Disciplinary complaint closure upheld; falsity claim barred absent criminal finding.

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.11.2021, sub nr. dosar. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei C21-1616/15.10.2021 a inspectorului sef al Inspecţiei Judiciare, comunicata la data de 26.10.2021, prin care a fost respinsa plângerea împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 2537 din 02.09.2021 întocmita de inspector judiciar B., prin care a fost clasata plângerea subsemnatului adresata acestei instituţii, împotriva judecătorilor C., D., E. -Tribunalul Giurgiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1076 din data de 09 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1076 din data de 09 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct,8 C. proc. civ.

Prima critică vizează încălcarea dispoziţiilor legale relevante, respectiv art. 99 lit. t), s), r), h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 14 din HCSM nr. 1027/2012, precum şi art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. din 1865, completat prin Legea nr. 219/2005. Reclamantul susţine că instanţa de fond a ignorat aceste norme, pronunţând hotărârea fără a analiza în mod incident existenţa falsului în înscrisul determinant, deşi constatarea penală nu mai era posibilă din cauza prescripţiei răspunderii penale. În acest sens, se invocă faptul că înscrisul contestat - Adeverinţa nr. x/11.09.1991 - a stat la baza unei hotărâri civile anterioare, iar probele depuse ulterior au demonstrat că acesta nu reflectă realitatea cadastrală, fiind astfel susceptibil de a fi fals.

A doua critică priveşte omisiunea instanţei de fond de a analiza probatoriul administrat, în special înscrisurile depuse de reclamant, care ar fi demonstrat caracterul fals al documentului utilizat în procesul anterior. Se susţine că instanţa a refuzat să cerceteze pe cale incidentă existenţa falsului, deşi art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865 permite revizuirea hotărârii în cazul în care aceasta s-a pronunţat în temeiul unui înscris declarat fals, chiar dacă constatarea infracţiunii nu mai poate fi realizată prin hotărâre penală.

În continuare, se critică interpretarea eronată a atribuţiilor inspectorului judiciar, instanţa de fond apreciind că analiza indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare ar fi atributul exclusiv al acestuia. Reclamantul susţine că instanţa avea obligaţia de a verifica dacă inspectorul judiciar a respectat limitele competenţei şi dacă a analizat în mod real conduita magistraţilor implicaţi, în raport cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 303/2004, care impun respectarea supremă a legii şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor.

O altă critică se referă la modul în care instanţa de fond a interpretat cererea formulată către CSM, considerând-o o interferenţă în actul de justiţie. Reclamantul precizează că nu a solicitat modificarea soluţiei din revizuire, ci doar verificarea conduitei judecătorilor care au pronunţat hotărârea, în contextul ignorării unor dispoziţii legale obligatorii. În acest sens, se susţine că interferenţa în actul de justiţie a fost realizată de către inspectorul judiciar, care, prin motivarea rezoluţiei de clasare, a oferit o justificare a hotărârii pronunţate de completul de judecată, depăşindu-şi astfel atribuţiile.

Se mai invocă lipsa unei analize reale a conduitei magistraţilor, instanţa de fond reproducând argumente generale, fără a verifica contradicţiile dintre textele legale aplicabile şi soluţia pronunţată. Reclamantul arată că instanţa nu a analizat incidenţa art. 99 lit. y) din Legea nr. 303/2004, deşi în materia art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865 există recursuri în interesul legii şi decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum Decizia nr. 66/2008, Decizia XV/2005, Decizia nr. 2/2011, Decizia nr. 31/2019 şi Decizia nr. 60/2006, care nu au fost respectate de completul de judecată.

În final, se contestă modul în care instanţa de fond a interpretat înscrisul fals, respectiv adeverinţa emisă de Primăria Adunaţii Copăceni, care ar fi stat la baza pronunţării deciziei civile nr. 855/13.12.2013. Reclamantul susţine că, potrivit datelor obţinute ulterior de la OCPI Giurgiu, partida cadastrală indicată în adeverinţă aparţine unei alte persoane, ceea ce demonstrează caracterul fals al documentului şi justifică revizuirea hotărârii.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurată şi, pe fond, admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului şef şi a rezoluţiei de clasare, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor şi continuarea procedurii disciplinare. Dacă doreşti, pot redacta şi forma finală a motivării juridice a recursului, în stilul unei hotărâri sau al unei concluzii scrise.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a solicita respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. din 1865, precum şi ignorarea probatoriului administrat, în special a înscrisurilor care, în opinia sa, ar fi demonstrat existenţa unui fals ce a stat la baza pronunţării unei hotărâri judecătoreşti anterioare. De asemenea, recurentul a susţinut că instanţa de fond a refuzat să analizeze, pe cale incidentă, existenţa falsului, deşi răspunderea penală era prescrisă, iar constatarea infracţiunii nu mai putea fi realizată prin hotărâre penală.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii este justificată doar în ipoteza aplicării greşite a normei de drept material.

În speţă, instanţa de fond a analizat cererea reclamantului prin raportare la dispoziţiile legilor speciale incidente în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor - Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 317/2004 - precum şi la competenţele Inspecţiei Judiciare, fără a ignora normele generale invocate de recurent.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a motivat în mod clar şi coerent soluţia de respingere a cererii, reţinând că verificările efectuate de Inspecţia Judiciară au fost realizate cu respectarea limitelor de competenţă prevăzute de lege, iar rezoluţiile de clasare au fost motivate corespunzător. S-a subliniat că analiza existenţei sau inexistenţei indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, iar instanţa nu poate substitui această competenţă printr-un control de fond asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor adoptate de magistraţi.

În ceea ce priveşte pretinsul înscris fals - Adeverinţa nr. x/11.09.1991 - instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu există o hotărâre penală de constatare a falsului, iar analiza pe cale incidentă a existenţei infracţiunii nu poate fi realizată în cadrul procedurii disciplinare, în lipsa unei constatări judiciare definitive. De altfel, recurentul nu a făcut dovada că înscrisul respectiv a fost declarat fals în condiţiile legii, astfel încât să fie incidentă ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865.

Referitor la critica privind ne conexarea dosarelor şi aplicarea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că pentru a se putea reţine abaterea disciplinară este necesară dovedirea distinctă a elementului subiectiv - reaua-credinţă sau grava neglijenţă - coroborat cu încălcarea normelor de drept material sau procesual. Or, recurentul nu a furnizat probe concludente în acest sens, ci a formulat aprecieri subiective asupra conduitei magistraţilor, fără suport probatoriu suficient.

În concluzie, instanţa de fond a constatat în mod corect că inspectorul judiciar a depus toate diligenţele necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt, efectuând verificări prealabile asupra activităţii judecătorilor implicaţi, fără a identifica contradicţii între dispoziţiile legale aplicabile şi soluţia pronunţată, nefiind întrunite elementele abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, criticile formulate de recurent nefiind de natură să conducă la casarea hotărârii, astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1076 din 9 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.