Insurer's RCA claim against Guarantee Fund for semitrailer damage fails; appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.04.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 25829/12.03.2021 emise de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON reprezentând despăgubirea acordată în dosarul de daună x, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1206 din 28 iunie 2022, Curtea a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei FGA nr. 25829/12.03.2021, cu cheltuieli de judecată.

A apreciat recurenta că motivarea instanţei este nelegală şi netemeinică, bazându-se pe menţiunile FGA. Faptul că susţinerile unui parteneriat între cele două societăţi, B. S.R.L. şi C. S.R.L., nu este probat cu documente justificative, nu sunt aplicabile prevederile art. 27 pct. 9 din Norma ASF 23/2014.

Solicitarea de despăgubiri în cuantum de 25.000 RON prin cererea adresată FGA este legală şi temeinică, cerere formulată în baza art. 33 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, aplicabilă la data evenimentului.

Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, semiremorca nu poate fi considerată o marfă/produse bunuri transportate aşa cum se menţionează în decizia de respingere a cererii de despăgubire pentru care au fost invocate prevederile art. 27 alin. (9) din Norma nr. 14/2014.

Dispoziţiile Ordinului CSA nr. 23/2014, care reglementează obligaţia asiguratului de a plăti o primă de asigurare, ori obligaţia asigurătorului de a plăti o despăgubire pentru un anumit prejudiciu, sunt veritabile clauze ale contractului de asigurare RCA, reprezentând practic conţinutul acestui contract.

Astfel, în raport cu art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/2015, FGA poate achita despăgubirile în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de Norma ASF nr. 16/2015, impunându-se admiterea recursului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin recurs, a apărărilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, soluţia dată asupra acţiunii fiind legală, pentru considerentele ce se vor arătate în continuare.

În fapt, la data de 26.10.2014, a avut loc un accident de circulaţie pe Al-km. 95+450m, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil umed şi alunecos, conducătorul ansamblului de autovehicule şi semiremorca, a pierdut controlul vehiculului şi a intrat în coliziune cu glisierele metalice.

Capul tractor DAF VL05ABI este înmatriculat pe numele conducătorului auto, D., pentru care exista o poliţă RCA la E. nr. x/27.04.2016, iar semiremorca x, asigurată Casco la A. este înmatriculată pe numele F.-utilizator S.C. B. S.R.L..

Ansamblul auto format din capul tractor şi semiremorca era condus de prepusul utilizatorului (SC B. SRL), S.C. C. S.R.L., conform ONRC (informaţii identificare), asociat unic la S.C. C. S.R.L. este d-na G..

Din declaraţia împuternicitului S.C. B. S.R.L., anexată dosarului A., reiese că remorca B58BWK a fost tractată de către partenerul utilizatorului, S.C. C. S.R.L..

Prin cererea de plată înregistrată la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub numărul 18545/14.03.2016, reclamanta A. a solicitat o despăgubire în cuantum de 25.000 de RON, reprezentând despăgubirea acordată în dosarul de daună x.

Prin Decizia nr. 25829 din data de 12.03.2021, pârâtul a respins cererea de plată pentru suma de 25.000 RON - reprezentând despăgubire acordata în dosarul de daună nr. x.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 25829/12.03.2021 emisă de pârât.

Recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de fond a motivat hotărârea exclusiv prin raportare la susţinerile FGA, fără a analiza în mod autonom împrejurările cauzei şi fără a verifica existenţa unui parteneriat între B. S.R.L. şi C. S.R.L., considerând astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 27 pct. 9 din Norma ASF nr. 23/2014. Totodată, reclamanta apreciază că semiremorca avariată nu poate fi calificată drept bun transportat, ci vehicul asigurat, iar cererea de despăgubire formulată în baza art. 33 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014 ar fi legală şi temeinică.

Înalta Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, întrucât hotărârea recurată este legală şi temeinică, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi în concordanţă cu jurisprudenţa relevantă.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că cererea de plată formulată de reclamantă viza o despăgubire achitată în temeiul unei poliţe facultative CASCO, în cadrul unui raport contractual preexistent între reclamantă şi asiguratul său, iar nu o despăgubire solicitată de un terţ păgubit în sensul Legii nr. 136/1995.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurarea RCA acoperă prejudiciile cauzate terţilor, iar terţul este definit ca fiind proprietarul unui bun mobil sau imobil avariat din culpa vehiculului asigurat. În situaţia în care remorca este ataşată unui cap tractor, acestea constituie un ansamblu de sine stătător, chiar dacă sunt vehicule distincte, fiecare putând fi asigurat RCA. Răspunderea se stabileşte în funcţie de modul de producere a accidentului, fie în mers, fie în staţionare, dar întotdeauna faţă de terţi. Or, niciunul dintre cele două vehicule care compun ansamblul auto nu poate avea calitatea de terţ, fiind ambele bunuri asigurate, astfel încât nu se poate pretinde despăgubirea în temeiul asigurării RCA pentru prejudiciile produse între ele.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că în speţă sunt incidente cauzele de excludere de la despăgubire prevăzute de art. 27 din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv pct. 4 şi 9. Potrivit acestor dispoziţii, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul şi persoana prejudiciată a existat un raport contractual la data producerii evenimentului, precum şi în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii asigurării RCA sau asigurătorul nu are răspundere. În cauză, prejudiciul a fost produs unui vehicul aflat în raport contractual cu cel care a generat accidentul, iar despăgubirea solicitată nu priveşte un terţ, ci un asigurat în cadrul unui contract facultativ, ceea ce exclude aplicabilitatea regimului RCA.

Contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă cu privire la lipsa dovezii unui parteneriat între B. S.R.L. şi C. S.R.L., Înalta Curte constată că din declaraţia administratorului firmei B. S.R.L. rezultă existenţa unui parteneriat între cele două societăţi.

Referitor la dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, Înalta Curte reţine că acestea reglementează obligaţiile asigurătorului în cadrul contractului de asigurare, fără a conferi un drept direct de despăgubire împotriva FGA. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este parte în contractul de asigurare şi nu preia ope legis obligaţiile asigurătorului în faliment, ci acţionează în temeiul unei proceduri administrative reglementate de Legea nr. 213/2015. Potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) din această lege, FGA verifică dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma solicitată reprezintă o creanţă de asigurare şi dacă aceasta este justificată pentru plată din disponibilităţile sale. În speţă, această procedură a fost parcursă, iar cererea a fost respinsă prin Decizia nr. 25829/12.03.2021, în mod motivat şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1206 din 28 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.