Unremunerated doctoral title for judges post-2009: absence of discriminatory disparate treatment due to uniform legislative abrogation of salary allowance

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1 Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 17.07.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta reclamantul Tribunalul Vrancea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 832/25.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin Colegiul Director, în principal, să se respingă ca nefondată sesizarea sau să se constate următoarele: Tribunalul Vrancea (în calitate de angajator, sui generis), Curtea de Apel Galaţi (ordonator secundar de credite), Ministerul Justiţiei (ordonator principal de credite) nu au discriminat petenta A. prin neacordarea vreunei sume de bani după obţinerea titlului de doctor în drept şi în considerarea dobândirii acestui titlu, iar Parlamentul României, în calitate de emitent al legilor în materia salarizării personalului bugetar, nu a săvârşit o faptă de discriminare a reclamantei prin conţinutul dispoziţiilor din legile de salarizare emise din 2009 până la data sesizării CNCD. În subsidiar, a solicitat să se respingă sesizarea ca fiind lipsită de interes.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.01.2022, a fost dispusă conexarea dosarului x/2021 la dosarul nr. x/2021.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. dosar x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Justiţiei a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A., Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Vrancea şi Parlamentul României anularea Hotărârii nr. 832 din 25.11.2020 pronunţată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, înregistrată la Ministerul Justiţiei sub nr. 19845 la data de 26.02.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 758 pronunţată la data de 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi a Curţii de Apel Galaţi, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Tribunalul Vrancea, ca netimbrată, a admis în parte cererea conexă formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A., Curtea de Apel Galaţi, Guvernul României şi Parlamentul României, a anulat în parte hotărârea nr. 832/25.11.2020 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce priveşte măsura constatării ca fiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum şi aplicarea sancţiunii cu avertisment faţă de reclamantul Ministerul Justiţiei şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 758 pronunţate la data de 14 aprilie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs principal reclamantul Tribunalul Vrancea, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi recurs incident pârâta A..

a) Prin motivele de recurs Tribunalul Vrancea a solicitat admiterea căii de atac formulate şi, în consecinţă, admiterea contestaţiei în considerarea motivelor de fapt şi de drept invocate în primă instanţă, anularea Hotărârii nr. 832 din 25.11.2020, pronunţată de Colegiul Director al CNCD, precum şi înlăturarea sancţiunii cu avertisment aplicată.

In primul rând a apreciat ca fiind nelegală anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Tribunalul Vrancea ca netimbrată, având în vedere dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Astfel, a menţionat că Tribunalul Vrancea este instituţie publică finanţată exclusiv de la bugetul statului, iar finalitatea demersului petentei A., care a solicitat CNCD constatarea stării de discriminare ca urmare a neacordării sporului de doctorat, are drept consecinţă acordarea unor despăgubiri din fonduri publice.

A doua critică a solicitat, dintr-o altă perspectivă, anularea în parte a Hotărârii CNCD nr. 832/25.11.2020 în ceea ce priveşte măsura constatării ca fiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum şi aplicarea sancţiunii cu avertisment faţă de reclamantul Ministerul Justiţiei, şi nu în raport cu toate părţile sancţionate prin respectiva hotărâre a CNCD este lipsită de legalitate şi, totodată, lipseşte de finalitate decizia de admitere a excepţiei de conexitate a dosarelor nr. x/2021 şi a prezentului dosar.

La termenul din data de 13 ianuarie 2022, completul legal investit cu soluţionare dosarului nr. x/2022 a decis ca, pentru asigurarea unei bune judecăţi, să admită excepţia conexităţii, având în vedere că cele două cauze au acelaşi obiect - anularea Hotărârii CNCD nr. 832/25.11.2020, existând totodată şi identitate de părţi în respectivele dosare.

Pe de altă parte, potrivit art. 8 alin. (2) din CAP. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Ministerul Justiţiei, ca ordonator principal de credite, are atribuţii în stabilirea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi ce revin judecătorilor, concretizate prin emiterea de ordine, iar Tribunalul Vrancea, ca ordonator terţiar de credite, doar pune în aplicare ordinele emise de Ministerul Justiţiei. Aşadar, dacă a fost anulată constatarea ca fiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 în ceea ce îl priveşte pe reclamantul Ministerul Justiţiei, nu se poate reţine şi menţine fapta de discriminare în sarcina Tribunalului Vrancea, care nu face decât să pună în aplicare ordinele Ministerului, ordonator principal de credite.

b) Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură a solicitat admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii.

După expunerea exhaustivă a situaţiei de fapt, pârâtul CNCD a precizat că sentinţa civilă nr. 758/14.04.2022 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2021 este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material .

Consideră nefirească aprecierea instanţei de fond, având în vedere că este evidentă existenţa unei discriminări între deţinătorii titlurilor de doctor anterior datei de 31.12.2019 şi cei care au obţinut acest titlu după această dată, deoarece, legiuitorul are într-adevăr, dreptul de a modifica. suspenda sau anula sporuri, indemnizaţii, salarii periodice si alte stimulente în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, dar doar respectând principiul egalităţii. În acest sens este şi decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia tratamentul diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii.

Or, în speţa supusă analizei se poate constata în mod direct existenţa unei discriminări a petentei, raportat la colegii săi aflaţi într-o situaţie comparabilă, fără ca tratamentul diferit ce i-a fost impus prin lege să aibă vreo justificare obiectivă şi rezonabilă.

Astfel, este evidentă încălcarea principiului plăţii egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului la nediscriminare prevăzut de art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 din Constituţie.

În acelaşi timp, instanţa de fond, deşi a invocat şi prevederile CEDO, consideră că a ignorat prevederile din Protocolul nr. 12 la Convenria Europeană a Drepturilor Omului, care în art. 1 dispune interzicerea generală a discriminării, deci inclusiv sporul pentru titlul de doctor.

Într-o situaţie similară, în care o persoană fizică, având calitatea de judecător, a reclamat aceeaşi situaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1773 pronunţată în dosarul nr. x/2013 a reţinut discriminarea.

Pe de altă parte, potrivit Deciziei Constituţionale nr. 997/2008, în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, CNCD poate constata existenţa unei discriminări ce rezultă din conţinutul unor acte normative. În acest sens menţionează şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (dintre care a amintit Decizia nr. 5060/18.04.2013).

c) La data de 08.12.2022 a fost depus recursul incident de către pârâta A., care a solicitat admiterea recursului său şi a pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii promovate de către Ministerul Justiţiei.

Recurenta-pârâtă nu a adus nici un fel de critici hotărârii recurate, menţionând doar că susţine recursul promovat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă A. a solicitat, în principal anularea recursului promovat de către Tribunalul Vrancea, iar în subsidiat respingerea căii ca atac, ca nefondată. Totodată, a solicitat admiterea recursului promovat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Recurentul-reclamant Tribunalul Vrancea, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului promovat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

Intimatul-reclamant Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului promovat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va constata nulitatea recursului promovat de către Tribunalul Vrancea, va respinge recursul promovat de către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat şi va constata nulitatea recursului incident declarat de pârâta A., pentru următoarele considerente:

5.a) Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului promovat de către Tribunalul Vrancea pentru nemotivare invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare.

Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantului Tribunalul Vrancea nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului-reclamant, rezultă că aceasta nu a invocat nici un motiv de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu a evidenţia vreun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, cererea de exercitare a căii de atac depusă de către reclamantul Tribunalul Vrancea nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare prevăzute expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin-(1) C. proc. civ.

Recurentul, după cum s-a expus la anterior, s-a limitat la a aduce în discuţie faptul că este scutit de la plata taxei de timbru conform art. art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Astfel, a menţionat că Tribunalul Vrancea este instituţie publică finanţată exclusiv de la bugetul statului, iar finalitatea demersului petentei A., care a solicitat CNCD constatarea stării de discriminare ca urmare a neacordării sporului de doctorat, are drept consecinţă acordarea unor despăgubiri din fonduri publice.

Prin cea de-a doua critică a solicitat, dintr-o altă perspectivă, anularea în parte a Hotărârii CNCD nr. 832/25.11.2020 în ceea ce priveşte măsura constatării ca fiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât potrivit art. 8 alin. (2) din CAP. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Ministerul Justiţiei, ca ordonator principal de credite, are atribuţii în stabilirea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi ce revin judecătorilor, concretizate prin emiterea de ordine

Astfel, nu a motivat de ce instanţa de fond a anulat în mod nelegal acţiunea ca netimbrată, de ce nu a formulat cerere de reexaminare şi cum au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, instanţa de fond a expus considerentele motivul anulării acţiunii reclamantului Tribunalul Vrancea este netimbrat, iar recurentul nu a combătut în niciun fel cele reţinute de instanţă.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, şi nu de a reanaliza situaţia de fapt.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ. şi nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de reclamantul Tribunalul Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 758 din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

5.b) Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 832/25.11.2020 prin care emitentul acesteia, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a constatat că fapta sesizată reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi a fost aplicată sancţiunea avertisment conform prevederilor O.G. nr. 2 din 2001, art. 5 alin. (2) lit. a), coroborată cu art. 6 şi art. 7.

La baza investigaţiei efectuate de intimatul C.N.C.D. a stat sesizarea petentei A. care s-a adresat pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării cu sesizarea nr. 6149/12.09.2014, reclamând o pretinsă situaţie de discriminare în care ar fi fost plasată ca urmare a faptului că ulterior dobândirii titlului de doctor în drept nu i s-au acordat drepturi salariate suplimentare. De asemenea, a solicitat şi acordarea unor daune morale.

Prin adresa cu nr. x/03.04.2019, la sediul pârâtului CNCD a fost comunicat faptul că prin sentinţa civilă nr. 557/23.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 1562/21.03.2019, instanţa a admis în parte primul capăt de cerere al petentei, a anulat în parte Hotărârea CNCD nr. 38/21.01.2015, dată în dosarul nr. x/2014 şi a obligat pârâtul CNCD să soluţioneze cererea petentei, în sensul de a se constata dacă există sau nu discriminarea invocată.

Raportat la conţinutul Hotărârii nr. x/25.11.2020, prin pct. 2 şi 3 din dispozitivul hotărârii CNCD a reţinut că au fost întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi a fost aplicată în sarcina reclamanţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Vrancea, Curţii de Apel Galaţi sancţiunea avertismentului, în conformitate cu art. 5 alin. (2) lit. a), coroborat cu art. 6 şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001.

În considerentele hotărârii C.N.C.D. s-a reţinut în esenţă că în conformitate cu prevederile legale în domeniu, aplicabile la data formulării petiţiei de către pârâta A., pentru judecătorii care şi-au obţinut doctoratul înainte de 31.12.2009 sporul acordat anterior s-a inclus în salariul de bază, iar pentru cei care au obţinut ulterior titlul de doctor nu s-a mai acordat acest spor. Se arată că se poate considera drept discriminare o diferenţiere bazată pe un criteriu care atinge un drept, acesta fiind apreciat ca fiind momentul obţinerii titlului de doctor.

Sunt neîntemeiate criticile pârâtului CNCD referitoare la greşita admitere a acţiunii de către instanţa de fond, având în vedere că este evidentă existenţa unei discriminări între deţinătorii titlurilor de doctor anterior datei de 31.12.2019 şi cei care au obţinut acest titlu după această dată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menţionate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare."

Rezultă că pentru existenţa unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferenţiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influenţat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al persoanei vătămate, iar în final dacă lipseşte în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferenţă de tratament.

Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În prezenta cauză, astfel cum în mod legal a reţinut şi instanţa de fond, nu se poate reţine existenţa unui tratament diferenţiat al pârâtei A. în raport de ceilalţi judecători aflaţi în situaţii similare.

Caracterul de similitudine nu se determină prin comparaţia între situaţia juridică a pârâtei care a obţinut titlul de doctor în anul 2013, cu cea a judecătorilor care au dobândit acest titlu anterior Legii nr. 330/2009, act normativ prin care orice drept salarial recunoscut pentru aceste studii profesionale de excelenţă a fost suprimat.

Raportul de discriminare presupune existenţa a cel puţin două persoane care sunt titularii unui drept subiectiv identic, însă uneia îi este restrâns, înlăturat exerciţiul lui în baza unuia dintre criteriile prevăzute de lege.

Or, absolvirea studiilor doctorale nu mai era remunerată la momentul dobândirii titlului de doctor al petentei, astfel că nu se poate pretinde în mod legitim restrângerea acest drept.

Într-o situaţie similară sunt judecătorii care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi pentru care legiuitorul a înţeles să nu mai stimuleze financiar absolvirea acestor studii, iar din comparaţia efectuată între situaţia pârâtei şi a celorlalţi judecători nu rezultă nici un element de diferenţiere salarială din această perspectivă.

Pe de altă parte, nu poate fi reţinută existenţa unui tratament diferenţiat al intimatei-pârâte şi în raport de magistraţii care au obţinut titlul de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.

În susţinerea concluziei privind inexistenţa unei discriminări în raport cu momentul dobândirii titlului de doctor, Înalta Curte reţine că interpretarea normelor salariale incidente trebuie realizată în acord cu jurisprudenţa obligatorie pronunţată în materie, respectiv Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin această decizie, instanţa supremă a statuat că suma compensatorie acordată personalului care a beneficiat anterior de sporul pentru titlul de doctor nu reprezintă o formă de recunoaştere sau continuare a dreptului salarial anterior, ci o măsură tranzitorie menită să evite diminuarea veniturilor în contextul aplicării noii legislaţii privind salarizarea unitară. În consecinţă, nu se poate considera că există un drept subiectiv actual la acordarea sporului de doctorat pentru persoanele care au dobândit titlul ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, întrucât legiuitorul a suprimat expres această formă de recompensare salarială.

Această interpretare exclude existenţa unui tratament diferenţiat între persoanele care au dobândit titlul de doctor anterior şi ulterior datei de 31.12.2009, întrucât diferenţa de tratament salarial nu se întemeiază pe un criteriu interzis de lege, ci pe o opţiune legislativă expresă, care a fost aplicată uniform şi general tuturor categoriilor de personal vizate.

Mai mult, Decizia RIL nr. 21/2016 subliniază că acordarea sumelor compensatorii nu are caracterul unui drept salarial autonom, ci reprezintă o măsură de protecţie tranzitorie, fără vocaţie de extindere la alte persoane care nu se aflau în situaţia juridică anterioară modificării regimului de salarizare. Prin urmare, petenta nu se află într-o situaţie comparabilă cu magistraţii care au beneficiat anterior de sporul de doctorat, întrucât nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea sumelor compensatorii, iar diferenţa de tratament nu este discriminatorie, ci rezultatul aplicării unor norme legale distincte în timp.

În acest context, nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări indirecte, întrucât criteriul temporal (momentul dobândirii titlului de doctor) nu este unul interzis de lege, iar diferenţierea este justificată obiectiv de scopul legitim al reformei salariale, respectiv uniformizarea şi simplificarea grilelor de salarizare în sectorul public.

Această interpretare este consolidată şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2020, care a sancţionat interpretarea extinsă dată de instanţa supremă în Decizia RIL nr. 21/2016, subliniind că sporul de doctorat a fost abrogat cu efecte erga omnes, iar acordarea sumelor compensatorii nu poate constitui temei pentru recunoaşterea unui drept nou.

Prin urmare, nu se poate susţine că magistraţii care au obţinut titlul de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi care beneficiau anterior acestui act normativ de spor de doctorat au conservat acest drept şi ulterior intrării în vigoare a actului normativ anterior menţionat, iar în raport de aceştia petenta care a obţinut titlul de doctor ulterior n-ar fi remunerat corespunzător celor dintâi pentru calificarea profesională suplimentară. Acest drept, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în decizia anterior citată, a fost abrogat prin Legea nr. 330/2009 cu efecte erga omnes, iar suma compensatorie acordată a reprezentat o măsură cu caracter tranzitoriu, ce urmărea să evite diminuarea veniturilor persoanelor care, anterior, obţineau venituri salariale mai mari decât cele care ar fi rezultat din aplicarea noilor legi-cadru în domeniul salarizării.

În cauză nu a fost încălcat principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului la nediscriminare prevăzut de art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 din Constituţie, judecătorul fondului respectând prevederile din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi deciziile pronunţate de către instanţa constituţională.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 758 din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

5.c) Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului incident promovat de către A., în condiţiile art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susţinerile sale nu se pot încadra în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de articolul menţionat.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Astfel, nu se poate considera că susţinerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului incident declarat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 758 din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul Tribunalul Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 758 din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 758 din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Constată nulitatea recursului incident declarat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 758 din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.