Cassation inadmissible due to mischaracterization of factual rebuttal as legal error and reliance on abrogated grounds for insufficient reasoning

Şedinţa publică din data de 18 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 100 din data de 27.02.2025, pronunţată de Judecătoria Câmpina, în temeiul art. 221 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor.

În temeiul art. 67 C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) alin. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce urmează a fi executată, în temeiul art. 65 alin. (3) C. pen., în cazul în care se va dispune revocarea ori anularea suspendării pedepsei închisorii sub supraveghere.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform prevederilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a hotărât că, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c)-e), se comunică Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a hotărât că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul uneia dintre următoarele două instituţii: Primăria Comunei Vişineşti sau Biserica Urseiu, comuna Vişineşti, judeţul Dâmboviţa pe o perioadă de 100 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. şi art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi asupra prevederilor art. 97 C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestora.

În temeiul art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 22 alin. (1) C. proc. pen.., instanţa a luat act de faptul că partea civilă a renunţat la acţiunea civilă.

Prin decizia penală nr. 970 din 24.10.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentu cauze cu minori şi de Familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 100 din data de 27.02.2025 pronunţate de Judecătoria Câmpina.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 10.11.2025.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a solicitat, în principal, achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. ("fapta nu există") sau art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. ("fapta nu este prevăzută de legea penală"), iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, pentru o judecată cu respectarea garanţiilor legale.

A invocat următoarele cazuri de casaţie, prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.:

1. Cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., arătând că instanţele de fond şi de apel au reţinut în sarcina sa o faptă (elementul material) care, în realitate, nu a fost săvârşită de inculpat, condamnându-l, astfel, pentru o faptă pe care nu a comis-o.

A învederat, totodată, că adevărata stare de fapt (ignorată de instanţe) este aceea că, în mod constant, atât în plângerile formulate, cât şi în declaraţiile din dosarele civile, persoana vătămată minoră a declarat că a văzut imaginile în mod independent, pe telefonul mamei sale:

"Eu fac şcoala online şi văd pe telefon ce îi trimite tati lui mami".

2. Cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.. - "Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea este contradictorie."

A arătat că, atât sentinţa de fond, cât şi decizia din apel se bazează pe o motivare incompletă şi contradictorie, omiţând cu intenţie să analizeze probele esenţiale care erau în defavoarea acuzării, deşi acestea existau în materialul probator.

3. Cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. - "Instanţa nu s-a pronunţat asupra [...] unor probe administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei."

A arătat că, pe lângă contradicţia menţionată mai sus, instanţa de apel a refuzat să analizeze în mod real probele privind conduita neloială şi provocatoare a părţii vătămate B. (care l-a determinat să-i transmită probe prin C. sub pretextul necomunicării, pentru a le folosi apoi împotriva sa) şi declaraţiile martorului D. (actualul soţ al părţii vătămate), care s-a dovedit a fi un martor subiectiv.

Judecătorul de filtru, prin rezoluţie, a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.

La data de 17.12.2025, a fost depus la dosar raportul întocmit de către magistratul-asistent.

Concluzia magistratului raportor a fost în sensul că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile legale.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen.., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., în situaţia în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 C. proc. pen.. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen.. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte constată că, cererea de recurs în casaţie întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care exercită calea de atac.

Însă, se observă că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., având în vedere că, deşi au fost invocate cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen.., acestea au fost invocate în mod pur formal, întrucât criticile invocate de inculpat nu se circumscriu acestor cazuri de recurs în casaţie, ca de altfel niciunui alt caz dintre cele prevăzute de legiuitor.

Invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că, în realitate, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei care să conducă la pronunţarea unei soluţii de achitare, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat, iar astfel de critici nu pot face obiectul analizei instanţei de casaţie, care are posibilitatea de a examina doar dacă hotărârea recurată este conformă cu regulile de drept aplicabile, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 433 C. proc. pen.

Ceea ce solicită, de fapt, inculpatul, este achitarea sa, acesta apreciind că fapta de corupere sexuală a minorilor nu există, întrucât "persoana vătămată minoră a declarat că a văzut imaginile în mod independent, pe telefonul mamei sale."

Or, o astfel de critică nu poate fi verificată prin intermediul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., întrucât acest caz de casare a preluat doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., putând fi valorificate prin intermediul său doar criticile care fac referire la neprevederea faptei de legea penală, iar nu şi acelea care fac referire la inexistenţa faptei.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate, fiind obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situaţia factuală deja stabilită de instanţa de apel, aceasta având un caracter definitiv.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., critica inculpatului privind modalitatea în care instanţa a analizat şi a interpretat probatoriul, precum şi critica privind neloialitatea probelor administrate sau subiectivismul martorilor audiaţi nu pot fi circumscrise acestui caz de casare, incident atunci când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.., invocat de inculpat prin cererea de recurs în casaţie, se reţine că acest motiv de recurs în casaţie a fost abrogat prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

Aşadar, cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 970 din data de 24.10.2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2025.