Annulment of audiovisual license tender due to lack of reasoned individual administrative decision under Law 504/2002

Şedinţa publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Primul ciclu procesual

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a veche contencios administrativ şi fiscal la data de 14.07.2017 cu nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea, în parte a Hotărârii Consiliului Naţional al Audiovizualului din data de 27.06.2017 şi a actelor subsecvente în ceea ce priveşte acordarea licenţelor audiovizuale de radiodifuziune, urmând ca C.N.A. să organizeze un nou concurs în conformitate cu dispoziţiile Legii Audiovizualului şi a deciziilor C.N.A. cu caracter normativ.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 109 din data de 24.03.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a veche contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi terţii beneficiari S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. Bucureşti, S.C. F. S.R.L. Satu Mare, S.C. G. S.R.L., Patriarhia Română-Administraţia Patriarhală Bucureşti, S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L. Bucureşti, anulând în parte, Hotărârea C.N.A. din 27.06.2017 în ceea ce priveşte rezultatul concursului pentru acordarea frecvenţelor pentru difuzarea unor servicii de programe de radiodifuziune, la care a participat reclamanta şi a actelor subsecvente acesteia.

1.3. Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare

Prin decizia civilă nr. 1564 din data de 21.03.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi intervenienţii N. S.R.L. (fostă G. SRL), K. S.R.L., H. S.R.L., D. S.R.L. şi M. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 109 din 24.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

În urma trimiterii cauzei spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu număr nou de dosar x/2017

2. Al doilea ciclu procesual

2.1. Soluţia instanţei de fond după rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 1977 din 20 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes; a admis în parte cererea promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi intervenienţii S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. Bucureşti, S.C. F. S.R.L. Satu Mare, S.C. G. S.R.L., Patriarhia Română-Administraţia Patriarhală Bucureşti, S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L. Bucureşti; a anulat în parte Hotărârea CNA din 27.06.2017 prin care au fost desemnaţi câştigătorii licenţelor audiovizuale de radiodifuziune, pentru concursul desfăşurat în perioada 19 - 22.06.2017; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind anularea actelor subsecvente.

3. Cererile de recurs ce fac obiectul judecăţii

3.1. Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea în parte a hotărârii, şi în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că instanţa de fond, prin soluţia dată excepţiei lipsei de interes, a făcut o greşită aplicare a normei legale de la art. 33 teza I C. proc. civ., câtă vreme din însăşi cererea de chemare în judecată rezultă că intimata-reclamantă nu poate justifica şi dovedi existenţa unui prejudiciu previzibil, ci se limitează la a afirma că "a pierdut resursele financiare promise".

În acest context, a susţinut că afirmaţia instanţei este nelegală şi se bazează doar pe faptul că, pentru participarea la concurs, intimata-reclamantă a depus la CNA un proiect financiar prin care, la capitolul Buget de Venituri şi Cheltuieli afirmă că "Investiţia iniţială pentru lansarea postului este estimată la aproximativ 500.000 - 600.000 euro, eşalonaţi pe o perioadă de 5 ani" în cazul în care ar fi reuşit să obţină licenţa audiovizuală, nicidecum că ar fi investit. Valoarea investiţiei este prezentată defalcat în anexa la proiectul financiar.

De asemenea, a mai arătat că instanţa de fond a apreciat, în mod netemeinic, că intimata-reclamantă ar avea şanse de câştig, în cazul reevaluării proiectului editorial, fără a avea în vedere că din cele 12 solicitări de acordare de licenţă audiovizuală niciuna nu a reuşit să obţină mai mult de 2 voturi. Practic, din 11 membrii ai Consiliului, analizând prin prisma faptului că la concursul organizat de CNA au participat 48 de solicitanţi de licenţe audiovizuale cu 391 de solicitări de licenţe audiovizuale, se poate observa că doar 2 membrii au votat proiectul depus de intimata-reclamantă.

Totodată, a mai invocat faptul că, potrivit informaţiilor de pe site-ul ANCOM "În conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată prin Legea nr. 486/2003, cu modificările şi completările ulterioare, licenţele de emisie eliberate de ANCOM sunt supuse aprobării tacite. Astfel, în cazul în care ANCOM nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de lege pentru emiterea licenţei, aceasta se consideră acordată."

Potrivit art. 13 alin. (1) din Decizia nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilităţii şi de cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepţia celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale, transmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, dosarul de solicitare a deciziei de autorizare conţine ca şi document obligatoriu licenţa de emisie.

Cu alte cuvinte, în cazul obţinerii licenţei audiovizuale, eliberarea de către ANCOM a licenţei de emisie este aproape o formalitate, motiv pentru care a considerat că reţinerea instanţei de fond este una neconformă cu dispoziţiile legale aplicabile în speţa de faţă.

Mai mult, a mai arătat că intimata-reclamantă nu dovedeşte nici îndeplinirea condiţiei ca interesul să fie personal, în condiţiile în care o eventuală anulare în parte a Hotărârii Consiliului Naţional al Audiovizualului din 27.06.2017 şi a actelor asubsecvente în ceea ce priveşte acordarea licenţelor audiovizuale de radiodifuziune, urmând ca CNA să organizeze un nou concurs" nu se va restrânge doar asupra reclamantei, ci, pe de o parte, şi asupra celor care au participat la concurs şi care ar fi putut reclama aceleaşi pretinse probleme, iar, pe de altă parte, asupra altor solicitanţi care nu au reuşit să depună dosarele în vederea participării la concursul desfăşurat începând cu 19.06.2017.

Contrar reţinerilor instanţei, a susţinut că prin motivare nu s-a referit la competitorii care sunt terţii beneficiari, ci la ceilalţi competitori care nu au obţinut licenţa audiovizuală, precum intimata-reclamantă, şi care ar fi putut să reclame aceleaşi pretinse probleme ca şi intimata-reclamantă, dar nu au făcut-o, precum şi la alţi posibili participanţi care în cazul păstrării soluţiei instanţei de fond vor putea participa la concurs, întrucât instanţa de fond prin soluţia pronunţată nu a limitat, şi nu avea cum să limiteze, o posibilă participare doar la nivelul celor care au depus la dosarul de concurs în anul 2017.

Mai mult, a considerat că instanţa face o confuzie cu privire la scopul prevederilor art. 78 C. proc. civ., în sensul că prin aceste norme legale se asigură dreptul la apărare a celor care sunt beneficiare a actului juridic dedus judecăţii, iar nu le conferă astfel posibilitatea de a participa din nou la concurs.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă solicită anularea, în parte, a Hotărârii CNA din 27.06.2017 şi a actelor subsecvente în ceea ce priveşte acordarea licenţelor audiovizuale de radiodifuziune, iar instanţa de judecată a anulat, în parte, Hotărârea din 27.06.2017 în ceea ce priveşte rezultatul concorsului pentru acordarea frecvenţelor pentru difuzarea unor servicii de programe de radiodifuziune, la care a participat intimata-reclamantă şi a actelor subsecvente acesteia.

Pentru anularea unor acte emise ca urmare a concursului pentru acordarea frecevenţelor pentru difuzarea unor servicii de programe de radiodifuziune instanţa de fond foloseşte sintagma "actelor subsecvente acesteia", dar, în respingerea excepţiei invocată de D. S.R.L., consideră că nu este relevant introducerea în cauză a ANCOM privind anularea licenţei de emisie, din perspectiva interesului şi a obiectului cererii de faţă.

Cu alte cuvinte, instanţa a considerat că prin cererea de chemare în judecată, prin sintagma "şi a actelor subsecvente în ceea ce priveşte acordarea licenţelor audiovizuale de radiodifuziune" nu se înţelege că se solicită şi anularea licenţelor de emisie.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul CNA a arătat că sentinţa recurată conţine o serie de consideraţii care nu sunt apte de a explica de o manieră convingătoare raţionamentul avut în vedere în vedere, aşa că hotărârea nu creează transparenţa asupra silogismului care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul.

În aceste sens, a susţinut că, din analiza cuprinsului sentinţei, în dezvoltarea raţionamentului judiciar privind admiterea capătului de cerere referitor la anularea Hotărârii CNA din 27.06.2017 prin care au fost desemnaţi câştigătorii licenţelor audiovizuale de radiodifuziune, pentru concursul desfăşurat în perioada 19-22.06.2017, au fost utilizate pagini din sentinţa civilă nr. 109/24.03.2021, sentinţă casată prin decizia nr. 1654/21.03.2023 pronunţată de ÎCCJ.

Practic, în opinia recurentului, întreaga motivare pe acest capăt de cerere a fost copiată din sentinţa civilă nr. 109/24.03.2021, judecătorul fondului neadăugând niciun argument nou pentru care ar fi considerat că este admisibilă admiterea anulării. Judecătorul fondului a copiat motivarea inclusiv pe respingerea excepţiilor invocate de părţi.

Pe cale de consecinţă, a conchis că motivarea nu satisface rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 15 alin. (1), art. 52 alin. (1) şi art. 54 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Astfel, în opinia recurentului, art. 15 alin. (4) prevede ca exprimarea fiecărui vot deschis să fie însoţită de motivarea acestuia, nevorbind despre motivarea vreunui act, iar alin. (1) al aceluiaşi articol arată ce acte emite Consiliul, respectiv decizii, instrucţiuni şi recomandări, şi cvorumul necesar pentru emiterea acestora, în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6 membri. Deci, din coroborarea acestor dispoziţii nu rezultă obligaţia reţinută de instanţa de judecată.

Mai mult, art. 52 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 stabileşte în sarcina Consiliului obligaţia de a emite o decizie, în sensul de act administrativ, doar în cazul unui serviciu de programe difuzat prin orice tip de reţele de comunicaţii electronice, întrucât în acest caz este vorba de un singur solicitant al cărui proiect fiind analizat individual, numai prin prisma acestuia, se poate stabili cu certitudine respectarea sau nu a criteriilor revăzute de art. 8 şi 9 din Decizia nr. 277/2013.

În cazul unui concurs, în care sunt analizate mai multe proiecte editoriale în concurenţă unul cu altul nu se poate pune problema în modalitatea reţinută de instanţa de fond, în sensul ca participanţii care se înscriu "să aibă posibilitatea de corectare/ajustare/adaptare a proiectelor/programelor la interesul public, la strategia C.N.A. de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la art. 8 din Legea audiovizualului", întrucât corectare/ajustare/adaptare a proiectelor/programelor este chiar imposibil de realizat pentru că această corectare/ajustare/adaptare a proiectelor/programelor propuse într-un concurs nu se poate realiza decât pentru alt concurs, or, frecvenţa concursurilor nu poate fi una clar stabilită în timp, deoarece frecvenţele radio sunt limitate ca număr, spre deosebire de orice alt tip de reţele de comunicaţii electronice şi, în consecinţă, concursurile nu sunt atât de periodice.

Totodată, a mai arătat că Consiliul a organizat concurs în anul 2015, 2017 şi 2018, iar până în acest moment nu a mai organizat alt concurs pentru acordarea de frecvenţe pentru difuzarea serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră.

În cazul acordării de licenţe audiovizuale prin concurs, în opinia recurentului, legiuitorul a considerat că este suficient doar emiterea licenţei audiovizuale calificând-o ca un act juridic prin care CNA acordă unui radiodifuzor aflat în jurisdicţia României dreptul de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, în funcţie de modalitatea tehnică de transmisie, licenţa audiovizuală poate fi analogică sau digitală.

De asemenea, a mai arătat că art. 54 din Legea audiovizualului prevede foarte clar ce conţine această licenţă, şi chiar dacă este un act juridic administrativ emis de CNA nu se prevede obligativitatea menţionării unei minime motivări a emiterii acesteia.

Totodată, a subliniat că în cazul unui concurs toţi participanţii sunt analizaţi prin prisma criteriilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, după caz, în funcţie de situaţia concretă a fiecăruia. Documentaţia depusă de CNA conţine rezultatul votului, de unde se poate observa cum au votat membrii Consiliului, iar cele două voturi au fost acordate într-un concurs, o competiţie de proiecte editoriale care au fost analizate şi, cum trebuia să fie doar un singur câştigător, membrii Consiliului, având dreptul de apreciere, au apreciat care proiect este cel mai bun şi cu votul a 6 dintre ei au stabilit cine primeşte licenţa audiovizuală, fără a putea spune că un participant a îndeplinit criteriile prevăzute la art. 8 şi 9 din Decizie, ponderea îndeplinirii/neîndeplinirii lor în cadrul concursului organizat.

Prin modalitatea de expunere a motivelor care au stat la baza soluţiei adoptate, în opinia recurentului, instanţa de fond nu a înţeles diferenţa între cele două moduri de acordare a licenţei audiovizuale, respectiv prin concurs sau prin decizie.

Instanţa de fond a reluat sub altă formă opinia Consiliului Concurenţei exprimată prin adresa nr. x/05.03.2015, deoarece Consiliul a recomandat o modificare a prevederilor art. 8 din Decizia nr. 277/2013, şi nu vreo încălcare a unor dispoziţii în domeniul concurenţei.

În plus, a mai arătat că adresa Consiliului Concurenţei nr. 2193 din 05.03.2015 este emisă înainte de modificarea de către Consiliu prin Decizia nr. 405/10.09.2015 a dispoziţiilor art. 8 şi, în consecinţă, atât timp cât adresa în cauză se referă la nişte dispoziţii care nu mai erau în vigoare la momentul organizării concursului din 27.06.2017, întreaga motivare a instanţei de fond plecând de la această adresă este netemeinică.

3.2. Recurenta-intervenientă D. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1977 din 20.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată/precizată.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub un prim aspect, recurentul a arătat că soluţia instanţei cu privire la respingerea excepţiei lipsei de interes este nelegală, fiind realizată cu încălcarea art. 33 C. proc. civ., deoarece intimata-reclamantă nu justifică niciun interes în formularea cererii de chemare în judecată, având în vedere că şi o eventuală anulare a deciziei CNA din 27.06.2017, nu ar fi condus la reluarea procedurii, întrucât dreptul de a emite este acordat prin acte emise de ANCOM şi nu de CNA împotriva cărora nu au fost formulate cereri de anulare.

Sub un alt aspect, a susţinut că instanţa a încălcat art. 6, art. 9. art. 13, art. 14 C. proc. civ., respectiv principiul disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptul la apărare al societăţii, prin aceea că, prin sentinţa recurată, fără a pune în discuţia părţilor şi fără a fi investită cu o astfel de solicitare, instanţa de fond a analizat legalitatea Deciziei/Hotărârii CNA din 27.06.2017 în raport de nemotivarea acestuia, câtă vreme prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă nu a invocat nemotivarea deciziei CNA nr. 27.06.2017, ci a voturilor exprimate de membrii Consiliului, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, care vizează modul în care au fost exprimate voturile şi are relevanţă asupra condiţiilor de cvorum şi nu asupra nemotivării deciziei CNA.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că sentinţa a fost dată cu încălcarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, dar şi a dispoziţiilor ce reglementează obligativitatea motivării unui act administrativ individual şi sancţiunea care intervine, respectiv art. 8 şi 9 din Decizia nr. 277/2013.

Din analiza cererii de chemare în judecată se pot desprinde două concluzii şi anume că intimata-reclamantă este nemulţumită de legislaţia aplicabilă şi de criteriile de departajare care sunt generice şi nu oferă suficiente criterii pentru a vedea în ce măsură punctajul oferit participanţilor este corect, precum şi că dosarul său nu a fost analizat, urmare aplicării unor criterii arbitrare şi neprevăzute de lege. În niciun moment intimata-reclamantă nu a motivat vătămarea sa prin lipsa identificării motivelor pentru care oferta sa a fost respinsă, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

De altfel, a mai arătat că lipsa motivării unui act administrativ individual nu are drept sancţiune nulitatea absolută a respectivului act, ci cel care solicită anularea actului administrativ trebuie să justifice o vătămare. Prin urmare, anularea actelor administrative este justificată de dovedirea unei vătămări, condiţie care, în opinia recurentei, este neîndeplinită în cauză. Mai mult, a susţinut că Hotărârea CNA din 27.06.2017 este motivată, în sensul că atribuirea licenţelor s-a realizat în urma punctajului obţinut de participanţi.

3.3. Împotriva sentinţei nr. 1977 din 20 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs şi intervenienta C. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În esenţă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că sentinţa atacată conţine motive contradictorii, care se exclud unul pe celălalt. Astfel, a arătat că, prin sentinţa atacată, curtea de apel a admis în parte cererea de chemare în judecată a reclamantei, stabilind faptul că, pe fond, acţiunea se impune a fi admisă întrucât, pe de o parte, Decizia CNA nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilităţii şi de cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepţia celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 355 din 14 iunie 2013, în vigoare şi astăzi, nu conţine la art. 8 alin. (1) criterii suficient de clare, măsurabile şi concrete de departajare şi de stabilire a câştigătorilor licenţelor, inclusiv cu privire la cei respinşi şi că, pe de altă parte, Hotărârea CNA din 27.16.2017 privind acordarea licenţelor nu conţine motivări suficiente.

Or, din verificarea cererii de chemare în judecată, a arătat că reclamantul A. S.R.L. nu a atacat în contencios Decizia nr. 277/2013, ci doar Hotărârea CNA din 27.06.2017, astfel că, în situaţia în care hotărârea atacată prin prezentul recurs ar trebui pusă în executare de CNA, din nou CNA este obligată ca, în analiza criteriilor de departajare, să folosească aceleaşi criterii legale stabilite prin acest act normativ - art. 8 şi art. 9 din Decizia CNA nr. 277/2013, criterii pe care însăşi curtea de apel, prin aceeaşi sentinţă, le apreciază că trebuie modificate, pentru a deveni "clare, măsurabile şi concrete".

Referitor la pct. 8 de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa a apreciat eronat faptul că, o recomandare făcută de Consiliul Concurenţei către CNA ar avea puterea unui act normativ, ignorând faptul că, în pofida acestei recomandări făcute încă din martie 2015, actul normativ emis de CNA prin Decizia nr. 277/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 355 din 14 iunie 2013, a fost, a rămas şi este în vigoare şi astăzi în forma aplicată şi la momentul emiterii Hotărârii CNA din 27.06.2017. La art. 4 din Decizia CNA 277/2013 sunt cuprinse cerinţele documentare pentru depunerea unei astfel de cereri, iar la art. 7 şi 8 din acelaşi act normativ sunt cuprinse modalitatea de derulare a audierilor, respectiv criteriile de apreciere pentru acordarea sau, după caz, prelungirea licenţelor.

În acest context, a apreciat că acele criterii de apreciere lăsate la îndemâna Comisiei CNA care a analizat ofertele tuturor întreprinderilor care au depus oferte pentru licenţe de emisie sunt legale şi suficiente pentru emiterea Hotărârilor de atribuire a acestora.

Mai mult, din lecturarea acestor criterii, acestea au în vedere îndeosebi calitatea şi experienţa membrilor CNA în acest domeniu, care decid prin vot, nicidecum prin explicarea votului fiecărui membru. Astfel, din lecturarea fiecărui criteriu stabilit la art. 8 din actul normativ sus-citat, majoritatea dintre acestea nu conţin aspecte ce ţin de elemente strict scalabile, ci de elemente ce tind spre formarea unei opinii intime de natură să confere fiecărui membru-votant al CNA convingerea intimă că ofertanţii se încadrează în oferirea celor mai bune programe pentru cetăţenii României de la acel moment, în raport de nevoile populaţiei şi de politica României cu privire la informarea prin mijloacele de informare vizate de acest act normativ.

Astfel, a considerat că, interpretând în mod eronat normele de drept material exprimate în art. 4 şi 8 ale Deciziei CNA nr. 277/2013, prin raportare la prevederile art. 18 din Legea nr. 504/2002, instanţa de fond, în rejudecare, a apreciat că voturile membrilor CNA ar trebui argumentate, câtă vreme departajarea celor care au primit licenţe, în raport de cei care nu au primit licenţe, nu s-a făcut pe aspecte ce ţin de criteriile tehnice de calificare, preliminare, ci doar pe baza voturilor membrilor CNA - care a fost şi rămâne singurul criteriu legal final de departajare şi de stabilire a câştigătorilor licenţelor.

Mai mult, având în vedere art. 10 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că "prin adresa din 05.03.2015 (dosar x/2017, Consiliul Concurenţei a informat CNA că...", atâta vreme cât, din punct de vedere legal, nicio instituţie nu poate face astfel de recomandări către CNA, tocmai pentru a păstra independenţa acestei instituţii.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare faţă de recursurile formulate de Consiliul Naţional al Audiovizualului, C. S.R.L. şi D. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

4.2. Intimata-intervenientă S.C. H. S.R.L. a depus întâmpinare faţă de recursurile declarate de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi C. S.R.L. şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin care a solicitat admiterea cererilor de recurs astfel cum au fost formulate.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 20 ianuarie 2025, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi de către intervenienţii D. S.R.L. şi C. S.R.L. sunt nefondate, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

6.1. Primordial, se vor reţine câteva circumstanţe relevante ale litigiului.

Prin Decizia nr. 184/19.04.2017, Consiliul Naţional al Audiovizualului a scos la concurs un număr de 30 de frecvenţe FM şi 2 frecvenţe AM, în cadrul deciziei fiind indicate normele legale care stabilesc condiţiile ce trebuie îndeplinite de către solicitanţi pentru a putea participa la concurs.

Pentru acest concurs ce s-a desfăşurat începând cu data de 19.06.2017 s-au înscris un număr de 48 de solicitanţi cu 391 de cereri de acordare licenţe audiovizuale, unii dintre aceştia făcând cereri pentru mai multe frecvenţe, precum reclamanta, conform programării audierii societăilor .

Prin cererile înregistrate la C.N.A. sub nr. x/04.05.2017, reclamanta a solicitat acordarea licenţelor audiovizuale pentru un număr de 12 localităţi, respectiv Alba Iulia frecvenţa 102,3 MHz, Baia Mare frecvenţa 104,2 MHz, Braşov frecvenţa 91,9 MHz, Comăneşti frecvenţa 93,5 MHz, Craiova frecvenţa 92 MHz, Hunedoara frecvenţa 88,9 MHz, laşi frecvenţa 98,6 MHz, laşi frecvenţa 100,4 MHz, Râşnov frecvenţa 88,5 MHz, Râmnicu Vâlcea frecvenţa 96,9 MHz, Sebeş frecvenţa 90,1 MHz, Sibiu frecvenţa 98,3 MHz, Suceava frecvenţa 90,4 MHz, Suceava frecvenţa 95,3 MHz, Topliţa frecvenţa 94,4 MHz, Vatra Dornei frecvenţa 93,9 MHz.

În şedinţa publică din data de 27.06.2017, Consiliul a decis acordarea unui număr de 26 licenţe audiovizuale, reclamantei nefiindu-i atribuită nicio frecventă.

Împotriva rezultatului concursului, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat plângere prealabilă, înregistrată la reclamantă cu nr. 8/12.07.2017, aceasta fiind respinsă de către pârâtul CNA prin Decizia nr. 480/20.07.2017, ca nefondată .

Aşa cum s-a precizat la pct. 1.1. al prezentei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea, în parte a Hotărârii Consiliului Naţional al Audiovizualului din data de 27.06.2017 şi a actelor subsecvente în ceea ce priveşte acordarea licenţelor audiovizuale de radiodifuziune.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes; a admis în parte acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., a anulat în parte Hotărârea CNA din 27.06.2017 prin care au fost desemnaţi câştigătorii licenţelor audiovizuale de radiodifuziune, pentru concursul desfăşurat în perioada 19 - 22.06.2017; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind anularea actelor subsecvente, reţinând, în esenţă, că în cauză nu există o motivare a actului contestat şi nici a documentaţiei pe care acesta ar fi trebuit să fie fundamentat.

Pârâtul, cât şi intervenienţii D. S.R.L. şi C. S.R.L., au criticat soluţia primei instanţe din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Observând că recurenţii au formulat critici de nelegalitate similare, acestea vor fi analizate de Înalta Curte prin considerente comune, cu precizarea particularităţilor şi argumentelor specifice, după caz.

6.2. Motivul de casare referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

În cadrul acestui motiv de recurs, o primă critică formulată de recurenta-intervenientă D. S.R.L. vizează greşita soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei de interes invocată prin întâmpinare, susţinând că soluţia instanţei a fost dată cu încălcarea art. 33 C. proc. civ., cătă vreme intimata-reclamantă nu justifică niciun interes în formularea cererii de chemare în judecată, din moment ce şi o eventuală anulare a deciziei CNA din 27.06.2017 nu conduce la reluarea procedurii, întrucât dreptul de a emite este acordat prin acte emise de ANCOM şi nu de CNA împotriva cărora nu au fost formulate cereri de anulare.

Totodată, Înalta Curte constată că la rândul său recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat critici referitoare la această chestiune, în contestarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. Prin urmare, invocata lipsă de interes va fi tratată prin considerente unitare, raportat şi la sentinţa recurată.

Înalta Curte constată că suţinerile recurenţilor referitoare la lipsa de interes a acţiunii sunt nefondate, respingerea excepţiei fiind pronunţată de instanţă cu corecta interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 C. proc. civ., dar şi a art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a interpretat şi aplicat corect aceste dispoziţii legale în raport de obiectul cauzei, în acţiunile în contencios administrativ interesul reclamantului urmând a fi analizat prin raportare la drepturile şi interesele legitime despre care se invocă a fi vătămate prin actul sau omisiunea autorităţii publice, excepţia lipsei de interes a intimatei-reclamante motivată prin aceea că în cauză nu a fost introdus emitentul licenţei de emisie, respectiv ANCOM, nu prezintă relevanţă.

Or, intimata-reclamantă justifică un interes în formularea unei astfel de acţiuni pe calea contenciosului administrativ, atât prin prisma interesului general dat de actul administrativ emis de o instituţie publică prin care a fost concretizat rezultatul concursului pentru pachetul de frecvenţe pentru difuzarea unor servicii de programe de radiofuziune pe cale radioelectrică terestră, cât şi un interes direct şi personal în calitate de participant la concursul respectiv, în condiţiile în care acesta se pretinde persoană vătămată prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1 şi 8 din lege conturând interesul său de a acţiona în justiţie.

Împrejurarea că reluarea procedurii de concurs nu garantează intimatei-reclamante obţinerea licenţei de emisie nu este de natură să atragă concluzia lipsei de interes a acţiunii, fiind lipsit de relevanţă că reluarea concursului priveşte toţi competitorii, aceasta fiind şi raţiunea introducerii în cauză a terţilor beneficiari.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut de către judecătorul de fond, că interesul reclamantei în promovarea unei astfel de acţiuni pe calea contenciosului este justificat, importantă fiind doar posibilitatea existenţei unei vătămări aduse acestuia în privinţa nerespectării drepturilor sale conform Legii nr. 554/2004.

Tot subsumat acestui motiv de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-intervenientă D. S.R.L. a susţinut, în esenţă, că s-au încălcat principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare al societăţii, respectiv art. 6, art. 9 şi art. 13 C. proc. civ., prin aceea că prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă nu a invocat nemotivarea Deciziei CNA din 27.06.2017, ci a voturilor exprimate de membrii Consiliului, în conformitate cu art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, iar prin sentinţa recurată, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect şi fără a fi învestită cu o astfel de solicitare, instanţa a analizat legalitatea Deciziei/Hotărârii CNA din 27.06.2017 în raport de nemotivarea acesteia.

Verificând conţinutul sentinţei, instanţa de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanţă a principiilor indicate în memoriul de recurs, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă.

Judecătorul fondului a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului şi a încuviinţat probele solicitate de către părţi, în conformitate cu dispoziţiile legale, toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii. Instanţa de fond nu a depăşit nici limitele învestirii sale, ci, contrar susţinerilor recurentei-interveniente, în raport de criticile formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, a analizat lipsa motivării actului administrativ din perspectiva dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, care obligau autoritatea publică să existe voturi motivate şi să emită un act administrativ motivat.

Principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului nu îi permite însă acestuia să depăşească limitele învestirii şi să ignore termenele şi condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune. Prevederile art. 22 C. proc. civ. consacră posibilitatea judecătorului ca, în vederea aflării în cauză şi aplicării corecte a legii, să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere. Acest drept procesual poate fi exercitat însă numai cu privire şi în limitele cadrului procesual fixat de reclamant, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, pentru că în caz contrar ar intra în conflict cu alte principii fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., sau cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, care implică egalitatea armelor. Instanţa de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanţă a principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă.

Pentru casarea unei hotărâri judecătoreşti în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 14 C. proc. civ. este necesar ca argumentul care sprijină soluţia să antameze chestiuni de fapt sau de drept noi, să fie decisiv în justificarea soluţiei şi să nu fi fost pus în discuţia contradictorie a părţilor. Or, nu aceasta este situaţia în cauză.

Prin urmare, văzând că instanţa de fond a respectat principiile procesului civil mai sus discutate, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.

6.3. Motivul de casare referitor la nemotivarea sentinţei (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Subsumat acestui motiv de casare, Consiliul Naţional al Audiovizualului a susţinut, în prim rând, că instanţa de fond nu şi-ar fi prezentat propriul raţionament în soluţionarea acţiunii, ci a preluat argumentele din prima sentinţă pronunţată (casată ca urmare a unor vicii de procedură), inclusiv pe respingerea excepţiilor invocate de părţi.

Pe de altă parte, recurenta-intervenientă C. S.R.L. a arătat că sentinţa atacată conţine motive contradictorii, întrucât instanţa, pe de o parte, face referire la criteriile enunţate de art. 8 şi 9 din Decizia CNA nr. 277/2013 şi implicit la nerespectarea acestora prin hotărârea contestată, iar ulterior, în cuprinsul aceleiaşi motivări, aceeaşi instanţă susţine că se află în imposibilitatea de a verifica care au fost criteriile avute în vedere de Consiliu.

De asemenea, instanţa de fond, deşi îşi întemeiază soluţia pe ideea nelegalităţii Hotărârii CNA din 27.06.2017, dedusă din nerespectarea obligaţiei de motivare exhaustivă a deciziei de acordare a unei licenţe, nu îşi întemeiază argumentaţia pe vreo prevedere legală, ci face doar referire la o adresă a Consiliului Concurenţei.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că sentinţa recurată expune considerente suficiente, care confirmă respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Astfel cum s-a stabilit într-o jurisprudenţă constantă a instanţelor naţionale, motivarea hotărârii nu reprezintă o problemă de volum, ci una de conţinut, fiind însă necesar ca acest conţinut să releve o analiză concretă şi completă a situaţiei de fapt şi de drept relevate în speţă. Totodată, hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Înalta Curte subliniază că nemotivarea hotărârii judecătoreşti presupune lipsa totală ori insuficienţa argumentelor determinante, folosite pentru adoptarea soluţiei reflectate în dispozitiv, iar nu nemulţumirea generată de întinderea şi conţinutul considerentelor. Obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor au fost susceptibile să influenţeze soluţia. Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale obligă instanţa să îşi motiveze deciziile, această obligaţie fiind îndeplinită chiar dacă s-a motivat pe scurt hotărârea, dar s-au examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză. Preluarea de către judecătorul fondului, a unor argumente avute în vedere şi de o altă instanţă de judecată nu este de natură a concluziona că, hotărârea este nemotivată, or că, instanţa, în rejudecarea nu a cercetat fondul cauzei, astfel încât să fie incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme, judecătorul a răspuns criticilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.

În speţă, nu se poate reţine precaritatea motivării, ci conformitatea acesteia cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raţionamentul logico-juridic asupra chestiunii de drept analizate fiind clar şi pertinent, de natură a facilita efectuarea controlului judiciar, fiind esenţial caracterul convingător al motivării, ce vizează o problemă de calitate, de conţinut, iar nu una de cantitate.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei pronunţate asupra actului administrativ dedus judecăţii, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Instanţa de fond nu a analizat lipsa motivării actului administrativ pe existenţa adresei Consiliul Concurenţei, ci din perspectiva dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, pe considerentul că nu a putut identifica în ce măsură au fost sau nu îndeplinite criteriile prevăzute la art. 8 şi 9 din Decizia CNA nr. 277/2013, ponderea îndeplinirii/neîndeplinirii lor în cadrul concursului organizat etc., conchizând că nu există o motivare a actului contestat şi nici a documentaţiei pe care acesta ar fi trebuit să fie fundamentat.

Împrejurarea că recurenţii nu sunt de acord cu motivarea instanţei de fond, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o nemotivare şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurenţilor privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

6.4. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că sentinţa a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea audiovizualului, dar şi a dispoziţiilor care reglementează obligativitatea motivării unui act administrativ şi sancţiunea care intervine, votul membrilor CNA nefiind obligatoriu a fi motivat.

În dezacord cu opiniile exprimate în cererile de recurs, Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Potrivit art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2022: "(1) În îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucţiuni şi recomandări, în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6 membri.(11)

(2) Şedinţele Consiliului sunt publice, cu excepţia cazului în care se propune preşedintele şi se alege vicepreşedintele, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) şi (3).

(3) Votul este totdeauna deschis, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (3).

(4) Exprimarea fiecărui vot deschis este însoţită de motivarea acestuia.

(5) Deciziile Consiliului având caracter normativ, inclusiv motivarea acestora, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6)Deciziile Consiliului, altele decât cele precizate la alin. (5), inclusiv motivarea acestora, precum şi instrucţiunile şi recomandările emise de Consiliu se fac publice. 10/10/2003

(7) Actele având caracter normativ emise de Consiliu pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ de către orice persoană care se consideră prejudiciată de acestea.

(8) Deciziile Consiliului având caracter individual se comunică celor interesaţi şi intră în vigoare de la data comunicării, dacă nu se prevede altfel, putând fi contestate la instanţa competentă."

Potrivit art. 8 din Decizia CNA nr. 277/2013 din Decizia CNA nr. 277/2013 privind procedura de acordare, modificare, de prelungire a valabilităţii de cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare individuală, cu excepţia celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori:

"După audierea solicitanţilor, C.N.A. va decide asupra acordării sau prelungirii licenţei audiovizuale, ţinând cont şi de următoarele criterii generale:

a) Respectarea interesului public;

b) Asigurarea unui raport echilibrat între serviciile de programe naţionale, regionale şi locale, excepţie făcând situaţia prelungirii din 9 în 9 ani a licenţelor audiovizuale, potrivit legii;

c) Evitarea abuzului de poziţie dominantă şi a practicilor care împiedică libera concurenţă;

d) Strategia editorială, în raport şi cu strategia C.N.A. de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la art. 68 din Legea audiovizualului;

e) Oferta de programe şi conţinutul acestora, prezentate în proiectul editorial;

f) Experienţa şi competenţa în domeniul audiovizual, după caz;

g) Respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi protecţia minorilor;

h) Respectarea pluralismului politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi diversitatea publicului;

i) Promovarea culturii şi protejarea limbii române, a culturii şi a limbilor minorităţilor naţionale;

j) Durata totală cotidiană de difuzare a serviciului de programe;

k) Genul, orarul şi durata de difuzare şi de redifuzare a emisiunilor;

l) Situaţia exploatării celorlalte licenţe pe care le deţin solicitantul sau acţionarii societăţii solicitante, după caz;

m) Situaţia sancţiunilor aplicate, raportarea la acestea şi măsurile luate privind intrarea în legalitate, acolo unde este cazul;

n) Procentul alocat programelor locale, în cazul licenţelor audiovizuale regionale şi locale difuzate pe cale radioelectrică terestră."

Potrivit art. 9 alin. (1) din Decizia CNA nr. 277/2013:

"La acordarea licenţelor audiovizuale sau, după caz, la prelungirea valabilităţii licenţelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de televiziune, CNA va ţine cont în mod obligatoriu atât de criteriile menţionate la art. 8, cât şi de angajamentele solicitantului în ceea ce priveşte procentele rezervate operelor europene, în condiţiile precizate la art. 22 şi 24 din Legea audiovizualului."

Din analiza textelor legale antemenţionate rezultă că legiuitorul a stabilit condiţiile pe baza cărora CNA poate decide acordarea licenţei audiovizuale (art. 8 şi art. 9 din Decizia CNA nr. 277/2013) şi procedura adoptării deciziilor CNA referitor la acordarea licenţei (art. 15 din Legea nr. 504/2022), procedură care presupune, între altele: exprimarea votului şi motivarea acestuia, adoptarea deciziei ca urmare a votului exprimat şi motivarea deciziei.

Aşadar, contrar susţinerilor din recurs, obligaţia de motivare este expres prevăzută de legiuitor atât în ceea ce priveşte votul exprimat (art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002), cât şi în ceea ce priveşte decizia adoptată (art. 15 alin. (6) din Legea nr. 504/2002). Motivarea deciziei CNA ar trebui să conţină, chiar sintetic, considerentele pentru care membrii CNA au exprimat votul referitor la acordarea sau nu a licenţei. Cunoaşterea motivelor pentru care autoritatea pârâtă a adoptat o decizie oferă particularului posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare prin contestarea respectivei decizii în faţa instanţei şi combaterea considerentelor autorităţii, iar instanţei îi dă posibilitatea de a efectua un control de legalitate şi temeinicie al actului atacat. Respectarea obligaţiei motivării se analizează de la caz la caz, în funcţie de particularticularităţile fiecărei speţe.

În privinţa respectării principiului motivării actului administrativ se reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Cu alte cuvinte, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Aşa cum s-a arătat, motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor, care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativă, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

În speţa de faţă, astfel cum corect a constatat judecătorul fondului, instanţa de control judiciar nu a putut identifica în concret care au fost motivele avute în vedere de autoritate atunci când a acordat intimatei-reclamante cele 2 voturi, respectiv în ce măsură partea reclamantă nu a îndeplinit criteriile prevăzute la art. 8 şi 9 din Decizia CNA nr. 277/2013, respectiv nu s-a menţionat în concret motivele pentru care intimata-reclamantă nu îndeplineşte respectivele criterii.

Analiza de legalitate şi temeinicie a Hotărârii CNA din 27.06.2017 prin care au fost desemnaţi câştigătorii licenţelor audiovizuale de radiodifuziune, pentru concursul desfăşurat în perioada 19-22.06.2017 nu poate fi făcută de instanţă exclusiv pe baza argumentelor pentru care intimata-reclamantă consideră că îndeplineşte criteriile privind acordarea licenţei (argumente dezvoltate în cererea introductivă), ci trebuie pornit de la poziţia autorităţii pârâte, respectiv de la acele criterii pe care recurenta-pârâtă consideră că nu sunt îndeplinite şi de la motivele care susţin poziţia sa.

În lipsa acestor elemente menţionate în actul administrativ, instanţa de contencios se vede pusă în imposibilitatea analizării îndeplinirii acestor criterii, generându-se astfel o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Dreptul de apreciere al autorităţii nu poate depăşi limitele legalităţii. Puterea discreţionară conferită unei autorităţi nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută şi fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau de lege constituie exces de putere conform art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului cum că stabilirea solicitantului câştigător se face prin prisma tuturor celor 14 criterii la care se adaugă un criteriu de la art. 8 şi 9 din Decizia CNA nr. 277/2013, câtă vreme în cauză, instanţa de control judiciar se află în imposibilitatea de a verifica care au fost criteriile avute în vedere de Consiliu care nu au fost îndeplinite de intimata-reclamantă prin raportare la prevederile legale, ponderea acestora, elementele din care se compun, în condiţiile în care nu există nicio motivare a soluţiei/măsurii Consiliului.

Mai mult, autoritatea-pârâtă a mai susţinut că dosarul intimatei-reclamante a fost analizat şi prin raportare la celelalte solicitări de acordare de licenţe audiovizuale, or, nici acest lucru nu poate fi verificat, spre exemplu, în ce măsură, ceilalţi participanţi câştigători care au obţinut frecvenţele de emisie, pentru care a aplicat şi intimata-reclamantă, au îndeplinit criteriile respective.

În doctrina şi jurisprudenţa instanţelor naţionale s-a arătat în mod constant şi unitar că motivarea actului administrativ reprezintă o obligaţie în sarcina autorităţii emitente şi o veritabilă condiţie de validitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare a autorităţilor publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii lor discreţionare. Motivarea unei decizii administrative trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept care, pe de-o parte, să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de alta parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

De altfel, Înalta Curte reţine că aceasta a fost şi opinia Consiliului Concurenţei cu privire la acest aspect, aşa cum rezultă şi din adresa din 05.03.2015, prin care Consiliul Concurenţei a informat CNA că "Plenul Consiliului Concurenţei a decis, în şedinţa din 17.02.2015, să recomande Consiliului Naţional al Audiovizualului modificarea art. 8 alin (1) din Decizia CNA nr. 277/2013, astfel încât criteriile generale pentru acordarea licenţei audiovizuale să devină clare, măsurabile şi concrete.

Situaţia din care rezultă existenţa unor posibile efecte anticoncurenţiale ca urmare a cadrului legislativ secundar pus în aplicare de CNA a ajuns în atenţia autorităţii de concurenţă în urma primirii unor sesizări formulate de S.C. O. S.R.L.. Această întreprindere a depus în perioada 2013- 2014 patru seturi de documente pentru eliberarea unei licenţe audiovizuale de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, documentaţii care au fost respinse pe rând, fără o motivare care să facă trimitere la condiţiile pe care intreprinderea ar trebui să le respecte dacă doreşte să obţină licenţa.

Autoritatea de concurenţă consideră că orice persoană juridică privată ar trebui să aibă dreptul de a cunoaşte criteriile concrete pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea desfăşura în mod legal o activitate economică. Existenţa unei analize concrete, transparente şi nediscriminatorii care este esenţială pentru luarea unei decizii obiective în orice situaţie, cu atât mai mult atunci când acesta depinde de intrarea pe piaţă a unor intreprinderi noi şi, în consecinţă, poate afecta întreg mediul concurenţial.

(…) Atunci când aplică pentru obţinerea unei licenţe audiovizuale, o întreprindere ar trebui să cunoască criteriile de selecţie, iar în situaţi în care nu se califică, să fie informată asupra aspectelor ce trebuie îmbunătăţite/înlocuite. Astfel, pe lângă aplicarea unor criterii de selecţie adecvate, prin respingere motivată se înţelege şi comunicarea aspectelor concrete de îmbunătăţit în vederea primirii licenţei audiovizuale, pentru cazul în care întreprinderea doreşte să reia procedura".

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, criticile recurenţilor nefiind apte să conducă la reformarea soluţiei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului şi de recurentele-interveniente S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului şi de recurentele-interveniente S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1977 din data de 20 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 martie 2025.