Age-limit indemnity claim perimed for failure to resume proceedings after suspension for parallel litigation

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 06.02.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună ca pârâta B., în calitatea sa de Secretar General al Senatului României, să fie obligată să soluţioneze motivat cererea reclamantului A. pentru acordarea indemnizaţiei de limită de vârstă prevăzută de art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 357/2015 privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi potrivit dreptului subiectiv.

Totodată, a solicitat să fie obligată pârâta la plata sumei de 173.672,24 RON prejudiciu produs până la data de 01.02.2019, reprezentând echivalentul pagubei ce s-a produs prin neplata pe perioada 03.07.2017-31.01.2019, sumă care va fi actualizată cu valoarea prejudiciului ce se va produce până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, precum şi la plata unor daune cominatorii de 500 RON/zi pentru fiecare zi de întârziere.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 131 din data de 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 131 din data de 5 octombrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea primului motiv, se arată că instanţa de fond a intrat în sfera încălcării regulilor de procedură civilă, întrucât a constatat perimarea fără a analiza culpa procesuală a părţii, condiţie esenţială pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 416 C. proc. civ. Recurentul susţine că termenul de 6 luni nu putea fi considerat împlinit, întrucât cauza fusese suspendată în aşteptarea comunicării deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2018, iar această comunicare s-a realizat abia la data de 25 august 2022, conform dovezilor de expediţie şi corespondenţei poştale aflate la dosar.

Se invocă faptul că instanţa de fond nu a valorificat cererile formulate anterior pronunţării, prin care recurentul a solicitat eliberarea de copii legalizate ale hotărârilor pronunţate în dosarul menţionat, inclusiv încheierile cu dezbaterile finale, precum şi comunicarea motivării deciziei, atât prin e-mail, cât şi prin corespondenţă fizică. Recurentul susţine că stăruinţa sa procedurală este dovedită şi că nelucrarea nu i se poate imputa, întrucât lipsa comunicării motivării deciziei a împiedicat continuarea procesului. În acest context, se apreciază că instanţa a aplicat perimarea în mod formal, fără a analiza împrejurările concrete ale cauzei şi fără a verifica dacă partea a fost efectiv în culpă procesuală.

În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă nelegalitatea soluţiei pronunţate, întrucât instanţa nu a soluţionat cererea supusă judecăţii, ci a întrerupt cursul procesului printr-o suspendare generată chiar de propria conduită. Recurentul susţine că instanţa a fost investită cu judecata unei cereri de chemare în judecată şi că, în virtutea principiului legalităţii şi al rolului activ, aceasta avea obligaţia de a duce la bun sfârşit judecata, mai ales în condiţiile în care cauza de suspendare era determinată de o decizie pronunţată într-un alt dosar, aflat tot pe rolul instanţei. Se apreciază că instanţa a creat incidentul procedural care a generat suspendarea şi că nu partea este cea care a abandonat judecata, ci instanţa este cea care a întrerupt cursul acesteia.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât constatarea perimării s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind culpa procesuală, iar instanţa nu a analizat în mod efectiv cererea dedusă judecăţii, ci a închis dosarul în mod nejustificat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare:

Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în temeiul art. 416 din C. proc. civ.. Cauza a fost suspendată la data de 24.05.2019, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că simpla formulare a unor cereri de comunicare a hotărârii pronunţată în cauza care a provocat suspendarea nu este de natură să întrerupă cursul perimării, în lipsa unei stăruinţe efective în vederea reluării judecăţii. Potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, însă această suspendare nu poate fi invocată de partea care nu a stăruit în judecarea cauzei.

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu a formulat, în termenul legal de 6 luni de la pronunţarea deciziei definitive, nicio cerere de repunere pe rol sau de continuare a judecăţii, astfel încât să întrerupă cursul perimării. Invocarea datei comunicării hotărârii ca moment de referinţă pentru calculul termenului de perimare nu este susţinută de dispoziţiile legale incidente, care prevăd că perimarea operează prin simpla constatare de rămânere în nelucrare a cauzei din motive imputabile părţii. Simpla solicitare de comunicare a unei hotărâri nu echivalează cu o cerere de repunere pe rol sau cu o manifestare procesuală aptă să determine reluarea judecăţii.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa ar fi fost obligată să continue judecata, Înalta Curte reţine că, în situaţia suspendării facultative a judecăţii dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., procesul se reia la cererea părţii interesate şi nu din oficiu, de instanţă, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilităţii, ce guvernează procesul civil.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ., motiv pentru care recursul formulat de reclamantul A. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 131/2022 din data de 5 octombrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.