Validity of technical surveillance and real-identity collaborator use in anti-corruption investigation despite connected false testimony charge

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 22 din data de 25 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a respins excepţiile şi cererile, constând în neregularitatea actului de sesizare, nelegalitatea actelor de la urmărire penală şi a administrării probelor, invocate de către inculpatul A..

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2022 din 25.07.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, privind pe inculpatul A. , cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, şi a dispus începerea judecăţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2022 din 25.07.2024 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru presupusa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, respectiv fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constând în aceea că: în calitate de preşedinte al B. - Biroul Politic Judeţean Neamţ, şi-a folosit la data de 13.09.2022 şi, respectiv, la 14.09.2022, influenţa pe care o avea asupra directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, numitul C., cu scopul de a-l determina pe acesta să dispună prelungirea delegării atribuţiilor şi competenţelor funcţiei de director al Direcţiei Silvice Neamţ în favoarea inculpatului D., în condiţiile în care titularul postului, martorul E., formulase la data de 01.09.2022 cerere de revenire în funcţie, prin decizia nr. 741/28.09.2022 a directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva fiind adusă la îndeplinire solicitarea inculpatului A. pentru o perioadă de 60 de zile, prelungită ulterior, consecutiv, până la data de 24.09.2023.

Potrivit art. 344 C. proc. pen.., inculpatul A. a formulat cereri şi excepţii privind legalitatea actului de sesizare, administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, redate în mod succint astfel:

- neregularitatea rechizitoriului, sub aspectul insuficientei descrieri a faptei, cu privire la elementele esenţiale, respectiv actele concrete de exercitare a influenţei, modalitatea de obţinere a folosului necuvenit, precum şi referitor la îndeplinirea scopului prevăzut de textul incriminator, cel al obţinerii de foloase necuvenite, considerând că analiza efectuată de către procuror, a elementelor de tipicitate ale faptei deduse judecăţii, este una greşită. S-a mai invocat că indicarea probelor şi a mijloacelor de probă care susţin teza acuzării presupune trimiteri explicite, punctuale, atât la elementele faptice care au fundamentat concluzia procurorului că există o faptă prevăzută de legea penală, comisă cu vinovăţia prevăzută de lege, cât şi la mijloacele de probă prin intermediul cărora au fost obţinute aceste elemente.

- nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. b)/1 C. proc. pen.., a ordonanţei din data de 28.02.2024, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspectul C., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., precum şi a procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 04.03.2024. În motivare, inculpatul a invocat încălcarea competenţei materiale a procurorului D.N.A., potrivit Legii nr. 78/2000 şi O.U.G. nr. 43/2002, prin efectuarea de cercetări penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., infracţiune ce se află în competenţa procurorului parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 35 C. proc. pen..; excluderea din materialul probator a declaraţiei suspectului C., din data de 04.03.2024, dată fiind încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, prevăzut la art. 101 C. proc. pen., prin modificarea calităţii martorului C., în aceea de suspect pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, acesta devenind un "martor interesat", existând premise ca acesta să declare în sensul dorit de acuzare, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de lege în cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă.

- nulitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, emisă în data de 04.03.2023. Inculpatul a învederat că procurorul nu a procedat la evaluarea condiţiei probei, necesare pentru punerea sub acuzare, producându-se o vătămare substanţială şi semnificativă a drepturilor inculpatului, prin formularea unei acuzaţii arbitrare, "în lipsa unei aparenţe rezonabile de fundament probatoriu necesar punerii în mişcare a acţiunii penale".

- nulitatea absolută a mijloacelor de probă, constând în declaraţiilor martorului denunţător F., din datele de 02.09.2022, 12.09.2022 şi 19.09.2022, având în vedere că, pe de o parte, denunţătorul a acţionat în afara limitelor autorizării, şi, pe de altă parte, denunţătorul a acţionat, de facto, ca un investigator sub acoperire cu identitate reală, deşi nu a existat o ordonanţă de autorizare a acestui procedeu probatoriu, ce trebuia a fi emisă în condiţiile art. 148 alin. (1) C. proc. pen.. În plus, s-a invocat încălcarea de către procuror a prevederilor art. 148 alin. (3) C. proc. pen.., precum şi a Deciziei nr. 64/2023 a Î.C.C.J., dată într-o dezlegare a unei chestiuni de drept; îndepărtarea de la dosar a declaraţiilor martorului denunţător F., din datele de 02.09.2022, 12.09.2022, 19.09.2022, în vederea respectării principiilor egalităţii de arme şi a celui la un proces echitabil. S-a motivat că mijloacele de probă solicitate de apărare (mandatelor de supraveghere tehnică nr. 10,11, 12, emise de Curtea de Apel Bacău, la data de 05.09.2022, a încheierii de prelungire a mandatelor emise la data de 05.09.2022, precum şi a suporţilor optici pe care se află stocate interceptările/înregistrările aferente mandatelor) nu au fost anexate la dosar, întrucât s-a apreciat de către judecătorul de cameră preliminară că nu au legătură cu fapta cu care a fost sesizat, tot aşa se impune şi înlăturarea de la dosar a declaraţiilor martorului denunţător, întrucât nici acestea nu au legătura cu prezenta cauză, ci privesc exclusiv o faptă de "trafic de influenţă", ce face obiectul altui dosar.

- nulitatea relativă a încheierii din 05.09.2022 pronunţate în dosarul penal nr. x/2022 de Curtea de Apel Bacău, prin care s-a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Î.C.C.J.- D.N.A. - S.T. Bacău, în dosarul penal nr. x/2022, şi excluderea de la dosarul cauzei a probelor administrate nelegal, în temeiul art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.. S-a motivat că încheierea indicată a fost emisă cu încălcarea condiţiei prevăzute de dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen.., neexistând la dosar probe de comitere a vreunei infracţiuni, iar procurorul avea la dispoziţie alte mijloace de obţinere a mijloacelor de probă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de excepţiile şi cererile invocate de inculpatul A., precum şi din oficiu, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

1.) Raportat la critica constând în pretinsa neregularitate a rechizitoriului, invocată de inculpatul A., judecătorul de cameră preliminară a arătat că este nefondată, observând că în cuprinsul rechizitoriului nu sunt cuprinse dispoziţii echivoce în ceea ce priveşte fapta şi persoana inculpatului A. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, iar rechizitoriul îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 328-art. 331 C. proc. pen.., neputându-se reţine incidenţa vreunei nulităţi absolute, astfel cum acestea sunt prevăzute expres şi limitativ prin art. 281 C. proc. pen.. ori a vreunei nulităţi relative conform art. 282 C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară a arătat că faptele sunt descrise într-o manieră clară, respectându-se prevederile art. 328 alin. (1) C. proc. pen.. cu referire la art. 286 alin. (2) C. proc. pen..- rechizitoriul cuprinde fapta ce face obiectul urmăririi penale şi încadrarea juridică dată faptei imputate inculpatului, astfel încât se poate stabili obiectul şi limitele judecăţii. Astfel, fapta imputată inculpatului este descrisă în mod inteligibil şi coerent, prezentându-se de către procuror toate elementele faptice, cu trimitere la modalitatea concretă de comitere a faptei, a condiţiilor de timp, loc, precum şi elementele subiective, într-o modalitate care să permită inculpatului să identifice şi elementele corespunzătoare de tipicitate obiectivă/subiectivă a infracţiunii de care este acuzat şi, raportat la acestea şi apelând la consilierea unui avocat, să îşi facă toate apărările necesare, în mod concret şi efectiv.

2.) Raportat la actele procesuale ale procurorului, emise în prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară a arătat că acestea sunt legale.

Astfel, la data de 02.09.2022, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul teritorial Bacău este sesizat cu denunţul numitului F., formându-se dosarul nr. x/2022.

Judecătorul a reţinut că denunţul făcut de acesta conţine toate elementele obligatorii, astfel că procurorul, cu respectarea art. 305 alin. (1) C. proc. pen.., s-a considerat legal sesizat şi prin ordonanţa din data de 02.09.2022 a dispus începerea urmăririi penale cu privire la fapta cu care a fost sesizat, anume aceea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000.

Conform art. 311 C. proc. pen.., în cazul în care, după începerea urmării penale, se iveşte necesitatea lărgirii in rem/in personam a limitelor ori obiectului urmăririi penale, organul de urmărire penală, constatând existenţa de fapte noi ori date cu privire la participarea unor alte persoane, dispune extinderea urmării penale, nefiind nevoie să existe vreun act de sesizare secundar, atâta vreme cât organele de urmărire penală au fost deja sesizate/autosesizate, fiind declanşat un proces penal prin sesizarea iniţială. Astfel, în mod legal, prin ordonanţa din 06.03.2023 procurorul a dispus extinderea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Pentru a emite această ordonanţă, procurorul, văzând rezultatele punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, dispuse în cauză, a constatat existenţa unei fapte noi, date cu privire la săvârşirea de către făptuitorul A. a infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanţa din data de 06.02.2024 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Judecătorul a constatat că începerea urmării penale in personam respectă prevederile art. 305 alin. (3) C. proc. pen.., potrivit cărora atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) C. proc. pen.., organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, persoană care dobândeşte astfel calitatea de suspect.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că au fost respectate dispoziţiile legale ce reglementează actele procesuale ce se impun a fi emise anterior punerii în mişcare a acţiunii penale, anume prevederile art. 305 C. proc. pen.. şi ale art. 286 C. proc. pen.., ce fac referire la începerea urmăririi penale in rem, in personam, precum şi la conţinutul ordonanţei. S-a arătat că au fost respectate condiţiile de formă, precum şi competenţa funcţională, materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală emitent a actelor procesuale antemenţionate.

Raportat la aspectele invocate de inculpatul A., anume nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. b)/1 C. proc. pen.., a ordonanţei din data de 28.02.2024, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspectul C., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., a procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 04.03.2024, pe motiv de încălcare a competenţei materiale a procurorului D.N.A., potrivit Legii 78/2000 şi O.U.G. nr. 43/2002, prin efectuarea de cercetări penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., nulitate cu efecte de excludere din materialul probator a declaraţiei suspectului C., judecătorul a reţinut că nu există vreo cauză de nulitate absolută a acestor acte procesuale/procedurale.

S-a arătat că, potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, dacă indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie sunt comise de către (...) secretari de stat (...) avocaţi (...). În prezenta cauză, din adresa nr. x/06.03.2024 a Baroului Neamţ a rezultat faptul că inculpatul A. a figurat ca avocat în cadrul Baroului Neamţ în perioada 01.02.2015- 02.12.2019, iar prin decizia nr. 129/02.12.2019 i s-a suspendat exerciţiul profesiei, fiind trecut în Tabloul Avocaţilor Incompatibili. Prin adresa nr. x/14.03.2024, Ministerul Energiei a comunicat faptul că inculpatul A. deţinea funcţia de demnitate publică numită, de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei, începând cu data de 11.03.2022, în baza Deciziei nr. 203/10.03.2022 a Prim-ministrului Guvernului României. Văzând calităţile personale ale inculpatului A., de avocat şi secretar de stat, precum şi faptul că obiectul iniţial al urmăririi penale a fost infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, a rezultat că procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie le revine competenţa materială şi după calitatea persoanei în efectuarea urmăririi penale în prezenta cauză.

S-a arătat că este real faptul că prin ordonanţa procurorului, emisă în 28.02.2024, s-a dispus extinderea urmăririi penale, in personam, faţă de suspectul C., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., infracţiune care, dacă ar fi fost cercetată într-un dosar penal format ca urmare a unei sesizări originare, conform art. 288 C. proc. pen.., ar fi atras competenţa materială a parchetului de pe lângă judecătorie, potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (6) C. proc. pen.. cu referire la art. 35 C. proc. pen.. Cu toate acestea, în prezenta speţă, s-a constatat că procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost competent material să cerceteze penal şi infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., condiţii în care audierea suspectului C. a fost legală, iar declaraţia acestuia rămâne valorificabilă în cadrul mijloacelor de probă administrate în prezenta cauză.

Pentru a raţiona astfel, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere faptul că prin ordonanţa din 14.02.2024, conform art. 311 alin. (1) C. proc. pen.., procurorul a extins obiectul urmăririi penale cu privire la o nouă faptă, aceea de mărturie mincinoasă, presupus a fi fost comisă de către făptuitorul C., iar ulterior, prin ordonanţa din 28.02.2024, conform art. 311 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus extinderea urmăririi penale, in personam, faţă de suspectul C., pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., faptă constând în aceea că, fiind audiat în calitate de martor în cauza penală nr. 80/P/2022 a DNA- Serviciul Teritorial Bacău, la data de 14.02.2024, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale despre care a fost întrebat, afirmând mincinos că nu a discutat şi nu a fost influenţat de suspectul A., preşedintele B.-Biroul Politic Judeţean Neamţ pentru delegarea în funcţia de director al Direcţiei Silvice Neamţ a suspectului D., că nu i-a convocat la sediul ROMSILVA, prealabil emiterii deciziei nr. 741/28.09.2022, pe suspectul D. şi pe martorul E. şi că nu cunoştea faptul că suspectul A. ocupă funcţia de preşedinte al B. - Biroul Politic Judeţean Neamţ.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că producându-se o lărgire a limitelor învestirii iniţiale, obiectul iniţial al urmăririi penale extinzându-se fie la fapte noi, fie la persoane noi, fie la ambele, organul de urmărire penală iniţial învestit devine competent să desfăşoare cercetarea penală şi pentru faptele/persoanele la care se referă extinderea urmăririi penale, operând o prorogare legală a competenţei.

Faptul că prin extinderea urmăririi penale, în condiţiile art. 311 C. proc. pen.., se produce şi o prorogare legală de competenţă rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 63 alin. (1) C. proc. pen.., cu referire la art. 43 C. proc. pen.

S-a arătat că, în prezenta speţă, ordonanţa din data de 28.02.2024, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale, in personam, faţă de suspectul C., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., a fost emisă în condiţii de legalitate, întrucât din cercetările penale efectuate faţă de suspectul A., procurorul a constatat existenţa unei alte fapte, presupus a fi comisă de altă persoană, aceea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. (pentru care procurorul, anterior, dispusese prin ordonanţa din 14.02.2024, extinderea urmării penale, in rem), faptă aflată în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru care deja se începuse urmărirea penală, legătură ce rezultă din materialul probator comun ce s-a impus a se administra în cauză, precum şi din obiectul urmării penale, atâta vreme cât cercetarea penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă viza verificarea corectitudinii informaţiilor furnizate de probele testimoniale din dosarul în care se efectua urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000. În astfel de condiţii, în mod legal, procurorul a extins urmărirea penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, Direcţia Naţională Anticorupţie devenind competentă material să efectueze urmărirea penală şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. Întrucât extinderea urmăririi penale pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă a fost legală, rezultă că şi actele şi măsurile procesuale subsecvente acesteia sunt legale, inclusiv procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 04.03.2024, precum şi mijlocul de probă constând în declaraţia suspectului C., declaraţie care nu va fi exclusă din materialul probator al cauzei, aşa cum solicită inculpatul prin excepţiile formulate în procedura de cameră preliminară.

3.) Raportat la ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, din data de 04.03.2024, care se solicită a fi anulată de către inculpatul A., judecătorul de cameră preliminară a constatat că este legală, fiind emisă cu respectarea prescripţiilor legii procesual penale. S-a invocat de către inculpat că nu s-a procedat de către procuror la evaluarea condiţiei probei, necesare pentru punerea sub acuzare, producându-se o vătămare substanţială şi semnificativă a drepturilor sale, prin formularea unei acuzaţii arbitrare, "în lipsa unei aparenţe rezonabile de fundament probatoriu necesar punerii în mişcare a acţiunii penale".

Cu privire la cele susţinute de inculpat, judecătorul de cameră preliminară a arătat că nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată.

Verificând, în concret, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, emisă de procuror în data de 04.03.2024, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta conţine toate menţiunile obligatorii prevăzute la art. 286 alin. (2) C. proc. pen.. şi a fost emisă cu respectarea strictă a prescripţiilor normelor de procedură penală, nefiind afectată de vreun viciu de procedură, care să atragă eventuala incidenţă a sancţiunii nulităţii, absolute ori relative, astfel că inculpatul a invocat, în mod neîntemeiat, nulitatea.

4.) În ceea ce priveşte cererea inculpatului A. de a se constata nulitatea relativă a încheierii din 05.09.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022 de Curtea de Apel Bacău, prin care s-a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetului Î.C.C.J.- D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, în dosarul penal nr. x/2022, şi excluderea de la dosarul cauzei a probelor administrate nelegal, în temeiul art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.., judecătorul a reţinut că este nefondată, în cauză neexistând încălcări ale normei procesuale prevăzute la art. 139 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen.

S-a arătat că, în obiectul controlului în cameră preliminară, conform art. 342 C. proc. pen.., intră şi actele judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care s-au dispus măsuri legate de probele pe care se întemeiază acuzaţia penală. Controlul a posteriori în materia măsurilor de supraveghere tehnică trebuie să se refere la analiza legalităţii dispunerii şi punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, verificare ce se realizează în cadrul procesului penal, în faza de cameră preliminară. Scopul reglementării unui control a posteriori a măsurilor de supraveghere tehnică este oferirea unei protecţii ridicate persoanei vizate de ancheta penală, în considerarea caracterului deosebit de invaziv al metodei de cercetare speciale.

În concret, în prezenta speţă, judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin încheierea din 05.09.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022 al Curţii de Apel Bacău, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetului Î.C.C.J.- D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, în dosarul penal nr. x/2022, conform art. 138 alin. (1) lit. a), c), art. 139, art. 140 C. proc. pen.., dispunându-se interceptarea comunicaţiilor şi a oricărui tip de comunicare la distanţă, efectuate la posturile telefonice cu numerele indicate, utilizate de către A. şi F.; supravegherea video, audio sau fotografiere a următoarelor persoane: A. şi F.. În baza acestei încheieri au fost emise, în data de 05.09.2022, mandatele de supraveghere tehnică nr. 9, 10, 11, 12, perioada de autorizare a metodelor de supraveghere tehnică fiind de la data de 05.09.2024 până la data de 04.10.2022.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul a înţeles să valorifice sub aspect probator, în prezenta cauză, doar rezultatele supravegherii tehnice, constând în interceptarea comunicaţiilor şi a oricărui tip de comunicare la distanţă, efectuate la postul telefonic cu numărul x, utilizat de către A., măsură astfel cum a fost dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierea din 05.09.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022 al Curţii de Apel Bacău, şi pusă în executare prin emiterea mandatului de supraveghere tehnică nr. 9/05.09.2022.

S-a arătat că organul judiciar care apreciază asupra relevanţei, oportunităţii şi necesităţii administrării unei probe, conform art. 100 C. proc. pen.., în faza de urmărire penală, este organul de urmărire penală, în speţă procurorul, doar acesta putând decide care sunt mijloacele de probă de care înţelege să se folosească în susţinerea temeiniciei acuzaţiei penale. Judecătorul de cameră preliminară nu poate sancţiona procesual neutilizarea de către procuror a anumitor mijloace de probă, astfel că nici în prezenta cauză nu poate obliga procurorul să ataşeze la dosar rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică autorizate prin mandatele de supraveghere tehnică cu nr. x, emise în data de 05.09.2022, atâta vreme cât acesta a apreciat utilitatea exclusivă a celor rezultate din mandatul de supraveghere tehnică nr. 9/05.09.2022. De altfel, procurorul a precizat, la solicitarea judecătorului de cameră preliminară, prin adresă, că mandatele de supraveghere tehnică nr. 10, 11, 12 au fost valorificate într-o cauză disjunsă cu nr. x/2022/d1, conform art. 142 alin. (5) C. proc. pen.

Prin urmare, Judecătorul de cameră preliminară a procedat la verificarea exclusivă a legalităţii încheierii, emisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, în data de 05.09.2022, în dosarul penal nr. x/2022 al Curţii de Apel Bacău, pusă în executare prin emiterea mandatului de supraveghere tehnică nr. 9/05.09.2022, constând în autorizarea interceptării comunicaţiilor şi a oricărui tip de comunicare la distanţă, efectuate la postul telefonic cu numărul x, utilizat de către A., pe durata 05.09.2022-04.10.2022.

Inculpatul, în susţinerea cererii de anulare a încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi a motivat că încheierea indicată a fost emisă cu încălcarea condiţiei prevăzute de dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen.., neexistând la dosar probe de comitere a vreunei infracţiuni, iar procurorul avea la dispoziţie alte mijloace de obţinere a mijloacelor de probă.

Analizând, în prezenta cauză, competenţa organului care a dispus măsurile de supraveghere tehnică în cauză, s-a constatat că acesta a fost judecătorul de drepturi şi libertăţi al Curţii de Apel, Bacău, acesta fiind, conform art. 140 alin. (1) din C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenta să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea, conform art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. şi art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. Deci, s-a arătat că atât încheierea din 05.09.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022 al Curţii de Apel Bacău, cât şi mandatul de supraveghere tehnică nr. 9/05.09.2022, au fost emise de organul judiciar competent.

S-a constatat că măsura de supraveghere tehnică a fost dispusă în cursul urmării penale, conform art. 140 alin. (1) C. proc. pen.., întrucât procurorul, prin ordonanţa din data de 02.09.2024, a început urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, după ce fusese legal sesizat de către martorul denunţător F..

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, în cazul supravegherii tehnice autorizarea acesteia se poate dispune în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din C. proc. pen.. Verificând conţinutul încheierii contestate, precum şi referatul procurorului, s-a observat că judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut la dispoziţie, în vederea aprecierii suspiciunii rezonabile de comitere a vreuneia dintre infracţiunile prevăzute strict şi limitativ la art. 139 alin. (2) C. proc. pen.., următoarele acte de urmărire penală şi mijloace de probă: declaraţia martorului denunţător F., din data de 02.09.2022, trei printuri de pe aplicaţia G., ce ar conţine discuţiile purtate de A. cu martorul denunţător F., predate organului judiciar de către martor, conform procesului-verbal din data de 05.09.2022, verificările efectuate de organul de urmărire penală pe site-urile specifice privind anunţurile publicate pe SEAP, ordonanţa de începere a urmării penale in rem pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În prezenta cauză, s-a observat că judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut la dosar un minim de mijloace de probă care erau apte, printr-o interpretare coroborată, să nască suspiciunea rezonabilă că o anumită persoană, aceea faţă de care se formulase denunţul, ar fi putut comite fapta de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În acest sens, s-a observat că judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheierea contestată, a motivat existenţa presupunerii rezonabile de comitere a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiune care se regăseşte printre acelea prevăzute de art. 139 alin. (2) C. proc. pen.. şi pentru care se poate dispune o măsură de supraveghere tehnică, folosind sintagmele "date concludente", "există posibilitatea reală", similare în sens cu noţiunea de "suspiciune rezonabilă".

S-a constată aşadar că judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut la dispoziţie un ansamblu de date în temeiul cărora să poată aprecia existenţa unei suspiciuni rezonabile de comitere a vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că au fost respectate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi prevederile art. 139 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen., motivând, prin încheierea contestată, proporţionalitatea şi necesitatea măsurii de supraveghere tehnică dispuse, arătând succint că se justifică autorizarea măsurii, întrucât ar fi fost iminentă o întâlnire între A. şi martorul denunţător, în cadrul căreia s-ar fi discutat aspecte legate de fapta pentru s-a început urmărirea penală in rem.

S-a conchis că încheierea în baza căreia a fost emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 9 este legal emisă, dar şi temeinică, judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu sesizarea procurorului respectând prescripţiile legale prevăzute la art. 139-art. 140 C. proc. pen.., motivând totodată necesitatea emiterii mandatelor de supraveghere, inclusiv prin prisma oportunităţii, necesităţii şi proporţionalităţii cu restrângerea drepturilor/libertăţilor fundamentale ale persoanei.

S-a mai constatat că procurorul a emis o ordonanţă, în data de 05.09.2022, de delegare a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 9/05.09.2022, conformându-se întocmai dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.., potrivit cărora procurorul poate dispune ca această activitate procedurală să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei.

Judecătorul de cameră preliminară a observat că au fost respectate şi dispoziţiile art. 143 alin. (4) C. proc. pen.., în procesul-verbal de redare a convorbirilor, emis la data de 05.02.2024, fiind inserate toate elementele şi menţiunile obligatorii, acestea fiind certificate pentru autenticitate de procurorul de caz, fiind trecute numele şi semnătura sa.

În concluzie, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea mijloacelor de probă obţinute în baza încheierii din 05.09.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022 al Curţii de Apel Bacău.

5.) Raportat la cererea inculpatului de excludere a declaraţiilor martorului F., din datele de 02.09.2022, 12.09.2022, 19.09.2022, judecătorul de cameră preliminară a constatat că este nefondată. Inculpatul a invocat că denunţătorul a acţionat în afara limitelor autorizării şi că a acţionat, de facto, ca un investigator sub acoperire cu identitate reală, deşi nu a existat o ordonanţă de autorizare a acestui procedeu probatoriu, emisă în condiţiile art. 148 alin. (1) C. proc. pen.. S-a invocat încălcarea de către procuror a art. 148 alin. (3) C. proc. pen.. şi a Deciziei nr. 64/2023 a Î.C.C.J., dată într-o dezlegare a unei chestiuni de drept.

S-a arătat că nu se poate reţine vreun motiv de nulitate absolută ori relativă a actelor de audiere a martorului denunţător F., astfel încât nu se poate proceda la excluderea din materialul probator a declaraţiilor acestuia.

S-a reţinut că, în dosarul de urmărire penală există trei declaraţii ale martorului denunţător F., urmare a audierii acestuia în datele de 02.09.2022, 12.09.2022, 19.09.2022. S-a observat că declaraţia martorului denunţător din data de 02.09.2022 a fost luată de către procuror chiar în ziua înregistrării denunţului acestui martor şi după începerea urmăririi penale in rem prin ordonanţa emisă în aceeaşi dată. Celelalte două declaraţii ale martorului, din datele de 12.09.2022 şi 19.09.2022, au fost luate de către procuror după momentul procesual în care acestui martor i-a fost conferită şi calitatea de colaborator cu identitate reală. Astfel, prin ordonanţa din data de 05.09.2022, procurorul, conform art. 148 C. proc. pen.., a autorizat folosirea în cauză a colaboratorului cu identitate reală F. şi l-a autorizat să se întâlnească şi să poarte discuţii cu A. şi să obţină informaţii sau probe privind fapta ce face obiectul cauzei. Ulterior, martorul a fost audiat la datele de 12.09.2022 şi 19.09.2022 cu privire la întâlnirile pe care le-a avut cu inculpatul A. şi discuţiile purtate cu acesta.

Capacitatea de a fi martor a denunţătorului rezultă din prevederile art. 114 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Acelaşi lucru rezultă şi din Decizia nr. 1/2020 a Î.C.C.J. privind soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a stabilit că martorul denunţător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din C. pen. poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.. S-a arătat că, având în vedere această decizie obligatorie a instanţei supreme, se poate raţiona că denunţătorul poate fi martor, astfel că, prin urmare, denunţătorul este un martor, despre care nu se poate nicicum prezuma că ar fi interesat în cauză.

Din cuprinsul rechizitoriului-secţiunile "desfăşurarea urmăririi penale şi analiza probatoriului administrat în cauză, ce au condus la stabilirea situaţiei de fapt", şi "mijloace de probă"- se observă că declaraţiile martorului F. au fost folosite de procuror ca mijloc de probă testimonială, având totodată şi valoarea unor declaraţii ale unui colaborator cu identitate reală. Judecătorul de cameră preliminară a constatat că legea procesuală penală nu prevede nicio incompatibilitate între calităţile de martor denunţător şi colaborator cu identitate reală. Din contră, din interpretarea dispoziţiilor art. 148 alin. (8) C. proc. pen.., rezultă posibilitatea cumulării în aceeaşi persoană, atât a calităţii de martor, cât şi aceea de colaborator cu identitate reală. Astfel, dacă, potrivit art. 148 alin. (8) C. proc. pen.., investigatorii sub acoperire pot fi audiaţi ca martori, deci, cu atât mai mult, investigatorii sau colaboratorii cu identitate reală pot fi audiaţi ca martori, atâta vreme cât scopul folosirii acestei metode speciale de cercetare este obţinerea de date şi informaţii privitoare la comiterea unei infracţiuni.

Văzând activităţile pentru care a fost autorizată folosirea colaboratorului cu identitate reală (să se întâlnească şi să poarte discuţii cu A. şi să obţină informaţii sau probe privind fapta ce face obiectul cauzei), aşa cum sunt expuse prin ordonanţa procurorului, emisă în data de 05.09.2024, şi lecturând declaraţiile martorului din datele de 12.09.2022 şi 19.09.2022, a rezultat că martorul F. nu a depăşit limitele stabilite de către procuror prin ordonanţa de autorizare, acţionând în limitele factuale (întâlniri cu A.) şi temporale (în perioada 05.09.2022-04.10.2022), trasate de procuror prin ordonanţa de autorizare a folosirii în cauză a colaboratorului cu identitate reală, culegând date şi informaţii relevante referitoare la infracţiunea cercetată, care au fost ulterior redate în faţa procurorului în cadrul procedurii de audiere ca martor.

S-a mai solicitat de către inculpat excluderea înregistrărilor ambientale realizate de colaboratorul cu identitate reală/martorului denunţător F., întrucât ar fi fost încălcat art. 148 alin. (3) C. proc. pen.. şi decizia nr. 64/2023 a Î.C.C.J., dată într-o dezlegare a unei chestiuni de drept.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin decizia anterior menţionată s-a stabilit de către instanţa supremă că "În procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din C. proc. pen., precum şi de articolul 150 alin. (5) din C. proc. pen., sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din C. proc. pen.."

Însă, din cercetarea întregului dosar de urmărire penală în care s-a emis rechizitoriul cu care instanţa a fost sesizată în prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară nu a identificat existenţa vreunei autorizaţii potrivit căreia colaboratorul cu identitate reală/martorului denunţător F. ar fi fost împuternicit să poarte dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio/video, condiţii în care, într-adevăr, ar fi trebuit să existe un mandat de supraveghere tehnică, emis în acest sens de către judecător. Astfel, s-a precizat că, în prezenta cauză, nu există printre mijloacele de probă administrate de procuror, fotografii ori înregistrări video/audio, care să fi fost realizate de către colaboratorul cu identitate reală/martorul denunţător F.. Conform art. 342 C. proc. pen.., judecătorul de cameră preliminară poate verifica doar procedeele probatorii şi mijloacele de probă existente în dosarul penal cu care a fost sesizat prin rechizitoriu. Or, printre acestea nu se regăsesc şi obţinerea de fotografii ori înregistrări video/audio prin folosirea de către colaboratorul cu identitate reală/martorului denunţător F. a unor dispozitive tehnice de supraveghere şi, implicit, rezultatele aferente acestor mijloace de supraveghere tehnică, astfel că judecătorul de cameră preliminară nu poate analiza legalitatea administrării unor probe inexistente la dosar, aşa cum nefondat a solicitat inculpatul.

Inculpatul a solicitat îndepărtarea de la dosar a declaraţiilor martorului denunţător F., din datele de 02.09.2022, 12.09.2022 şi 19.09.2022, în vederea respectării principiilor egalităţii de arme şi a celui la un proces echitabil, motivându-se că mijloacele de probă solicitate de apărare (mandatele de supraveghere tehnică nr. 10,11, 12 emise de Curtea de Apel Bacău la data de 05.09.2022, încheierea de prelungire a mandatelor emise la data de 05.09.2022, precum şi suporţii optici pe care se află stocate interceptările/înregistrările aferente mandatelor) nu au fost anexate la dosar, întrucât s-a apreciat de către judecătorul de cameră preliminară că nu au legătură cu fapta cu care a fost sesizat, astfel că se impune şi înlăturarea de la dosar a declaraţiilor martorului denunţător, întrucât nici acestea nu au legătură cu prezenta cauză, ci privesc exclusiv o faptă de "trafic de influenţă", ce face obiectul altui dosar.

Judecătorul a reţinut că nu există vreo încălcarea a principiului egalităţii armelor ori dreptului la un proces echitabil prin reţinerea de către procuror a mijloacelor de probă constând în declaraţiile martorului F. şi nefructificarea de către procuror, în prezenta cauză, a rezultatelor obţinute din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică nr. 10, 11, 12, emise de Curtea de Apel Bacău la data de 05.09.2022. Această alegere a procurorului, de a folosi sau nu anumite mijloace de probă în cadrul cercetării penale pe care o desfăşoară, reprezintă o exercitare a atributului legal exclusiv al organului de urmărire penală, constând în aprecierea oportunităţii şi necesităţii administrării unei probe, conform art. 100 C. proc. pen.., în faza de urmărire penală.

S-a reiterat faptul că procurorul a considerat că au relevanţă probatorie, în prezenta cauză, doar rezultatele supravegherii tehnice, constând în interceptarea comunicaţiilor şi a oricărui tip de comunicare la distanţă, efectuate la postul telefonic cu numărul x, utilizat de către A., măsură astfel cum a fost dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierea din 05.09.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022 al Curţii de Apel Bacău, şi pusă în executare prin emiterea mandatului de supraveghere tehnică nr. 9/05.09.2022. În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului, potrivit căreia declaraţiile martorului denunţător nu au legătura cu prezenta cauză, ci privesc exclusiv o faptă de "trafic de influenţă", ce face obiectul altui dosar, această chestiune s-a precizat că nu va fi analizată de judecătorul de cameră preliminară, întrucât, dacă judecătorul ar proceda la analiza existenţei legăturii dintre aspectele precizate de martor prin declaraţiile sale şi obiectul probaţiunii în prezenta cauză, ar însemna că judecătorul de cameră preliminară s-ar putea substitui procurorului care a administrat proba testimonială pentru a verifica dacă proba este pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, lucru nepermis de lege, anume încălcarea competenţei funcţionale a organelor judiciare.

Inculpatul a solicitat şi excluderea din materialul probator a declaraţiei suspectului C., din data de 04.03.2024, apreciind că s-ar fi produs încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, prevăzut la art. 101 C. proc. pen., prin modificarea calităţii martorului C., în aceea de suspect pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, acesta devenind un "martor interesat", existând premise ca acesta să declare în sensul dorit de acuzare, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de lege în cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă. Raportat la această chestiune, judecătorul a observat că declaraţia martorului C. a fost obţinută prin utilizarea unui procedeu probatoriu al audierii legal şi loial, nefiind încălcat vreun principiu prevăzut la art. 97 C. proc. pen.. şi art. 101 C. proc. pen.. S-a arătat că nu se poate reţine că acest martor ar fi unul "interesat", prin modificarea calităţii sale din martor în suspect sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă. Invocând considerentele deciziei nr. 1/2020 a Î.C.C.J., dată într-o dezlegare a unei chestiuni de drept, referitor la aptitudinea de a fi martor a unei persoane, judecătorul de cameră preliminară a observat că poate avea calitatea de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de natură să servească la aflarea adevărului, cu excepţia părţilor procesuale (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente) şi a subiecţilor procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată), aceştia fiind singurii prezumaţi a avea un interes substanţial în modul de soluţionare a cauzei, neputând fi consideraţi observatori imparţiali ai faptelor deduse judecăţii. Astfel, martorul C. nu poate fi calificat ca fiind un martor interesat, doar prin prisma faptului că exista posibilitatea aplicării cauzei de nepedepsire speciale, prevăzute la art. 273 alin. (3) C. pen.

Judecătorul de cameră preliminară a conchis că toate probele testimoniale, constând în declaraţiile martorilor F., E., C., D. şi H. au fost obţinute de către organul de urmărire penală în condiţii de legalitate şi loialitate, neimpunându-se excluderea vreuneia dintre acestea. S-a arătat că legală a fost şi anexarea la dosar a înscrisurilor, reprezentând mijloacele probă de care a înţeles să se folosească procurorul.

*

Împotriva încheierii nr. 22 din data de 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2024, a formulat contestaţie inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 11.11.2024, sub nr. x/2024/a1, fiind fixat termen de judecată la data de 11.12.2025, cu citarea contestatorului inculpat şi asigurarea apărării.

În motivele scrise ale contestaţiei depuse la dosar, inculpatul A. a solicitat instanţei următoarele:

I. În principal, în temeiul art. 6 par. 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 2 par. 1 din Protocolul 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 11, 20 şi 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, să desfiinţeze încheierea judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă şi să dispună trimiterea spre rejudecare a cauzei către acesta, ca urmare a nemotivării încheierii penale nr. 22 din 25.10.2024.

II. În subsdiar, să dispună desfiinţarea încheierii penale nr. 22 din 25.10.2024 şi admiterea cererilor şi excepţiilor invocate, după cum urmează:

1. În temeiul art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.., să constate neregularitatea actului de sesizare în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, respectiv fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constând în maniera superficială, insuficientă de descriere a modalităţii de folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite;

2. Nelegalitatea neprezentării de către parchet a tuturor probelor rezultate din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi nulitatea relativă a încheierii din 05.09.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022 de Curtea de Apel Bacău;

3. Încălcarea principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii procesului penal prin nepunerea în discuţie contradictorie a cererilor formulate de apărare de la data sesizării instanţei până la data de 13.09.2024:

4. Nulitatea absolută a mijloacelor de probă, constând în declaraţiilor martorului denunţător din 02.09.2022, 12.09.2022, 19.09.2022, cu consecinţa excluderii tuturor probelor ce derivă din acestea, precum şi a mijloacelor de probă constând în înregistrările audio efectuate de martorul denunţător şi puse la dispoziţia organelor de urmărire penală ulterior emiterii Ordonanţei din 05.09.2022;

5. Nulitatea absolută a ordonanţei din data de 28.02.2024, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspectul C., a procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 04.03.2024, cât şi a declaraţiei de suspect a numitului C. din data de 04.03.2024 şi excluderea din materialul probator a acestora;

A solicitat instanţei să dispună, în baza art. 345 alin. (3) C. proc. pen.., trimiterea dosarului la procuror, în vederea remedierii neregularităţilor sesizate şi pentru ca acesta să menţioneze dacă îşi menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului A., iar în măsura în care acesta nu va proceda în consecinţă sau nu va răspunde în termenul prevăzut de lege, a solicitat restituirea cauzei la parchet conform art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.

Examinând încheierea contestată prin prisma motivelor de contestaţie invocate de contestatorul inculpat, în limitele conferite de dispoziţiile art. 347 C. proc. pen.., Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se impune precizarea că, potrivit art. 347 alin. (4) C. proc. pen.., la soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

Conform art. 342 C. proc. pen.., obiectul procedurii de cameră preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară este îndrituit a se pronunţa cu privire la competenţa instanţei sesizate, la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, precum şi la legalitatea sesizării instanţei prin actul de trimitere în judecată.

Prin urmare, judecătorii de cameră preliminară, în această procedură, nu evaluează temeinicia sau netemeinicia trimiterii în judecată, neavând atributul de a valida acuzaţiile formulate de procuror, ci examinează doar legalitatea actelor şi probelor administrate în cursul urmăririi penale, în cadrul unui filtru de legalitate ce se desfăşoară într-o procedură nepublică, dar contradictorie.

Corelativ acestor competenţe, nici inculpatul nu poate contesta în cadrul acestei faze a procesului penal temeinicia acuzaţiei formulate de procuror, ci doar legalitatea sesizării instanţei, a probelor şi a actelor procesuale şi/sau procedurale din cursul urmăririi penale.

În cauză, Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că încheierea contestată de inculpat este temeinică şi legală.

În primul rând, se constată că motivul de contestaţie formulat de inculpatul A. referitor la nemotivarea încheierii atacate este neîntemeiat, având în vedere că judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a răspuns, în esenţă, tuturor cererilor şi excepţiilor formulate care se circumscriu obiectului procedurii de cameră preliminară. De altfel, toate criticile au fost reluate şi în calea de atac a contestaţiei urmând să facă obiectul unei noi analize.

Apoi, instanţa de control judiciar constată că o parte din criticile formulate de inculpat excedează controlului ce se efectuează în această fază a procesului penal. Verificarea legalităţii sesizării nu se poate face din perspectiva aparenţei de temeinicie a probelor, suficienţa sau insuficienţa acestora şi nici dacă încadrarea juridică dată faptelor este cea corectă, aceste elemente ţinând exclusiv de fondul cauzei.

Stabilindu-se sfera controlului exercitat în camera preliminară, în ceea ce priveşte legalitatea sesizării, se notează că aceasta vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 328 C. proc. pen.. referitoare la conţinutul rechizitoriului, fiind necesar ca acesta să se limiteze la fapta şi persoana cu privire la care s-a efectuat urmărirea penală şi să cuprindă menţiunile vizând data emiterii şi denumirea parchetului, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, date referitoare la măsurile asiguratorii, măsurile de siguranţă şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, dispoziţia de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare şi semnătura celui care l-a întocmit, precum şi menţiunea verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

Aşadar, verificarea legalităţii sesizării se referă la îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă ale rechizitoriului, impunându-se cenzurarea legalităţii actului de sesizare ca act procesual şi act procedural, cu accent pe descrierea detaliată, clară a bazei factuale, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea şi interpretarea mijloacelor de probă, pentru a se stabili obiectul şi limitele judecăţii, şi a existenţei verificărilor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei efectuate de procurorul ierarhic superior.

Aceste limite ale verificării legalităţii sesizării sunt impuse de dispoziţiile art. 345 alin. (3) din C. proc. pen.. care se referă la "neregularităţi ale actului de sesizare", precum şi de dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.. care prevăd sancţiunea restituirii cauzei la parchet când rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prev. de art. 345 alin. (3) C. proc. pen.. şi aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

În procedura camerei preliminare, verificarea legalităţii sesizării nu vizează forţa probantă a probelor ce susţin, din punctul de vedere al procurorului, acuzaţia în materie penală ori vinovăţia, ci doar întrunirea exigenţelor art. 328 C. proc. pen.

În această ordine de idei, în prezenta cauză, analizând conţinutul actului de sesizare, prin prisma criticilor contestatorului inculpat, se constată că acesta satisface toate exigenţele dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, din examinarea rechizitoriului, se constată că este sistematizat, procurorul a individualizat şi a descris acţiunile contestatorului inculpat, încadrarea lor în succesiunea evenimentelor, de natură a determina, în concret, faptele de care este acuzat, fiind evidenţiate şi mijloacele de probă.

În rechizitoriu, descrierea faptelor este realizată de o manieră suficient de clară pentru a stabili obiectul şi limitele judecăţii, urmând ca, pe parcursul cercetării judecătoreşti să se stabilească dacă faptele, aşa cum au fost prezentate în rechizitoriu, există, pot fi circumscrise încadrării juridice propuse de parchet, precum şi dacă contestatorul inculpat răspunde penal pentru acestea; totodată, actul de sesizare cuprinde menţiuni suficient de precise cu privire la probele pe care se întemeiază acuzaţia penală, probele fiind indicate şi evaluate în cuprinsul rechizitoriului, aşa încât contestatorul inculpat A. are posibilitatea reală de a identifica probele pe baza menţiunilor rechizitoriului, de a cunoaşte conţinutul lor, astfel cum este relevat de actele dosarului (în acest sens, secţiunea I - Situaţia de fapt, f. x şi urm. rechizitoriu, secţiunea II - Mijloace de probă, f. x rechizitoriu, secţiunea III - Încadrarea juridică, f. x şi urm. rechizitoriu).

După cum în mod corect a menţionat şi prima instanţă, nicio dispoziţie legală nu impune descrierea exhaustivă, în cuprinsul rechizitoriului, a fiecărui aspect de fapt şi a fiecărui element din cadrul dosarului de urmărire penală, o astfel de cerinţă fiind disproporţionată şi nejustificată în contextul în care actul de sesizare reprezintă o sinteză a lucrărilor cauzei.

Ca atare, nu orice împrejurare poate fi calificată ca o neregularitate a actului de sesizare care să atragă incidenţa procedurii de remediu prev. de art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.., rolul camerei preliminare fiind acela de a stabili dacă sunt respectate exigenţele art. 328 C. proc. pen.., iar nu de a impune procurorului un anumit stil de redactare a actului de sesizare, deşi conţinutul este impus de textul de lege.

Fapta de care a fost acuzat inculpatul, precizată iniţial în ordonanţele de începere a urmăririi penale in rem, de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspect şi punere în mişcare a acţiunii penale, este descrisă în rechizitoriu şi a primit o încadrare juridică.

Actul de sesizare a instanţei cuprinde încadrarea în drept a faptei de care este acuzat contestatorul, reţinându-se că fapta inculpatului A. care, în calitate de preşedinte al B. - Biroul Politic Judeţean Neamţ, şi-a folosit la data de 13.09.2022 şi respectiv 14.09.2022, influenţa pe care o avea asupra directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, numitul C., cu scopul de a-l determina pe acesta să dispună prelungirea delegării atribuţiilor şi competenţelor funcţiei de director al Direcţiei Silvice Neamţ în favoarea inculpatului D., în condiţiile în care titularul postului, martorul E., formulase la data de 01.09.2022 cerere de revenire în funcţie, prin decizia nr. 741/28.09.2022 a directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva fiind adusă la îndeplinire solicitarea inculpatului A. pentru o perioadă de 60 de zile, prelungită ulterior consecutiv până la data de 24.09.2023, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii constând în fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, faptă prev. şi ped. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Contrar susţinerilor contestatorului, din cuprinsul rechizitoriului reiese că procurorul a realizat o descriere a activităţilor pe care le-a subsumat elementelor de tipicitate ale infracţiunii de care a fost acuzat, iar acuzaţia adusă acestuia este plasată în timp (la 13.09.2022 şi, respectiv, la 14.09.2022); prin urmare, critica apărării, referitoare la neregularitatea actului de sesizare, cauzată de maniera superficială, insuficientă de descriere a modalităţii de folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, este neîntemeiată, având în vedere că la paginile 1-24 ale rechizitoriului este descris de procuror suficient de clar modul în care inculpatul şi-a folosit influenţa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Ca atare, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că fapta presupus săvârşită de contestatorul inculpat este descrisă, rezultând cu claritate baza factuală a învinuirii corespunzătoare faptei persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, faptă prev. şi ped. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, astfel că nu se poate susţine că dreptul la apărare, în componenta referitoare la necesitatea informării precise şi complete cu privire la fapta ce i se reproşează acuzatului, este încălcat.

În ceea ce priveşte nelegalitatea neprezentării de către parchet a tuturor probelor rezultate din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, se reţine că Judecătorul de cameră preliminară nu poate cenzura aprecierea organului de urmărire penală referitoare la probele care trebuie administrate, acesta nereprezentând un aspect de legalitate. Însă, în cursul cercetării judecătoreşti, nimic nu împiedică apărarea de a se prevala, dacă va fi cazul, de dispoziţiile art. 142 alin. (6) din C. proc. pen., care prevăd că, datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. Din oficiu sau la solicitarea părţilor, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării.

Se impune a se menţiona doar faptul că procurorul a precizat, la solicitarea judecătorului de cameră preliminară, prin adresă, că mandatele de supraveghere tehnică nr. 10, 11, 12 au fost valorificate în cauza disjunsă cu nr. x/2022/d1, conform art. 142 alin. (5) C. proc. pen.

Cu privire la critica vizând nulitatea relativă a încheierii din 05.09.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022, de judecătorul de drepturi şi libertăţi al Curţii de Apel Bacău, pusă în executare prin emiterea mandatului de supraveghere tehnică nr. 9/05.09.2022, constând în autorizarea interceptării comunicaţiilor şi a oricărui tip de comunicare la distanţă, efectuate la postul telefonic cu numărul x, utilizat de către A., pe durata 05.09.2022-04.10.2022, se constată că nici aceasta nu este întemeiată.

Apărarea a considerat că nu era îndeplinită condiţia existenţei unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) C. proc. pen. şi nici condiţia prevăzută de art. 139 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., cât timp procurorul de caz avea la dispoziţie alte modalităţi de obţinere a mijloacelor de probă în dosarul penal, modalităţi pe care le-a şi autorizat în aceeaşi zi, prin autorizarea folosirii în cauză a coloboratorului cu identitate reală.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 517 din 17 iunie 2020, Curtea Constituţională a reţinut la paragraful nr. 46 că, atunci când analizează legalitatea mijlocului de probă şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute înregistrările, în cazul sistemului reglementat de C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară are în vedere, pe de-o parte, condiţiile impuse de dispoziţiile legale pentru autorizarea unor asemenea măsuri, iar, pe de altă parte, organul competent să emită această autorizare.

De asemenea, în paragrafele nr. 43-46, Curtea Constituţională a constatat că procedura de contestare a legalităţii acestor mijloace de probă, precum şi criteriile ce trebuie avute în vedere de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestui demers judiciar, se desprind din dispoziţiile procesual penale, acestea fiind existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din C. proc. pen., proporţionalitatea cu restrângerea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanta informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea acţiunii, precum şi faptul că probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că un aspect relevant este cel referitor la faptul că, în toate situaţiile, organul competent să analizeze legalitatea acestor măsuri este judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu.

Aşadar, evaluând legalitatea încheierii din 05.09.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022, de judecătorul de drepturi şi libertăţi al Curţii de Apel Bacău, Înalta Curte constată, astfel după cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, că acesta a avut la dispoziţie, în vederea aprecierii suspiciunii rezonabile de comitere a vreuneia dintre infracţiunile prevăzute strict şi limitativ la art. 139 alin. (2) C. proc. pen.., următoarele acte de urmărire penală şi mijloace de probă: declaraţia martorului denunţător F., din data de 02.09.2022, trei printuri de pe aplicaţia G., ce conţineau discuţiile purtate de A. cu martorul denunţător F., predate organului judiciar de către martor, conform procesului-verbal din data de 05.09.2022, verificările efectuate de organul de urmărire penală pe site-urile specifice privind anunţurile publicate pe SEAP, ordonanţa de începere a urmării penale in rem pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Astfel cum în mod corect a apreciat şi prima instanţă, Judecătorul de drepturi şi libertăţi a motivat existenţa presupunerii rezonabile de comitere a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiune care se regăseşte printre acelea prevăzute de art. 139 alin. (2) C. proc. pen.., şi pentru care se poate dispune o măsură de supraveghere tehnică, apreciind că există "date concludente", "există posibilitatea reală", similare în sens cu noţiunea de "suspiciune rezonabilă".

Aşadar, Înalta Curte constată că judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut la dispoziţie probele mai sus enumerate, în temeiul cărora a putut aprecia cu privire la existenţa unei suspiciuni rezonabile de comitere a vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că au fost respectate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi şi prevederile art. 139 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen., motivând, prin încheierea contestată, proporţionalitatea şi necesitatea măsurii de supraveghere tehnică dispuse, autorizarea acesteia fiind motivată de întâlnirea între A. şi martorul denunţător, în cadrul căreia s-ar fi discutat aspecte legate de fapta pentru s-a început urmărirea penală in rem, arătându-se, totodată că probele nu ar fi putut fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar fi presupus dificultăţi ce ar fi prejudiciat ancheta.

Referitor la competenţa organului care a dispus măsurile de supraveghere tehnică în cauză, se constată că acesta a fost judecătorul de drepturi şi libertăţi al Curţii de Apel, Bacău, acesta fiind, conform art. 140 alin. (1) din C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenta să judece cauza în primă instanţă, conform art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. şi art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării, respectiv că procurorul de caz avea la dispoziţie alte modalităţi de obţinere a mijloacelor de probă în dosarul penal, modalităţi pe care le-a şi autorizat în aceeaşi zi, prin autorizarea folosirii în cauză a coloboratorului cu identitate reală, Înalta Curte constată că nu este întemeiată această critică, neexistând alte modalităţi de obţinere a mijloacelor de probă care au fost obţinute prin interceptarea comunicaţiilor şi a oricărui tip de comunicare la distanţă, efectuate la postul telefonic cu numărul x, utilizat de către A., întrucât prin măsurile de supraveghere tehnică a inculpatului au fost administrate probatorii constând în înregistrarea convorbirilor telefonice pe care inculpatul le-a avut cu martorii C., D. şi H., precum şi cu alte persoane, iar aceste probatorii nu ar fi avut cum să fie obţinute de colaboratorul cu identitate reală F..

Prin ordonanţa din data de 05.09.2022, procurorul, conform art. 148 C. proc. pen.., a autorizat folosirea în cauză a colaboratorului cu identitate reală F. şi l-a autorizat să se întâlnească şi să poarte discuţii cu A. şi să obţină informaţii sau probe privind fapta ce face obiectul cauzei, însă nu se poate susţine sub nicio formă că probele care au rezultat în urma interceptării convorbirilor telefonice ale inculpatului cu martorii anterior menţionaţi ar fi putut fi obţinute doar în urma întâlnirii dintre martorul denunţător F. şi inculpatul A..

Referitor la critica apărării privind încălcarea principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii procesului penal prin nepunerea în discuţie contradictorie a cererilor formulate de apărare de la data sesizării instanţei până la data de 13.09.2024, Înalta Curte constată că apărarea a formulat o cerere prin solicitat primei instanţe copia în format pdf. a dosarului de urmărire penală, inclusiv a actelor cu caracter confidenţial.

Înalta Curte reţine că o astfel de cerere, precum cea formulată de apărarea inculpatului, de obţinere a copiilor din dosar, reprezintă exercitarea unui drept al avocatului inculpatului, prevăzut de art. 94 C. proc. pen.., respectiv acela de consultare a dosarului, componentă a dreptului la apărare, prevăzut de art. 10 din acelaşi cod, iar o astfel de cerere nu trebuie pusă în discuţie în contradictoriu, cu respectarea principiului nemijlocirii, ci aceasta a primit o rezolvare conform procedurii stabilite în Regulamentul de ordin interioară al instanţelor judecătoreşti pentru astfel de cereri.

În ceea ce priveşte cealaltă cerere a apărării, de emitere a unei adrese către PICCJ - DNA - ST Bacău, prin care unitatea de parchet să comunice pe cale administrativă la dosarul penal nr. x/2024 înregistrările audio efectuate de martorul F., înregistrările audio ale declaraţiilor martorului F., copii aferente inclusiv suporţilor optici care conţin rezultatele supravegherilor tehnice, dispuse prin MST nr. 10, 11, 12 din 05.09.2022, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bacău, precum şi a încheierii de prelungire a măsurilor de supraveghere tehnică împreună cu actele emise în baza acestora, precum şi a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică obţinute din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că principiul contradictorialităţii, deşi reprezintă un principiu de bază al procesului penal, nu este enumerat în prevederile art. 281 din C. proc. pen. ca reprezentând un caz de nulitate absolută, iar pentru a se constata incidenţa sancţiunii nulităţii relative nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, neexistând o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpatului, având în vedere că cererile formulate de contestator au fost înaintate de către instanţă parchetului, fiind, ulterior, soluţionate.

În ceea ce priveşte solicitarea de constatare a nulităţii absolute a mijloacelor de probă constând în declaraţiilor martorului denunţător din 02.09.2022, 12.09.2022 şi 19.09.2022, cu consecinţa excluderii acestora, având în vedere că, pe de o parte, denunţătorul a acţionat în afara limitelor autorizării, şi, pe de altă parte, denunţătorul a acţionat, de facto, ca un investigator sub acoperire cu identitate reală, deşi nu a existat o ordonanţă de autorizare a acestui procedeu probatoriu emisă în condiţiile art. 148 alin. (1) C. proc. pen.., Înalta Curte constată că este, de asemenea, neîntemeiată.

În ceea ce priveşte prima critică, în sensul că denunţătorul a acţionat în afara limitelor autorizării, se reţine că prima declaraţie a martorului denunţător din data de 02.09.2022 a fost luată de către procuror chiar în ziua înregistrării denunţului acestui martor şi după începerea urmăririi penale in rem prin ordonanţa emisă în aceeaşi dată, iar celelalte două declaraţii ale martorului, din datele de 12.09.2022 şi 19.09.2022, au fost luate de către procuror după momentul procesual în care acestui martor i-a fost conferită şi calitatea de colaborator cu identitate reală.

Se reţine că, prin ordonanţa din data de 05.09.2022, procurorul, conform art. 148 C. proc. pen.., a autorizat folosirea în cauză a colaboratorului cu identitate reală F. şi l-a autorizat să se întâlnească şi să poarte discuţii cu A., să obţină informaţii sau probe privind fapta ce face obiectul cauzei.

În urma întâlnirii avute, culegând date şi informaţii relevante referitoare la infracţiunea cercetată, acesta fiind, de altfel, scopul autorizării, martorul a fost reaudiat, declaraţiile acestuia din datele de 12.09.2022 şi 19.09.2022 fiind probe testimoniale la dosar, iar acestea au fost legal administrate, martorul F. respectând limitele trasate de către procuror prin ordonanţa de autorizare a folosirii în cauză a colaboratorului cu identitate reală.

În ceea ce priveşte critica privind faptul că martorul a acţionat, de facto, ca un investigator sub acoperire cu identitate reală, deşi nu a existat o ordonanţă de autorizare a acestui procedeu probatoriu emisă în condiţiile art. 148 alin. (1) C. proc. pen.., Înalta Curte constată că autorizarea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului cu identitate reală se dispun în aceleaşi condiţii, prevăzute de articolul anterior menţionat, diferenţa dintre cele două fiind că în cazul investigatorilor sub acoperire, aceştia sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare, cărora li se atribuie o altă identitate, iar în cazul colaboratorului, acesta poate avea o identitate reală, ca în speţa de faţă, dar îi poate fi atribuită şi o altă identitate decât cea reală, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, procurorul fiind cel care poate stabileşte dacă într-o anumită cauză autorizează investigatori sau colaboratori. Prin urmare, în cauză nu ar fi putut exista o ordonanţă de autorizare a martorului F. ca investigator sub acoperire, acesta nefiind lucrător operativ, iar identitatea sa fiind cunoscută de inculpat. Procurorul l-a autorizat ca şi colaborator cu identitate reală, iar martorul s-a comportat ca atare, având în vedere că rolul unui colaborator este acela de a culege date şi informaţii, ceea ce martorul denunţător F. a şi realizat.

Prin urmare, se constată că nu se poate reţine vreun motiv de nulitate absolută ori relativă a declaraţiilor acestuia, având drept consecinţă excluderea acestora de la dosar.

În ceea ce priveşte solicitarea apărării de excludere a înregistrărilor audio realizate de colaboratorul cu identitate reală F., întrucât ar fi fost încălcată decizia nr. 64/2023 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte reţine că, prin această decizie, s-a statuat că, în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din C. proc. pen., precum şi de articolul 150 alin. (5) din C. proc. pen., sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din C. proc. pen.

Or, din cele mai sus expuse, rezultă că este obligatorie emiterea unui mandat de supraveghere tehnică dacă investigatorul foloseşte dispozitive tehnice de înregistrare; însă, din actele dosarului nu reiese că martorul denunţător ar fi fost împuternicit să poarte dispozitive tehnice pentru a obţine înregistrări audio, iar la dosar nu există printre mijloacele de probă administrate astfel de înregistrări care să fi fost realizate de către colaboratorul cu identitate reală F..

Prin urmare, solicitarea apărării, care a arătat că, şi în situaţia în care judecătorul de cameră preliminară a comunicat apărării prin adresa din 21.08.2024 că nu poate pune la dispoziţia inculpatului înregistrările efectuate de martorul denunţător, deoarece acestea nu se află la dosarul cauzei, aceasta nu împiedică constatarea că înregistrările sunt lovite de nulitate absolută, fiind mijloace de probă obţinute nelegal, iar a fortiori şi declaraţiile martorului denunţător date în baza actului lovit de nulitate absolută trebuie excluse, fiind aplicabile inclusiv dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. pen.., este absolut neîntemeiată, având în vedere că judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor care există în dosarul cu care instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul procurorului; or, aceste probe nu există la dosar, astfel cum s-a arătat anterior.

În ceea ce priveşte susţinerile apărării că au fost încălcate de către procuror dispoziţiile legale, întrucât ar fi ales să nu trimită la dosarul cauzei şi înregistrările audio efectuate de către martorul denunţător fără autorizare pentru a nu le fi constată nelegalitatea, ci doar înscrisuri cu privire la existenţa acestora şi reluarea conţinutului lor în declaraţii, astfel că, în lipsa activităţilor neautorizate ale martorului denunţător, nici ar mai fi fost posibil de obţinut nici declaraţiile sale din 02.09.2022, 12.09.2022, 19.09.2022, Înalta Curte notează că, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, aceste probe au fost legal administrate, denunţătorul acţionând în limitele autorizării date de procuror; iar, în ceea ce priveşte faptul că martorul denunţător ar fi reluat în declaraţiile sale conţinut din înregistrările audio efectuate, Înalta Curte reţine că în procedura de cameră preliminară nu poate fi analizată pertinenţa, fiabilitatea, concludenţa sau veridicitatea declaraţiilor martorului, nu se poate proceda la analizarea conţinutului celor declarate de martor la momentul audierii sau dacă relatările sale au fost consemnate din memorie ori acesta a ascultat anterior anumite înregistrări (inexistente la dosar), în condiţiile în care procedura prevăzută de art. 122 alin. (2) C. proc. pen.. arată că martorul este lăsat să declare tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi putându-i-se adresa întrebări, procedură care a fost respectată de procuror, probele fiind legal administrate.

Apărarea a susţinut şi faptul că dispoziţiile art. 150 C. proc. pen.. prevăd faptul ca persoana care colaborează cu poliţia în vederea obţinerii de probe, trebuie autorizată în mod specific, în situaţia în care natura colaborării presupune participarea persoanei în cauză la săvărşirea unei fapte similare laturii obiective a unei infracţiuni cu scopul de a strânge probe, iar toate discuţiile purtate de martorul denunţător priveau posibilite activităţi infracţionale, la care acesta era parte (mituitor). Înalta Curte reţine că martorul F. nu a fost autorizat de către procuror să participe la anumite activităţi în procedura prevăzută la articolul anterior menţionat, acesta având calitatea de martor denunţător, întrucât denunţase o presupusă faptă de corupţie deja comisă, faptă pentru care urma a beneficia, eventual, de cauza de nepedepsire, prevăzută de art. 292 alin. (2) din C. pen., astfel că nu se impunea participarea sa autorizată la comiterea unei infracţiuni de corupţie, în scopul obţinerii de mijloace de probă, în condiţiile prevăzute de art. 138 alin. (11) C. proc. pen.., astfel cum susţine apărarea.

Apărarea a solicitat constatarea nulităţii absolute a Ordonanţei din data de 28.02.2024, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspectul C. şi a procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 04.03.2024, precum şi excluderea declaraţiei suspectului C., din data de 04.03.2024, în considerarea faptului că s-ar fi produs încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, prevăzut la art. 101 C. proc. pen.., prin modificarea calităţii martorului C., în aceea de suspect pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, acesta devenind un "martor interesat", existând premisa ca acesta să declare în sensul dorit de acuzare, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de lege în cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile apărării, în mod corect apreciind judecătorul de cameră preliminară al primei instanţe că procurorul a extins urmărirea penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă în mod legal, Direcţia Naţională Anticorupţie devenind competentă material să efectueze urmărirea penală şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., astfel că, întrucât extinderea urmăririi penale pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă a fost legală, iar actele şi măsurile procesuale subsecvente acesteia sunt legale, inclusiv procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 04.03.2024, precum şi mijlocul de probă constând în declaraţia suspectului C..

Se reţine că motivarea primei instanţe cu privire la aceste aspecte este una coerentă şi judicioasă, corect argumentată, instanţa de control judiciar fiind în deplin acord cu cele expuse de judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel.

În completarea argumentelor expuse de prima instanţă, Înalta Curte arată că declaraţia de suspect din data de 04.03.2024 a lui C. nu ar putea fi folosită împotriva sa, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 118 alin. (3) C. proc. pen.., însă împotriva inculpatului A. nu există niciun motiv legal pentru care această declaraţie să nu poată fi utilizată şi să nu servească la justa soluţionare a cauzei.

Astfel, Înalta Curte notează că la alin. (3) al articolului mai sus menţionat, se prevede că declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa.

Înalta Curte mai arată faptul că prin declaraţia din data de 14.02.2024 a martorului C., prin care acesta a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebat, astfel cum se arată în rechizitoriu, acesta a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, astfel că nu se poate reproşa procurorului că, prin luarea unei măsuri legale, cu privire la care acesta a apreciat că se impunea a fi luată, respectiv aceea de extindere a urmăririi penale pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, ar fi urmărit transformarea martorului într-unul interesat, care să declare în sensul dorit de procuror, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire. În plus, dacă martorul ar fi avut reprezentarea faptului că a spus adevărul şi că nu a făcut afirmaţii mincinoase în prima declaraţie dată, adică că nu a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, acesta nu ar fi avut niciun motiv să-şi retracteze declaraţia, întrucât, nevinovat fiind, exista posibilitatea de a primi o soluţie de achitare în cazul trimiterii sale în judecată.

În ceea ce priveşte critica apărării, în sensul că C. nu putea ab initio să obţină calitatea de martor, ci calitatea de complice, întrucât a sprijit prezumtiva activitate infracţională a inculpatului A., Înalta Curte arată că netrimiterea în judecată a unei alte persoane considerate vinovată de către inculpat de comiterea infracţiunii nu poate fi cenzurată de către judecătorul de cameră preliminară, întrucât procurorul este singurul în drept să stabilească limitele sesizării instanţei, judecătorul fiind competent să analizeze doar dacă aceste limite sunt clare.

Referitor la nulitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, emisă în data de 04.03.2023, inculpatul a învederat că aceasta a fost emisă în lipsa invocării unui fundament probatoriu care interesează asupra unor aspecte esenţiale ale tipicităţii infracţiunii.

Înalta Curte reţine că, în cadrul competenţei sale funcţionale, judecătorul de cameră preliminară nu poate evalua temeinicia analizei efectuate de procuror în urma căreia s-a reţinut îndeplinirea condiţiei pozitive prevăzute de art. 309 C. proc. pen., ce presupune ca procurorul să constate din probele administrate că o anumită persoană a săvârşit o infracţiune.

Înalta Curte constată că prima instanţă a verificat, în limitele competenţei sale funcţionale, dacă procurorul a analizat condiţia probei atât în cadrul evaluării continuării urmăririi penale faţă de suspectul A., cât şi cu ocazia actului de punere în mişcare a acţiunii penale şi că acesta a descris previzibil faptele pentru care a decis în acest sens, atât cu privire la modalitatea de exercitare a influenţei, cât şi cu privire la foloasele necuvenite, asigurând cadrul pentru ca acesta să-şi formuleze o apărare concretă şi efectivă; deopotrivă, procurorul a analizat condiţia negativă prevăzută de art. 309 C. proc. pen., apreciind că în cauză nu există cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1) C. proc. pen.

Aşadar, rezultă că ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 04.03.2023 a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 309 C. proc. pen. şi conţine toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 286 alin. (2) C. proc. pen.., astfel că nu există motive pentru a se constata nulitatea acesteia, după cum a solicitat inculpatul.

Se constată, totodată, că şi celelalte acte procesuale ale procurorului emise în prezenta cauză sunt legale şi că au fost respectate dispoziţiile legale ce reglementează actele procesuale ce se impun a fi emise anterior punerii în mişcare a acţiunii penale, anume prevederile art. 305 C. proc. pen.. şi art. 286 C. proc. pen.., ce fac referire la începerea urmăririi penale in rem, in personam, precum şi la conţinutul ordonanţei.

Astfel, în ceea ce priveşte denunţul martorului F., ordonanţa din 06.03.2023, prin care procurorul a dispus extinderea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, precum şi ordonanţa din data de 06.02.2024, prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că au fost respectate condiţiile de formă, precum şi competenţa funcţională, materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală emitent a actelor procesuale ante-menţionate.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 22 din data de 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 22 din data de 25 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11 decembrie 2024.