Cassation inadmissible for challenging penalty execution modifications and decriminalization
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Penal Division) dismissed the defendant's appeal in cassation as inadmissible, leaving the Court of Appeal's decision (which had reinstated the component sentences, declassified the abuse in office charge, and applied a resulting sentence of 9 years and 8 months) in force, while ordering the defendant to pay 200 RON in judicial fees. The dispute involved a procedural challenge to a Court of Appeal decision that modified an original conviction based on the subsequent decriminalization of one of the underlying offenses, with the defendant arguing that the statute of limitations for the remaining charges (bribery, organized crime, money laundering) had expired and that the refusal to terminate the criminal proceedings violated constitutional rights. The decisive legal basis was Article 440(2) of the Code of Criminal Procedure, applied in conjunction with Article 434(1) and Article 434(2)(c), which established that an appeal in cassation is only admissible against decisions resolving the merits of a criminal action (acquittal, conviction, or termination) and expressly excluded decisions rendered in matters of penalty execution, rendering the appeal filed against the execution-modifying decision procedurally invalid.
Legislator headnote
AI generatedart. 597 alin. (1) din C. proc. pen, art. 595 alin. (1) din C. proc. pen, art. 297 alin. (1) din C. pen, art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen; Cassation inadmissible for challenging penalty execution modifications and decriminalization: The dispute involved a procedural challenge to a Court of Appeal decision that modified an original conviction based on the subsequent decriminalization of one of the underlying offenses, with the defendant arguing that the statute of limitations for the remaining charges (bribery, organized crime, money laundering) had expired and that the refusal to terminate the criminal proceedings violated constitutional rights. The decisive legal basis was Article 440(2) of the Code of Criminal Procedure, applied in conjunction with Article 434(1) and Article 434(2)(c), which established that an appeal in cassation is only admissible against decisions resolving the merits of a criminal action (acquittal, conviction, or termination) and expressly excluded decisions rendered in matters of penalty execution, rendering the appeal filed against the execution-modifying decision procedurally invalid.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal in cassation as inadmissible because the challenged decision did not meet the statutory requirements for admissibility.
Basis for imposing judicial costs on the appellant for the unsuccessful appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 decembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 674/05.06.2025 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 597 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a intervenirii unei legi penale noi, formulată de către persoana condamnată A., în legătură cu sentinţa penală nr. 807/13.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 575/A/13.05.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat contestaţie persoana condamnată A..
Prin decizia penală nr. 491/C din 09.10.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 4251 alin. (7), pct. 2, lit. a) din C. proc. pen. cu referire la 595 din C. proc. pen., a admis contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 674/05.06.2025 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul penal nr. x/2025
A desfiinţat sentinţa contestată şi, rejudecând în fond:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare aplicată contestatorului prin sentinţa penală nr. 807/13.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 575/A/13.05.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2015, în pedepsele componente de 6 ani şi 6 luni închisoare, de 6 ani închisoare, de 3 ani închisoare şi de 3 ani şi 6 luni închisoare, pedepse pe care le-a repus în individualitatea lor.
A repus în individualitatea lor şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate pe lângă pedeapsa cu închisoarea rezultantă amintită anterior.
În temeiul art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 4 teza a II-a din C. pen., a constatat dezincriminată infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, pentru care contestatorul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 807/13.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 575/A/13.05.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2015 .
A înlăturat pedepsele complementare şi accesorii, aplicate alăturat pedepsei principale de 3 ani închisoare, care a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 prin sentinţa penală anterior menţionată.
În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele de 6 ani şi 6 luni închisoare, 6 ani închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin s.p. nr. 807/2019 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 575/2022 a Curţii de Apel Bucureşti, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 6 luni închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de 3 ani şi 2 luni închisoare, urmând ca contestatorul A. să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare.
În temeiul art. 45, alin. (3), lit. a) din C. pen., a contopit pedepsele complementare aplicate prin sentinţa penală nr. 807/2019 a Tribunalului Bucureşti şi a aplicat contestatorului-condamnat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k) din C. pen., pe durata de 5 ani, care se execută conform art. 68, alin. (1), lit. c) din C. pen.
În temeiul art. 45, alin. (5) din C. pen., a aplicat contestatorului-condamnat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k) din C. pen.
A dedus din pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului-condamnat perioada în care a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la data de 06.09.2015 la data de 14.01.2016.
A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 807/13.05.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 575/A/13.05.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2015, retragerea tuturor formelor de executare subsecvente în legătură cu pedeapsa principală, pedepsele complementare şi accesorii aplicate.
A dispus emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu această decizie.
Împotriva deciziei penale nr. 491/C din 09.10.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat cerere de recurs în casaţie condamnatul A., la data de 07.11.2025.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea deciziei recurate şi, rejudecând cauza, să se dispună pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal faţă de inculpatul A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., având în vedere intervenirea prescripţiei răspunderii penale la momentul pronunţării hotărârii recurate, în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită, constituire de grup infracţional organizat şi spălare a banilor.
A învederat că recursul în casaţie se întemeiază pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025, prin care instanţa de control constituţional a constatat că soluţia legislativă care îl exclude pe inculpat de la dreptul de a formula recurs în casaţie în situaţia în care instanţa nu a dispus încetarea procesului penal, deşi exista un temei legal, este neconstituţională, întrucât încalcă principiul egalităţii armelor şi dreptul la un proces echitabil.
A solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.
Judecătorul de filtru, prin rezoluţie, a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.
La data de 17.12.2025, a fost depus la dosar raportul întocmit de către magistratul-asistent. Concluzia magistratului raportor a fost în sensul că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile legale.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de persoana condamnată A., Înalta Curte reţine următoarele:
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Conform dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în situaţia în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 C. proc. pen. (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie nu întruneşte cerinţa prevăzută de art. 434 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căreia pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia celor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Astfel, se observă că hotărârea atacată, respectiv decizia penală nr. 491/C din 09.10.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2025, nu face parte din categoria celor la care se referă art. 434 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere că prin aceasta nu s-a pronunţat o soluţie de rezolvare, în apel, a fondului unei acţiuni penale.
În acest sens, se constată că recursul în casaţie nu este formulat împotriva unei decizii prin care instanţa de apel să fi soluţionat litigiul având ca temei juridic fapta penală şi prin care să fi fost soluţionat fondul cauzei prin pronunţarea unei soluţii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, pronunţată în calea de atac a apelului de către o curte de apel sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, se constată că, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., hotărârea împotriva căreia a fost formulată cererea de recurs în casaţie nu poate fi atacată pe calea recursului în casaţie, întrucât a fost pronunţată în materia executării pedepselor.
Prin urmare, întrucât, în cauză, nu este respectată dispoziţia legală esenţială referitoare la hotărârile împotriva cărora poate fi promovat recursul în casaţie, necesar a fi îndeplinită cu prioritate pentru admisibilitatea în principiu a acestei căi extraordinare de atac, devin incidente prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., context în care Înalta Curte constată că analiza celorlalte condiţii, subsecvente, reglementate de dispoziţiile art. 435-438 C. proc. pen., nu se mai impune.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 491/C din 09.10.2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2025.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 491/C din 09.10.2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2025.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2025.