Religious association transformation: primacy of Law 489/2006 and Order 118/2017 over general association norms for initial assets and authentic form

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27.10.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat anularea în tot a Adresei nr. x/26.04.2021, emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, prin care s-a răspuns plâgerii/întâmpinării prealabile formulate împotriva Adresei nr. x/26.04.2021 şi obligarea pârâtului la recunoaşterea dreptului pretins prin eliberarea unui alt act administrativ, întemeiat şi legal, în sensul aprobării cererii lor de acordare a avizului consultativ prevăzut de art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 68/2022 din 30 iunie 2022, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 68/2022 din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A..

Recurenta A. critică sentinţa recurată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile legale incidente în materia transformării unei asociaţii în asociaţie religioasă, precum şi condiţiile de fond şi formă impuse de legislaţia aplicabilă. Prima critică vizează constatarea instanţei de fond potrivit căreia nu ar fi fost depuse în mod complet şi corect toate actele prevăzute de lege, în special sub aspectul caracterului definitiv al încheierii pronunţate de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. x/2019. Recurenta susţine că această încheiere, datând din 27.11.2019, nu a fost atacată cu apel, devenind astfel definitivă prin efectul legii, urmând ca dovada caracterului definitiv să fie depusă până la momentul judecării recursului.

A doua critică priveşte interpretarea greşită a instanţei de fond cu privire la sediul asociaţiei, care ar fi fost considerat incert. Recurenta arată că sediul este stabilit în mod clar în judeţul Bacău, conform încheierii menţionate anterior, iar menţiunea instanţei potrivit căreia nu ar rezulta fără dubiu unde este situat sediul este neîntemeiată, întrucât înscrisul judiciar indică expres locaţia sediului.

A treia critică vizează interpretarea instanţei cu privire la condiţia patrimoniului iniţial, în sensul că nu ar fi fost îndeplinită cerinţa valorică prevăzută de art. 41 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 26/2000. Recurenta susţine că această interpretare este greşită, întrucât Legea nr. 276/2020, care modifică O.G. nr. 26/2000, a eliminat pragul valoric al patrimoniului iniţial, iar Ordinul nr. 118/2017, invocat de instanţă, nu poate deroga de la dispoziţiile legii, fiind emis anterior modificării legislative şi nefiind actualizat corespunzător. În consecinţă, recurenta consideră că instanţa de fond a aplicat o normă abrogată, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii.

O altă critică priveşte cerinţa formei autentice a actului constitutiv, instanţa reţinând că ar fi necesar un act constitutiv în formă autentică, cu semnăturile şi datele de identificare ale membrilor, precum şi hotărârea de modificare privind transformarea asociaţiei. Recurenta susţine că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 276/2020, este suficient ca statutul asociaţiei să fie încheiat sub semnătură privată, forma autentică fiind obligatorie doar în cazul în care patrimoniul include bunuri imobile. În speţă, nu s-a invocat un aport în natură constând în imobile, astfel că cerinţa formei autentice nu este aplicabilă.

Recurenta mai contestă interpretarea instanţei cu privire la cele 560 de semnături ale persoanelor care au aderat la asociaţie şi au mărturisit credinţa, susţinând că nu este necesară autentificarea acestora, iar Ordinul nr. 118/2017 nu poate impune cerinţe suplimentare faţă de cele prevăzute de lege. Se invocă principiul ierarhiei normelor juridice, potrivit căruia un ordin nu poate deroga de la o lege sau o ordonanţă, iar pasivitatea autorităţii emitente în actualizarea ordinului nu poate fi imputată recurentei.

În fine, se critică interpretarea instanţei cu privire la modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor locale ale asociaţiei, recurenta susţinând că art. 9.5 din statutul asociaţiei reglementează în mod clar aceste aspecte, iar instanţa a preluat necritic interpretarea eronată a pârâtului, care ar fi acţionat cu rea-credinţă în scopul restrângerii drepturilor constituţionale ale recurentei.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat respingerea recursului, subliniind că procedura de dobândire a statutului de asociaţie religioasă este guvernată de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi de Ordinul nr. 118/2017, emis în temeiul acestei legi.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta - reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ adresa nr. x/26.04.2021 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, prin care s-a solicitat completarea documentaţiei depuse în vederea obţinerii avizului consultativ necesar transformării A. în asociaţie religioasă, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente, în special prin raportare la modificările aduse O.G. nr. 26/2000 prin Legea nr. 276/2020, invocând faptul că nu mai este necesar un prag valoric al patrimoniului iniţial, că statutul poate fi încheiat sub semnătură privată, iar Ordinul nr. 118/2017 nu poate impune cerinţe suplimentare faţă de cele prevăzute de lege. De asemenea, recurenta contestă constatarea instanţei de fond privind lipsa caracterului definitiv al încheierii pronunţate de Judecătoria Moineşti, precum şi incertitudinea cu privire la sediul asociaţiei.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt neîntemeiate.

În mod corect, instanţa de fond a reţinut că procedura de transformare a unei asociaţii în asociaţie religioasă este guvernată de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 489/2006, iar nu de regimul general aplicabil asociaţiilor şi fundaţiilor reglementat de O.G. nr. 26/2000.

Potrivit art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006, obţinerea avizului consultativ emis de Secretariatul de Stat pentru Culte este o condiţie obligatorie pentru dobândirea personalităţii juridice ca asociaţie religioasă, avizul având rolul de a constata îndeplinirea cerinţelor legale privind respectarea Constituţiei, ordinii publice, sănătăţii, moralei şi drepturilor fundamentale.

Contrar susţinerilor recurentei, Ordinul nr. 118/2017 a fost emis în temeiul Legii nr. 489/2006, nu al O.G. nr. 26/2000, şi stabileşte procedura administrativă de acordare a avizului consultativ, inclusiv cerinţele privind conţinutul documentaţiei.

Recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor cerinţe, iar Secretariatul de Stat pentru Culte nu a emis un refuz nejustificat, ci a solicitat completarea dosarului, în vederea analizării cererii în conformitate cu legea.

În ceea ce priveşte invocarea modificărilor aduse O.G. nr. 26/2000 prin Legea nr. 276/2020, Înalta Curte reţine că acestea nu sunt aplicabile în procedura de transformare într-o asociaţie religioasă, care presupune o reglementare distinctă, cu cerinţe suplimentare, inclusiv avizul consultativ prevăzut de Legea nr. 489/2006.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că recurenta nu a depus documentele solicitate de autoritatea competentă, iar simpla formulare a unei cereri nu exonerează solicitantul de obligaţia de a respecta procedura legală.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei referitoare la neaplicabilitatea condiţiei patrimoniului iniţial sunt neîntemeiate. Într-adevăr, prin Legea nr. 276/2020 de modificare şi completare a O.G. nr. 26/2000 a fost eliminată cerinţa ca patrimoniul iniţial al asociaţiilor sau fundaţiilor să fie constituit dintr-un cuantum minim raportat la salariul mediu brut pe economie. Totuşi, aceste dispoziţii au caracter general şi se aplică exclusiv procedurii de constituire a asociaţiilor şi fundaţiilor de drept comun.

Pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă, legiuitorul a instituit un regim derogatoriu, reglementat prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi prin Ordinul nr. 118/2017 al Ministerului Justiţiei. Aceste norme speciale prevăd condiţii suplimentare, între care şi obligaţia ca patrimoniul iniţial să fie de cel puţin două salarii brute pe economie, cerinţă menită să asigure cadrul corespunzător desfăşurării activităţii unei asociaţii cu profil religios.

Din analiza statutului depus la dosar rezultă că patrimoniul iniţial declarat este de 600 RON, sumă inferioară pragului de 4.600 RON stabilit prin raportare la salariul minim brut pe economie în anul 2021, conform H.G. nr. 4/2021.

În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu este îndeplinită cerinţa patrimoniului minim prevăzută de normele speciale aplicabile.

Prin urmare, critica recurentei, întemeiată pe pretinsa aplicare a unei norme abrogate, nu poate fi primită, întrucât instanţa nu a aplicat dispoziţiile generale din O.G. nr. 26/2000, ci normele speciale incidente în materia dobândirii statutului de asociaţie religioasă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei referitoare la caracterul definitiv al încheierii pronunţate de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. x/2019 nu pot fi primite.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că la dosar nu a fost depusă dovada caracterului definitiv al hotărârii, iar obligaţia de a prezenta înscrisurile complete şi conforme revine exclusiv recurentei - reclamante. Simplul angajament de a depune ulterior hotărârea legalizată nu poate suplini lipsa dovezii la momentul verificării condiţiilor prevăzute de lege.

De asemenea, în mod corect, instanţa de fond a constatat lipsa de claritate şi de concordanţă între înscrisurile depuse cu privire la sediul asociaţiei. Încheierea Judecătoriei Moineşti menţionează un sediu în judeţul Bacău, în timp ce alte documente fac referire la punctul Budai, UAT Dărmăneşti.

În lipsa unor acte doveditoare clare şi concordante, instanţa de fond a apreciat corect că nu se poate stabili cu certitudine sediul viitoarei asociaţii religioase, condiţie esenţială pentru dobândirea personalităţii juridice.

Referitor la critica privind forma statutului şi semnăturile membrilor, Înalta Curte constată că interpretarea instanţei de fond este conformă cu dispoziţiile legale aplicabile, iar cerinţele privind forma autentică şi conţinutul actelor nu pot fi relativizate prin invocarea unor norme generale care nu sunt incidente în materia cultelor.

Astfel, dispoziţiile art. 6 din O.G. nr. 26/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 276/2020, nu sunt aplicabile procedurii speciale de transformare a unei asociaţii în asociaţie religioasă. În această materie, Legea nr. 489/2006 şi Ordinul nr. 118/2017 impun forma autentică a actului constitutiv şi a statutului.

Prin urmare, simpla depunere a unui statut sub semnătură privată nu satisface cerinţele legale incidente.

De asemenea, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei privind inaplicabilitatea Ordinului nr. 118/2017 nu pot fi primite.

Acest act normativ a fost emis în temeiul Legii nr. 489/2006 şi reglementează procedura de acordare a avizului consultativ pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă.

Modificările ulterioare aduse O.G. nr. 26/2000 nu afectează valabilitatea şi aplicabilitatea Ordinului nr. 118/2017, care rămâne obligatoriu până la o eventuală abrogare sau modificare.

În concluzie, Înalta Curtea constată că niciuna dintre criticile recurentei nu este întemeiată. Instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale incidente, respectiv Legea nr. 489/2006 şi Ordinul nr. 118/2017, constatând neîndeplinirea condiţiilor obligatorii pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 68/2022 din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.