod continuu.

Nu pot fi reţinute nici criticile recurentului-reclamant privind încălcarea art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, în sensul că actele efectuate de ANI în etapa de evaluare şi inclusiv raportul de evaluare ar fi nule absolut.

Verificând înscrisurile ataşate la dosar, constată că recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanşarea activităţii de evaluare privind respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, prin Adresa nr. x/14.12.2022, iar, ulterior, prin Adresa nr. x/20.04.2023, a fost informat cu privire la identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor.

Potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010,

"(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută."

Art. 15 din acelaşi act normativ dispune că,

"(1) Pe parcursul desfăşurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii."

Potrivit art. 20 din Secţiunea a 3-a - Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor,

"(1) Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(...)

(5) Prevederile art. 13 şi 15 se aplică în mod corespunzător."

Din economia textelor legale, rezultă că, în procedura de evaluare a conflictelor de incompatibilitate, legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, această activitate implicând evaluarea declaraţiilor de interese, dar şi "a altor date şi informaţii". Prin urmare, art. 13-15 nu se aplică automat şi întocmai, ci "în mod corespunzător", adică în acord cu dispoziţiile specifice pentru fiecare dintre proceduri. În condiţiile art. 20 alin. (5) raportat la art. 15 din lege, solicitarea oricărei instituţii şi autorităţi publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, de documente şi informaţii necesare desfăşurării activităţii de evaluare, se face cu obligaţia păstrării confidenţialităţii, iar ulterior informării persoanei evaluate, dacă în urma primei etape a procedurii se identifică o situaţie de încălcare a regimului conflictelor de interese sau a unei incompatibilităţi, inspectorul de integritate este obligat să solicite punctul de vedere scris al acesteia şi poate solicita suplimentar orice informaţii, inclusiv nepublice.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că procedura de informare a fost îndeplinită de către inspectorul de integritate, fiind respectate etapele şi procedurile activităţii de evaluare, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Datele şi actele iniţiale au fost obţinute de ANI de la instituţiile ce vizau funcţia publică şi calitatea deţinută de recurent, funcţia exercitată în cadrul B. şi veniturile realizate de acesta, aceste date fiind exclusiv publice, din acest punct de vedere neputându-se aprecia că raportul de evaluare/procedura de evaluare ar fi lovite de nulitate absolută. Astfel, contrar alegaţiilor sale, informaţiile furnizate de Primăria Municipiului Iaşi, de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi şi de B. nu erau informaţii nepublice care să fie necesar a fi obţinute după invitarea sa la a-şi prezenta un punct de vedere, ci erau informaţii publice, rezultând din înscrisuri şi evidenţe ale autorităţilor publice locale şi din registrul comerţului.

Înalta Curte reţine ca nefondată şi critica nerespectării principiului proporţionalităţii, principiu cu privire la care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C-40/21, a apreciat că este obligatoriu a fi avut în vedere în analiza legalităţii raportului de evaluare.

Se arată în cuprinsul hotărârii pronunţate de CJUE că principiul proporţionalităţii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislaţii naţionale care prevede o măsură constând în interdicţia de a ocupa orice funcţie publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane faţă de care s-a constatat existenţa unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcţii, cu condiţia ca, având în vedere toate împrejurările relevante, aplicarea acestei legislaţii să conducă la aplicarea unei sancţiuni adecvate gravităţii încălcării pe care o reprimă, ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională. Această situaţie nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.

De asemenea, se reţine, prin aceeaşi hotărâre, că articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislaţii naţionale care prevede o măsură constând în interdicţia de a ocupa orice funcţie publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane faţă de care s-a constatat existenţa unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcţii, cu condiţia ca persoana în cauză să aibă efectiv posibilitatea de a contesta legalitatea raportului în care s-a efectuat această constatare şi a sancţiunii aplicate în temeiul acestuia, inclusiv proporţionalitatea acesteia.

Subliniindu-se, în cuprinsul hotărârii anterior menţionate, faptul că legislaţia internă permite un control efectiv şi deplin al rapoartelor de evaluare întocmite de ANI în aplicarea Legii nr. 176/2010, instanţele de contencios administrativ având competenţa de evalua legalitatea rapoartelor de evaluare şi pe aceea de a anula aceste acte când constată că sunt nelegale, înlăturând implicit şi sancţiunile şi eventualele interdicţii condiţionate de constatare a conflictului de interese, se arată că în privinţa duratei interdicţiei prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu este recunoscută prin legea internă nicio posibilitate de individualizare.

Presupunând că legalitatea raportului de evaluare în discuţie în litigiul principal este confirmată, instanţa europeană menţionează că revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere toate împrejurările pertinente, dacă severitatea sancţiunii aplicate în temeiul articolului 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 rămâne adecvată gravităţii conflictului de interese constatat în raport, ţinând seama de obiectivul urmărit de legea amintită.

În cazul în care nu aceasta va fi situaţia, instanţa menţionată ar trebui să interpreteze legislaţia respectivă, în măsura posibilului, în sensul că permite aplicarea unei sancţiuni proporţionale, dar care rămâne efectivă şi disuasivă, cu respectarea Deciziei 2006/928.

Această situaţie nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.

Din această perspectivă, Înalta Curte, pe lângă cele reţinute de prima instanţă, considerente pe care le validează, apreciază că, în prezenta cauză, contextul factual nu relevă o situaţie de genul celor la care se face referire în cauza C-40/21, nefiind dovedite împrejurări de natură a caracteriza încălcarea săvârşită de recurentul-reclamant ca fiind una de o semnificaţie absolut redusă, pentru a se putea aprecia că interdicţiile antrenate de menţinerea raportului de evaluare sunt vădit disproporţionale corelat cu nivelul încălcării.

Contrar alegaţiilor recurentului-reclamant, regimul juridic al incompatibilităţilor este unul obiectiv, nefiind condiţionat de existenţa intenţiei sau a unui prejudiciu concret, scopul său fiind cel de a asigura obiectivitatea şi de a evita conflictele de interese şi de a crea un cadru legal care să garanteze că un funcţionar public sau o persoană cu demnitate publică nu se află în situaţii care ar putea compromite independenţa şi imparţialitatea deciziilor sale.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte apreciază că interdicţia de a exercita o funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani nu constituie o restrângere absolută a dreptului de a fi ales, ci o limitare temporară şi proporţională, justificată de interesul public superior privind integritatea funcţiei publice. De altfel, această interdicţie nu afectează dreptul de vot sau de exprimare politică, nu împiedică exercitarea altor drepturi civile sau politice şi, nu în ultimul rând, este strict legată de constatarea unei incompatibilităţi, fără a presupune o sancţiune penală sau disciplinară.

Astfel, nu pot fi reţinute criticile recurentului faţă de hotărârea recurată din perspectiva încălcării principiului proporţionalităţii, interdicţia fiind justificată, proporţională şi necesară într-o societate democratică, în vederea protejării încrederii publicului în instituţiile statului, cu atât mai mult cu cât, după cum însuşi recurentul susţine, are o carieră politică consistentă iar a fi politician este o profesie.

În fine, nici alegaţiile recurentului vizând soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiilor de nelegalitate a Protocoalelor încheiate de pârâta Agenţia Naţională de Integritate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, nu sunt fondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Deci, actul administrativ, pentru a fi supus cenzurii instanţelor judecătoreşti, trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situaţie juridică subiectivă sau obiectivă.

Or, protocoalele de colaborare la care face referire recurentul nu au trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la autorităţi publice, scopul încheierii lor nefiind producerea de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ, ci doar de a constitui un instrument procedural aferent prelucrării de date cu caracter personal, în condiţiile legii, în îndeplinirea atribuţiilor cu care părţile sunt învestite prin lege.

Astfel, protocolul reprezintă o procedură scrisă încheiată între autorităţi publice, în baza unor prevederi legale exprese, prin care se prevăd operaţiuni administrative complexe pe care autorităţile semnatare trebuie să le efectueze în comun, în vederea exercitării atribuţiilor legale şi comune.

Deşi este un act juridic, protocolul nu naşte, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii noi instituite în vederea organizării generale a legii sau a executării în concret a legii, ci reia fidel, texte din legi, ordonanţe sau hotărâri, după caz, ce privesc atribuţiile comune ale autorităţilor în domeniile lor de activitate. Protocolul însuşi izvorăşte din acte administrative normative şi individuale, fiind o simplă formă scrisă de executare în concret, unitar şi imediat a atribuţiilor legale. Efectele juridice nu sunt unele noi şi directe, ci ele rezultă chiar din textul actelor normative în temeiul cărora s-au încheiat protocoalele.

În acest sens, este de reţinut că manifestarea de voinţă a celor două instituţii publice semnatare, în sensul configurării conţinutului dreptului/obligaţiei de cooperare/colaborare instituţională prin stabilirea unui corp comun de proceduri interne, reguli procedurale de urmat de către acestea cu ocazia diferitelor proceduri, inclusiv judiciare, nu a fost exprimată în regim de putere publică şi nici nu a fost emisă în vederea executării/organizării în concret a legii, nefiind aptă, prin ea însăşi, a schimba realitatea juridică.

Rezultă că protocolul nu are caracterul unui act administrativ, ci este un act intern al celor două instituţii între care s-a încheiat, Agenţia Naţională de Integritate - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau Agenţia Naţională de Integritate - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, având ca obiect instrumentarea unui schimb de informaţii între cele două autorităţi, astfel cum este prevăzut în Legea specială nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile recurentului-reclamant sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, ci a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 165 din 5 iunie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.