Securitate collaborator status: emigration-intent disclosures as regime-hostile attitudes restricting fundamental rights

Şedinţa publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.12.2022, sub numărul de dosar x/2022, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe d-na A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2146 din 21 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa a restrâns interpretarea art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 prin prisma condiţiilor prevăzute, considerând că această ipoteză nu se subscrie şi denunţarea intenţiei de a pleca din ţară a unor persoane, de altfel, urmărite tocmai pentru intenţia de evaziune.

În disonanţă cu statuarea instanţei de fond, recurentul a apreciat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile izvorând din norma de drept substanţial: delaţiunile se referă la conduite contrare celor impuse de regim şi, prin conţinutul lor, aveau aptitudinea de a imprima în psihicul denunţătorului potenţialitatea îngrădirii drepturilor în urma furnizării datelor.

În ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii, a arătat că în mod eronat prima instanţă a considerat că denunţarea unor persoane care urmau să plece din ţară nu s-ar înscrie în sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist.

În accepţiunea O.U.G. nr. 24/2008, sintagma "atitudini potrivnice regimului" se referă la acele conduite neagreate de regimul totalitar comunist, cenzurate prin organul de securitate naţională într-o ordine democratică, legiuitorul urmărind să atribuie calitatea de colaborator al Securităţii acelor persoane care, prin denunţurile lor, au desconsiderat interesele celor denunţaţi, expuându-i unor potenţiale verificări din partea agenţilor fostei Securităţi.

De altfel, mai arată recurentul că dorinţa de a emigra era privită de conducerea statului ca o contestare a condiţiilor "deosebite" de viaţă asigurate de regim, fiind atent monitorizată de organele de Securitate.

Potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 şi corespunzător modificării conţinutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi sub aspectul libertăţii de circulaţie, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune având caracter politic, aşa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securităţii statului, iar competenţa de judecată a fost atribuită instanţelor militare." (Curtea Supremă de Justiţie, Completul de 9 Judecători, Decizia nr. 14 din 13 ianuarie 2003).

De asemenea, este cunoscut faptul că trecerea frontierei era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că astfel, cetăţenii români ajunşi în străinătate, puteau oferi informaţii despre situaţia economică şi socială a României, destrămând astfel barierele informaţionale controlate de partid.

Pe cale de consecinţă, a susţinut recurentul că furnizarea unor informaţii de această natură, se referă la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist, fiind cu totul eronată statuarea instanţei de fond în sensul nedecelării unor indicii în datele furnizate privind o intenţie de a uzita de căi ilegale în vederea plecării ori o lipsă a calificării unui asemenea scop ca fiind unul contrar regimului. Aceasta întrucât investigaţiile Securităţii, în asemenea situaţii, nu erau declanşate doar prin prisma prevenirii unei treceri frauduloase a frontierei, ci şi în scopul de a preîntâmpina refuzul înapoierii a unei persoane plecate cu forme legale.

Or, a fortiori, în contextul unei verificări informative a persoanelor pentru intenţia de evaziune, nu se poate nega relevanţa datelor furnizate de intimata-pârâtă pentru organul de Securitate, contribuţia acesteia pentru o instrumentare în continuare a urmăririi. Faptul că denunţătorul nu avea acces la totalitatea informaţiilor deţinute de Securitate nu înlătură semnificaţia că tocmai astfel de denunţuri puteau antrena fie o luare în vizor de către organul de Securitate, fi o continuare a supravegherii.

Astfel, în opinia recurentului-reclamant, în disonanţă deplină cu cele reţinute de instanţa de fond, denunţurile nu se referă la situaţii cunoscute în comunitate sau care privesc aspecte din viaţa profesională şi privată, ci reliefau poziţionarea celor urmăriţi faţă de o chestiune care a prezentat permanent interes pentru organele de Securitate - plecarea în străinătate.

Delaţiunile în speţă excedau unei sfere a normalităţii în privinţa consecinţelor. Aceste denunţuri au prezentat relevanţă pentru aparatul de supraveghere poliţienească al acelor vremuri şi nu ar avea nicio utilitate pentru servicii de informaţii care au ca scop apărarea unei ordini democratice.

În consecinţă, a susţinut că aspectele denunţate erau neagreate de regim, îngrădite de acesta şi, în schimb, permise într-o ordine democratică.

Prin urmare, câtă vreme prima instanţă a considerat că informaţiile denunţate nu s-ar înscrie în sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, a conchis că aceasta a respins acţiunea încălcând şi aplicând greşit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, a apreciat recurentul-reclamant că şi cea de-a doua condiţie legală era îndeplinită în speţă, întrucât nu se poate susţine că furnizarea informaţiilor nu a fost făcută conştient, intimata-pârâtă având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Aşadar, a susţinut că este eronat raţionamentul instanţei de fond în sensul că materialul probator nu relevă vizarea îngrădirii drepturilor de către sursă.

Reprezentarea subiectivă faptului - potenţialul îngrădirii drepturilor ca urmare a delaţiunii - fiind un element existent în forul interior al persoanei, este probată prin reflectarea acestei reprezentări în conduita manifestată, prin urmare prin natura informaţiilor din denunţ. Având în vedere natura acestor informaţii furnizate, intimatul-pârât a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare (cu consecinţa încălcării dreptului la viaţa privată) şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

Sursa era cea care răspundea ofiţerilor şi subofiţerilor Securităţii, iar nu invers, aceasta neputând să controleze efectele concrete ale denunţării în sensul îngrădirii unor drepturi şi libertăţi, dar putând să-şi dea seama de aptitudinea delaţiunii de a produce aceste efecte.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunţaţi, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoana denunţată putea să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţului său.

Norma de drept substanţial nu face niciun fel de referire la notorietatea informaţiilor, dacă Securitatea ştia şi din alte surse. Legiuitorul nu face distincţie între informaţii, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situaţie denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare a Securităţii, ofiţerul nu îi raporta informatorului, se întâmplă exact invers. Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută, de protejare a intereselor celorlalţi cetăţeni şi să nu denunţe Securităţii informaţii care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, ştiind că asemenea informaţii prejudiciau persoanele denunţate.

Atâta timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informării sale şi, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viaţa privată al celui denunţat, conştientizând că există riscul ca informaţia pe care o furnizase să ducă cel puţin la verificări şi investigaţii efectuate de Securitate asupra celui denunţat, ori la înăsprirea verificărilor, şi, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viaţa privată.

A mai arătat că relevantă este activitatea concretă desfăşurată de persoana verificată în relaţia cu Securitatea, iar nu activitatea desfăşurată de ofiţerii de Securitate, ulterior primirii informaţiilor de la persoana verificată. Consecinţa finală a denunţului reprezenta un element independent de voinţa denunţătorului, fiind, astfel, corectă reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa persoanelor care au furnizat informaţii apte să producă repercursiuni împotriva celui denunţa, fără ca aceste repercursiuni să se producă în mod concret.

A învederat recurentul-reclamant şi că în speţă nu s-a demonstrat exercitarea unor presiuni pentru furnizarea notelor informative şi că pârâtul nu s-a aflat în niciuna dintre situaţiile de excepţie reglementate de art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă A. nu a depus întâmpinare, însă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a arătat niciun act al dosarului nu probează care au fost efectele în concret ale notelor date şi nu rezultă din dosar dacă într-adevăr persoanele la care s-a făcut referire au fost supuse unor verificări, în ce au constat acestea şi ce efecte au produs.

A mai subliniat că a viza îngrădirea unor drepturi nu poate fi o intenţie prezumată, ci demonstrată, prin prisma celorlalte mijloace de probă, adiacente notei de informare.

În condiţiile în care procesul de faţă de contencios administrativ este guvernat inclusiv de regulile dreptului civile (art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), judecătorul nu poate adopta teza reclamantului care, pentru a proba intenţia persoanei în cauză (vizarea încălcării drepturilor), consideră că sunt suficiente notele de informare. În contextul în care nu există probe adiacente notei de informare, deci în legătură cauzală cu aceasta, intenţia pârâtei nu se poate prezuma.

A mai arătat că din dosar nu se poate identifica nicio probă privind în ce sens ar fi vizat îngrădirea acestui drept, nici conţinutul concret al dreptului vătămat (dreptul la viaţă privată având mai multe componente). Verificările fostei Securităţi nu presupun prin ele însele metode care absolut toate încalcă dreptul la viaţa privată, putând fi făcut şi într-un context de discuţii publice, loc de muncă etc.

Mai mult, a arătat că nu a fost creat niciun prejudiciu sau vătămare vreunei persoane, nu au fost îngrădite drepturi, nu a fost afectată profesia, nu s-au aplicat sancţiuni, excluderi, condamnări şi toate persoanele vizate erau deja încadrate informativ de Securitate.

Dreptul la viaţa privată nu a fost afectat în condiţiile în care cei vizaţi aveau manifestări evidente referitoare la relaţia lor, iar despre viaţa lor povesteau, la nivel de şuetă la masa avocaţilor.

Prin urmare, a conchis că, cu toate că rezultă în mod cert că pârâta a furnizat informaţii organelor de Securitate, cu privire la persoanele aflate în anturajul său, se impune a se reţine faptul că legiuitorul, prin condiţiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu a dorit să sancţioneze un astfel de comportament, ci exclusiv acele activităţi prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului comunist şi care au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi.

În mod evident, dezvăluirea conţinutului unor convorbiri private, propagarea unor informaţii percepute de sursă cu caracter de "zvon", urmărirea îndeaproape a activităţilor desfăşurate de anumite persoane în scopul dezvăluirii acestora către organele de Securitate, ca urmare a presiunilor venite din partea ofiţerului de securitate, nu sunt suficiente pentru a se putea constata calitatea pârâtei de "colaborator" al fostei Securităţi în sensul O.U.G. nr. 24/2008, nefiind suficientă dovedirea oricărei forme de colaborare, ci se impune ca această colaborare să îndeplinească anumite condiţii cumulative, care în cauză nu sunt îndeplinite.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 17 octombrie 2024, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Din circumstanţele particulare ale cauzei, rezultă că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtei A., susţinând că aceasta a fost recrutată în calitate de colaborator, sub numele conspirativ "B.", perioada vizată, anii 1986-1987.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, iar această soluţie a fost criticată pentru nelegalitate, de către recurentul-pârât, din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, aceste critici subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aminteşte instanţa de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 noţiunea de colaborator al Securităţii ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

În ceea ce priveşte încadrarea activităţii desfăşurate de către intimata-pârâtă în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte apreciază că, în cauză, au fost dovedite condiţiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, respectiv persoana să fi furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse de către recurentul-reclamant CNSAS următoarele note informative olografe semnate de către pârâtă cu numele conspirativ, ce nu au fost contestate de aceasta sub aspectul redactării şi al conţinutului:

• Notă, 05.08.1986, olografă, semnată cu numele conspirativ B., primită de lt. col. C.., IJ Dâmboviţa:

"Avocatul D.. recent a afirmat că preşedintele E.. şi sora sa F.. vor merge din nou în Occident pe relaţiile lui. Întrebat care sunt aceste relaţii a spus că este vorba de A. şi H. ce se află în G.. A mai spus că în viitor va pleca şi el pentru a nu mai lăsa pe alţii să profite".

• Notă informativă, 25.06.1987, olografă, semnată olograf cu numele conspirativ B., primită de lt. col. C.., IJS Dâmboviţa, " Am avut prilejul să discut în mai multe rânduri cu H.. pe tema relaţiilor cu av. I.. şi a intenţiilor ei de viitor. Mi-a confiat că într-o perioadă au fost supăraţi deoarece L. o suspecta de infidelitate, făcându-i scene de gelozie şi acuzând-o că întreţine relaţii cu av. D.. A mai spus că nu poate să-l urmeze în străinătate pe L. atâta vreme cât este căsătorit şi că această problemă va fi rezolvată în timp. Şi-a propus să facă o execursie în Ungaria prin luna septembrie, când va face rost de bani. Nu are rude în Ungaria, dar are o cunoştinţă la Timişoara ce are rude în Ungaria şi mizează pe sprijinul acesteia în cazul în care va ajunge acolo. Este în căutarea unei locuinţe deoarece tatăl ei intenţionează să se recăsătorească şi nu ar mai putea locui împreună." (dosar nr. x, f.8)

• Notă informativă, 29.03.1988, olografă, semnată olograf cu numele conspirativ "B.", primită de lt. col. C.., IJS Dâmboviţa, "În ziua de 3 martie 1988 am făcut o vizită la domiciliul avocatei D.N., împreună cu avocaţii I.. şi H.. La un moment dat avocatul L. a admirat un tablou pictat de J.., afirmând că îl apreciază ca cel mai reuşit. În replică, J.. l-a asigurat pe L. că atunci când va merge la el în vizită (în RFG) are să-i picteze multe tablouri. Pe acest fond, D.N. a afirmat că ar fi bine să sisteze discuţia deoarece se vede deja în avion cu destinaţia Koln, lăsând să se înţeleagă dorinţa ei de ajunge acolo. Am stabilit că J.. este de profesie inginer la [indescifrabil] MNA." (dosar nr. x, f. x)

Contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte constată că informaţiile oferite de intimata-pârâtă A. organelor de Securitate se subsumează primei condiţii legale, expunând aspecte care fac parte din activităţile considerate potrivnice regimului totalitar. Din conţinutul acestor note informative reiese transmiterea către organelor de securitate de informaţii privind intenţia de a părăsi teritoriul României a unor persoane.

Faţă de conţinutul acestor delaţiuni, Înalta Curte reţine că este de notorietate faptul că, înainte de anul 1989, statul comunist încerca să limiteze relaţiile neoficiale dintre cetăţenii români şi persoanele din străinătate, întrucât, prin astfel de contacte, cetăţenii români aveau acces la ideile care circulau în statele democratice şi care nu erau bine cunoscute în interiorul ţării, iar persoanele din străinătate puteau cunoaşte adevărata situaţie cu privire la condiţiile de viaţă din România şi cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului, situaţii care erau fundamental diferite faţă de cele prezentate de propaganda oficială a regimului. În aceste condiţii, legăturile pe care un cetăţean român le avea cu persoane din străinătate reprezentau atitudini potrivnice regimului comunist.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că furnizarea unor informaţii de această natură se referă la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist şi nu se poate reţine că intimata-pârâtă nu avea cunoştinţă de faptul că delaţiunile sale ar putea avea urmări asupra persoanelor semnalate, dat fiind că era de notorietate că cei ale căror intenţii de plecare definitivă din ţară erau descoperite şi zădărnicite sau prin alte mijloace - erau denumiţi "suspecţi de evaziune" şi persecutaţi de organele represive ale regimului (prin neeliberarea documentelor de călătorie, nici măcar pentru o călătorie într-o ţară socialistă, piedici în evoluţia profesională, prin îngrădirea accesului la anumite funcţii şi profesii etc.).

Dreptul oricărei persoane de a părăsi orice ţară, inclusiv cea de origine era stipulat de pactele internaţionale la care România era parte, dar era încălcat sistematic de statul comunist. Gesturile acestor persoane nu erau atitudini antisociale, ci atitudini potrivnice regimului care încălca dreptul cetăţenilor români de a se stabili pe teritoriul altui stat.

Este adevărat că trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal. La fel de adevărat este că legea penală a epocii pedepsea uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste. Prin urmare, orice atitudine îndreptată împotriva regimului putea fi pedepsită penal. Cu toate acestea, denunţarea sau urmărirea informativă a unor persoane suspectate/acuzate de săvârşirea uneia dintre aceste infracţiuni, din considerente politice, duce, potrivit O.U.G. nr. 24/2008, la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, sau, după caz, de lucrător al Securităţii.

În concluzie, faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că în speţă este dovedită îndeplinirea primei condiţii legale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind greşită concluzia contrară a instanţei de fond.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie legală, şi anume aceea ca informaţiile comunicate organelor de Securitate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că şi aceasta este îndeplinită în cauză.

Art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturior şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informaţii era aptă să afecteze dreptul la viaţa privată al persoanelor vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974, dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, respectiv de art. 19 din Pactul Internationţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la liberă circulaţie prevăzut de art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

În egală măsură, se impune a se aminti că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la data de 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile: dreptul la viaţă, libertatea şi securitatea persoanei, viaţă privată şi de familie, inviolabilitatea locuinţei, secretul corespondenţei, onoare şi demnitate, libera circulaţie, căsătorie şi întemeierea familiei, întrunirea paşnică. Prin urmare, se poate observa că drepturile încălcate de intimata-pârâtă erau garantate în România, cel puţin la nivel teoretic, prin intermediul instrumentelor legale menţionate.

Înalta Curte va avea în vedere că în respectivul context politic şi social, în care era de notorietate atitudinea ostilă a autorităţilor comuniste faţă de cei care intenţionau să treacă fraudulos frontiera statului, este exclus ca intimata-pârâtă să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în denunţul său se putea desfăşura o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o accentuare a formelor de supraveghere, dacă persoana denunţată era deja urmărită.

Nu prezintă relevanţă în cauză nici faptul că informaţiile furnizate erau generale, notorii la nivelul comunităţii, câtă vreme dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu fac o astfel de distincţie şi nu restrâng sfera noţiunii de "colaborator al Securităţii" în funcţie de notorietatea informaţiilor furnizate de notele informative. Ceea ce interesează, din perspectiva constatării calităţii de colaborator al securităţii, este furnizarea informaţiilor prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi informaţiile să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind regăsite în speţă:

"Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe."

Astfel, intimata-pârâtă, nu s-a aflat în cercetare sau judecată la data întocmirii celor trei note informative şi nici nu era condamnată pentru motive politice, declaraţiile sale nefiind date în timpul anchetei sau procesului. Totodată, legea prevede că nu pot fi considerate colaboratoare persoanele care nu aveau vârsta de 16 ani (în măsura în care se coroborează cu alte probe), astfel că nu se poate beneficia de excepţia reglementată de lege.

Cât priveşte lipsa factorului voliţional, Înalta Curte constată că invocata constrângere morală poate constitui cauză exoneratoare doar în ipotezele prevăzute de lege (anterior indicate), care prezumă că, în contextul supunerii persoanei în cauză unei anchete întemeiate pe motive politice, aceasta nu-şi poate exprima un consimţământ neviciat, presiunile exercitate asupra sa având natura unei constrângeri morale suficient de reale şi puternice încât aceasta să nu se poată opune solicitărilor organelor de Securitate de a furniza informaţii despre alte persoane. Or, o astfel de situaţie, în sensul prevăzut de normă, nu este incidentă în cauză.

În speţă, din actele dosarului rezultă că materialul informativ furnizat de intimata-pârâtă s-a referit la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, notele informative relevând intenţiile persoanelor de a părăsi teritoriul României. Astfel, furnizând informaţii precum cele anterior expuse, intimata-pârâtă a conştientizat sau ar fi trebuit să conştientizeze consecinţe asupra persoanelor la care s-a referit în cuprinsul notelor informative, şi anume, desfăşurarea unor acţiuni de verificare şi urmărire ale Securităţii. Or, din notele ofiţerului de securitate rezultă că persoanele erau suspecte tocmai de intenţia de evaziune, iar informarea a prezentat interes, transându-se noi sarcini informatorului în acest scop, astfel cum reiese din notele întocmite asupra notelor informative din data de 25.06.1987, respectiv 29.03.1988, în cuprinsul cărora s-a menţionat:

- "Av. H.. este lucrată cu prioritate, suspectă de evaziune. Informatoarea a primit sarcina de a se apropia cât mai mult de cea în cauză pentru a stabili preocupările în perioada pregătitoare emigrării lui I.. şi alte aspecte de interes operativ " (MFI 35857 DB, f.8v);

- "Av. D.N., neîncadrată politic, are un văr stabilit în G. Av. I.., lucrat în K.., are aprobare de emigrare. Av. H.., lucrată în K.., semnalată cu intenţii de evaziune. Vor fi întreprinse măsuri exemplare de verificare a familiei L.. are sarcina de a stabili concepţiile politice ale fa. D. şi să identifice relaţiile de interes operativ." (MFI 35857 DB, f.21v).

Nu pot fi primite nici susţinerile potrivit cărora informaţiile furnizate nu au produs efecte negative asupra celor la care se referă, atâta timp cât Securitatea a dispus verificarea acestora, în sensul legii fiind de altfel suficient ca informaţiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu este necesară producerea efectivă a unor consecinţe negative, ci să existe potenţialitatea de a se încălca drepturi sau libertăţi fundamentale, asumată conştient de cel ce furnizează informaţiile. Or, nu se poate reţine că intimata-pârâtă nu a conştientizat faptul că asupra persoanelor la care se referă delaţiunile sale, având în vedere conţinutul acestora, se puteau lua măsuri de urmărire şi verificare, de natură a le îngrădi dreptul la viaţă privată.

De asemenea, argumentul pârâtei-intimate în sensul că informaţiile furnizate nu puteau conduce la îngrădirea vreunor drepturi sau libertăţi ale persoanei urmărite, câtă vreme aceasta nu a suferit consecinţe de ordin profesional, este neîntemeiat.

Astfel, starea de pericol faţă de persoana urmărită a fost creată prin însuşi faptul nominalizării sale de către intimata-pârâtă într-o ipostază considerată ostilă orânduirii sociale existente.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speţă, este demonstrată şi cea de-a doua condiţie legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtei.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că intimata-pârâtă nu a contestat faptele imputate de recurentul-reclamant, atribuindu-le însă o altă semnificaţie, iar din analiza informaţiilor furnizate reiese că acesta a denunţat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să genereze îngrădirea libertăţii de exprimare, a dreptului la viaţă privată sau a libertăţii de mişcare aparţinând persoanelor vizate, fiind, în egală măsură, apte să atragă consecinţe negative asupra persoanelor denunţate, Înalta Curte constată că în cauuză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea intimatei-pârâte de colaborator al Securităţii, astfel că soluţia primei instanţe este pronunţată cu greşita aplicare a acestor prevederi legale.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, constatând incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studirea Arhivelor Securităţii, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi va constata calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtei A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2146 din 21 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâta A..

Constată calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtei A..

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 martie 2025.