Emergency interim relief for full medical reimbursement of oncological drugs not yet listed: balancing constitutional right to life against statutory reimbursement limits

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2024 reclamantul A. a solicitat in contradictoriu cu paraţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca în temeiul art. 997 din C. proc. civ. aceştia sa fie obligaţi la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a combinaţiei de medicamente Nivolumab (denumire comercială OPDIVO) şi Cabozantinib (denumire comercială CABOMETYX), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal . În temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ. a solicitat ca executarea ordonanţei să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui terme.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 202 din 30 iulie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii;

- a respins excepţiile de inadmisibilitate invocate de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii;

- a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

- a obligat pârâţii să asigure reclamantului, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, (fără contribuţie personala) a combinaţiei de medicamente Nivolumab (denumire comercială Opdivo) şi Cabozantinib (denumire comercială Cabometyx) până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect obligaţie de a face, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2024.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţei au declarat recursuri pârâţii Ministerul Sănătăţii, Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

3.1. Recursul formulat de Ministerul Sănătăţii

Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, a arătat că în situaţia acţiunii în obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operaţiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorităţii chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operaţiune administrativă.

În opinia sa, obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială excede obiectului acţiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 poate consta, într-un act administrativ sau în faptul nesoluţionării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum şi în refuzul justificat de soluţionare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorităţii pârâte să îndeplinească un anumit act/operaţiune administrativă din sfera sa de competenţa, iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competenţă a altei autorităţi, instituţii sau persoane juridice de drept privat. Este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, prevede dreptul asiguraţilor de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuţie personală, însă acest drept nu este absolut, fiind condiţionat de existenţa unei prescripţii medicale pentru medicamentul necesar, iar contravaloarea acestora se suportă numai pentru indicaţiile terapeutice autorizate şi incluse în rezumatul caracteristicilor produsului.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 32, lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 16, alin. (1)1 din Legea nr. 95/2016 privind reforma în domeniul sănătăţii, introdus prin Ordonanţa nr. 37/2022.

În esenţă, a criticat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a sa, considerând că instanţa, în mod greşit, a reţinut faptul că pârâţii au calitate procesuală pasivă în cauză întrucât au atribuţii în procesul de includere pe Listă a medicamentului care face obiectul cauzei, în vederea compensări cu 100%. Obiectul acestei cauze îl reprezintă analiza aparenţei dreptului reclamantului de a beneficia de decontarea costurilor cu un medicament ce nu se află în Listă, fără nicio legătură cu procedura introducerii în Listă.

Ministerul Sănătăţii nu poate asigura reclamantului medicamentul solicitat, întrucât nu poate efectua plăţi legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele strict şi limitativ prevăzute de art. 16 alin. (1)1 din Legea nr. 95/2006, printre care nu se regăseşte şi cel solicitat de reclamantă.

Totodată, contrar aspectelor reţinute de instanţă, Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în procesul de recunoaştere a respectivului medicament sau cel privind elaborarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi a căilor de atac. În conformitate cu prevederile OMS nr. 861/20145, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă este în competenţa ANMDMR, autoritate care implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista.

A mai susţinut că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor 1443 C. civ. atunci când a respins excepţia inadmisibilităţii cererii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare, în sarcina pârâţilor. De esenţa solidarităţii pasive este tocmai faptul că toţi pârâţii sunt obligaţi la aceeaşi prestaţie, astfel încât fiecare poate să fie ţinut separat pentru întreaga obligaţie. Or, pârâţii din prezenta cauză au atribuţii şi obligaţii diferite în procedura de includere a medicamentului în Listă şi în procedura de decontare a medicamentelor introduse în Listă. Prin urmare, aceştia nu pot fi obligaţi în solidar, ci doar la prestaţii diferite, motiv pentru care se impune admiterea excepţiei astfel invocate.

Printr-o altă critică de nelegalitate a susţinut că instanţa a încălcat prevederile art. 56, lit. d) din Legea nr. 95/2006, deoarece CNAS asigură finanţarea programelor naţionale de sănătate curative şi nu Ministerul Sănătăţii, din bugetul căruia se decontează strict şi limitativ medicamentele prevăzute la art. 16 alin. (1)1 din Legea nr. 95/2006.

În continuare, recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Reiterând prevederile art. 997 alin. (5) C. proc. civ., a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit ca fiind îndeplinite în cauză, în mod cumulativ, toate condiţiile de admisibilitate pentru admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială: urgenţă, caracter vremelnic, neprejudecarea fondului, precum şi existenţa unei aparenţe de drept.

În mod eronat a reţinut instanţa de fond că în favoarea reclamantului există aparenţa dreptului şi a admis cererea aplicând cauzei o ipoteză străină de natura acesteia, respectiv atribuţiile pârâţilor în procesul de introducere/extindere a listei, aspect străin de obiectul cauzei care vizează asigurarea, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, a medicamentului, demers cu privire la care reclamantul nu are dreptul.

Obiectul cauzei îl reprezintă asigurarea medicamentului în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, deci decontarea acestora de către pârâţi, nu obligarea pârâţilor la includerea lor în Listă, iar apărările recurentului-pârât au fost tocmai în sensul că medicamentul solicitat nu au indicaţie terapeutică pentru afecţiunea reclamantului, neavând nicio relevanţă faptul că Lista poate fi oricând modificată şi acest medicament ar putea fi inclus în cadrul acesteia la un moment dat.

Aşadar, la nivel de aparenţă, reclamantul nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporţie de 100% pentru achiziţionarea medicamentului, deoarece acesta nu figurează la data solicitării, potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate, de care poate beneficia reclamantul în calitate de asigurat.

3.2. Recursul formulat de Guvernul României

Recurentul-pârât Guvernul României, invocând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul admiterii excepţiei invocate şi a respingerii acţiunii faţă de Guvern, ca inadmisibilă.

În esenţă, a învederat că faţă de pretenţiile reclamantului din cererea pendinte, în conformitate cu cadrul normativ în vigoare acesta nu are dreptul să beneficieze de compensarea 100%, fără contribuţie personală, a combinaţiei de medicamente, respectiv Cabozantinib si Nivolumab (denumire comercială Opdivo), nefiind inclusă în Lista medicamentelor compensate, aprobate prin H.G. nr. 720/2008.

Or, potrivit art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor se realizează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, în conformitate cu ordinul MS nr. 861/2014.

Concluzionând, în cauza de faţă, nu se poate impune Guvernului României o obligaţie de natura celei urmărite de reclamant, atât din raţiuni privitoare la lipsa calităţii procesuale, dar şi prin prisma inadmisibilităţii demersului în contradictoriu cu acest pârât, determinat de inexistenţa medicamentului, la acest moment, în Lista medicamentelor compensate.

Faţă de neincluderea în Listă, pentru neîndeplinirea condiţiilor legale, cererea este neîntemeiată.

Redând dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008 şi ale art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, a apreciat că o eventuală măsură cu privire la obligarea elaborării Listei şi a iniţierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situaţiei litigioase nu poate fi atribuită Guvernului României, în integralitatea sa, ca organism colegial.

Chiar din modul în care sunt formulate normele ce reglementează procedura elaborării, avizării şi prezentării proiectelor de acte normative se distinge aspectul potrivit căruia actele se iniţiază de către autorităţile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern.

CNAS este, aşadar autoritatea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind astfel în măsură a duce la îndeplinire solicitările reclamanţilor din cuprinsul cererii, iar Ministerul Sănătăţii are obligaţia aprobării criteriilor de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor utilizate în procesul de evaluare privind includerea pe listă a unor noi medicamente, cu sau fără contribuţie personală.

Pârâţii având competenţe partajate prin raportare la această procedură, nu se poate dispune obligarea lor în mod direct la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100%, a medicamentului prescris pentru indicaţia terapeutică indicată.

3.3. Recursul formulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca netemeinică.

Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparţine CNAS în raport de obiectul cauzei şi atribuţiile CNAS expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, aceasta nu are nicio atribuţie prevăzută în sarcina sa cu privire la extinderea indicaţiilor unui medicament existent în Lista de medicamente, aprobată prin H. G. nr. 720/2008, nu intră în raporturi juridice cu persoanele asigurate, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, nu a stabilit niciun fel de raporturi juridice cu reclamantul, raporturi din care să poată izvorî drepturi ori obligaţii reciproce, nu are competenţa de a efectua plata către asiguraţi a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale de care aceştia beneficiat sau urmează să beneficieze şi nici nu încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale, medicamente dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate asiguraţilor.

În ceea ce priveşte fondul ordonanţei preşedinţiale, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.

Cu privire la condiţia referitoare la neprejudecarea fondului, recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că în speţa de faţă, această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere obligarea de a deconta din bugetul FNUASS medicamentul solicitat de reclamant pentru care nu există temei legal de decontare, în condiţiile în care acest medicament nu are indicaţia terapeutică prevăzută de Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021 pentru afecţiunea de care suferă intimatul-reclamant.

Astfel, numai în ipoteza în care, indicaţiile terapeutice (afecţiunea) reclamantului ar fi fost prevăzute de Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021 şi acest medicament s-ar fi putut deconta şi pentru afecţiunile de care suferă reclamantul, în regim de compensare de 100%, iar autorităţile publice de resort refuzau punerea medicamentului la dispoziţia reclamantului, s-ar fi putut lua în discuţie o analiză a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ., neexistând niciun impediment pentru acordarea medicamentului, însă, în situaţia în speţă, o admitere a acţiunii ar presupune practic o analiză a refuzului autorităţilor publice de a emite un act administrativ normativ de completare a Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021, ceea ce face obiectul analizei dosarului de fond.

Referitor la condiţia privind aparenţa dreptului, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat cadrul normativ incident, care justifica că în favoarea reclamantului nu există aparenţa de drept, iar în acest sens a invocat prevederile art. 241 - 243, respectiv ale art. 248 lit. f), i) şi l) din Legea nr. 95/2006, ale art. 3 din H.G. nr. 720/2008, ale art. 3 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014, ale art. 3 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021, precum şi ale art. 1 alin. (1) din Anexa 36 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1857/441/2023.

De asemenea, a arătat că nu se poate considera că art. 6 alin. (1) din Directiva 89/105/CEE ar conferi drepturi direct pacienţilor pentru a solicita includerea unor medicamente indicate nominal de către aceştia în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin urmare, nu poate fi reţinut efectul direct al Directivei sub acest aspect.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru considerentele în continuare arătate.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că motivele de recurs invocate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. nu privesc acest motiv de casare, ci se referă la modalitatea greşită de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi inadmisibilităţii acţiunii, astfel că vor fi analizate în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, prin care s-a susţinut neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 997 C. proc. civ. necesare pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, Înalta Curte constată că şi aceste argumentele se subsumează tot cazului de casare prevăzut de pct. 8) al aceluiaşi articol.

În concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a arătat considerentele pentru care a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâţi, precum şi pe cele pentru care a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, astfel că motivele de recurs privind greşita soluţionare a excepţiilor şi neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate în continuare.

O primă critică de nelegalitate adusă sentinţei atacate, comună celor patru recursuri promovate, vizează soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de faţă, de obligarea pârâţilor să îi asigure reclamantului, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a combinaţiei de medicamente Nivolumab (denumire comercială Opdivo) şi Cabozantinib (denumire comercială Cabometyx) până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Deşi sunt întemeiate susţinerile recurenţilor-pârâţi în sensul că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea acestora la includerea în Lista de decontare a medicamentului solicitat, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracţie de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării şi neincluderii în Listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicaţia terapeutică de care suferă.

Aşadar, raportat la petitul acţiunii, instanţa de fond, în mod legal a statuat că toţi pârâţii au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuţii în ceea ce priveşte procedura de includere a unor medicamente pe Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Concret, competenţa este partajată între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul şi obligaţia de a elabora lista, pe baza avizului Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunţă asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului iniţiat de Ministerul Sănătăţii. Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate competenţa în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În consecinţă, susţinerile recurenţilor-pârâţi privind lipsa calităţii procesuale pasive a lor în prezenta cauză, nu pot fi primite.

Cât priveşte soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte reţine că singurul care a criticat raţionamentul instanţei este recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii care a susţinut că pârâţii nu pot fi obligaţi în solidar, ci doar la prestaţii diferite întrucât au atribuţii şi obligaţii diferite în procedura de includere a medicamentelor în listă şi în procedura de decontare a medicamentelor introduse în listă.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte reţine că intimatul-reclamant nu solicită obligarea pârâţilor în solidar la îndeplinirea obligaţiei solicitate, ci fiecare este chemat în raport de atribuţiile care îi revin potrivit legii, astfel cum a fost prezentat anterior, Ministerul Sănătăţii stând în judecată în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la sănătatea publică.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de control judiciar reţine că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă în mod corect de judecătorul fondului.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi restul criticilor din recurs, ce vizează condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a în cauză a prevederilor art. 997 şi următoarele din C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, şi Legii nr. 95/2006.

În esenţă, recurenţii- pârâţii au criticat sentinţa recurată, susţinând că nu sunt îndeplinite unele dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., respectiv aparenţa de drept şi neprejudicierea fondului.

Referitor la cerinţa aparenţei de drept, s-a invocat inexistenţa unui cadru legal corespunzător pretenţiilor reclamantului, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu combinaţia de medicamente Nivolumab (denumire comercială Opdivo) şi Cabozantinib (denumire comercială Cabometyx) pentru indicaţia terapeutică Neoplasm renal.

Este de menţionat că aceste medicamente sunt incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă nu pentru indicaţia terapeutică de care suferă reclamantul, astfel încât acesta nu poate beneficia de compensarea integrală a tratamentului.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acţiunea de fond, procedura ordonanţei preşedinţiale nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenţiei formulate. Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretenţiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei analize sumare a situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept incidente speţei.

Intimatul-reclamant a făcut dovada aparenţei de drept, demonstrând că starea sa medicală impune continuarea tratamentului cu medicamentul solicitat. Potrivit referatului medical, intimatul-reclamant a fost diagnosticat cu neoplasm renal stâng iar prin scrisorile medicale din 18.06.2024 întocmite de un medic primar oncolog si de un medic specialist oncologie medicala s-a recomandat administrarea tratamentului cu o combinaţie de medicamente, respectiv Cabozantinib si Nivolumab, conform ghidurilor internaţionale NCCN si ESMO.

Reglementarea condiţiilor de acordare a tratamentului solicitat, precum şi alinierea legislaţiei interne la dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de reclamantă, urmează a fi analizate în cadrul acţiunii de fond, unde vor fi luate în considerare şi apărările formulate de pârâţi privind inexistenţa unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament. Totuşi, pentru soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială, este suficient ca instanţa să constate, în urma unei evaluări sumare, că drepturile fundamentale ale pacientului sunt afectate într-un mod suficient de grav, justificând astfel instituirea, cu titlu provizoriu, a unei obligaţii de conduită în sarcina pârâţilor.

Este real faptul că indicatiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condiţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentaţii la Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituţii. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipseşte intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecinţe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viaţă al acesteia. Aşadar, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispoziţiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viaţă (incluzând dreptul la ocrotirea sănătăţii), drept garantat de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituţia României şi de art. 2 pct. 32 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Astfel, art. 22 din Constituţia României stabileşte că "(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.", iar art. 34 dispune că "(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

De asemenea, art. 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevede că:

"Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege."

În acest context, instanţa de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunţare definitivă asupra fondului pretenţiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist s-ar leza dreptul intimatului-reclamant la sănătate şi implicit la viaţă, acesta fiind de altfel şi dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa de control judiciară consideră că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, câtă vreme combinaţia de medicamente solicitate prevăzut în lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, însă nu şi pentru indicaţia de care suferă reclamantul, iar acest tratament i-a fost prescris de medicul specialist oncolog (eficienţa unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanţa de judecată), iar neacordarea provizorie a acestui medicament, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viaţă, fiind în discuţie şi îndeplinirea

Este de observat că măsura solicitată de reclamant are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Din această perspectivă, nu pot fi primite nici argumentele recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii referitoare la încălcarea prevederilor referitoare la finanţarea programelor de sănătate curative, atât timp cât măsura dispusă are caracter provizoriu şi urmăreşte prezervarea unei situaţii de fapt, în absenţa căreia ar exista un risc real de afectare a dreptului la viaţă şi sănătate.

Recurenţii-pârâţi au mai susţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuţie, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluţie.

Înalta Curte constată că această susţinere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa aparenţei dreptului în favoarea intimatului-reclamant, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantului asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate şi în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiţii şi au fost analizate de instanţa de control judiciar în paragrafele anterioare.

În cadrul prezentului litigiu, instanţa de contencios administrativ nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părţi (dreptul reclamantului la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal. Măsura solicitată de reclamant are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiţia neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiţia referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Conchizând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenţilor-pârâţi referitoare la neîntrunirea condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, sentinţa recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Casa Natională de Asigurari de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Casa Natională de Asigurari de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 202 din 30 iulie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.