Sanction for broadcasting unverified accusations of violence: Proportionality of fine and obligation to provide correct, objective information under audiovisual media law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s decision that had replaced the sanction, and reversed the outcome by dismissing the broadcaster's claim as unfounded, thereby upholding the National Council for Audiovisual's (CNA) original decision. The dispute concerned a challenge to an administrative sanction imposing a 20,000 RON fine for violating the obligation to provide correct and objective information under Article 3(2) of Law No. 504/2002, arising from a television program that disseminated unverified accusations of violence against Romanians in Ukraine without evidence or official statements. The court determined that the sanction was legally grounded and proportionate, applying Article 90 of Law No. 504/2002 to confirm the individualization of the penalty based on the gravity of the breach, prior sanctions, and the broadcaster's failure to act in good faith, while aligning with Article 10 of the European Convention on Human Rights, which permits necessary restrictions on freedom of expression to protect public order and the rights of others in a democratic society.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Sanction for broadcasting unverified accusations of violence: Proportionality of fine and obligation to provide correct, objective information under audiovisual media law: The dispute concerned a challenge to an administrative sanction imposing a 20,000 RON fine for violating the obligation to provide correct and objective information under Article 3(2) of Law No. 504/2002, arising from a television program that disseminated unverified accusations of violence against Romanians in Ukraine without evidence or official statements. The court determined that the sanction was legally grounded and proportionate, applying Article 90 of Law No. 504/2002 to confirm the individualization of the penalty based on the gravity of the breach, prior sanctions, and the broadcaster's failure to act in good faith, while aligning with Article 10 of the European Convention on Human Rights, which permits necessary restrictions on freedom of expression to protect public order and the rights of others in a democratic society.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the legal basis for the appellate court's power to admit the appeal and quash the lower court decision.
Applied as the procedural rule for re-judging the case and dismissing the action as unfounded after quashing the prior judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 martie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.12.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional, anularea Deciziei nr. 659/29.11.2023 emise de pârât, prin care postul B. a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Pentru termenul din 27.03.2024, reclamanta a formulat cerere modificatoare a acţiunii, în sensul că solicită, în principal, anularea deciziei atacate, sau, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului ori somaţiei publice de intrare în legalitate, sau, în situaţia în care instanţa consideră că a fost încălcată o valoarea socială, micşorarea cuantumului amenzii la valoarea minimă prevăzută de lege, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 1000 din 5 iunie 2024, Curtea a admis cererea modificată formulată de reclamantă şi a înlocuit sancţiunea amenzii cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi (8) C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea în parte a hotărârii recurate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
După ce a prezentat situaţia de fapt, a apreciat recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Instanţa de fond nu a realizat o analiză a cauzei raportat la temeiul juridic în baza căruia CNA a dispus aplicarea sancţiunii contravenţionale, fără a o verifica în raport cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului. S-a limitat la a enunţa dispoziţii legale care nu au fost avute în vedere de CNA la aplicarea sancţiunii şi la a face o apreciere generalistă cu privire la aplicarea jurisprudenţei CEDO, jurisprudenţă care nu are legătură cu ceea ce radiodifuzorul a transmis în emisiunea ce a facut obiectul deciziei contestate.
A mai opinat recurentul-pârât că instanţa a apreciat că efectele ştirilor reţinute au fost minore şi nu au condus la efecte juridice pentru cei menţionaţi, deşi nu a fost analizată o ştire, ci a fost analizată emisiunea "România suverană" difuzată de postul B. la 13.11.2023. astfel, rezultă că instanţa nu s-a aplecat asupra deciziei contestate, preluând motivarea dintr-o altă cauză.
Astfel, nu au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat recurentul că în cadrul emisiunii nu au fost prezentate informaţii şi opinii, ci au fost făcut afirmaţii acuzatoare, fără a fi prezentată nicio bază factuală şi niciun argument solid privind realitatea susţinerilor referitoare la "otrăvirea unui avocat român care îl apăra pe preotul C." şi la "călcarea românilor în picioare ori bătaia la care sunt supuşi aceştia", cu o prejudiciere gravă a dreptului publicului de a fi în mod corect informat, prin prezentarea lipsită de obiectivitate şi echilibru a acestor informaţii.
Exercitarea libertăţilor prevăzute de 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare, de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii ori idei, comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. Dreptul garantat de art. 10 nu este unul absolut, limitările fiind permise dacă îndeplinesc cele trei condiţii cumulative, respectiv să fie prevăzute de lege, să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei şi să fie necesare într-o societate democratică pentru atingerea acelui scop.
A mai precizat recurentul că este necesar ca ingerinţa să fie apreciată în lumia tuturor circumstanţelor cauzelor, inclusiv conţinutul comentariilor imputate reclamanţilor şi contextul în care le-au făcut, numai în cursul anului 2023, până la adoptarea deciziei atacate, fiind emise 24 de decizii de sancţionare a reclamantei pentru neasigurarea unei informări corecte.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie să se ţină cont de rolul indispensabil de "câine de pază" care revine presei într-o societate democratică, dar presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ţinând în special de protecţia reputaţiei şi drepturilor celuilalt.
A mai arătat recurentul că afirmaţia instanţei, "că licitaţiile la care se făcea referire sunt de mare interes public" este una eronată, în cuprinsul actului atacat nevorbindu-se despre vreo licitaţie, obiectul deciziei privind informaţiile şi acuzaţiile formulate la adresa autorităţilor din Ucraina care ar săvârşi "asasinate prin otrăvire/violenţă şi tratamente inumane, degradante pentru vorbitorii de limba română din Ucraina".
3. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a apărărilor intimatei-reclamante, în raport cu dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, in limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Decizia nr. 659 din 29.11.2023 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. pentru postul de televiziune B. a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În esenţă, prin decizia menţionată s-a reţinut că, în cadrul emisiunii "România suverană" din data de 13.11.2023 au fost difuzate informaţii nedovedite privind acte de violenţă extremă împotriva românilor din Ucraina, fără a fi aduse niciun fel de dovezi, de comunicate oficiale sau vreun punct de vedere aparţinând autoritţilor competente.
În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care intimata-reclamantă a solicitat anularea deciziei de sancţionare sau, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului ori somaţiei publice de intrare în legalitate sau micşorarea cuantumului amenzii spre valoarea minimă prevăzută de lege.
Prima instanţă a admis acţiunea şi a înlocuit sancţiunea amenzii cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate, apreciind, în esenţă, că reclamanta a preluat, ruminat, transformat în mod metaforic unele informaţii de pe unele site-uri cu scopul de atragere a publicului (şi, implicit, a ratingului) şi de a disemina către public detalii contrate neclar despre probleme de interes public şi că efectele ştirilor au fost minore şi nu au condus la efecte juridice pentru cei menţionaţi.
Împotriva acestei hotărâri, Consiliul Naţional al Audiovizualului a exercitat calea de atac a recursului, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Referitor la criticile din recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că recurentul-pârât apreciază că instanţa nu a analizat efectiv decizia atacată şi situaţia de fapt, în raport cu dispoziţiile legale incidente. Or, din perspectiva motivării hotărârii, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a expus argumente în sensul soluţiei pronunţate, chiar dacă soluţia pronunţată nu reflectă interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, astfel încât criticile recurentului-pârât vor fi analizate din perspectiva prevăzută de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, se observă că instanţa de fond a constatat că modul de transmitere a datelor nu a respectat întru totul dispoziţiile legale incidente, că reclamanta a recurs la o modalitate de jurnalism care poate avea o parte de spectacol, apreciind, însă, că nu se poate menţine sancţiunea amenzii aplicate.
Însă, din această perspectivă, instanţa de control judiciar subliniază că obligaţia de informare corectă a publicului, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoştinţa acestuia informaţii reale, verificate, adevărate, cât şi îndatorirea de a prezenta toate informaţiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat.
Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie adevărată, exactă şi să reflecte întreaga realitate. În cadrul emisiunii analizate, s-au afişat titluri doar cu scopul de a şoca, de a intriga (Biserică românească înconjurată de trupele speciale ale Ucrainei. Scandal la Biserica românească înconjurată de militari. Miza ascunsă a prigonirii copiilor şi preoţilor români din Ucraina. Acuzaţii: război împotriva credinţei ortodoxe româneşti în Ucraina) şi au fost prezentate informaţii despre asasinate ori despre violenţe împotriva românilor din Ucraina, fără, însă, a se prezenta nicio dovadă, care să facă posibilă o minimă verificare, sau a se prezenta documente oficiale care să provină de la instituţii oficiale ale statului român, deşi moderatoarea emisiunii a precizat că "aşteaptă" un răspuns din partea acestora.
Or, prealabil difuzării unor informaţii de genul celor menţionate (abuzuri, violenţe şi chiar asasinate împotriva românilor din Ucraina), reclamanta avea îndatorirea de a se documenta şi de a solicita un punct de vedere autorităţilor statului cu atribuţii în aspectele aduse în atenţia publicului, pentru a asigura o informare verificată şi realizată cu bună-credinţă, care să acorde posibilitatea publicului de a-şi forma în mod liber propria opinie.
Contrar aprecierilor primei instanţe, în cadrul emisiunii nu au fost prezentate informaţii cu dublu scop, de senzaţional, pentru rating, şi de diseminare a unor probleme de interes public, ci au fost făcute acuzaţii grave, care au avut drept scop doar a intriga şi a şoca publicul, fără a se respecta condiţia bunei-credinţe în prezentarea unor informaţii sau fapte, mai ales în contextul geopolitic actual şi al sprijinului acordat Ucrainei.
Or, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 prevede obligaţia furnizorilor de servicii media audiovizuale de a informa obiectiv publicul, prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor.
De asemenea, la art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că exercitarea libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat în mod constant obligaţia jurnaliştilor de a relata faptele în mod exact, cu bună-credinţă, cu respectarea eticii profesionale şi a statuat, cu valoare de principiu, că numai prin respectarea îndatoririlor şi responsabilităţilor ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea din 6 februarie 2001, Cauza Tammer c. Estoniei).
Prin urmare, CNA are nu doar dreptul, ci şi obligaţia constituţională de a interveni atunci când libertatea de exprimare este exercitată într-un mod care afectează echilibrul informativ.
Aşadar, Consiliul Naţional al Audiovizualului a stabilit, în mod corect, existenţa faptei contravenţionale şi existenţa vinovăţiei intimatei reclamante.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii aplicate, se observă că, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, fapta contravenţională prevăzută la alin. (1) lit. h) a aceluiaşi articol poate fi sancţionată cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON, iar potrivit art. 90 alin. (4) din acelaşi act normativ, individualizarea sancţiunii se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, aceste criterii de individualizare au fost corect aplicate prin decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului, în raport cu actele materiale săvârşite şi cu urmările faptei contravenţionale, dar şi cu faptul că intimata-reclamantă a mai fost anterior sancţionată, în mod repetat, pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale.
De altfel, în ceea ce priveşte petitul subsidiar al acţiunii, de micşorare a cuantumului amenzii la valoarea minimă, se constată că amenda a fost aplicată chiar spre minimul acesteia, avându-se în vedere că maximul legal este de 200.000 RON.
Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului este legală şi temeinică, sancţiunea amenzii fiind proporţională cu fapta săvârşită.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei nr. 1000 din 5 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Respinge acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.